Descriere

SIMFONIA FANTASTICĂ de Hector Berlioz sub bagheta marelui dirijor român Ionel Perlea, în fruntea orchestrei din Bamberg, ne prilejuiește cîteva reflecții legate de arta sa interpretativă, ca și despre cunoscuta lucrare a compozitorului francez.

Ionel Perlea a realizat cu orchestra din Bamberg o serie de înregistrări cu piese din repertoriul clasic, romantic și modern, ce au fost unanim apreciate și elogiate pe plan mondial și continuă să stîrnească și astăzi interesul iubitorilor de muzică, pentru calitățile lor tehnico-acustice, dar mai ales pentru valoarea artistică deosebită a interpretărilor. Cunoașterea acestor înregistrări de către publicul românesc mi se pare o restituire necesară, cu dublă semnificație, pătrunderea în universul muzicii prin cele mai expresive versiuni interpretative și posibilitatea de a lua contact cu ce a realizat dirijorul Ionel Perlea, de-a lungul prodigioasei sale activități.

„Simfonia fantastică”, a cărei primă audiție a avut loc la Paris în anul 1830, continuă, după un secol și jumătate, să facă parte din repertoriul de bază al tuturor orchestrelor și dirijorilor din lume, datorită bogăției și a vivacității ideilor sale muzicale, coloritului orchestral sugestiv, suflului ei romantic, fantastic. Nu atît arhitectura sa ne impune fiind destul de curios construită și alcătuită prin juxtapunerea unor episoade, ci sinceritatea substanței muzicale, o anumită candoare juvenilă, la care orice ascultător vibrează, se poate regăsi. Simfonie a adolescenței sau a primei tinereți, ea dezvăluia în fond, o lume a tuturor vîrstelor, a visului, a reveriei în fața naturii, a angoaselor, superstițiilor, fricii de tenebre și necunoscut, dar și a victoriei omului. Perenitatea ei poate fi identificată aici, Berlioz îi pune ca subtitlu „episoade din viața unui artist”, dînd următoarele titluri celor cinci părți ale simfoniei sale I – Visări, pasiuni, II – Un bal, III – Scena cîmpenească, IV – Drumul spre eșafod, V – Visul unei nopți de sabat.

Împreună cu Liszt, Berlioz este creatorul muzicii cu „program„, a poemului simfonic ca gen muzical, despre care istoriografia muzicală spune că el corespundea cel mai fidel gustului epocii. Romantismul, în toate aspectele lui mai mult sau mai puțin explorabile, se întîlnește cu acest gen muzical, bogat în sugestii, de obicei cu trimiteri la idei filozofice sau literare, ce facilitează apropierea de lumea sonoră, face comprehensibil universul ei dens, adeseori complicat. O vorbă de spirit spune, totuși, că marele și pasionatul Berlioz a reușit, după o viață de lupte și zbucium pentru a-și impune operele să fie ascultat în Franța, dar nu și înțeles.

Transcriind-o pentru pian, Liszt cînta adesea fragmente din „Simfonia fantastică” în turneele sale europene, fapt care a contribuit la cunoașterea ei în multe centre muzicale, iar Schumann l-a salutat pe autorul ei ca pe unul din cei mai de seamă continuatori ai lui Beethoven, pentru simțul său deosebit al monumentalului, trăsătura caracteristică a lui Berlioz.

Ascultînd cu atenție înregistrarea realizată de Ionel Perlea, ești frapat în primul rînd de acuratețea planurilor sonore, de logica perfectă a desfășurării muzicale, care sînt dovada evidentă a unei îndelungate meditații și a unui studiu în profunzime al acestei partituri, deosebit de complexe. Intensitatea suflului romantic poate conduce la dezechilibrarea întregului, dacă el nu e condus cu o mînă fermă. Epizodicul trebuie să fie o trăsătură dominantă, dar nu prin fragmentarea discursului muzical, ci prin trecerea rapidă de la o stare la alta, cu o imanență a încărcăturii emoționale din momentele anterioare. Știința acestei dramaturgii muzicale, Ionel Perlea a stăpînit-o la cel mai înalt nivel. El lucrează cu subtilul și inetabilul, cu precizia bijutierului care șlefuiește fațetele aproape invizibile ale diamantului.

Duratele și nuanțele sunetelor scurte pot avea, de pildă, infinite aspecte: numai puține sînt capabile să deschidă interesul pentru ce urmează, să se înscrie în arcul mare compozițional. Partea nu greșește niciodată, dimpotrivă el ne surprinde totdeauna printr-o justețe a expresiei, pe care nu o putem explica, dar o acceptăm fiindcă e firească, adevărată. De aici, ajungem la frazările lui pline de o caldă poezie, de o frumusețe nobilă, fără extraveganțe, care slujesc cel mai bine suprafețele muzicale ample și termină prin a fascina pe ascultători. Iată încă una din caracteristicile măiestriei dirijorale ale lui Perlea.

Și acum e veșnică controversă a muzicienilor: tempo-ul. El e legat în mod organic e temperamentul interpretului, de viziunea sa, de capacitatea de a se adapta unei partituri și a o însufleți. Ionel Perlea e preocupat, așa cum s-a arătat, de întreg, iar acesta poate determina, în sens invers, tempo-ul fiecărei părți. Dar nu prin deducții simple ajunge el la un tempo just, ci prin urmărirea formei mari, a ponderii expresive a fiecărui moment al său. Un exemplu este cunoscut acel rallentando din partea a II-a a „Simfoniei fantastice”. Balul, cînd, după introducerea animată, se ajunge la ritmul celebrului vals. Sentimentul poate fi acela al tinerilor nerăbdători care fug spre sala de dans și iau contact brusc cu realitatea ritmului din interior. Perlea intuiește această trecere subită de la subiectiv la obiectiv în chin magistral, dar are în vedere și alte treceri asemănătoare ale simfoniei. Poate că aici își spune cuvîntul și vasta sa experiență e dirijor de operă.
Prin ideea de tempo, am intrat de fapt în conținutul simfonial în „programul” său. Aici, „ideea fixă„ a lucrării în care mulți au văzut obsesia pentru actrița Harriet Smithson, de care era îndrăgostit compozitorul și îi va deveni soție ca și simțul naturii amintit, aventurile fantastice din imaginația sa, nostalgia romantică dar și speranța care dau atîta farmec Simfoniei sînt „repovestite” de Ionel Perlea cu delicatețe, dar și cu forță, cu o mare frumusețe sonoră.

Interpretarea aceasta te încîntă prin calitatea ei omenească și artistică, cu totul excepțională. Un disc de referință, ce va dăinui peste timp.

TEODOR GRIGORIU

Ionel Perlea (1900 – 1970) le grand chef d´orchestre roumain, simpose dans celto version de la Symphonie fantastique de Berlioz par la logique parfaite du dérulement musical, preuve évidente d´une longue méditation et d´une étude profanda de celle partition de grande complexité. Il nous toujours par une justesse de l´expression que nous ne pouvons pas expliquer mais que nous acceptance pouce quelle est vraie, naturelle. En portant d´ici nous arrivons a ses phrases pleloes d´une noble poesié, d´une grande beauté, sans extravagances tout es mis au service des surfaces musicales amples et termine par fasciner les auditeurs. Voici un des traits caractéristiques de la moi tuse de Ionel Perlea. Son interprétation enchante par sa qualité humaine et artistique tout o fait exceptionnelle. Un disque de référence qui s´impose ou déla du temps.