Descriere

Discul prezent oferă iubitorilor muzicii două lucrări concertante figurînd frecvent în repertoriul celor mai mari virtuozi contemporani: Concertul pentru vioară si orchestră în la minor, op. 82, de A. K. Glazunov și Con¬certul pentru vioară și orchestră nr. 1, în sol minor, op. 26 de Max Bruch, interpretate de o tînără și strălucită artistă a arcușului, Silvia Marcovici.

Aleksandr Konstantinovici Glazunov (1865-1938) este unul dintre discipolii și continuatorii lui Rimski-Korsakov. Prieten cu criticul V. Stasov și cu compozitorul Borodin, el a fost cucerit din tinerețe de orientările spre folclor și de idealul creării unei puternice muzici naționale ale grupului „ celor cinci”. Alături de două concerte pentru pian și orchestră, unul pentru saxofon și orchestră, Concertul pentru vioară și orchestră In la minor, op. 82, este una dintre cele mai reprezentative creații ale marelui compozitor rus. Sentimentele ei profunde, tălmăcite cu elanul romantic ce caracterizează personalitatea artistului, claritatea comunicării și siguranța suverană a construcției au făcut din acest concert o piesă îndrăgită de interpreți și de ‘ascultători deopotrivă.

Închegat într-o singură respirație, Concertul — compus în anul 1904 — este articulat din două părți ce se cîntă fără vreo pauză între ele. De la început ne cucerește melodia lirică, învăluitoare, care se transformă ritmic și dinamic, reapărînd în registrul înalt al viorii soliste. In continuare, se încheagă între instrumentul solist și orchestră un dialog susținut, realizîndu-se contraste prin schimbarea tonalității și a mișcării, ca și prin pasajele de virtuozitate instrumentală, cu cîteva episoade cantabile, într-un rondo plin de strălucire, tema cu aspect de refren expusă de alămuri, ca un fel de chemare la o sărbătoare cîmpenească, este variată. Într-un tempo sprințar, cu momente de grație valsantă.

Melodist și bun cunoscător al orchestrei, compozitor de simfonii, opere, cantate și oratorii, Max Bruch (1838—1920) și-a urzit piesele cu o remarcabil știință a formei și cu un instinct sigur al culorilor orchestrale. Ele s-au bucurat de o largă audiență a publicului de acum un secol, nu numai în Germania, patria muzicianului, ci și în sălile de concert din lumea întreagă. Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1, In sol minor, op. 26, este cea mai des cîntată lucrare a lui Max Bruch. A fost scris în anii 1867—1868 și prezentat, în primă audiție, de marele vio¬lonist Josef Ioachim. De o melodică bogată și generoasă, exprimînd dorul după orizonturile necunoscute propriu romanticilor, cele trei mișcări ale concertului constituie o desăvîrșită unitate datorită atmosferei de «spleen» caracteristică unei bune părți din creația compozitorului.

De la primul motiv ai Preludiului intonat de instrumentele de suflat — peste care vioara intervine cu o frumoasă cadență meditativă—, lucrarea dezvăluie o apreciabilă fantezie muzicală. Fantezia aceasta se afirmă și în Adagio, a cărui temă foarte cantabilă are un aer de evocare, pentru ca în discursul energic și optimist al Finalului, vioara să-și afirme din plin posibilitățile sale de virtuozitate tehnică și de sonoritate.

