Giacomo Puccini – Turandot (mapă 3 discuri + libret)

Disc Vinil » Giacomo Puccini – Turandot (mapă 3 discuri + libret)

Turandot - 1 mapa (3 discuri) an

Giacomo Puccini – Turandot (mapă 3 discuri + libret)

Categorie (gen):
muzică simfonică (clasică), operă
Orchestra(e):
Orchestra de studio a Radioteleviziunii Române
Dirijor:
Carol Litvin
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1974
Cod casa de discuri:
STM-ECE 0956, 0957, 0958
Ţara:
Romania
Producător(i):
Înregistrarea integrală în limba italiană a operei „Turandot” a fost realizată în Sala de marmoră a Casei Scînteii în ianuarie 1970
Muzica (aranjamente):
Corul mare al Radioteleviziunii Române, Corul de copii al Radioteleviziunii Române
Versuri (texte):
Libretul de Giuseppe Adami şi Renato Simoni. Ultimul duet şi finalul operei completate de Franco Alfano
Maestru(i) de sunet:
Maestra corului de copii – Elena Vicică
Asistenţa tehnică:
Traducerea: Constantin Cîrjan
Grafica:
Photography By – Cornel Vladu
Tiparul:
Layout (tehnoredactorul broșurii) – Boris Schidu

250 lei

1 în stoc

Descriere Produs

Dramă lirică în trei acte şi cinci tablouri. Libretul de Giuseppe Adami şi Renato Simoni. Ultimul duet şi finalul operei completate de Franco Alfano. Înregistrare integral în limba Italiană.

Decembrie 1918… La ,,Metropolitan Opera1‘ din New-York are loc premiera mondială a unui original spectacol ,,coupe”, care reuneşte trei opere scurte, în cîte un act : ,,Il tabarro” (Mantaua), ,,Suor Angelica” (Sora Angelica) şi ..Gianni Schicchi”. Autorul muzicii, Giacomo Puccini, se afla pe culmile unei glorioase cariere. În vîrstă de 60 ani, el dăduse pînă atunci la iveală o seamă de lucrări unanim acceptate drept capodopere ale teatrului liric. Cine nu-1 cunoştea şi nu-1 admira pe cel care, semnînd muzica operelor ,,Manon Lescaut”, ,,Boema”, ,,Tosca”, ,,Madame Butterfly”, ,,Fata din Vestul Îndepărtat”, se dovedise un demn urmaş al marelui Verdi? Un alt compozitor s-ar fi culcat, poate, pe laurii gloriei, mulţumindu-se să urmărească răsunătoarea carieră internaţională a operelor sale. Nu însă Puc­cini, care resimţea necesitatea permanentă de a avea noi proiecte pe masa sa de lucru. De aceea, fără a lăsa sa treacă mult timp după premiera italiană a ,,Tripticului” sau (Roma, teatrul ,,Costanzi”, 11 ianuarie 1919), el începu căutarea febrilă a unui nou libret de operă. Nerăbdarea lui Puccini avea, de aceas­tă dată, o cauză în plus, dincolo de obişnuitul sau neastîmpăr creator : presimţirile funeste provocate de apariţia semnelor unei boli necruţătoare.

Un prim proiect, bazat pe o comedie a cunoscutului dramaturg francez Tristan Ber­nard, îi atrase pentru început atenţia; după o analiză amănunţită, proiectul fu însă abandonat, lucrarea dovedindu-se necorespunzătoare. Maestrul se adresa atunci, în toamna anului 1920, ziaristului Renato Simoni, propunîndu-i să realizeze un libret împreună cu scriitorul Giuseppe Adami, a cărui colaborare la redactarea textului operei ,,Mantaua” se do­vedise fructuoasă. Cei doi autori se opriră mai întîi asupra unei lucrări a lui Dickens (,,Fanny”), dar Puccini respinse ideea, sugerînd folosirea unei teme cu caracter legendar. Pe parcursul discuţiilor, el îşi aminti de drama lui Schiller ,,Turandot, prinţesa chineză”, pe care o văzuse cu cîţiva ani în urmă la Berlin, în înscenarea lui Reinhardt. Subintitulată ,,Basm tragi-comic”, ea avea la baza basmul ,,Turandotte” al unui contemporan al lui Schiller, poetul şi dramaturgul Venetian Carlo Gozzi (1720—1806), care inserase tema în culegerea de povestiri persane ,,O mie şi una de zile”. Ideea lui Puccini, de a face din ,,Turandot” o operî (de altfel pusă în practică, fără succes, de către compatriotul său Ferruccio Busoni cu cîţiva ani înainte, in 1917), fu imediat îmbrăţişată cu căldură de către cei doi libretişti, cu atît mai mult cu cit Simoni cu­noştea bine China, unde activase un timp în calitate de corespondent de presa. Urma o perioadă de intensă documentare muzicală şi istorică, după care Simoni şi Adami începură lucrul la libret.

Din capul locului, Puccini stabili cu colaboratorii săi o atitudine comună faţă de tema abordată. Ideea centrală a vechii povestiri persane urma să rămînă desigur aceeaşi ca şi la Gozzi şi la Schiller. Principesa Turandot, fiica împăratului chinez Altoum, avea aşa dar sa supună pe pretendenţii la mîna ei, tradiţionalei probe a celor trei întrebări, la care nici unui nu reuşise să găsească răspunsurile corecte pînă la începutul povestirii, plătind cu capul cutezanţa de a fi ridicat ochii la frumoasa, dar cruda principesă. Doar un prinţ necunoscut — dovedit pînă la urma a fi Calaf, fiul lui Timur, regele detronat al Tătarilor •—• va izbuti să dezlege taina celor trei întrebări, trezind totodată în Turandot sentimentul de dragoste atîta timp refulat din dorinţa de a face pe peţitorii ei să ,,plătească” pentru suferinţele îndurate de o străbunică, dezonorată şi ucisă de un bărbat străin ,,într-o noapte atroce”.

În basmul lui Gozzi, soluţia corectă a celor trei întrebări, formulată de Calaf în răspunsu­rile sale, este următoarea : 1. Soarele, 2. Anul, 3. Leul Adriaticii (Veneţia). Schiller preia de la Gozzi întrebarea care duce la răspunsul Anul, dar înlocuieşte celelalte două întrebări pentru a determina răspunsurile: Ochiul şi Plugul. În varianta de libret redactată la indicative lui Puccini, întrebările sînt radical reformulate, ducînd la răspunsuri cu totul inedite: 1. Speranţa (,,In noaptea întunecată pluteşte o fantasmă, care se ridică şi-şi desface aripile peste neagra şi necuprinsa omenire, toată lumea o invocă, toată lumea o imploră, dar fantasma dispare odată cu aurora, pentru a renaşte în inimi; în fiecare noapte se naşte şi în fiecare zi moare”), 2. Sîngele (,,Pîlpîie ca o flacără, dar nu e flacără, uneori este delir şi febră, dacă te pierzi sau mori se răceşte, daca visezi la cuceriri se reaprinde, are o voce pe care o asculţi bubuind”), 3. Turandot (,,Îngheţ care te înfierbîntă şi pe care focul tău îl îngheaţă tot mai mult, candidă şi misterioasă, dacă îţi acordă libertatea te face sclavul ei, dacă te acceptă ca sclav te face rege”). Ultima întrebare, în deosebi, pusă de Turandot şi avînd drept răspuns tocmai numele ei, a fost concepută pentru a marca în mod limpede punctul de pornire de la care se dezvoltă planul dramatic al libretului: transformarea eroinei dintr-o ,,principesa de moar-te, principesă de gheaţă” (cuvintele rostite de Calaf, cu care începe finalul propriu-zis al operei) într-o fiinţă umană, capabilă să trăiască sentimentul dragostei.

Pe parcursul desfăşurării acţiunii, această temă dramatică centrală, în jurul căreia pivotează întreaga operă, urma să fie agrementată cu scene contrastante, de natură comică, pe care Gozzi — şi după el Schiller — le încredinţează unor eroi pitoreşti ai comediei dell’arte”. Puccini şi colaboratorii săi au hotărît să comprime numărul lor de la patru la trei. Astfel au apărut în operă marele cancelar Ping, marele clucer Pang şi marele stolnic Pong, toţi trei înzestraţi cu caractere ciudate, chiar contradictorii: pe de o parte ei se manifestă ca slujitori fideli ai principesei Turan­dot, dar pe de altă încearcă să-1 salveze pe Calaf de la moarte.

