Descriere

Plină de umor şi de vervă nesecată, povestea « Nunţii lui Figaro», inspirată de celebra comedie satirică cu acelaşi titlu a lui Beaumarchais, constituie o ustură­toare critică a moravurilor societăţii feudale decadente, reprezentată prin uşuratecul şi desfrînatul conte Almaviva, în opoziţie cu bunul simţ şi curăţenia sufletească a omului din popor, întruchipat prin isteţul şi cura­josul bărbier Figaro şi logodnica sa, camerista Suzana. Aria Suzanei din actul IV al operei lui Mozart redă momentul cînd logodnica lui Figaro, copleşită de dor şi nerăbdare, întrevede fericitul deznodămînt al conflictului izbucnit între Figaro şi stăpînul său, contele Almaviva, pentru apărarea cinstei şi fericirii ei. De un lirism profund, aria Suzanei exprimă sentimentul curat al tinerei fete In aşteptarea împlinirii visurilor sale.

Compusă în 1859, opera «Dinoroh» de G. Meyerbeer s-a bucurat în ‘partea a doua a veacului trecut de un considerabil succes, care însă nu s-a dovedit statornic_; lucrarea fiind definitiv scoasă din repertoriul universal de operă de cel puţin cincizeci de ani. Pricina acestei decăderi este, ca în atîtea cazuri, argumentul literar palid şi lipsit de situaţii dramatice bine conturate.

Un moment izbutit al operei îl constituie sceaa, în care tînăra ţărancă Dinorah, stăpînită de o idee fixă, apare dansînd cu propria ei umbră, pe care o ia drept fiinţă vie. In timpul dansului ea vorbeşte cu umbra, îi răspunde ca şi cum i-ar auzi glasul, o roagă să n-o părăsească, să-i rămînă fidelă.

Deosebit de impresionantă şi înduioşătoare, această scenă îşi. găseşte expresia muzicală într-o frumoasă arie de coloratură, devenită celebră în lumea întreagă sub denumirea de «Aria umbrei».

Opera « Unda di Chamounix» de Donizetti este încă una din acele nenumărate opere, din veacul XIX, care, deşi cuprind unele momente dramatice şi arii de reală valoare, au fost date uitării din pricina calităţii inferioare a libretului.

Bazată pe o intrigă banală, de un melodramatism dulceag şi desuet, acţiunea operei « Linda di Chamounix » redă povestea idilei înfiripată între o fată săracă din popor (Linda) şi un tînăr aristocrat parizian, care se dă drept un pictor sărac.

Cavatina Lindei «O luce di quest’anima» (Lumina sufletului meu) zugrăveşte sentimentul de fericire al tinerei Linda în momentul cînd Arthur (pretinsul pictor) îi destăinuieşte dragostea sa.

Deşi destinată în primul rînd etalării virtuozităţii vocale, cavatina Lindei se distinge printr-o linie melodică plăcută, fapt care i-a asigurat un loc de cinste în reper­toriul sopranelor de coloratură.

Libretul operei”« Mignon » de A. Thomas reprezintă adaptarea scenică a unui. fragment din romanul «Anii de ucenicie ai lui Wilhelm  Meister» al marelui poet o german Johann Wolfgang Goethe.

În desfăşurarea acţiunii, de altfel  foarte complicată, ” intervin alături de eroii principali, Mignon şi Wilhelm Meister, o mulţime de personaje secundare, printre care se relevă figura unei actriţe (Philina), sărbătorită pentru strălucita interpretare .a rolului Titaniei din «Visul unei nopţi de vară» de Shakespeare.

Primind omagiile admiratorilor săi după spectacol, Philina cîntă în chip de mulţumire o arie în ritm de poloneză.

Deşi lipsită de justificare dramatică în cadrul acţiunii şi vizibil intercalată doar cu scopul de a oferi sopranei un prilej de strălucire, aria Philinei constituie punctul culminant al întregii partituri, bucurîndu-se şi astăzi de o largă popularitate în rîndul iubitorilor de muzică vocală.

Acţiunea operei « Aida» de Verdi se petrece în Egiptul antic.

Radames, comandantul oştilor egiptene, este acuzat de înaltă trădare, în preajma judecării sale, Amneris, fiica Faraonului, care ştie că Radames a greşit doar din imprudenţă, încearcă să-l convingă să se dezvinovăţească în faţa preoţilor. Ea îi făgăduieşte că va obţine iertarea şi salvarea lui, dacă-i va accepta dragostea şi va renunţa la Aida, fiica regelui Etiopiei, învins în luptă de către egipteni.

