Descriere

Pe acest domeniu de la răscruce de vînturi al muzicii ușoare, unde „toate trec, iubire sau noroc”, interpretul s-a născut cu destinul de a trece poate cel mai repede . . . Doamne, cîți soliști au trecut, si numai cîntecele lor, din cînd în cînd, au rămas.’. . Noroc că se mai ivește uneori și cîte un interpret care-și supraviețuiește, ca o abatere de la destin. . . Una dintre aceste miraculoase, fermecătoare, abateri, mi se pare Dorina Drăghici. Ea a apărut într-un moment în care cîntecul românesc, saturat de tristețe provincială, avea nevoie de un aer proaspăt, de sensibilitate, de un mod cu totul nou, sincer și direct, de a se adresa unui public atît de numeros și atît de doritor de muzică ușoară. . . Do¬rina a înlocuit nu numai un repertoriu cu altul, nu numai un stil cu propriul ei stil, ci o manieră de a se cînta, cu o nouă concepție asupra cîntecului. Ea nu a încetat nici o clipă să acrediteze ideea că fiecare cîntec trebuie cîntat altfel, în felul lui, într-un mod care să-l exprime cel mai deplin. Ea și-a legat astfel destinul de al muzicii ușoare românești, ea a lansat cîntece, și – dacă mă gîndesc bine — cele mai multe dintre refrenele de mare circulație pe care nu demult le fredonam în gînd, aveau glasul limpede și sen¬sibil al Dorinei Drăghici. Ea nu și-a înscris ni¬ciodată în repertoriu „atît la sută muzica româ¬nească”, ea n-a „preluat” șlagăre gata făcute -și bine făcute ! — din repertoriul cutărui cîntăreț de aiurea. Ea a impus – și n-a impus orice, ci cîntecele compozitorilor români.

Sigur că generațiile cele mai tinere, ascultînd acest disc, ne vor suspecta ușor dacă vom încerca să le spunem că aceste cîntece — cu parfumul lor, care a înmiresmat tinerețea altor generații — au stîrnit entuziasmul fără reținere al unui public – și el tînăr, pe atunci. . . – aplaudînd frenetic și solicitînd zgomotos ,,bisuri” care prelungeau concertele de muzică ușoară pînă noaptea tîrziu. C-jr nu se poate, chiar respirînd parfumul uneori desuet al cîte unui cîntec de dragoste, să nu simți dăruirea, sensibilitatea, sinceritatea muzicală a unei mari interprete. Și — peste tocite — ceea ce acest disc nu va putea, din păcate, descoperi în întregime, este prezența scenica, prestanța, talentul actoricesc al Dorinei Drăghici. Cupletistă de mare farmec, cu un umor cald și o ironie subțire, ea a adus pe scena revistei românești nu numai adierea calmă a cîntecului, ci și floreta ascuțită a cupletului satiric, pe care-l transforma, în numai cîteva zile de la premieră, într-un veritabil „șlagăr”, ca pe un cîntec obișnuit. „Marinică, Marinică” sau „Manole” sînt numai două exemple din cele multe care s-ar putea’ da, de pe vremea cînd spectatorii de la revistă mai ieșeau din sală fredonînd. . .

Sigur că acest disc este, măcar dintr-un punct de vedere, un gest temerar. Sigur că o carieră artistică precum aceea a Dorinei Drăghici nu poate fi antologată sub coperțile unui L.P. Sigur că nici textele nu constituie o problemă desco¬perită astăzi, ele erau „problemă” și pe vremea cînd le lansa Dorina Drăghici, sigur că „Ce fru¬mos îmi răspunzi alo” este departe de a trezi interesul major al preocupărilor contemporane…

Dar acest disc este, măcar dintr-un punct de vedere, un gest de dreptate, pe care-l aplaud emoționat. Muzica ușoară românească îi datorează Dorinei Drăghici una din clipele sale de glorie și chiar dacă unele criterii care operează astăzi conduc cîntecul românesc pe căi mai si¬gure, mai înalte, mai artistice, el nu-și poate uita niciodată datoriile față de aceia care l-au iubit și l-au cîntat. Dorina Drăghici a fost, este o prezență a cîntecului fără de care muzica u-șoară românească, privindu-se în oglinda retro¬vizoare a timpului, nu se va putea recunoaște pe deplin. Această interpretă care a fluturat fermecător pe scena revistei românești, care a slujit cu nobilă abnegație cîntecul românesc, alchimizînd atîtea melodii pe care le-a transformat cu mare artă în muzică, își merită cu prisosință destinul de a supraviețui cîntecelor sale, de a exista în conștiința noastră, ca o interpretă de neuitat…

AUREL STORIN