Descriere

Cîntece mănăstireşti cu participarea Corului de maici de la Mănăstirea Clocociov. Voce: Teodora Păunescu – Tucă

Decurgînd din spiritul bizantin şi împletindu-şi parfumurile nuanţate ale Levantului de mai tfrziu, ale Balcanilor şi mai ales ale acelui spaţiu definit ca mioritic de Lucian Blaga, cîntecul religios este un gen aparte în folclorul nostru dar totodată şi o notă comună pentru toată creaţia populară.,’ Bizanţ după Bizanţ, românismul se desprinde de strălucirile imperiale ale Constan-tinopolului şi, prin compensaţie, îşi alătură propriile sale străluciri mai tainice dar avînd acea perenitate, acea dăinuire pe care nici pietre, nici rîuri, nici cursuri de apă nu le au, credinţa în Dumnezeu. Mocnit sau în vîlvătaie, acest foc purificator pentru spirit devine într-o accepţiune lumească şi necesitate cotidiană pentru gospodar, şi semn de veghe la frămîntări.

 

Intre ogor şi stele, apropiată în egală măsură de amîndouă, statura umană, conturată prin rugăciunea adresată Celui de sus – Dumnezeului Tată, Fiului şi Sfîntului Duh – dar în egală măsură şi Sfintei Fecioare Măria, dobîndeşte în cîntecul – pe care m-aş feri să-l calific de mănăstire, de strană, sau chiar popular – o melodicitate aparte decurgînd tocmai din această rugăciune, cîntecul ajungînd să fie condiţionat de aceasta. Cîntecul şi cîntăreţul.

 

Asistam şi prin acest exemplu oferit de doamna Teodora Păunescu-Tucă la un fenomen definitoriu pentru ceea ce sîntem noi românii, trăirea dumnezeiască, dumnezeiescul fiind aici nu un determinativ oarecare, ci de cauzalitate.

 

Evident, El ne trăieşte pe noi şi expune o plastică a acestei trăiri.’ Ceea ce se vede din afară este, far nici o tăgăduială, actul de emoţie artistică.

 

Sincretic, dincolo de incantaţie, de melos, acest cîntec îşi asociază o gamă perceptibilă şi pentru ascultător, dar şi pentru cel trăitor în ortodoxism de imagini’ şi senzaţii şi, astfel, ascultînd aceste cîntece, auzim şi sunetul îndepărtat al clopotului; simţim mireasma tămîii din candelă şi parcă în faţa’ noastră se deschid porţile împărăteşti din care se revarsă peste noi o lumină blinda, o lumină lină, ca atunci cînd ne aflăm îngenunchiaţi în faţa iconostasului.

 

Indiscutabil cîntecele ale căror titluri se regăsesc pe coperţile acestui disc reprezintă şi altceva, rodul unor culegeri de folclor făcute cu rigoare, armonizarea unor sonorităţi în care specialistul poate confirma o deplină cunoaştere a teoriei muzicale, a contrapunctului, însă, ceea ce cred este că nu interpretul şi culegătorul au descoperit aceste rugi profane ci că ele, rugăciunile cîntate, îşi aşteptau demult şi şi-au găsit acum interpretul’.

 

S-ar putea adăuga nu puţine gînduri din cele care, copleşindu-ne la ascultarea muzicii, ne oferă acea bucurie în care esteticul se asociază smereniei aşa cum inspiraţia se înrudeşte, fără a o putea niciodată egala, cu revelaţia.

 

Unul dintre aceste gînduri ar fi fost şi acela că aceste cîntece s-ar fi putut bucura de o apreciere similară indiferent de interpret. Ar fi perfect adevărat – dacă nu am fi convinşi, aşa cum am şi afirmat-o de altfel – că ele, aceste cîntece, şi’-au găsit rugătorul. Deci nu cîntăreţul şi-a apropiat rugăciunile, ci rugăciunea şi-a afiat locul în inima cîntăreţului. Aşa cum ne’ trăieşte Dumnezeu pe toţi ‘după harul şi stăruinţa fiecăruia.

Radu George Serafim