Descriere

Dacă există cumva in muzica uşoară, în şansonetă şi romanţă enciclipedism, atunci Alla Baianova este, fără îndoială, stăpîna suverană a lui. Repertoriul ei este pe cit de variat, tot pe atît de bogat. Iar in această bogăţie şi varietate firul conducător rămine neîntrerupt bunul gust, intuiţia frumosului nepieritor, sau măcar de oarecare durată, dacă bine înţeles va fi existind durată si perenitate în genul pe care artista îl cultivă.

Şi cum îl cultiva ! Cu o continuă răscolire temperamen­tală, fâcînd din fiecare melodie un fapt pur artistic, închizi ochi si o confunzi cu cele mai mari şansonetiste ale Franţei, cu cele mai alese interprete ale melodiilor ivite pe coasta mărilor şi oceanelor de sud, din Italia si Spania pînă sub palmierii litoralului Pacific. Fraza ei e fluidă ca o reverie, unda de rezonanţă a glasului se resfringe într-un ecou necontenit în ascultător.

Alia Baianova cîntă totul cu egală virtuozitate, cu treceri insensibile de la poemul vibrant imaginat de Edith Piaf „La vie en rose” (Viaţa-i minunată), la ritmul de lascivităţi tropicale al Rumbei lui Lecuona, de la pătimaşa confesiune a lui Modugno „Dio, come ti amo” (Nu găsesc cuvinte), la delicata melancolie a şansonetei lui Barriere „Tu t’en vas” (Ai să pleci).

Trebuie să asculţi – în interpretarea acestei cîntăreţe prestigioase — unduirile melodiei interioare din celebra The Man I Love (Odată, intr-o zi…) de George Gershwin, sau reveria de o transparentă tristeţea lui Joseph Kosma din Les Feuilles mortes (Frunze moarte), spre a înţelege pe deplin ce mare artistă a genului este Alia Baianova. Cu o rară acuitate a sensibilităţii! ea se mişcă printre stiluri şi intonaţii cu degajarea admirabilă a muzicianului pro­fesionist, pentru care portativul nu mai are nici un secret.

Fiindcă numai o artistă desâvîrşită este capabilă să cuprindă – şi, totdeodată- să convingă, emoţionînd — o gamă atît de largă şi de diversă a cîntecelor de muzică uşoară de pe atîtea meridiane. E nevoie de experienţă şi cultură, de pasiune şi ştiinţă, dar e nevoie înainte de orice de o deplină confundare cu muzica spre a putea da glas cu aceeaşi eleganţă şi naturaleţe veseliei, în care se strecoară umbra unui zimbet amar, din şansonetă lui Charles Trenet Que reste-t’il (Ce-a mai rămas), sau me­lodiei cu nostalgii hispane Malaguena a lui Ramirez.

Alia Baianova trăieşte cu atîta intensitate cintecele de pe acest disc, incit la multe din ele le-a scris ea însăşi textele româneşti. Şi este de remarcat că ele nu păcătuiesc nici o clipă prin banalitate, fiind versuri cu nelinişti şi elevări, cu un susur liric adecvat melodiilor.

Nu ştiu dacă se poate vorbi in genurile şi formele mici de o artă mare, însă este sigur că Alla Baianova e o mare artistă a cîntecului pentru toţi,

CLAUDE ROMANO