Descriere

În ordinea popularităţii, chiar a celebrităţii muzicii lui Carl Maria von Weber, un accent aproape exclusiv a căzut asupra genului liric al operei Der Freischütz, Euryanthe, Oberon au fost considerate capodopere inconfundabile, opere prin care se autentifică în fapt spiritul şi expresia însăşi a teatrului liric german. Această triadă lirică, apărută după bijuteriile mozartiene, avea să marcheze profund cultura germană, impulsionînd apariţia unui val romantic, a unei maniere fabuloase, demensurate si filosofic hrănite în concepţie, cum este tetralogia wagneriană… într-o cultură, astfel de preluări sînt organice şi indispensabile. Konzertstück pentru pian şi orchestră, cele două concerte, piese pentru pian, muzica vocal-simfonică, în ordinea acestei popularităţi, sînt cu toate mai puţin cunoscute, doar „Invitaţie la vals” — piesă orchestrată de Berlioz — recompensează strădania componistică în demersurile sale pur instrumentale. Surprinzător, cele două simfonii ale autorului au rămas melomanilor aproape cu totul necunoscute.
Dimensiunea, suflul şi amploarea harului romantic al lui Weber erau legate nemijlocit de text, de un subiect teatral, potenţînd la maximum drama muzicală. Prin revers, în muzica instrumentală şi cea pentru orchestră — evident cu excepţia celor trei uverturi ale operelor sus citate — motivaţia psihologică a muzicii, cît şi tipul scriiturii sînt cu totul altele. Misterul temelor, adîncimea meditaţiei, sînt mai scăzute, în schimb se manifestă o sclipire uimitoare a discursivităţii, în care freamătă o excepţională inspiraţie melodică, un flux orchestral plin de culoare şi bogată plasticitate, o anvergură ce se bazează pe spontaneitate şi vervă, apropiindu-şi uneori prin fine nuanţe, farmecul cîntecului popular…
În aceste două simfonii, melodica lui Weber atinge adesea expresia pură, incandescentă, forma, substanţa tematică creînd nu numai o elevată atmosferă, dar şi o forţă emoţională, deseori cu scînteieri de motive ce rămîn în memorie. Doar contemporaneitatea lui cu Beethoven, în epoca cu spiritul său simfonic faustic, cu anvergura sa titanică, explică faptul că după ce a scris două simfonii în tinereţe, Weber a renunţat mai apoi să producă lucrări similare. Aceste două Simfonii au însă destinul lor, iar faptul că tot mai des, pe lîngă repertoriul suprasolicitat, astfel de lucrări reintră azi în circulaţie atestă acest… destin special. Viaţa muzicală nu poate să se rezume numai la şirul totuşi mărginit al cîtorva capodopere incontestabile, ci vrea să retrăiască la modul firesc şi selectiv, epocile muzicale cu ceea ce au adus ele mai reprezentativ şi înnoitor. O bibliotecă nu poate fi concepută doar din cîteva cărţi, nici cu un singur autor. Un cititor nu poate fi pe de altă parte doar lectorul celor 20 de capodopere literare absolute. Tot aşa melomanul, om de autentică sensibilitate şi cultură a ascultării, simte nevoia diversificării repertoriului, pricepînd mai profund de ce ascultă mai mult, descoperind varietatea fenomenală a muzicii…
Simfoniile lui Weber sînt în felul acesta o faţetă inedită a aceleiaşi lumi sonore din „Freischütz”. Aceste pagini, ca şi uitate, au farmecul, de atîtea ori esenţial, de a redescoperi muzica în forme din cele mai pure, la diferite grade de intensitate a inspiraţiei…

AURELIAN OCTAV POPA — clarinetistul ilustru ce a înnobilat muzica şi instrumentul său cu clipe inegalabile de emoţie artistică — şi-a orientat totdeauna gustul către piesele rare, fie că erau din repertoriul clasic sau modern. Cînd dirijează, idealurile sale interpretative, cultul frazei, al proporţiilor şi intensităţilor, îi rămîn, în mod natural, călăuzitoare. Cu orchestra sa de cameră „Quodlibet musicum” a realizat concerte şi înregistrări unice ca perfecţiune stilistică şi inspiraţie, aceasta fiindu-i in fapt un „medium”, prin care ideile sale, ce vădesc totdeauna o subtilă iniţiere în tîlcurile ascunse ale partiturilor, şi-au găsit reprezentările cele mai pure. Ca şi discurile purtînd sunetul inconfundabil al minunatului său clarinet, discurile realizate cu orchestra „Quodlibet musicum” vor rămîne referenţiale.
The popularity, even celebrity of Carl Maria von Weber’s music rests almost exclusively on his operatic works. Der Freischütz, Euryanthe and Oberon have been regarded as unique masterpieces, operas which authenticate the very spirit and expression of the German lyric theatre. This triad, which appeared after the Mozartian gems, left an indelible mark on German culture, engendering a Romantic wave, and such a fabulous, unbounded and philosophically-grounded manner as that of the Wagnerian tetralogy …Such takeovers are both organic and indispensable in a culture. The Konzertstück for piano and orchestra, the two concertos, the piano pieces, and his vocal-symphonic music are less known, only the Invitation to the Waltz — a piece orchestrated by Berlioz — rewards Weber’s purely instrumental compositional efforts. Surprisingly enough, the composer’s two Sym-phonies have remained almost completely unknown to music lovers.
The dimension, vigour and amplitude of Weber’s Romantic gift were directly related to the text, to a theatrical subject, enhancing to a maximum the music drama. Reversely, in his instrumental and orchestral compositions — naturally, with the exception of the three overtures to the above-mentioned operas — the psychological motivation of the music and the character of the scoring itself are altogether different. The mystery of the themes in less intense, and the meditation less deep, but instead one notices an amazing brilliance of discoursiveness, pervaded by an exceptional melodic inspiration, a highly colourful and suggestive orchestral flow, a grandeur based on spontaneity and zest, sometimes approximating, through fine shadings, the charm of folk song…

In these two symphonies, Weber’s melody often reaches its pure, incandescent expression, the form, the thematic substance creating not only an elevated atmosphere but also an emotional force, frequently with sparkling motifs which linger in one’s memory. Only the contemporaneity of Beethoven, with his Faustian spirit and titanism, can account for the fact that, after writing two symphonies in his youth, Weber later gave up producing similar works. But these two Symphonies have their definite destiny, and the fact that such works are increasingly being restored to currency, alongside the extensively played repertoire, attests to this… special destiny. Musical life can-not confine itself to a limited number of incontestable masterpieces, it wishes to relive, naturally and selectively, all musical ages, with their more representative and innovating contributions. One cannot conceive of a library which includes no more than a few books or one author. Very much-as reading the world’s 20 absolute masterpieces alone does not make one a reader. Likewise, the music devotee, a person of genuine listening sensitivity and culture, feels a permanent need for diversification ; the more one listens, the more one understands, discovering music’s phenomenal variety…
Weber’s symphonies are therefore another facet of the same sound-world encountered in Der Freischütz. These pages which have almost fallen into oblivion have the often essential charm of rediscovering music in its purest forms, at various degrees of inspirational intensity.
Aurelian Octav Popa — the illustrious clarinetist who has ennobled music and his own instrument with unparallelled moments of artistic transcendence — has always had a penchant for rare pieces, whether from the classical or the modern repertoire. When he is conducting, his interpretive ideals, the cult of phrasing, of proportions and intensities naturally remain his guides. With his chamber orchestra Quodlibet musicum he has achieved concert performances and recordings that are unique in point of idiomatic perfection and inspiration, this being in fact a medium through which his ideas, which always indicate a subtle initiation into the hidden meanings of the scores, have found their ultimate realization. Very much like the albums conveying the unmistakable sound of his magic clarinet, the discs he has recorded with the Quodlibet musicum orchestra will remain true landmarks in the field.
IANCU DUMITRESCU English version by Magda Morait