Elementele de dramă sîngeroasă şi de co­medie bufa nu au fost totuşi considerate de Puccini ca suficiente pentru marea ..fresca de sentimente umane care trebuia să devină ,,Turandot”. Lipsea nota de gingăşie feminină, de discret şi romantic sacrificiu pe altarul unei dragoste neîmplinite, atît de caracteristică operelor maestrului. Din această necesitate s-a născut un personaj nou, inexistent la Gozzi şi la Schiller: micuţa sclavă Liu, care-1 însoţeşte în exil pe fostul ei stăpîn, bătrînul rege detronat Timur, ajuns să cerşească mila trecătorilor. Două replici din prima scenă a ope­rei definesc în mod exhaustiv această eroină atît de specific pucciniană, ruda apropiată a lui Cio-Cio-San şi Mimi (Calaf. Cine eşti tu, Liu ? I Liu: Nu sint nimic, o sclava… I Calaf: Si de ce te-ai hotdrit să înduri atîta suferinţă ? Liu : Pentru că, într-o zi, la palat, mi-ai zîmbit). lată, aşadar, personajul conturat fără echivoc. Conştientă de faptul că nu poate să aspire la o dragoste În afara mediului social din care provine, Liu îl iubeşte în taina pe prinţul Calaf, fiul stăpînului ei, ducînd această dragoste pînă la sacrificiul de sine: în finalul operei, Liu îşi va lua singura viaţă pen­tru a nu fi silită să divulge sub tortură numele ,,prinţului necunoscut”, contribuind astfel tot­odată la victoria lui Calaf asupra trufaşei şi crudei Turandot. O dovadă în plus a ataşamentului lui Puccini faţă de personajul micii Liu o constituie splendida pagină corală imediat următoare morţii eroinei, în care mulţimea, impresionată, intonează un bocet pe cuvintele ,,Liu, bunătate, Liu, dulceaţă, ‘Liu, poezie.”

Început în toamna anului 1920, lucrul la opera ,,Turandot” a progresat foarte greu. Una din cauze era desigur starea sănătăţii compozitorului, care se înrăutăţea treptat. Principalul motiv era însă altul: Puccini urmărea să scrie o opera grandioasă, de dimensiuni epice, care să depăşească în amploare şi în importanţa tot ce compusese pînă atunci. Obiectivul acesta, consemnat în bogata lui corespondenţă cu Adami şi Simoni, dar şi în diverse declaraţii, era desigur greu de atins, comportînd multe căutări, reveniri, corecturi, care făceau ca munca să bată uneori pasul pe loc. Patru ani s-a concentrat Puccini asupra operei ,,Turandot” fără să reuşească să-şi aşterne semnătura sub bara de măsură finală. Ajunsese tocmai să termine corul de jale al mulţimii ce deplînge moartea micuţei Liu, cînd agravarea bolii de gît de care suferea impuse un consult medical cu concluzia necesităţii unei operaţii. Mai rămânea de compus finalul operei, cu marele duet Turandot-Calaf, în care — după propria afirmaţie a lui Puccini •— ,,cele două fiinţe supraumane coboară prin dragoste la nivelul oamenilor de rînd, această dragoste cuprinzînd în cele din urmă întreaga scenă intr-o uriaşă apoteoza”.

Dar acest final i-a mai fost compus de Puccini. Operaţia, efectuată într-o clinică din Bruxelles, n-a putut să împiedice inevitabilul. La 29 noiembrie 1924, Giacomo Puccini îşi după du ultima suflare pe patul de spital ; avea 66 de ani. Opera ,,Turandot” a rămas astfel neterminată, lăsînd totodată posterităţii încă o enigmă în plus, in afara celor trei dezlegate de Calaf : cuvintele ,,Poi Tristano .'” (Apoi Tristan), înscrise de Puccini pe ultima pagină a partiturii, la locul întreruperii. Sensul acestei menţiuni nu a putut fi clarificat nici pînă astăzi.

Totuşi, lumea muzicală nu s-a împăcat cu gîndul ca o asemenea creaţie de mari proporţii să fie prezentată publicului fără concluzia ei firească. Compozitorul Franco Alfano (1878— 1954) se decise de aceea, în anul imediat următor morţii lui Puccini, să preia sarcina scrierii muzicii pentru finalul operei, utilizînd ca punct de plecare schiţele rămase pentru începutul marelui duet. Fără a recurge la vreun alt material muzical în afara celui existent în manuscrisele originale ale partiturii, Alfano îşi duse la bun sfîrşit sarcina asumată, realizînd finalul care se foloseşte astăzi pretutindeni. Nu încape îndoială, totuşi, ca oricîtă dragoste şi oricîtă competenţă profesională ar fi pus în acţiune Alfano pentru îndeplinirea acestei datorii de onoare, se resimte în final absenţa mîinii lui Puccini. ,,Ruptura” apare evidentă nu numai pe planul propriu-zis mu­zical, ci şi pe acela al dramaturgiei: convertirea crudei principese şi transformarea ei într-o fiinţă capabilă să vibreze la sentimentul dragostei se desfăşoară oarecum brusc, fără o motivare convingătoare. Dacă Puccini ar fi terminat el însuşi opera, este de presu-pus ca — în cunoscuta sa aspiraţie spre neîncetata perfecţionare a lucrărilor sale — ar fi căutat să găsească soluţii pentru remedierea acestui neajuns. Din păcate, este o realitate care nu mai poate fi schimbată…

Opera ,,Turandot” a fost prezentata în premiera mondială la 25 aprilie 1926 pe scena teatrului ,,La Scala” din Milano cu Michele Fleta în rolul Calaf. La pupitru se află Arturo Toscanini, căruia Puccini îi prezentase În două rînduri fragmente ale operei în ajunul plecării pentru operaţia fatală la clinica din Bruxelles. Aflat încă sub imperiul durerii provocate de dispariţia, în plină forţă creatoare, a marelui compozitor, Toscanini se opri din dirijat imediat după corul ,,Liu, bonta, Liu, dolcezza”, se întoarse spre public şi rosti aceste cuvinte : ,,În acest loc, Puccini a lăsat pana din mînă”. Apoi părăsi pupitrul, lăsînd spectacolul neterminat. A fost, după cît se pare, unicul caz în care opera ,, Turandot” a fost reprezentat fără finalul lui Franco Alfano.

Ceea ce impresionează, înainte de toate, în muzica ultimei opere a lui Puccini, este extraordinarul rafinament coloristic al tratării orchestrale. Stăpînind cu mîna tot mai sigură, pe măsura trecerii anilor, aparatul instrumen­tal, el foloseşte pentru evocarea lumii exotice a unei Chine legendare procedee muzicale dintre cele mai variate melodii (în parte autentice) bazate pe caracteristica gama pentatonică orientală, o armonie eterofonica îmbinată cu figuraţii ale unor instrumente de culoare (harpa, celesta, flaute etc.), o ritmica specifică, incluzînd surprinzătoare schimbări de măsură, şi mai cu seamă o instrumentaţie plină de fantezie, care pretinde — alături de o ampla formaţie orchestrală bazată pe instrumentele uzuale — doua harpe, pian, orga, ce­lesta, gonguri chinezeşti şi o fanfară specială compusă din corni, trompete, tromboane, saxofoane şi toba mare. Efecte coloristice sînt realizate şi cu ajutorul corului. Pe parcursul operei, grandioasele scene de masă (în special finalurile de acte) alternează cu momente dramatico-patetice provocate de intervenţiile eroilor principali Turandot şi Calaf, dar şi cu scenele lirice ale delicatei Liu şi cu intermediile comico-groteşti ale celor trei comici. În ce priveşte ariile, celebrele şi inspiratele arii pucciniene, Turandot” oferă ascultătorilor un buchet mult mai restrîns decît ,,Tosca”, ,,Boema” sau „Madame Butterfly”. Intenţia lui Puccini fiind de a crea o aşa-numită ,,durch-komponierte Oper” (opera care se desfăşoară într-o deplină continuitate, fără hiatus-uri provocate de arii), era firesc să fie aşa. Cîteva arii în înţelesul consacrat al termenului există totuşi, nefiind percepute ca momente de stagnare a acţiunii. În actul I, două dintre ele se succed una după alta: mai întîi aria ,,Signore ascolta”, în care Liu încearcă printre lacrimi să-1 împiedice pe Calaf să-şi rişte viaţa, iar apoi răspunsul lui Calaf ,,Non piangere, Liu”, cuprinzînd

