Descriere

Înscriindu-se în lista reuşitelor dramaturgiei noastre şl bucurîndu-se de atenţia stăruitoare a teatrelor din ţară la alcătuirea repertoriului, piesa « Gaiţele » şi-a cîştigat de mai multe decenii preţuirea publicului. Autorul piesei, Alexandru Kiriţescu (1888 — 1961) face parte, alături de Camil Petrescu, George Mihail Zamfirescu, Victor Ion Popa, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Mircea Ştefănescu si alţii, dintre acei dramaturgi care s-au situat, în perioada dintre cele două războaie mondiale, în fruntea intelectualităţii progresiste româneşti.

Dezgustat de literatura bulevardieră a timpului, Al. Kiriţescu s-a străduit să contribuie prin scrisul său la consolidarea unei dramaturgii originale, care să continue tradiţiile realist-critice ale clasicilor noştri. După ce debutează în 1910 cu piesa « învinşii », el dă la iveală, în anii de după primul război mondial, cele trei comedii, inegale ca valoare, «Maree/ si Marcel » (1923), «Florentina » (1925), « Gaiţele » (1932), denumite «trilogia burgheză». Acestui triptic satiric îi urmează «trilogia Renaşterii », din care numai prima lucrare, « Borgio », este scrisă înainte de cel de al doilea război (1937), ultimele, «Nunta din Perugia» şi «Michelangelo», căpătînd înveliş literar după Eliberare şi fiind reprezentate în anii 1947— 1948. în afară de acestea, Kiriţescu a mai scris în timpul regimului antonescian un violent pamflet dramatic intitulat «Dictatorul» (1943).

În anii de după Eliberare, Al. Kiriţescu şi-a folosit autoritatea de dramaturg consacrat pentru a îndruma tinerele talente către un teatru realist, izvorît din actualitate, străbătut de un suflu optimist, sănătos. Autorul dramatic a cedat locul îndrumătorului şi publicistului, care în articolele sale se adresează scriitorilor, arătîndu-le că misiunea lor este aceea de a crea «un teatru pentru mase, teatru pentru popor, teatru constructiv şi mobilizator.

« Gaiţele » este nu numai cea mai realizată comedie din «trilogia burgheză», ci în acelaşi timp piesa care îl reprezintă cel mai pregnant pe Al. Kiriţescu ca dramaturg. Ea constituie punctul cel mai înalt pe care l-a atins în creaţia sa, atît din punctul de vedere al profunzimii şi justeţei criticii sociale, al virulenţei satirice, cît şi din acela al închegării literar-dramatice a ideilor.

Preocupat stăruitor de soarta intelectualului în societatea capitalistă, Kiriţescu se opreşte în această piesă asupra unui tip de intelectual — ziaristul Mircea Aldea — care se ratează şi decade moral, în vecină­tatea şi sub influenţa nocivă a «gaiţelor » (o familie de moşieri în plină degringoladă socială). Iniţial un om onest, Aldea îşi mai păstrează încă, sporadic, luciditatea şi judecata ascuţit-critică asupra mediului în care trăieşte, fără a deveni prin aceasta un «erou pozitiv », ci stîrnind la rîndu-i revolta şi dezgustul spectatorului. Ademenit de o viaţă uşoară, de belşug şi lux, el renunţă la ziaristică pentru a deveni soţul întreţinut al Margaretei Duduleanu, pe care n-o iubeşte. Ajunge astfel şi stăpînul unei moşii. Profitînd de toate avantajele materiale ce decurg din acest mariaj, Mircea Aldea rămîne însă un neadaptat, care nu se poate obişnui cu îndeletnicirile abrutizante ale «gaiţelor» (Aneta Duduleanu şi surorile ei Lena şi Zoe), îndeletniciri numai în aparenţă inofensive, mas-cînd de fapt găunoşenia sufletească, meschinăria, rapacitatea.

Intrusul — privit ca atare de toată familia, în- afară de Margareta, care are pentru el o adoraţie aproape patologică — nu se împacă nici cu imbecilitatea şi egoismul acaparator al cumnaţilor săi Georges şi Ianache Duduleanu ; toate reacţiile sale rămîn însă pasive. Protestul este ineficace, convertindu-se în compromisuri înjositoare. Dezorientat, nu reuşeşte să-şi canalizeze răzvrătirea decît spre o banală şi jalnică aventură cu Wanda, o moşiereasă scăpătată care-şi chelturse averile în cazinouri şi în şantanurile pariziene. Din această rătăcire îl scoate, brutal, sinuciderea soţiei. Autorul nu lasă să se întrevadă dacă şocul moral îi va folosi sau nu lui Aldea pentru a-şi regăsi drumul muncii şi al demnităţii umane.

Familia Duduleanu este un adevărat « panopticum » de monştri comici, ale căror ticuri, manii, grosolănii, superstiţii stîrnesc un haz amestecat cu silă. Comicul suculent si usturător transpare aproape la fiecare replică, creat cu toate mijloacele clasice folosite de la Plaut pînă astăzi: caractere, situaţii, verb. Kiriţescu utilizează toate aceste resurse pentru a închega por­trete morale ale unor tipuri caracteristice mediului social burghezo-moşieresc.

Continuînd tradiţia comediei noastre clasice realist-critice, «Gaiţele » este socotită lucrarea dramatică în care valenţele satirice ale autorului sînt traduse în chipul cel mai pregnant. Ani în şir, stagiune după stagiune, piesa n-a părăsit scenele teatrelor, făcînd cunoscută publicului personalitatea artistică originală a dramaturgului.

Pe discul de faţă, piesa se bucură de o distribuţie remarcabilă, incluzînd pe regretaţii Măria Filotti si Ion Talianu, alături de o seamă de valori unanim consacrate ale teatrului românesc.

MIHAI FLOREA