Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră („Imperialul”)

Disc Vinil » Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră („Imperialul”)

Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră („Imperialul”)

Componenţă:
la pian: Arturo Benedetti Michelangeli
Categorie (gen):
muzică simfonică (clasică)
Orchestra(e):
Orchestra Simfonică ORTF
Dirijor:
Sergiu Celibidache
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1985
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02600
Ţara:
Romania
Producător(i):
Licență «DISCOPAEDIA» Canada
Muzica (aranjamente):
Înregistrare din concert, 1975
Redactor(i) muzical(i):
Adriana Velincov-Dan
Grafica:
Decebal Scriba
Tiparul:
Electrecord

100 lei

3 în stoc

Descriere

Discul pe care avem privilegiul să vi-l înfățișăm reprezintă un document muzical de primă mărime, el reținînd un moment al colaborării, în concert, a două dintre cele mai ilustre figuri ale artei interpretative cunoscute de timpul nostru: Sergiu Celibidache si Arturo Benedett/ Michelangeli. Amîndoi sînt intrați, într-un fel, în legendă, atît prin pilduitoarea lor măiestrie si integritatea artistică fără greș, detestînd compromisul, cît și prin firea lor, nelipsită de elemente contradictorii, care a făcut să curgă multă cerneală din pana amatorilor de senzațional. Concertul public din care s-a realizat discul nostru, petrecut la Paris cu ani în urmă, la Thedtre des Champs E/ysees, a fost urmărit și de către semnatarul rîndurilor de față, el marcînd aniversarea Orchestrei Naționale a Radio-televiziunii franceze (ORTF); s-a cîntat atunci și muzică de Ravel (Daphnis și Chloe), un compozitor deosebit de indicat pentru a figura în program, cu atît mai mult cu cît este în același timp o glorie a Franței și unul din favoriții repertoriului lui Celibidache. Erau ani în care dirijorul român se afla în mod regulat la pupitrul orchestrei pariziene oferind seri muzicale memorabile.

Daca asupra dirijorului multe lucruri sînt cunoscute de noi « pe viu » — cum se spune — dat fiind că aparițiile sale la Ateneu rămîn evenimente apropiate în timp și reținute de memoria melomanilor români, despre solist se știu în general ceva mai puține date precise. Arturo Benedett/ Michelangeli este socotit unul din pianiștii veacului, pentru unii cel mai mare, pentru aiții nu chiar așa, dar în orice caz toți specia¬liștii cad de acord în a-l situa drept o personalitate de excepție. Cu opt ani mai tînăr decît Celibidache (dirijorul s-a născut la Roman în 1912), Michelangeli este originar din Brescia, data nașterii sale fiind 5 ianuarie 1920. A studiat la /st/tuto Musicale Venturi din Brescia și la Conservatorul « Giuseppe Verdi » din Milano. Data impunerii sale categorice în opinia artistică mondială este 1939, cînd dobîndește premiul l la Concursul internațional de interpretare muzicală de la Geneva și în curînd face să se vorbească despre el în întreaga lume. Deși l-am ascultat în repetate rînduri pe artist în sală, nu pot uita splendoarea înregistrărilor sale pe discuri, chiar pe cele vechi de 78 de turații pe minut, în care două Sonate de Scarlatti răsunau cu o grație, o calitate sonoră aerată, parcă mediteraneană și anumite inflexiuni ritmice inimitabile, după cum Concertul m la minor de Schumann aducea o viziune nouă, parcă «erafică, a învolburatei capodopere, în general, discurile iui Michelangeli au făcut toate data, pentru că nu sînt extrem de numeroase, dar în schimb atestă o auto-rigoare rar întîlnită în veacul nostru, epocă în care rațiunile comer¬ciale domină adeseori asupra celor artistice. La maestrul italian, lucrul nu se întîmplă niciodată, idealul lui fiind de a-și realiza în toate împrejurările viziunea perfecționistă pînă la capăt.
Magician al sonorităților pianistice, autor al unor versiuni înregistrate de referință (exemple: Variațiunile de Brahms pe o temd de Paganini, Concertul în sol major de Ravel etc.), Michelangeli nu este tipul de pianist prin excelență comu¬nicativ, în sală, el creează o anumită «distanță» față de auditor și uneori parcă și față de compozitorul tălmăcit. Grandoarea lui constă în claritatea absolută (într-o vreme era faimos pentru tempi rari, un element în care se întîlnește, într-o măsură, cu Celibidache), în curba pură a frazei, în plasticitatea ritmică, fără să cedeze niciodată tentațiilor tempe¬ramentale sau intuitive, înțelegem, deci, din ce considerente și-a atras stima lui Sergiu Celibidache, cunoscută fiind logica și puterea analitică a dirijorului român, care cultivă muzica bazat pe principii științifice de neclintită rigoare. Versiune? de concert a Imperialului’beethovenian dobîndește deci o semnificație deosebită, purtînd însemnele distinctive ale este¬ticii, în bună măsură comune, a celor doi uriași ai interpretării muzicale din secolul XX.

This album is an artistic document of particular value as it immortalizes a memorable moment occasioned by the collaboration between Romanian conductor Sergiu Celibidache and italian pianist Arturo Benedett/ Michelangeli, who got together to revive an absolute masterpiece — Beethoven’s Fifth (Empe-ror) Concerto for Plano and Orchestra. The moment was part of the anniversary concert of the National Orchestra of the French Radio and Television (OF;TF) at the Theâtre des Champs Elysees in Paris.

Celibidache and Michelangeli, both artists of great spiritual elevation and legendary self-exigence, are known to be tied by mutual esteem. They adopt perfectionism, being actuated less by momentary impulses than „by the principales of a minute analysis of the musical monument, a clearcut delineation of the essential traits of the respective work, which they carefully enhance, and the cultivation of refmed sonorities, of infinitely diversified musical colour. While the Roma¬nian maestro ranks among the great orchestra teachers of our time, working tirelessly, in long rehearsals, to elicit the optimum reading, and never cuts down, for commercial reasons, on the number of hours and days which he believes he must dedicate to polishing the orchestra’s performance for a worthy presentation of music’s masterpieces, the Italian pianist is, in his turn, considered an absolute master of his instrument and of the musical material. The two’s meetings are therefore rare opportunities for displaying their common performing aesthetics (it is a well-known fact that Celibidache frequently refuses to collaborate even with famous soloists whom he regards as being too remote from his principles), and the Beethovian Emperor, an edifice of supreme balance and impressive majesty, fully suits the embodiment of these spiritual correspondences.

ALFRED HOFFMAN English version by Magda Morait

playlist

Ludwig van Beethoven – CONCERT Nr. 5 PENTRU PIAN ȘI ORCHESTRĂ
ÎN Ml BEMOL MAJOR, OP. 73 („IMPERIALUL”)

1. Allegro,
2. Adagio un poco mosso,
3. Rondo

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră („Imperialul”)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *