Descriere

Muzica — artă a iubiri!? Pentru foarte mulţi, această întrebare are, fără nici o ezitare, răspuns afirmativ. De fapt iubirea, considerată ca forţă a elanurilor şi ritmurilor noastre, ca forţă a elanurilor şi ritmurilor cosmice, ne asigură căldura şi lumina existenţei, înseamnă pînă la urmă continuitate şi perpetuare. Se spune adesea că muzica este simţire, nu sunet, iar Mallarme caută tot în suflet atunci cînd scrie: « Cîntul ţîşneşte din izvor înnăscut anterior unui concept, atît de pur, că reflectă înafară mii rime de imagini ».

Dirijorul Remus Georgescu, la pupitrul Filarmonicii de Stat « Banatul » din Timişoara, parcă a dorit să aducă prin acest disc un suport palpabil adepţilor muzicii ca iubire; pentru că cele două opusuri — Poemul Extazului de Alexandr Skriabin şi Francescâ da Rimini de Piotr Mici Ceaikovski — pe care ni le oferă Intr-o interpretare de mare fineţe, cu rafinamentul şi sensibilitatea-l binecunoscute, sînt clipe de referinţă într-o eventuală antologie despre muzică şi iubire.

Poemul Extazului, op. 54, de Aleksandr Nikolaevici Skriabin (1872—1915), ocupă în’ creaţia ilustrului compozitor rus  un loc  deosebit,  fiind socotit chiar drept un manifest estetic. Apărută în 1908, muzica îşi are sorgintea în versurile poemului, editate în 1906, care constituie fără îndoială programul propus de compozitor. In aceste versuri găsim Tema aleanului, Tema avintului, Tema alarmei, a Vo;’nfe;’, Tema autoafirmării, exprimînd  bucuria activităţii creatoare. Ele poartă inspiraţia spiritului   spre piscurile împlinirii sale: Pe aripile puternice Ale noilor căutări În sfera extazului El repede se avintă.

Skriabin nu le-a tipărit însă împreună cu partitura, la apariţia acesteia: « Dirijorii care vor dori să includă în repertoriul lor Poemul Extazului vor avea posibilitatea să afle ce conţine el; în genere însă, eu aş vrea ca ei să pătrundă mai întîi în muzica propriu-zisă »— scria el, nerenunţînd prin aceasta la o concepţie prestabilită, ci acordînd muzicii tocmai consistenţa conceptuală în stare să reflecte cu toată puritatea «în afară, mii rime de imagini».

Muzica este privită de Skriabin ca un domeniu capabil să înglobeze idei şi sentimente, care să poarte spre exprimarea totală.. Ea are capacitatea de a se confunda cu spiritul creator, în aspiraţia sa spre universalitate. Gîndire prometeică, Skriabin are viziunea contopirii artei sale cu celelalte arte, într-o superioară sinteză. Poemul Extazului, ca şi atîtea alte lucrări ale sale, este închinat spiritului creator, dar ascultîndu-l realizăm ce loc ocupă iubirea In conştiinţa compozitorului.

Nu influenţa lui Wagner ne face ca ascultînd această lucrare să mergem cu gîndul la Tristan. Nu înrudirile cu Liszt sau Chopin ni-l recomandă ca pe un poet al dragostei omului, al dragostei de om. Substanţa muzicală intimă, proprie lui, este cea care ne descoperă sensurile etern umane către care a tins şi pentru care a militat.

Romeo, Julieta, Manfred, Lenski, iată tot atîţia eroi din galeria creaţiei ceaikovskiene, figuri tragice, eroi ai romantismului, eroi romantici dinaintea romantismului, murind din iubire, murind pentru iubire, personajele lui Ceaikovski ne întîmpină ca adevărate leit-motive ale celor mai intense trăiri ale simţirii.

După mai mult de cinci secole de la apariţia Infernului lui Dante, Compozitorul trece Styxul pentru a « lua » si a transpune în muzică povestea impresionantă a legendarei Francescâ da Rimini, cea ucisă de soţul ei Gianciotto Malatesta « Desfrînatul », pentru dragostea oferită cumnatului ei Paolo.

Dante o pedepseşte, aşezînd-o împreună cu iubitul ei în al doilea cerc al Infernului. Muzica, cu un sentiment de îndure­rată compasiune, coboară la cei doi torturaţi şi cu virtuţile sale purificatoare se străduieşte, şi reuşeşte, să-i absolve de păcat în ochii noştri.

