Discurile de vinil sînt opere de artă unicat !
Vinilul este un tot unitar: de la copertă, care cel mai adesea e o operă de artă multiplicată, pînă la faptul că e un produs premium ce nu poate fi descărcat de pe net. De fapt, ia gîndiţi-vă puţin: cînd spunem vinil, spunem de fapt „copertă” (sau “cover”) ! Este vorba despre imaginile care însoţesc un LP, opere de artă a căror realizare a fost, de foarte multe ori, o provocare la fel de mare. Cînd vorbeşti despre un album de referinţă, îţi vine automat în minte „coperta” acestuia”, nu-i aşa ? Există chiar colecţionari de coperţi pe care aspectul grafic îi interesează mai mult decît muzica !
Dincolo de coperta unică, vinilul oferă la fel de multă unicitate. Fiecare disc capătă, în timp, o istorie proprie, o zgîrietură sau un foşnet care se aude doar pe acel disc. De asemenea, orice artist care se respectă scoate şi un album pe vinil, pentru că vinilul oferă o unicitate inegalabilă. Vinilurile nu le copiezi de pe net, te duci după ele acolo unde vin şi alţi colecţionari sau audiofili, unde îţi poţi alege ediţia 
sau varianta de editare, varianta de copertă, varianta de material (pentru că da, există şi discuri care nu sînt negre; pot avea o altă culoare sau pot prezenta o anumită imagine). Există ediţii rare, ediţii cu autograf, ediţii retrase de pe piaţă şi aşa mai departe.
Sînt din ce în ce mai mulţi melomani, audiofili, care preferă sunetul analogic celui digital. Unii dintre ei consideră că vinilul are „personalitate”, „căldură”, „definiţie”. Termenii sînt subiectivi şi nici un inginer foarte bun nu i-ar putea vreodată masura, însă o audiţie creează stări necuantificabile, iar nu neapărat diagrame şi statistici. Am putea compara acest lucru cu pasiunea pentru vin. Există oameni pentru care vinul de bodegă e foarte bun, dar există şi dintre aceia care îţi pot spune anul producţiei, panta dealului pe care a crescut via, momentul zilei în care a fost cules strugurele. Prin extrapolare, întotdeauna vor exista persoane care nu vor aprecia sunetul de vinil, după cum există cei pentru care orice vin e bun. Cunoscătorii ştiu de ce.
Din 1899, cand Edison a construit primul gramofon utilizabil la scară largă, pînă în 1987, cînd CD-ul a înlocuit discul de vinil în majoritatea ţărilor dezvoltate, acest mediu analog de stocare a sunetului a însemnat revoluţie, industrie, istorie. Muzica modernă este indiscutabil legată de evoluţia şi popularitatea acestor discuri din vinil. Toate trupele care au făcut istorie s-au bazat aproape exclusiv pe acest mediu de stocare pentru a-şi promova muzica şi pentru a supravieţui timpului. Asta deoarece calitatea audio a discurilor de vinil era net superioară celei a CD-urilor, în momentul omologării celui de-al doilea mediu de stocare. Cu toate că frecvenţa pe verticală este mai mare la CD-uri, primele CD-uri audio nu erau de o calitate excepţională. Motivul pentru care vinilurile au fost abandonate pe scară largă este faptul că nu puteau fi ascultate pe stradă sau în maşină şi se deteriorau treptat în urma ascultării, nu pentru că se auzeau prost. Despre alt mediu de stocare, casetele, nici nu merită să vorbim, casetele n-au avut niciodată un cuvînt serios de spus în muzica la nivel mondial. De la un mediu ”de studio”, casetele au devenit un mediu alternativ (mai ales în Europa) dar nu un substitut.
Un detaliu mai puţin cunoscut, uneori chiar şi de cei care populează industria muzicală actuală, este acela că termenii care desemnează albumele, adică LP (Long Play) şi EP (Extended Play), pornesc tot de la discurile de vinil şi de la dimensiunile acestora. LP-urile aveau de obicei 10 sau 12 inci şi găzduiau de la opt pînă la 12 piese (maxim 54 de minute pe ambele feţe) iar EP-urile erau mai mici ca dimensiuni şi capacitate, avînd iniţial scop de promovare a unui artist printr-o singură piesă de pe un material viitor.
În România, compania care a scos aproape toată muzica pe viniluri a fost Electrecord. Acum doar o umbră palidă a ceea ce a însemnat cîndva, Electrecord este cea mai veche companie românească de înregistrări şi un promotor extraordinar al muzicii pe discuri de vinil şi ebonită. Puteţi citi despre istoria Electrecord pe site-ul nostru, la secţiunea cu acelaşi nume.
Despre cum se fabrică discurile de vinil puteţi vedea cîteva filmuleţe postate pe site-ul nostru. Despre principiul de funcţionare al discurilor din vinil, de altfel foarte simplu (fiind un mediu analog, sunetele sînt înscrise fizic pe suprafaţa mediului) puteţi citi tot pe pagina noastră, la secţiunea “vinil vs. digital”.