Radames însă, care nu poate uita pe Aida şi nu înţelege să-şi răscumpere viaţa în aceste condiţiuni umilitoare, respinge propunerea lui Amneris.

în continuarea acestei scene de un dramatism zguduitor urmează judecata. Radames apare în faţa colegiului sacerdotal al templului zeului Ftah. Invitat de marele preot Ramfis să se disculpe, Radames refuză orice răspuns şi astfel este osîndit la moarte ca trădător al patriei sale. Cuprinsă de remuşcări şi disperare,. Amneris încearcă să intervină, dar e prea tîrziu ; Radames va muri îngropat de viu într-o criptă de sub sanctuarul zeului Ftah.

IOLANDA MĂRCULESCU

Născută în Bucureşti, soprana lolanda Mărculescu a urmat cursurile Conservatorului de Muzică, unde a studiat mai cu seamă sub îndrumarea profesorului Constantin Stroescu.

În anul 1949 a debutat pe scena Teatrului de Operă şi Balet In rolul Xeniei din « Boris Godunov», dovedind însuşiri scenice si vocale deosebite, Iolanda Mărculescu a abordat apoi rolurile mari ale repertoriului de soprană de coloratură, ca: Rosina (Bărbierul din Sevilla), Gilda (Rigoletto), Lakme, Suzana (Nunta lui Figaro), Constanţa (Răpirea din Serai), Nor/na (Don Pasquale), Laureta, (Gianni Schichi).

In toţi anii aceştia, consacraţi formării unui bogat repertoriu de opera, Iolanda Mărculescu a desfăşurat concomitent o largă si rodnică activitate concertistică, cultivînd cu asiduitate muzica de cameră vocală. Considerată ca una din cele mai competente şi dăruite interprete ale acestui gen atît de subtil, Iolanda Mărculescu se manifestă atît în recitaluri publice, cit si la Radio, prezentînd an de an programe noi, cuprinzînd cele mal variate lucrări din literatura universală, precum şi din creaţiile compozitorilor romîni contemporani.

Apreciind frumoasele realizări ale tinerei soliste, guvernul romîn i-a decernat în 1958 titlul de artistă emerita a R.P.R.

ZENAIDA PALLY

Angajată la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti în 1946, mezzo-soprana Zenaida Pally si-a cucerit în foarte scurtă vreme un loc de frunte printre soliştii primei scene lirice a ţării noastre. . Pe lîngă bogatul ei repertoriu de operă, cuprinzînd o vastă gamă de stiluri, mergînd de la Mozart pînă la Verdi, Bizet, Wagner, Mussorgski si Richard Strauss, Zenaida Pally stăpîneste si genul muzicii vocale.de cameră.

Avînd un repertoriu de peste 200 lieduri din toate epocile, ea a susţinut de asemenea partidele de mezzo-soprană în lucrările vocal-simfonice de mari proporţii ca: Recviemul de Mozart, Simfonia a IX-a de Beethoven, Recviemul de Verdi, Simfonia a II-a de Mahler sau «Amorul vrăjitor» de De Falia.

Apreciind căldura si expresivitatea excepţională a glasului ei, firmele « Pathe-Marconi» din Paris şi «Supraphon» din Praga au solicitat concursul Zenaidei Pally pentru înregistrări pe discuri.

Răsplătind neobosita activitate si realizările artistice unanim apreciate ale Zenaidei Pally, guvernul R.P.R. i-a acordat în anul 1952 titlul de artistă emerită si în 1962 titlul de artistă a poporului.

GARBIS ZOBIAN

Născut în 1915, tenorul Garbis Zobian şi-a petrecut anii adolescenţei în oraşul Galaţi.

Desfăşurînd o intensă activitate în cadrul unor cercuri de amatori, talentul său a fost remarcat de unii cunoscători, care l-au îndemnat spre cariera muzicală.

După patru ani de studii, Garbis Zobian a debutat în 1948 pe scena Operei de Stat din Timişoara, inter-pretînd rolul lui Canio din opera «.Paiaţe-».

El a fost apoi angajat la Teatrul de Operă si Balet din Bucureşti, unde interpretează rolurile principale din operele « Tosca » (Cavaradossi), « Aida» (Radames), « Carmen» (Don Jose), « Othello» (Othello), « Paiaţe» (Canio), «Dama de Pică» (Herman), «Trubadurul» (Manrico), « Cavalleria Rusticana» (Turiddu), etc.

Pentru meritele sale artistice, Garbis Zobian a fost distins cu titlul de artist emerit al Republicii Populare Romîne.

l.   C. SPIRU