Descriere
Născut în același an — 1685 — în care au văzut lumina zilei J. S. Bach și G. F. Hăndel, Domenico Scarlatti reprezintă orizontul însorit al sensibilității latine, tot atît de pregnant și fidel cum întruchipează contemporanii săi amintiți profunzimea gîndirii și vigoarea expresiei cu care se identifică muzica germană. Proclamat în întrecerea organizată la Roma în 1709 drept corifeul clavecinului, în timp ce Hăndel își vedea consacrată preeminența la orgă, Domenico fusese mai întîi elevul tatălui său la Napoli și în această circumstanță se orientase inițial spre muzica pentru teatrul liric care conferise glorie iui Alessandro Scarlatti. Activează ca organist în orașul natal, cunoaște la Veneția pe F. Gasparini. devine maestro di capella la San Pietro din Roma în care calitate compune cantate și misse, este prezent (se presupune) la Londra, poposește la Lisabona, revine la Napoli, apoi la Roma pentru a-și încheia firul vieții în Spania (1757) ca apreciat muzician al curții la Madrid, Sevilla sau Aranjuez, Acest bogat periplu de viață și cariera artistică a influențat adine estetica, tehnica interpretativă și componistica lui D. Scarlatti. definind una dintre cele mai puternice și originale personalități muzicale ale epocii și totodată un precursor al clasicismului și chiar al unor direcții artistice moderne. D. Scarlatti este autorul a 555 sonate pentru clavecin, care constituie o moștenire unică în istoria genului prin dialectica unității de concepție si stil concretizată într-o infinitate de momente expresive în care virtuozitatea temerara a scriiturii își află corespondența în spontaneitatea surprinzătoare a mesajului. Publicate într-un număr foarte restrîns în timpul vieții compozitorului, rămase exclusiv în copii ulterioare manuscriselor autografe, lipsite de indicații privind data nașterii lor, creațiile pentru clavecin ale lui D. Scarlatti ilustrează un aport cardinal la cristalizarea îndeosebi a primei secțiuni a ciclului de sonată, bazată pe principiul prelucrării tematice. Stăpînind în mod perfect arta compoziției vocale de larga cantabilitate și elan lirico-dramatic elaborată în teatru și în muzica sacră, ca și tehnica si estetica genului concertant, îndeosebi de scoală venețiană, Scarlatti sintetizează această vastă experiență cu aspecte inedite ale practicii muzicale populare italiene și spaniole concretizate in ritmuri si intonații de dans, în tehnici specifice instrumentelor cu coarde ciupite. Oferindu-și cu rară modestie sonatele, cum aflăm în prefața ediției intitulată « Essercizi per gravicemfao/o » în care autorul roagă pe lector: «Fii mai degrabă înțelegător decît critic», Scarlatti realizează în fapt o adevărată carte a clavecinului de factura artistică cea mai elevată. Transfigurînd pe un plan superior caracterul artei de curte care l-a solicitat, Scarlatti i-a inoculat vigoarea și autenticitatea muzicii «de stradă », trecută și aceasta prin retorta extraordinarei sale capacități de reelaborare. Distingem astfel o formă arhitectonică unitară, solidă, în cadrul căreia se reliefează imagini într-un flux imprevizibil, anticipînd procedee ale impresionismului; configurarea unor teme clădite prin sunete rapide, incisive: desfășurări polifonice (preludiu, coral, fugă) în care libertatea predomină asupra rigorii; introducerea unor modulații în măsură să amplifice planul armonic al acestor compoziții de extremă concentrare a proporțiilor; o tehnică instrumentală care solicită adesea desfășurări uimitor de rapide, cu salturi mari și poziția încrucișată a miinilor, sugerînd registre și timbruri proprii instrumentelor orchestrei, în ceea ce privește dinamica stărilor de spirit care emană din paginile sonatelor scăriattiene, aceasta alternează de la grație și candoare la vivacitatea dezlănțuită, de la patosul grav la lirismul înseninat, de la nostalgia care mistuie la atmosfera unui carnaval cu măști, de la .succesiuni firești ale sentimentelor la lovituri de teatru ce evoca prima vocație a autorului, aceea de compozitor de operă.
