Franz Schubert ‎– Simfoniile nr. 2 și 3

Disc Vinil » Franz Schubert ‎– Simfoniile nr. 2 și 3

FRANZ SCHUBERT

Franz Schubert ‎– Simfoniile nr. 2 și 3

Orchestra(e):
Orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din: Ploiești (1), Botoșani (2)
Dirijor:
HORIA ANDREESCU (1), MODEST CICHIRDAN (2)
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1984
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02338
Ţara:
Romania
Producător(i):
Înregistrări Radio
Redactor(i) muzical(i):
Adriana Velincov Dan
Asistenţa tehnică:
Post-procesare în studiourile Electrecord (1983): Lucrețîa Marian
Grafica:
Csehi Casia Păpușoi
Tiparul:
Electrecord

100 lei

1 în stoc

Descriere Produs

Caracterizat de istoriografia muzicală drept pionier al romantismului si părinte al liedului, Franz Schubert (1797 — 1828) a fost desconsiderat ca simfonist de către contemporanii săi. «Astea nu valorează nimic — i-a spus odată prietenul său, violonistul Ignaz Schuppanzigh— lasă-te de ele si vezi-ți de liedurile tale». Păreri asemănătoare au circulat în lumea muzicală si multă vreme după moartea compozitorului. Abia tîrziu s-a impus convingerea că simfoniile-rămase de la Schubert constituie o moștenire de neprețuită valoare, care dă autorului lor dreptul să figureze în rînd cu marii clasici ai simfonismului universal.
Pînă nu de mult, exegeții operei schubertiene susțineau că ea include în total 10 simfonii: nr. 1 în Re major (1812), nr. 2 în Si bemol major (1815), nr. 3 în Re major (1815), nr. 4 în do minor (1816), nr. 5 în Si bemol major (1816), nr. 6 în Do major (1817), nr. 7  în mi minor (1821, incomplet orchestrată), nr. B în si minor « Neterminata » (1822), nr. 9 în Do major (1828). Tuturor acestora li se alătura o Simfonie în Do major compusă în 1825, așa-numită Simfonie de fa Gmunden-Gasțein, a cărei partitură era considerată iremediabil pierdută. In cartea sa Schubert, o critical biography, apăruta la Londra în 1958, muzico¬logul englez Maurice j. E. Brown a emis însă ipoteza — veridică după toate aparențele — că Simfonia în Do major de la Gmunden-Gastein este una și aceeași cu Simfonia fir. 9 în Do major, că ea ar fi fost compusă de Schubert în 1825 într-o primă formă și terminată în 1828, după doi ani și jumătate de cizelări. Creația schubertiană include așadar, ca și aceea a contemporanului său Beethoven, 9 simfonii,
Privite din punctul de vedere al legăturii lor cu lucrările marilor clasici vienezi, simfoniile lui Schubert vădesc influența acestora — mai ales a lui Haydn și Mozart — într-o primă perioadă, deși se întrevăd încă de pe atunci intențiile compozi¬torului de a-și făuri un stil propriu, cu caracteristici originale. In această perioadă se înscriu cele două simfonii înregistrate pe discul de față.
Simfonia nr. 2 în Si bemol major D Î25 datează din 1815, cînd Schubert era în vîrstă de 18 ani. Dispunînd de o energie creatoare uriașă, el a compus numai în cursul acestui an peste 140 de lieduri — printre care celebrele Erlkönig (Craiul iele¬lor), Heidenröslein (Trandafirul de cîmp), Wanderers Nacht-lied (Cîntecul nocturn al drumețului), Meeres Stille (Liniștea mării), An den Mond (Către lună), toate pe versuri de Goethe —, un cvartet de coarde, două sonate pentru pian, patru lucrări de teatru muzical de genul «singspiel », două misse și două simfonii, nr. 2 și 3.
De la începutul părții l a Simfoniei în Si bemol major — Allegro vivace — se conturează urmele stilului Haydn-Mozart și chiar al lui Beethoven din primele sale două simfonii, cărora Schubert le adaugă trăsături personale de esență romantică, printre care și o secvență care anticipează cu 11 ani atmosfera uverturii la Visul unei nopți de vară de Mendelssohn-Bartholdy.
Partea a doua — Andante — aduce cinci variațiuni pe o temă cu caracter mozartian, foarte asemănătoare cu aria lui Don Ottavio Il mia tesoro din opera Don Giovanni. Una din aceste variațiuni — a patra, în do minor — devine tema părții a treia, un Scherzo, al cărui Trio este din nou o variațiune a temei din Andante.
Finalul, bazat pe un ritm vioi de écossaise, dezvoltă o atmos¬fera specific vieneză, cu o inconfundabilă pecete schubertiană, care își face pentru prima oară apariția în domeniul simfoniei, îndrăznelile armonice, ca și libertatea cu care este tratată forma — o îmbinare de rondo și sonată — vădesc în compozi¬torul de 18 ani un viitor maestru al simfonismului.
După ce a terminat în martie 1815 Simfonia nr. 2, Schubert a compus între lunile mai si iulie ale aceluiași an Simfonia nr. 3 in Re major D 200. De această dată, intonația vieneză-schubertiană pătrunde în toate cele patru părți ale lucrării, începînd cu introducerea Adagio maestoso a părții, l, un inspi¬rat duet între clarinet și flaut, ca o pregătire poetică a Allegro-ului, în care mai ales dezvoltarea constituie o bijuterie de travaliu motivic.
Partea a doua este un Allegretto în tempo « așezat », susținut în principal de cvartetul coardelor, în timp ce suflătorii de lemn intervin doar pe alocuri cu rol acompaniator, în secțiu¬nea mediană, rolurile se inversează: acum conduc suflătorii de lemn, în frunte cu clarinetul — care expune o melodie tipic vieneză—, iar coardele acompaniază. Apoi se reia întoc¬mai secțiunea inițială.
Menuetul care urmează — cu indicația Vivace—se desfășoară în trăsături puternic marcate, dar abia în Trio atmosfera devine dansantă, cînd oboiul și fagotul intonează o cantilenă în terțe, în stilul unui ländler popular austriac.
Finalul — Presto vivace — este construit în formă de sonată și în măsura de 6/8. Inspirații tematice neașteptate și întorsă¬turi surprinzătoare ale frazelor redau — în această ultimă parte a simfoniei — bucuria de viață, voioșia și optimismul tînărului Schubert, debordînd de vitalitate, care căuta în orchestra simfonică un alt mijloc de expresie al irezistibilei sale forțe creatoare.
EDGAR ELIAN

