Descriere

Violonistica enesciană a intrat în legendă. Pe măsură ce posteritatea devine mai conștientă de dimensiunile personalității creatoare a lui George Enescu, compozitorul este așezat — așa cum se cuvine — printre clasicii secolului XX, acei făuritori de sunete care au înnoit fundamental arta epocii noastre. Enescu însuși se considera în primul rînd un creator, dar contemporanii săi îl apreciau mai ales pentru multilaterala sa înzestrare de interpret. Ca violonist, pianist și șef de orchestră el a cunoscut cele mai mari succese în nenumărate turnee întreprinse din anii fragezi ai tinereții și pînă în amurgul vieții.

Farmecul incomparabil al arcușului său, acea vrajă enesciană unică, constituie o amintire de neuitat, evocată de toți cei care l-au ascultat cîndva. Din vastul repertoriu violonistic al lui Enescu, ce cuprindea toate marile concerte și sonate, memoria discului a păstrăv, din păcate, mult prea puțin. Exigentul artist, nesatisfăcut de imperfecțiunile tehnicii de înregistrare din vremea sa, a imprimat foarte rar pentru disc. Cu atît mai prețioase devin acele documente sonore existente care ne pot reda ceva din fascinanta artă enesciană. Discul de față reunește toate înregistrările realizate în Statele Unite pentru firma Columbia. Enescu se afla, la înce¬putul deceniului al patrulea, la apogeul carierei sale violo¬nistice. Frumusețea inegalată a sunetului său, perfecțiunea tehnică suverană ce-i permitea să depășească orice dificultate în favoarea sublinierii laturii expresive a muzicii, se regăsesc într-o serie de piese ce cuprind un evantai stilistic larg: două secole de dezvoltare a literaturii violonistice, de la Sonata lui Corelli — datînd din anul 1700—, pînă la Poemul lui Chausson — compus în 1896 — pe care Enescu îl tălmăcea ca nimeni altul.

Discul se deschide printr-o adevărată revelație: Sonata in re major op. 1 nr. 13 de Haendel (1723), rămasă necunoscută în discografia enesciană. O interpretare vie, de o puritate stilistică desăvîrșită, cu o generoasă cantabilitate în partea a III-a (Larghetto).

Majoritatea pieselor ce urmează sînt miniaturi ce făceau parte din repertoriul violoniștilor virtuozi din prima jumătate a secolului nostru, purtînd amprenta gustului vremii. Enescu reușește, în interpretarea acestor diverse prelucrări și aran¬jamente, să excludă orice fel de tendințe salonarde, înnobilînd muzica, înălțînd-o la valoarea unor compoziții originale. Cu evidență apare această atitudine de înaltă ținută artistică în tălmăcirea Variațiunilor din Sonata lui Corelli — acea celebră « La Foii ia »— care devine o succesiune de tablouri fin diferențiate, arcuite într-o construcție de o desăvîrșită unitate. Aceleași calități reapar și în lucrarea altui maestru al violonisticii italiene, cunoscutul Largo espressivo extras din Sonata op. 8 nr. 3 de Pugnani.

« Corul dervișilor», transcripție a lui Leopold Auer după o pagină din muzica de scenă la piesa « Ruine/e Athenei » (de Kotzebue) ne arată un Beethoven tentat, asemenea lui Mozart uneori, să redea coloritul exotic al unui Orient imaginar. Cele două piese ale lui Fritz Kreisler, abile exerciții de stil — prima în maniera robustă a lui Pugnani, cealaltă amintind de farmecul arhaizant al lui Louis Couperin—, Serenada lui Alfredo D’Ambrosio, cu inflexiunile sale napolitane, și «Foaie de album » de Wagner, piesă ocazională care amintește prea puțin că ar fi contemporană cu « Maeștrii cintăreți », se ascultă cu interes datorită măiestritei interpretări.

Punctul culminant al acestei ore de muzică petrecută împreu¬nă cu George Enescu este incontestabil Poemul de Chausson, interpretare devenită « de referință » prin intensitatea emo¬țională, lirismul pătrunzător, bogata paletă coloristică a arcușului enescian. Și astfel vraja artei sale iese din lumea legendei și redevine o prezență vie. . .

Enescu’s performing skill as a violonist has already become a legend. As posterity becomes ever more aware of the size of George Enescu’s creative personality, the composer is placed—as he rightly deserves — among the classics of the 20th century, among those sound creators who have fundamentally renewed the art of our epoch. Enescu, himself, estimated that he was. above all, a creator, but his contem¬poraries praised him, mainly, for his multilateral performing qualities. As a violonist, pianist and conductor, he scored remarkable successes in the many tours made since the early years of his youth, until the end of his life.
The matchless charm of his bow, that unique spell typical for Enescu, represent an unforgettable memory evoked by all those who had once listened to him. From Enescu’s large violin repertoire, which included all the important concertos and sonatas, the record memory has unfortunately preserved too little. The exigent artist, dissatisfied with the imper¬fections of the recording technique of his epoch, had very seldom recorded anything. That is why, the existing sound documents, which can render any of Enescu’s fascinating art, are becoming ever more valuable.

The present UP gathers all the recordings made in the USA for the „Columbia” Record House. Enescu was, at the beginning of the 4th decade of this century, at the climax of his violonist career. The matchless beauty of his sound, the sovereign technical perfection which allowed him to overcome any difficulty in favour of evincing the expressive side of music, are to be found in a number of pieces of diffe¬rent genres and styles : two centuries of development of violin literature, starting with Corelli’s Sonata — dating from 1700 — to Chausson’s „Poem” — composed in 1896 — per¬formed by Enescu in a matchless way.
The LP begins with a genuine revelation : the Sonat’q in D Major, op. 1, nr. 13, by Handel (1723), unknown so far in Enescu’s recording list. A lively interpretation, of perfect stylistic purity, with a generous cantabile character, in the third part (Larghetto).

Most of the pieces that fpllow are miniatures belonging to the repertoire of the virtuoso violinists of the first half of our century, bearing the pirhn’t of the epoch’s taste. When performing these different visions and arrangements, Enescu succeeds to eliminate any kind of salon trends, ennobling the music, raising it to the level of original creations. This approach, of high artistic value, is even more evident when he performs the Variations of Corelli’s Sonata — the famous „La Follia” — which becomes a sequence of delicately diffe¬rentiated sketches in a perfectly unitary construction. The same qualities are also to be found in the work of another master of Italian violin, the well known Largo Espressivo, of Sonata op. 8, nr. 3, by Pugnani.

„The Dervishes’ Choir”, Leopold Auer’s transcription of a page from the stage music composed for the play „Athens’s Ruins” by Kotzebue, introduces a Beethoven tempted,, like Mozarti sometimes, to render the exotic colours of an ima¬ginary Orient.

The two pieces by Fritz Kreisler, skilful stylistic exercises — the first in Pugnani’s robust manner, the other one, reminding of Louis Couperin’s obsolete charm—the „Serenoto” by Alfredo d’Ambrosio, with Neapolitan modulations, and Wagner’s „A/bum Sheet”, an occasional piece hardly proving to be a contemporary of the „Aleistersingers”, are heard with interest mainly due to the musician’s performing skill. The climax of this musical hour spent in the company of .George Enescu is undoubtedly Chausson’s „Poem”, a perfor¬mance which has become „a point of reference” through its emotional intensity, the moving lyricism, the brilliance of Enescu’s skill. And thus, the spell of his art gets out of the world of legends, to become, again, a lively presence.

ADRIAN RATIU
English version by DOINA CARAMZULESCU