în esenţă rugămintea prinţului către tînăra sclavă. de a nu-1 părăsi pe bătrînul Timur, în caz că cei doi vor rămîne singuri pe drumul amar al exilului. În scena a II-a a actului al II-lea, aparitia lui Turandot este imediat urmata de marea arie ,,In questa Reggia” a eroinei titulars a operei : este o ampla expunere a motivului pentru care sîngeroasa principesă s-a decis să nu aparţină niciunui bărbat. În încheiere, ea îl avertizează pe Calaf : ,,Gli enigmi sono tre, la morte e una” (Enigmele sînt trei, moartea e una). Re­plica lui Calaf urmează prompt : ,,Enigmele sînt trei, viaţa e una”. Alte două arii sînt de găsit în prima scenă a actului al III-lea : la început ,,Nessun dorma”, intonata de Calaf, o anticipare a victoriei sale, pe care este sigur cî o vor aduce zorile zilei următoare (poate una din cele mai inspirate pagini din întregul repertoriu puccinian), iar spre sfîrşit ,,Tu, che di gel sei cinta”, un emoţionant ră­mas bun al lui Liu şi totodată un avertisment al sclavei către principesa Turandot : ,,Tu, care eşti îmbrăcată în gheaţă, vei fi învinsă de flacăra dragostei”.

Cele trei roluri principale ale operei (Tu­randot, Calaf, Liu) oferă interpreţilor respectivi mari posibilităţi de afirmare, cu condiţia de a face faţă dificultăţilor considerabile ale partiturii. Dacă la acestea mai adăugăm complicatele probleme pe care le ridică găsirea unui amplasament corespunzător al microfoanelor pentru captarea unui ansamblu vocal-instrumental de asemenea ample proporţii, nu trebuie surprindă numărul relativ redus al înregistrărilor integrale ale operei, apărute pînă în prezent pe discuri.

Acestora li se adaugă, o dată cu apariţia albumului de faţă, o nouă imprimare, rezultată ca urmare a colaborării dintre Radioteleviziunea Română şi Casa de discuri ,,Electrecord”. Prilejul 1-a oferit prezentarea în forma concertanta a operei ..Turandot”. la 25 ianuarie 1970, în marea sala a Radio-ului. Întregul colectiv angrenat în pregătirea acestui concert şi a înre­gistrărilor pentru disc, prevăzute a avea loc în perioada anterioară în studioul de la Casa Scînteii al ,,Electrecord”-ului, a depus o muncă stăruitoare sub conducerea exigentă şi autoritară a dirijorului Carol Litvin, pentru a-şi în­suşi dificila partitură a operei. Marile ansambluri ale finalurilor de acte au fost în deosebi, lucrate cu minuţiozitate, după ce — în prealabil — Carol Litvin studiase separat cu Or­chestra de studio şi cu Corul mare al Radio-televiziunii, iar Elena Vicicu pusese la punct pasajele ce reveneau vocilor cristaline ale Co­rului de copii. În felul acesta s-au creat condiţiile ca scenele de masă să devină cu adevărat punctele culminante ale operei, impresionînd prin sonoritatea plina de măreţie a vastei formaţii vocal-instrumentale. Peste acest grandios fundal au răsunat apoi glasurile mănunchiului de solişti — aleşi dintre fruntaşii primei scene lirice a ţării —, care şi-au pus în joc întregul lor talent şi întreaga lor măiestrie profesională pentru a corespunde marii diversităţi a mijloacelor de expresie şi ţesăturii vocale adeseori foarte incomode a rolurilor. Rezultatele acestor eforturi urmează să le aprecieze ascultătorii imprimării de faţă, destinată să îmbogăţească discografia mondială a operei ..Turandot” cu o contribuţie românească, pentru realizarea căreia întregul ansamblu s-a devotat cu un nestăvilit entuziasm.