Pătrunderea sonatelor lui Scarlatti in repertoriul interpreților din țara noastră poate fi ilustrată în trei etape. Ne referim mai întîi la contribuția lui Alfonso Castaldi, de origină italian, format la Conservatorul din Napoli și care si-a consacrat experiența componistică și pedagogică îndrumării tinerelor generații la Conservatorul din București. In cadrul preocupărilor de valorificare a artei vechilor maeștri din patria natală, începînd cu G. Caccini, Castaldi a prelucrat pentru pian sonate de Scarlatti care au fost interpretate de Aurelia Cionca la București, Berlin și Viena, precum si pentru orchestră, versiune pusă in lumină sub bagheta compozitorului. O altă etapă o reprezintă interpretarea în mari centre artistice, înregistrarea pe disc și transcrierea pentru ansambluri de cameră a unor sonate de Scarlatti de către marele pianist Dinu Lipatti. O a treia etapă se desfășoară în zilele noastre cînd moștenirea lui Scarlatti stimulează viziuni interpretative si exegeze muzicologice noi. în acest sens pianista Ilinca Dumitrescu se distinge prin atașamentul profund și prin resurse specifice concretizate in interpretări ale muzicii lui Scarlatti in nenumărate recitaluri, ca și înregistrarea pe disc (ST-ECE 01550) a sonatelor in do major L.I., în re major L. 15-S și în la major L. 395.
Realizat ca un omagiu adus de Casa « Electrecord » și de pianista Ilinca Dumitrescu muzicianului de la a cărui naștere lumea artistică celebrează la 26.X.1985 trei sute de ani, discul de față reunește 14 sonate alese astfel încît să reprezinte trăsăturile esențiale ale artei lui Scarlatti și totodată să alcătuiască un recital oferit într-o ipostază pe cit de unitară, pe atît de atrăgătoare prin varietatea pieselor componente. Prezentul disc, realizat de Ilinca Dumitrescu într-o concepție eminamente pianistică, concertantă, reunește trei calități fundamentale prin care se remarcă în general înzestrata noastră interpretă: înțelegerea profunda, științifică a sensului expresiv st a struc¬turilor sonore cărora le dă viață, stăpînirea unei tehnici ire¬proșabile ce acoperă întreg repertoriul de gen, învestirea unei trăiri afective adecvată pînă în nuanțele cele mai intime muzicii recreate.
Dr. VASILE TOMESCU
„. . . Ilinca Dumitrescu — a first class musician among the Romanian pianists,” („Scînteia”, Bucharest, 1983). „. . , Ilinca Dumitrescu is one of t/je best Roman/an pion/sts … o fascinating artistic personality” („Smena”, Leningrad, 1982). „An exceptional talent” („Műsorfüzet”-, Budapest, 1973). „….o subtle and profound musician” („Sovietskaia Muzika”, Moscow, 1980). „Pianist Ilinca Dumitrescu offered to us a highly poetical recital” („Guangming Ribao”, Beijing, 1981).
Born in Bucharest, in a family of musicians, Ilinca Dumitrescu began her studies in her native town (with professors Iolanda Zaharia, Maria Șova, Cella Delavrancea) and continues them at the „P. l. Tchaikowski” Conservatoire in Moscow. which she graduated in 1978, with a „Diploma of Merit”, following the classes of the famous professors S. Neuhaus and Y. Flier.
She made her debut in concert life at the age of 15 and has carried on an intensive soloistic activity eyer since. She gave concerts in several European countries, in Cuba and China. She has made numerous recordings (LPs, radio, TV) and participated in national and international festivals. Ilinca Dumitrescu has a large repertoire (orchestra concertos, recital pieces, chamber music), a repertoire which includes works starting with Renaissance music and ending with the latest works of the music of the XXth century.
English version by DOINA CARAMZULESCU
Recenzii
Nu există recenzii până acum.