Concertele de Glazunov și Bruch au aflat în Silvia Marcovici o interpretă remarcabilă. Calitățile ei deosebite au fost relevate de critici cu prilejul concertelor pe care le-a susținut în cele mai mari centre artistice de pe glob și cu ansambluri de prestigiu mondial, ca bunăoară concertul dat în februarie 1971 cu Orchestra simfonică din Londra, concertul de la Scala din Milano sau turneul făcut în aprilie 1972 în Statele Unite ale Americii. Cronicarii muzicali au folosit termeni superlativi la adresa înzestrărilor violonistei din România, afirmînd despre interpretările ei că sînt «de o extraordinară vibrație» («The Guardian»), pentru ca «Daily Mail» să relateze un fapt extraordinar pentru moravurile sobre ce stăpînesc viața muzicală britanică: la repetiția cu simfonicii londonezi, după piesa cîntată, Silvia Marcovici a fost îndelung aplaudată de membrii orchestrei ridicați în picioare. A fost un omagiu spontan adus tonului cald, plin și rotund, tehnicii desăvîrșite, de o uimitoare maturitate, temperamentului ei covîrșitor. După concertul de la Festival Hali din Londra, unde a cîntat Concertul lui Glazunov de pe acest disc, criticul ziarului «The Times» constata, în termeni elogioși, că Silvia Marcovici «știe să facă instrumentul să cînte dulce sau să-i confere o seducătoare intensitate, dovedind o strălucită stăpînire a lui». Cu aceeași ocazie, «The Guardian » era de părere că «tehnica tinerei violoniste române este de-a dreptul fenomenală», calificativ ce i-a fost atribuit și de criticii muzicali italieni după apariția ei la Scala din Milano, în octombrie 1972. «Magnifică prin sunet și autoritate, tînăra solistă româncă ne-a prilejuit o interpretare viguroasă, așa cum o pretinde Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Bela Bartok», scria criticul ziarului « L’Unità».

Prin «aura» personalității sale remarcabile, prin vitalitatea temperamentului, frumusețea tonului viorii și măiestria firească a arcușului, Silvia Marcovici — laureata ediției 1970 a Concursului internațional « George Enescu » — și-a cucerit un loc de primă mărime în rîndul tinerilor virtuozi ai violinii din zilele noastre.
Ediția de față reprezintă debutul discografic al artistei. O captare luminoasă, cu o stereofonie clară, favorizează cu deosebire instrumentul solist, pentru a pune în valoare calitățile muzicale și tehnice ieșite din comun ale violonistei, forța de comunicare a interpretărilor sale.

GEORGE SBÂRCEA

This record offers to the music lovers two works often in¬cluded in the repertoires of contemporary violin virtuosi: the Concerto in a minor Op. 82 by A. K. Glazunov and the Concerto nr. 1 in g minor by Max Bruch, both interpreted by a young and brilliant Romanian violonist, Silvia Marcovici. Born in Bacau, laureate of the „Marguerite Long —Jacques Thibaud” and of the „George Enescu” International Com¬petition, Silvia Marcovici has played the Concert! recorded on this disc in great musical centres of the world. In London, the „Times” wrote about her that „she could make her instrument sing sweetly, or with seductive intensity”, whereas the „Guardian” stated that „it took no more than a couple of bars of the Glazunov Violin Concerto for her to demonstrate very clearly — both visually and aurally — just what temperament she possesses”. The American press observed „her impeccable intonation, suave tone and imperious temperament” („Kansas City Star”), adding that „her tone is not only beautiful, but also intense and powerful enough to hold its own against the orchestral tutti, her musical conception, even now, its thoroughly mature and it is almost certain that we will hear more from this exceptionally talented young woman, who already plays with the cool assurance of a seasoned artist” („St. Louis Globe Democrat”). And here, an excerpt from the Italian press, after a concert of Silvia Marcovici on the stage of the Milan „La Scala”: „Una violonista d’ecce-zione: la ventenne romena Silvia Marcovici, ha lasciato incantati tutti per la prepotente vitalita del suo tern-peramento, per la bellezza del suo modo di cantare, vibrato e intenso, per la sciolta naturalezza del suo arco” („II Giorno”, Milano).
Through the „aura” of her remarkable personality, the vitality of her temperament, the beauty of her tone and the natural „maestria” of her technique, Silvia Marcovici has conquered a place of first rank among the young violin virtuosi of our days.