EDGAR ELIAN

 

CAROL LITVIN

The conductor Carol Litvin has made a name in the musical life of our country and abroad through the expressivity of his conducting manner and through his delicate artistic sen­sibility. He successfully graduated the ,,P. I. Tchaikovsky” Conservatoire in Moscow (1951—1958) getting the diplomas of conductor of symphonic and opera orchestras, as well as of chorus conductor, under professors Boris Khai-kin (art of conducting, orchestra — opera) and Wladislaw Sokolow (chorus conducting). For his special merits he was appointed conductor of the Studio Symphony Orchestra, of the Ro­manian Radio and Television in 1958 and since then he has been its conductor, as well as that of the Radio and Television Chorus. Between 1967 and 1968 he was chief of orchestra of the Romanian Opera in Bucharest, and between 1958 and 1968 he was university lecturer at the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatoire in Bucharest (opera class). For three years (1958— 1961) he guided the Giulesti -.Rail-waymen’s artistic ensemble and bet­ween 1959 and 1964 he was deputy director of the Musical Department of the Romanian Radio and Television in Bucharest. Worth mentioning is also the fact that between 1959 and 1968 he carried on a rich artistic activity •within the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatoire in Bucharest, conducting about 60 concerts and public perfor­mances. His recordings with the Studio orchestra exceed 2.000 minutes. Nu­merous recordings made with the stu­dio orchestra, with the symphony or­chestra or the Radio and TV chorus were issued on ,,Electrecord” records.

LUDOVIC SPIESS

Ludovic Spiess, a laureate of the ,,George Enescu” International Festival, of the ,,Premier Grand Prix” of Tou­louse, of three prizes in Rio de Ja­neiro and Hertogenbosch, is nowadays unanimously considered as one of the greatest tenors in the world. The young artist, born in 1938 in Cluj, began his apprenticeship as an amateur inter­preter, showing an exceptional talent ; after a hard and methodical study, he became a soloist of the Musical Theatre in Brasov and later of the Operetta Theatre in Bucharest. His name began to circulate among those meant to an exceptional future, so that the famous international prizes, as well as the successful debut at the Bucharest Opera, confirmed older ho­pes, at the same time paving the way for the career we admire now. Ludovic Spiess’ development in the field of the opera is relatively short ; it covers not more than ten years since his debut on the opera stage in Bucharest (on the 4-th of November, 1964, in „Rigoletto” by Verdi — Duke of Mantua). Ludovic Spiess has been admired on most of the lyrical stages in Europe and America, for his ,,attacks terri­fic and piercing with force, in a very selfcertain style” (,,Le Monde” — Pa­ris), for his ,,remarkable well settled voice, his superbly generous and biting acutes” (,,L’Humanite Dimanche” — Paris), for „his tenoral gold flowing from his throat” („Miinchner Abendzei-tung” — Munich), for his ,,lyrical co­lour surrounded by a metallic frame, his acute notes full of force, elan and fire’- („Express” — Vienna).

MARIA SLATINARU

Although she graduated the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatoire in Bucharest not long ago, Maria Slatinaru has already made a wellknown name in our musical world, being con­sidered as a very gifted singer en­dowed with exceptional qualities. Born in Jassy, a famous old Romanian cul­tural center, Maria Slatinaru studied at the ,,George Enescu” Conservatoire in Jassy and from 1968 on. at the ,,Ci-prian Porumbescu” Conservatoire in Bucharest. While still a student, Maria Slatinaru became Laureate of some International Competitions such as : ,,P.I. Tchaikovsky” in 1966, ,,George Enescu” in 1967, Toulouse in 1968, Hertogenbosch (The Netherlands) in 1969 and ,,Francisco Vinas” (Spain) in 1969 as well. After graduation she joined the Romanian Opera in Bucha­rest where she made her debut as Eli­sabeth in Verdi’s opera ,,Don Carlos”, followed by Leonora in ,jl Trovatore”. In 1970 she toured, together with the Romanian Opera Ensemble, the Federal Republic of Germany (Wiesbaden), Bel­gium (Liege) and Greece (Thessaloniki). Her repertoire includes, bes’des opera music, vocal-symphonic pieces of clas­sical up to contemporary composers. Extremely favourable press comments consider her a young talented artist with a fine appearance and a beauti­ful voice. Referring to her participation in the International Vocal Com­petition of Toulouse, where she was awarded the Il-nd Prize, ,,La Critique” defines her as ,,an artist who, through her prestigious vocal technique as well as through the purity of her musical voice, has seemed to us as being the most complete talent of this Compe­tition.”

