Descriere

Ella Fitzgerald a fost descoperita pe vremea cînd, adolescentă fiind, cînta pe scena micilor teatre muzicale din cartierul Harlem al New Yorkului. A fost angajată solistă vocală a formaţiei lui Chici; Webb, cu care a înregistrat în 1935, pe cînd abia împlinise şapte¬sprezece ani, primul disc de succes, intitulat Love and Xisses. Cu Webb a cîntat pină la moartea acestuia, apoi a preluat conducerea formaţiei, ca mai tîrziu să cînte cu diferite orchestre sau pianişti, prin cluburi de noapte şi în concerte sau teatre. Claritatea şi sonoritatea vocii, despre care s-a spus că vibrează asemenea unui clopot – befl-like -, au fost fericit secondate de antrenul ritmic şi strălucirea interpretării.
Poate că unul din succesele cele mai remarcabile ale începuturilor Ellei Fitzgerald rămîne A-tisket, A-tasket, piesă inclusă pe acest disc şi înregistrată cu Chick Webb în 1938. Cei patruzeci de ani cîţi au trecut de atunci nu au estompat defel prospeţimea fermecătoarei melodii şi tălmăcirea pe care Ella i-a dat-o. Din anul 1946, ea a colaborat cu Norman Granz, cu care a făcut turnee de concerte prin Statele Unite ale Americii, in Europa şi Japonia, fiind una din marile atracţii ale concertelor Jazz ot the Philharmonic. De pe atunci a ciştigat priori¬tate în rindul artistelor vocale americane. A ştiut să facă din cele mai nesemnificative melodii succese de durată, ajungînd treptat tot mai exigentă faţă de repertoriu, în¬deosebi după colaborarea sa, în concerte şi studiourile de înregistrări, cu Norman Granz.
Ella Fitzgerald pune de această dată accentul — în piese cu grijă alese din fondul de aur al jazzului, ca Basin-Street Blues şi Sugar Blues, deasemeni prezente pe acest disc — pe expresivitatea specifică a intonaţiilor jazzistice, gâsindu-le nota caracteristică în sensibilitatea emotivă a tonului, în potenţarea artistică a tălmăcirii.
intr-un interviu acordat postului de radio BBC din Lon¬dra, Ella Fitzgerald spunea că stilul de jazz este un de¬terminant subconştient al oamenilor de culoare din conti¬nentul american şi că expresia lui artistică este de o mare varietate cromatică, plină de contradicţii, de la duioşie la vehemenţă, de la exuberanţă la meditaţie .lirică, de la sentimentul apolinic la cel tragic al vieţii. Arta ei atinge momente de mare sugestivitate a interpre¬tării în turneele întreprinse an de an în Europa, cu trio-ul Oscar Peterson, cîntînd, cu o ardoare ce-i aparţine, un repertoriu care pare a fi o scară de valoare obiectivă a jazzului şi pop-uiui. Creează un univers muzical de o rară frenezie vitală, fixîndu-se prin arta sa în imediata vecinătate a marei interprete de blues Bessie Smith.
Perioada de „clasicizare” a artei Ellei Fitzgerald începe în aprilie 1958, cînd concertează la Carnegie Hali din New York cu Duke Ellington, cu care va înregistra cele patru LP, întitulate Eila Fitzgerald Sings the Duke Elling¬ton Song Book. De la sentimentalitatea toropitoare a în¬ceputurilor, artista a ajuns de astă dată la severa dis¬ciplină intelectuală a artistului matur, stâpîn pe toate mijloacele sale de expresie, ştiind să treacă în estetic şi universal ceea ce este etnic şi local în muzica de Jazz şi pop.