Fantezia simfonică «Froncesca da Rimini», op. 32, scrisă în 1876, va cunoaşte premiera moscovită în martie 1877. Dedicată lui Serghei Ivanovici Taneev, unul dintre elevii cei mai apreciaţi de profesorul Ceaikovski acelaşi care îi cîntă pentru prima oară, tot la Moscova, în decembrie 1875, Concertul pentru pian, este o alternare între frămîntare şi tînguitoarea povestire a dragostei. Sumbra încleştare a Infernului încer-cuieşte momentul luminos al rostirii nefericitei iubiri.

Ceaikovski! suferă alături de eroina sa aşa cum a suferit alături de Romeo, de Julieta, de eroii săi simbolizînd iubirea în devenirea ei tragică, dar trecînd dincolo de servituţile libretelor, pentru a o ridica prin muzică la sublima ei ipostază.

VLADIMIR    POPESCU-DEVESELU

Le chef d’orchestre REMUS GEORGESCU qui, sur ce disque,  se trouve au pupitre de la Philharmonie d’état « BANATUL» de Timişoara, semble avoir voulu accorder un support palpable aux adeptes de la musique; parce que les deux ouvrages —le «POÈME DE L’EXTASE» d’Alexandre Scria-bine et « FRANCESCA DA RIMINI » de Piotr Ilitch Tchaikovsky — qu’il nous propose dans une interprétation de la plus grande finesse, de grande sensibilité et très raffinée—, constituent des moments notables pour une éventuelle anthologie de la musique.

Le « Poème de l’Extase », op. 54, d’Alexandre Nikolaevitch Scriabine (1872—1915), occupe une place particulière dans la création de l’illustre compositeur russe, cette œuvre pouvant même être considérée comme un manifeste d’esthétique. Parue en 1908, la musique prend sa source dans les vers du Poème, édités en 1906, et qui représentent sans doute le programme proposé par le compositeur.

La Fantaisie symphonique «Francesca da Rimini», op. 32 de P.I. Tchaïkovsky composée en 1876, aura sa création moscovite en mars 1877. Elle est dédiée à Sergheï Ivanovitch Taneev, l’un des élèves que le professeur Tchaikovsky appréciait le plus — le même qui, en décembre 1875, jouait pour la première fois et toujours à Moscou, le Concerto pour piano de son maître.

Né en 1932 à Timişoara, Remus Georgescu a étudié dès son plus jeune âge le violon, le piano et la composition et a conti­nué ses études au Conservatoire de Bucarest, sous la direction de Mihail Jora (composition), George Georgescu et Constantin Silve.stri (direction d’orchestre). Après avoir achevé ses études, il est nommé chef d’orchestre au Théâtre Lyrique de Constanţa; ensuite, successivement, aux Orchestres Sympho-niques de Sibiu, Oradea, Tîrgu-Mureş, Timişoara. II est aussi, à cette époque, un hôte permanent de la plupart des Orches­tres Symphoniques de Bucarest et des autres villes de Roumanie et entreprend, en ce même temps, des tournées artisti-ques à l’étranger — en Autriche, Belgique, Angleterre, France, République Fédérale d’Allemagne, République Démocratique Allemande, Danemarc, Grece, Italie, Suède, Hollande, Yougoslavie, Union. Soviétique, Pologne, Hongrie, Tchécoslovaquie, Bulgarie, aux U.S.A., Venezuela et à Singapore. En 1968 et en 1969, Remus Georgescu se voit offrir le privilège d’assister, aux U.S.A., aux cours de direction d’orchestre avec Eugène Ormandy à Philadelphie, Leonard Bernstein à New York, Georges Szell à Cleveland, Zubin Mehta à Los Angeles et Erich Leinsdorf à Boston. Voici un fragment paru à son insu dans la presse américaine: «Remus Georgescu a fait la preuve de ce qu’un expert du podium peut élever un orchestre au sommet de l’art musical (. . .) Ce fut un spectacle splendide donné par un orchestre qui avait très bien répété sous la direction d’un excellent chef d’orchestre invité. « Youngstown Symphony» se souviendra longtemps de cette soirée de très belle musique interprétée par l‘orchestre sous l‘ direction de Georgescu » («Youngstown Vindicator»).