TEODORA LUCACIU

Merited Artist of the Socialist Re­public of Romania, Laureate of the Warsaw, Geneva, Moscow, Toulouse and Sofia International Musical Com­petitions, Teodora Lucaciu is a lea­ding soprano of the Romanian Opera in Bucharest. She has a very rich repertoire including works by compo­sers of many periods and of various styles, ranging from opera to operetta, as well as a great number of vocal-symphonic works. Accompanied by some of the most important symphony orchestras of Romania and of various other countries, Teodora Lucaciu has given performances in Berlin, Leipzig, Sofia, Istanbul, Vienna, Paris, Geneva, Toulouse, and many other cities. Eve­rywhere she has enjoyed a great suc­cess as well as enthus’astic apprecia­tions as ,,a moving Desdemona” and ,,an irreproachable Tatiana”, as ,,one of the finest Mimi in the world”. ,,La Libre Belgique” (Gazette de Liege) wri­tes that… ,,Teodora Lucaciu has a clear and harmonious soprano voice of a beautiful volume….” ,,Norddeutsche Zeitung” (Schwerin) apreciates that… ,,Teodora Lucaciu is not only a singer by formation but also a formed sin­ger. What is extraordinary with this artist is her capacity to combine the word and the timbre in deeply interiorized representations”. ,,Le Midi a Tou­louse” remarks that ,,she has all the qualities and talent of an internatio­nal singer; with her the spirit and soul dominate and guide the voice.”

NICOLAE FLOREI

The bass Nicolae Florei is one of the leading soloists of the Romanian Opera in Bucharest, his performances always being characterized by high professional mastership. Having a vast repertoire, he has interpreted almost all the great roles of bass-singers, suc­ceeding to render them artistically and convincingly and with a remarkable style. Nicolae Florei sucessfully inter­prets also vocal-symphonic pieces as well as lieder.. He is also an excellent singer of romances and Romanian folk music. Laureate of several Internatio­nal Competitions (Warsaw, Geneva, Bucharest) he has made, along the years, numerous tours in European co­untries, enjoying everywhere a great success. The critics, both Romanian and foreign, appreciate the outstanding qualities of his voice, supple, generous, equal in all registers, mentioning, at the same time, his remarkable acting. ,,Rude Pravo” (Prague) calls him ,,a singer of world standard”. ,,Le Cour-rier” (Geneva) says he has ,,a wonder­ful voice of constant nobleness”. ,,Nor-mandie Matin” (Rouen) and ,,Paris-Normandie” (Rouen) admire ,,the qualities of an interesting and vigorous voice”… ,,a perfect vocal and stage ac­ting style…”. ,,The Democrat and Peo­ple’s Journal” (Dublin) makes a com­plete and interesting characterization of the interpretative art of the Romanian bass, in eulogistic terms:  „…Ni­colae Florei has a voice of high stan­dard and natural dignity with a spa­cious and rich lower register. A gifted and intelligent artist, he showed great insight in his singing, combining su­perb vocal control with perfect musi­cal phrasing”.

VALENTIN TEODORIAN

Born in a family of musicians, Va­lentin Teodorian has shown particular inclination for music ever since his early childhood. While a student of the Bucharest Conservatoire, Valentin Teodorian became soloist of the Ro­manian Opera in Bucharest and made ‘his brilliant debut there in ,,I Pagli-acci” under the baton of Jean Bobescu. In 1954, Valentin Teodorian became a Laureate of the International Musical Competition ,,Spring Time in Prague”, winning the appreciation of the jury and of the specialists alike for his ar­tistry and beautiful tenor voice. Be­sides his intense artistic activity as opera singer, Valentin Teodorian is also a permanent collaborator of the Roma­nian Radio and Television, a soloist in the concerts with vocal-symphonic works and in lieder recitals. He has also made many recordings. Valentin Teodorian iv , given performances not only in Romania, but also, as a guest artist, on several outstanding stages of the world (Switzerland, Hungary, Po­land, Bulgaria, Turkey, the German Democratic Republic, Yugoslavia, Fran­ce, Greece, U.S.S.R., etc.) enjoying bril­liant successes and eulogistic press-comments everywhere .The well-known music critic Rene Dumesnil apprecia­tes in the newspaper ,,Le Monde” •— Paris, „the lightness and suppleness of his beautiful tenor voice”. „Mitteldeutsche Neueste Nachrichten” — Leipzig, considers that „with his brilliant tenor voice Valentin, Teolorian has succeeded excellently to meet the most exacting demands…” „Imera” of Athens consi­ders that „…the presence of Valentin Teodorian was particularly remarka­ble…”