Deşi n-a imitat şi n-a continuat pe nimeni, Ella Fitz¬gerald a fost înrîurită de Connie Boswell, cîntâreaţa de jazz’ şi pop a anilor ’30, care îşi cucerise renumele ca solistă a orchestrelor lui Benny Goodman, Red Nichols şi Don Redman. Probabil pentru că în repertoriul Ellei figurează multe piese de succes americane, ea a fost socotită de unii mai curînd vedetă a muzicii pop, decît artistă a jazzului. Nat Hentoff, bunăoară, o clasifica printre cele mai de seamă interprete pop ale muzicii americane din al’ şaselea şi al şaptelea deceniu, ceea ce n-a împiedicat-o însă să dobindească numeroase pre¬mii importante la concursurile revistelor de jazz Metro-nome şi Down Beat.
Melodiile de pe acest disc, care îşi propune să pună la dispoziţia publicului iubitor de muzică bună în toate modurile ei de exprimare un portret coerent al unei mari cîntâreţe populare de peste Ocean, oferă prilejul cu¬noaşterii farmecului neasemuit al Ellei Fitzgerald.
Ella Fitzgerald was discovered when, still a teenager, she was singing ort the stage of a small musical theatre in the famous Harlem, New York. She was hired as a vocal soloist of Chick Webb’s bând, with whom she recorded in 1935, at only seventeen, her first suc-cessful album, called Love and Kisses. She sang with them until Webb’s death, when she became the leader of the bond. Later on she sang with many other different orchestras or pianists, in nightclubs, theatres or concerts. The clarity and the sonority of her bell-like voice were beatifully intertwined with a brilliant interpretation.
One of the most remarkable successes of Ella Fitz-gerald’s early career was A-tisket, A-tasket, a piece in-cluded on this album and recorded with Chick Webb in 1938. Those forty years that have passed by since that time, hoven’t blurred at aii the freshness and the sparkling shine of this charming meiody and the singer’s original interpretation. From 1946 she collaborated with Norman Granz, concert-touring the United States, Europe and Japan, as ‘the main attraction of Jazz at the Philharmonic concerts. Since that time she won priority among the young American vocal singers. She knew to turn even insignificant melodie* into long-lasting successes, becom-ing gradually more selective and exigent of her own repertoire, especially after collaborating with Norman Gram.
In the pieces chosen with infinite care from the golden fund of jazz music as Basin-Slreet Blues and Sugar Blues, Ella Fitzgerald is concerned with the specific expressivity of jazz music, finding it in the skillful fusion of the emo¬ţional sensibility and tenderness of the tone with the artistica! perfectionism of the interpretation.
In an interview given to the BBC in London, Ella Fitz¬gerald stated that jazz music is a subconscious determiner of the coloured people from America and that its artist-ical expression is of a large chromatic variety, full of contradictions, from tenderness to vehemence, from exu-berance to lyrical tneditation, from serenity to the tragical sense of life. Her interpretative art reaches the highest peaks of suggestiveness in the concert tours made to Europe every year, with Oscar Peterson’s trio, singing with unique ardour a repertoire which could be very well considered a value scale of the jazz and pop music. She creates a musical universe of a rare and colourful vitality, gaining, through her art, a place next to the great blues singer Bessie Smith.
The „classical” period of Ella Fitzgerald’s art began in April 1958, when she gave some concerts at Carnegie Hali in New York with Duke Ellington, with whom she recorded then the four LP’s called Ella Fitzgerald Sings the Duke Ellington Song Book. From the sentimentalism of her early years, the singer reached at this time the severe intellectual discipline of the mature artist, maşter of her own means of expression, changing the ethnic and local characteristics of the jazz and pop music into esthetic and universal ones.
Aithough she never imitatsd any other singer, Ella Fitzgerald’s art was much under the influence of Connie Boswell, a jazz and pop singer of the thirties, who gained her reputation as the soloist of Benny Goodman, Red Nichois and Don Redman’s orchestros. Probably because her repertoire includes many American hits, she was considered more as a star of the pop music, than an artist of the jazz music. Nat Hentoff, for example, has classified her among the best American pop singers of the sixties and seventies, although she won countless important prizes at the contests of the jazz magazines Metranome and Down Beat.
The twelve selections performed on this album offer to an appreciative audience, a coherent portrait of a great singer from over the Ocean, an ideal digest of her unfor-gettable and incomparable charm.
GEORGE SBĂRCE