Descriere

Prin discul de față, ,,Electrecord”-ul își propune să înceapă imprimarea unei serii, cu concursul pres¬tigioasei formații corale „Madrigal” condusa de bine-cunoscutul dirijor Marin Constantin, care să cuprindă creații din vechea cultură de pe teritoriul României.

În perioada medievală, cultura muzicală aparținea și la români – ca pretutindeni, de altfel – în primul rînd bisericii. Fosta Dacie a servit – după cum se știe -timp de peste un mileniu ca poartă de pătrundere a popoarelor migratoare către Bizanț și Occident. Aceasta explică pentru ce n-a fost posibilă închegarea unor organizații statale românești independente decît în secolul al XlV-lea. Populația daco-romană s-a creștinat însă încă în secolul IV-V, propagarea noii credințe fâcindu-se aici în limba latină. În anul 535, creștinii de pe aceste meleaguri au fost atașați ritului bizantin printr-o hotărîre a împăratului Justinian. Aceasta a impus limba greaca, alături de latină, ca limbă de cult. Totodată s-a impus treptat muzica bizantină, care va râmîne în uz la români — cu transformările impuse de evoluția istorică – pînă în prezent. De remarcat ca ritul și muzica bizantină au fost comune tuturor românilor, deși au trăit multe secole în state separate, sau chiar sub stăpânire străină, cum s-a întîmplat cu românii din Transilvania. In această provincie s-au așezat, alături de români, mai întîi maghiarii cuceritori (sec. XI-XII), apoi au fost colonizați secuii și sașii (sec. XII-XIII). Aceștia fiind cu toții catolici, din secolul al XI-lea a început să răsune aici muzica gregoriană, pe lîngă cea bizantină, pentru ca, odată cu Reforma, statornicită în secolul al XVI-lea, să pătrundă și cîntarea acestui nou rit. Transilvania aflîndu-se însă, prin catolicism și protestantism, în mai strîns contact cu apusul, aici vor pătrunde, treptat, și alte forme și tehnici muzicale practicate în Occident. În felul acesta, cultura muzicală de pe teritoriul locuit de români a devenit deosebit de bogată și variată.

Pentru a ilustra această varietate, așa cum putea fi întîlnită în secolele XIV-XVI, prezentul disc cuprinde pe o față cîntări monodice de factură, uneori chiar de origine bizantină, iar pe cealaltă față melodii polifonice de factură occidentală.

Sînt cuprinse aici cîntări monodice cu text grecesc, doar una avînd text românesc. Nu se cunosc autorii tuturor melodiilor. Piesa a treia, care are text românesc, este creație a lui Pilotei Monahul, fost logofăt al lui Mircea cel Bâtrîn, domn al Țării Românești (1386-1418). Călugârindu-se la începutul secolului al XV-lea, el a creat o serie de mici tropare – cîte unul pentru praznicele împărătești și pentru sfinții mai importanți -cunoscute sub denumirea de pripele. Se cintă după po-lieleu însoțite de stihuri din psalmii aleși. Aceste creații au pătruns, încă de la început, la toate popoarele orto¬doxe de limbă slavă sau care foloseau — ca la Români — slavona ca limbă de cult. Manuscrisele muzicale nu ne-au păstrat aceste pripele, dar ni s-au transmis pe cale orală pînă către mijlocul secolului al XIX-lea, cînd au fost notate. Vechimea lor este însă indiscutabilă, pentru că aparțin ehului l bizantin, așa cum se cunoaște din manuscrisele secolelor XIV—XVII și pentru că au cir¬culat, la fel, la absolut toți românii, cu toată vitregia istoriei. Cîntările de pe această față sînt :