OCTAV ENIGĂRESCU

Merited Artist of the Socialist Re­public of Romania, State Prize Lau­reate, and laureate of the Bucharest and Prague International Competitions, the baritone Octav Enigarescu is one of the best first soloists of the Romanian Opera of Bucharest. An excellent opera singer with a vast repertoire, in­terpreting almost all the baritone roles in the original language, he is just as remarkable a singer of concert pieces, cantatas, oratorios and lieder. His pre­sence on the stage of the Opera, in concerts and recitals, in Radio and TV programmes, the recordings made for Electrecord — Bucharest and Supra-phon-Prague, do not prevent him from carrying on a sustained pedagogic acti­vity at the ,,Ciprian Porumbescu” Con­servatoire in Bucharest, as professor of canto. In the numerous tours made in great European musical centers, sin­ging on famous stages, Octav Eniga­rescu has enjoyed an enthusiastic re­ception on the part of the audience and of the critics of speciality. ,,His exten­sive baritone voice expresses the inner feelings with the same concern for nuances as that for stage acting” — writes ,,La critique” (Brussels), while „La Wallonie” (Liege) remarks : „his powerful voice of a baritone of grand opera”. „Leipziger Volkszeitung” says „he has conquered the audience through his passionate acting and his excep­tional^ vocal qualities..” and „Sachsi-sches Tageblatt” (Dresden) defines him as „…an excellent baritone possessing a noble, magnificent, equal and expres­sive voice formed at the school of Ita­lian belcanto”.

CORNELIU FÎNĂŢEANU

After having studied at the ,,Gheorghe Dima” Conservatoire in Cluj, and after his specialization courses at the ,,Santa Cecilia” Music Academy in Rome, the tenor Corneliu Finateanu has become, in a short period of time, one of the basic elements of the Ro­manian Opera in Cluj, and a soloist of the first lyrical stage in this country — the Romanian Opera in Bucharest. Participating sucessfully in various im­portant international competitions where he was awarded distinctions (Vienna, Geneva, Prague, etc.,) he has impressed the audience both through the beauty of his voice and interpre­tation as well as through his tempe­rament. Besides being a soloist at the Opera House, he has also a rich con­cert activity which includes pieces of great artistic ‘value, cycles of lieder, vocal-symphonic works and oratoriums. Corneliu Finateanu has made also ex­tensive tours abroad, scoring great suc­cesses everywhere (USSR, Turkey, Is­rael, Hungary, Bulgaria, Switzerland, etc.), and being appreciated as ,,a va­luable appearance in the world of ly­rical tenors” (,,Rabotnicesko Delo” — Sofia), … „a wonderful voice and a very good musical stage presence…” (,,Donbassa” — Soviet Union), as the owner of ,,…a lovely coloured voice that easily gets into the heart of the audience „…(„Kim” •— Ankara), „…a singer that can make the best impres­sion on the greatest Opera stages”… (,,Kleine Zeitung” — Klagenfurt).

playlist

A Actul I
B Actul I – Continuare
C Actul II
D Actul II – Continuare
E Actul III
F Actul III – Continuare

DISTRIBUŢIA:
(in ordinea indicată de partitură)
Principesa Turandot MARIA SLĂTINARU, soprana
ÎmpăratuI Altoum GEORGE MIRCEA, tenor
Timur, rege detronat al tătarilor NICOLAE FLOREI, bas
Calaf, fiul sau (Principele necunoscut). LUDOVIC SPIESS, tenor
Liu, o tînără sclavă TEODORA LUCACIU, soprana
Ping, mare cancelar OCTAV ENIGĂRESCU, bariton
Pang, mare clucer VALENTIN TEODORIAN, tenor
Pong, mare stolnic . CORNELIU FÎNĂŢEANU, tenor
Un mandarin DIONISIE KONYA, bariton
Principele de Persia MIRCEA ŞTEFĂNESCU, bariton
Însoţitoare ale principesei Turandot GEORGETA DUMITRU, FLORICA MARTIN, soprane

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Giacomo Puccini – Turandot (mapă 3 discuri + libret)”