 

The Schubert Symphonies issued on this disc have been recorded under the batons of two Romanian conductors of the younger generation, who assert themselves as outstanding musicians.
Born in 1946, Horia Andreescu studied conducting (with Constantin Bugeanu) and composition (with Ștefan Niculescu) at the „Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest. His debut took place in 1967, while still a student, and was soon followed by opportunities of conducting various symphony orchestras in Brașov (his native town) and Bucharest, in recognition of his brilliant talent, he was granted in 1974 — one year after graduating — a „Gottfried von Herder” Scholar-ship, enabling him to continue his conducting studies at the Music Academy in Vienna, with Professor Hans Swarowsky. During the fall of the same year, Horia Andreescu was employed, by contest, resident chief-conductor of the State Philharmonic in Ploiești. Since then, he was invited ever oftener as a guest conductor by the most important symphony orchestras in România and also abroad (in West Germany, German Democratic Republic, Switzerland, Denmark, Portugal, the Netherlands, Czechoslovakia, Poland, Bulgaria), whereas he toured, together with the Ploiești Philharmonic, different countries such as Italy, West Germany, Czechoslovakia.
In the meantime, Horia Andreescu was given the chance of refining his conducting mastership by attending special courses delivered by maestro Sergiu Celibidache în Munich and Trier. Moreover, in 1979, he toured the U.S.A., gathering additional experience in conducting by his contact with the most important American symphony orchestras (in New York, Boston, Chicago, Cleveland, Los Angelos, Minneapolis, Detroit, Baltimore) and their musical directors.
Modest Cichirdan — born in 1941 — studied double-bass at the „Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest, being afterwards appointed at the „Banatul” Philharmonic from Timișoara in 1966. Three years later, in 1969, he founded in Timișoara a chamber orchestra, with which he toured România and other countries, studying at the same time orchestra conducting with Remus Georgescu in Timișoara and Mircea Cristescu in Bucharest. Since 1972, Modest Cichirdan is resident chief-conductor of the State Philharmonic in Botoșani, having also the opportunity to conduct some other symphony orchestras in România — including Bucharest —, as well as in Italy, German Democratic Republic, Poland and Bulgaria.

playlist

1. SIMFONIA NR. 2 ÎN SI BEMOL MAJOR, D. 125
a. Allegro vivace
b. Andante
c. Scherzo-Trio
d. Finale

2. SIMFONIA NR. 3 ÎN RE MAJOR, D. 200
a. Adagio maestoso – Allegro
b. Allegretto
c. Menuet. Vivace – Trio
d. Presto vivace

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Franz Schubert ‎– Simfoniile nr. 2 și 3”