1. Imn kalofonic: Enedysato o Kyrios… (părți din stihurile prochimenului de sîmbătă seara). Melodia, care prezintă o formă clară de rondo, este scrisă in plagalul IV stilul kalofonic (bogat ornamentat). Se cîntă doar un fragment. Cîntarea este luată din manuscrisul lui Eustatie, protopsaltul Putnei, scris în anul 1511.
2. Anonymus: Anastaseos emera… (Slava de la Laudele slujbei Paștilor – Ziua învierii). Este în plagalul l, stilul stihiraric. Cîntarea – care nu este terminată — provine dintr-un manuscris din a doua jumătate a secolului al XIV-lea păstrat la Biblioteca Academiei Române.3. Pilotei Monahul (sec. XIV-XV) = Pripeală la Nașterea Maicii Domnului. Este în ehul l, stilul stihiraric. Nectarie Frimu a publicat-o în 1840.
4. Anonymus Oi moi o Adâm en threnoj Kekrazen… (Prima stihiră de la Laude din Dumineca lăsatului sec de brînză). Este în plagalul l, stihiraric. Cîntarea provine din același manuscris ca nr. 2.
5. Dometian Vlahul (sec. XV-XVI): Poterion soteriou… (Paharul mîntuirii). Este scris în plagalul IV, stilul denumit „osmotic”. Prezintă frecvente reluări — parțiale sau integrale – ale unor cuvinte, ca șf includerea expresiilor grecești : leghe și palin, care aveau între altele rolul de a readuce finala reală a ehului. Autorul aparține grupului de psaiți compozitori de la Putna. Manuscrisul, datat din jurul anului 1550, se păstrează la Biblioteca Academiei.
Sînt incluse aici nouă piese, dintre care opt provin din Colecția Odae cum harmoniis, publicată la Brașov, in anul 1548, de umanistul Johannes Honterus (1498-1549). Conform doctrinei umaniste — această formă nouă de conștiință apărută în Renaștere, care lupta, între altele, pentru schimbarea ierarhiei de valori impusă de feu¬dalism și pentru un alt ideal de cultură — se acordă atenție deosebită culturii antichității, care punea în cen¬trul preocupărilor sale omul cu tot ce are el mai bun și mai frumos. Pe această linie, poeții antici devin modele de creație, in domeniul muzicii, se recurge din punct de vedere ritmic la metrica antică, iar din punct de vedere modal la „armoniile1 eline. Așa se explică folosirea ca titluri o unor termeni metrici. Ca text se apelează la creațiile unor cunoscuți poeți latini sau și medievali, care imitau pe cei latini. Doar prima piesă are text românesc. Acesta a fost tradus de pe un vechi cîntec religios maghiar — fiind publicat împreună cu altele, prin 1570 – și atașat melodiei cu scopul de a atrage și prin cîn-tare pe români la Reformă, în general, nu se cunosc au¬torii muzicali. Piesele sînt polifonice. Melodia este păs¬trată la tenor. Prelucrarea contrapunctică, notă contra notă, e’ste simplă, nu totdeauna meșteșugită, muzica este totuși expresivă.

Celor opt piese luate din colecția lui Johannes Honterus li se alătură Si bona suscepimus de mânu Domini de Georg Ostermayer (Brașov, cea 1530 – Heilbronn, 1572), motet contrapunctic la 5 voci, realizat la nivelul tehnic și artistic al celor mai buni polifoniști ai epocii. Piesa a fost reconstituită de F. X. Dressler (Sibiu).
Cîntările incluse pe fața a doua a discului sînt :
1. Peter Tritonius: Saphicum aliud. Text: la de pre noi, tu, Doamne, mînia ta… (Honterus, nr. 2).
2. Idem iChoriambicum asclepiadeum. Text: Maecenas atavis edite regibus… (Horațiu), (Honterus, nr. 7).
3. Anonymus: lambicum dimetrum. Text : Rerum creator maxime… (Ph. Gundelius), (Honterus, nr. 12).
4. Anonymus :lambicum dicolon. Text Beatus illae qui procul negotiis (Horațiu), (Honterus, nr. 15).
5. Georgius Ostermayer: Si bona suscepimus de mânu Domini.
6. Anonymus: Phaletium hendecasyllabicum. Text : Pastis visceribus cihoque sumpto… (Honterus, nr. 9).
7. Anonymus: Glyconium ec aliud. Text : Intactis opulentior… (Horațiu), (Honterus, nr. 4).
8. Anonymus: lambicum dimetricum catalecticum. Text: Ades pater supreme (Ph. Gundelius), (Honterus, nr. 18).
9. Anonymus: Alemanium dactilicum. Text: Crucifer bone lucisator… (Honterus, nr. 20).

Dacă interpretarea pieselor de pe fața a doua a avut la bază tradiția occidentală, transmisă de-a lungul secolelor, în schimb piesele monodice de pe fața întîi au ridicat grele probleme corului și experimentatului său dirijor, întrucît nu se cunoaște nimic sigur despre maniera de interpretare a cîntărilor bizantine, imbinînd însă puținele elemente păstrate de tradiție cu inventivitatea și intuiția dirijorului, s-a ajuns la o realizare artistică de mare valoare, care face cinste Madrigalului și care oferă ascultătorilor emoția trăirii unor momente de înălțătoare satisfacție estetică.

GHEORGHE CIOBANU

eh: Schema melodică model proprie fiecăruia din cele opt grupuri în care au fost clasate melodiile bizantine.
plagal: eh — sau mod — derivînd din altul socotit autentic. În muzica bizantină, primele patru ehuri sint soco¬tite autentice, iar celelalte patru sînt plagale.
polieleu: cîntare de la slujba de dimineață a praznicelor împărătești ți a sfinților mai importanți, alcătuită din psalmii biblici nr. 134 și 135. La ultimul ps_alm, fiecare verset se termină cu exclamația : ,,ca in Veac este mila lui”. De aici și denumirea primită, care in grecește înseamnă „multa milă”,
prochimen: verset, scos de obicei din psalmi, care se cîntâ la slujba de seară («ecernie), de dimineață (utrenie) si la liturghie înaintea cetirilor din cărțile Vechiului si Noului Testament.
psalt: cîntăreț bisericesc ; protopsalt : întîiul cîntâreț.
stihiranic: stil melodic ornamentat în care se cîntă stihirile (tropare precedate de stih).
tropar: imn apărut în secolul V, alcătuit dintr-o strofă poetică în care se dezvoltă o exclamație, o aclamație sau o invocație religioasă adresată unui sfînt.