Descriere

În continuarea primului disc din seria „Istoria jazzului”, care a reprodus înregistrări renumite ale formaţiilor de muzicieni albi, de stil „Dixieland” şi a variantelor sale, acest al doilea disc ilustrează deasemeni stilurile tradiţionale, de rîndul acesta însă practicate de cele mai celebre formaţii ale muzicienilor de culoare, adevăraţii crea¬tori ai jazzului. Ca şi în primul disc, ‘specialişti ai genului au transcris î.n partituri execuţiile integrale ale muzicienilor originali, redate apoi de orchestra „Electrecord” cu grija păstrării atmosferei execuţiilor spontane.
Datorită inexistenţei, în epoca primitivă, a unor documente muzicale înregistrate, nu se poate exemplifica ma¬niera iniţială de execuţie (fără so’lo-uri) şi stilul de inter¬pretare ăl unor muzicieni legendari ca Buddy Bolden (c), Freddie Keppard (c), Lorenzo Tio (ci), A. Piron (v) etc., astfel Incit exemplificările prezentului disc încep cu piesa „Dippermouth Blues”, înregistrată în 1923 de către King Oliver’s Creole Jazz Bând, formaţie celebră în anii ’20 la Chicago. Menţionăm începutul apariţiei solourilor impro¬vizate (King Oliver !a cornet), un progres faţă de stilul „New ‘Orieans” primitiv, care nu conţinea decît improvizaţii colective, şi faptul că, prin tradiţie, de cîte ori s-a executat ulterior această piesă de către alte. orchestre şi în aranjamente ‘mai ample (sub denumirea „Sugar Foot Stomp”) s-‘a reprodus aproape fidel solo-ul original al lui King Oliver.
O personalitate marcantă a anilor ’20 a fost şi aceea a lui Ferdinand Joseph La Menthe, supranumit Jelly Roll Morton (pianist, aranjor, compozitor, cintăreţ şi şef de orchestră), cu merite incontestabile în evoluţia jazzului, mai ales prin stiluil sau pianistic original, demonstrat ini piesa „Doctor Jazz”, pe care a înregistrat-o în anul 1926, cu formaţia sa Jelly Roll Morton & his Red Hoţ Pappers.
Cea mai mare personalitate a jazzului (începînd din mijlocul anilor ’20), care ajunge curîn.d la o faimă internaţională, a fost insă aceea a lui Louis Armstrong, ale cărui prime înregistrări în formaţia de studio Louis Armstrong and his Hoţ Five au rămas celebre în istoria jazzului. Piesa „Ory’s Creole Trombone”, înregistrată la 2.V. 1927, ca şi celelalte din aceiaşi serie, dovedeşte avansul enorm al lui Armstrong asupra colegilor săi, calitatea şi swingul improvizaţiilor sale, şi marchează definitiva adoptare a improvizaţiilor în execuţiile de Jazz. Adăugind bateria şi tuba, formaţia sa de înregistrări devine – Louis Armstrong and his Hoţ Seven , care înregistrează, tot în 1927, piesa „Weary Blues”; în afara unor ,,break”-uri de tubă şi a unui ritm mai susţinut, stilul acestor execuţii nu diferea mult de cel al primelor formaţii „Hoţ Five”. In 1928, Louis Armstrong îşi reface o a doua orchestră Louis Armstrong and his Hot Five (6 participanţi), în care pentru prima dată are un partener demn a-l acompania la pian (Earl Hines). Piesa „West End Blues”, înregistrată în noiembrie 1928, a fost o piatră de hotar în evoluţia jazzului.
O altă mare personalitate a jazzului tradiţional a fost clarinetistul, saxofonistul sopran şi şeful de orchestră creol Sidney Bechet, ce va fi reprezentat în următoarele 3 piese. Sub numele Sidney Bechet and his New Orieans Feet-warmers, formaţia sa înregistrează la 15 septembrie 1932 piesa „Maple Leaf Rag”, executată într-un tempo extrem de vioi, pătruns de dinamism şi de swing.
La sfîrşitul anilor ’30, după ce stilul „swing” exploatase noi mijloace de exprimare, s-a produs un curent de reînviere a stilului „New Orieans”, numit „New Orieans Revival”, care beneficia şi de cuceririle epocii „Swing”. Reprezentativă pentru acest nou stil este formaţia Tommy Ladnier — Sidney Bechet , care înregistrează la 28 noiembrie -1938 piesa „Really The Blues”, remarcabilă prin prezentarea îngrijită, prin frumoasa şi inspirata improvizaţie „,uney Bechet, precum şi prin puternica sa expresivitate şi prin sonoritatea sa foarte personală, amplu vibrantă. Formaţia „Sidney Bechet and his New Orieans Feetwarmers” gravează la 28 aprilie 1941 piesa „When It’s Sleepy Time Down South”, ce a devenit ulterior indicativul orchestrei Louis Armstrong’s AII Stars .
Neinfluenţat de noile forme ale jazzului epocii moderne, Louis Armstrong râmîne fidel stilului tradiţional, înfiinţînd în 1947 prima sa formaţie de vedete : -Louis Armstrong & His AII Stars . Spre deosebire de înregistrările sale cu formaţiile ,,Hot Five” şi „Hoţ Seven”, a căror valoare se datora mai ales improvizaţiilor lui „Satchmo”, în aceste realizări domneşte o înţelegere colectivă deplină, un swing irezistibil, relevîndu-se admirabilele solo-uri ale colaboratorilor săi. Prima formaţie „AII Stars” este exemplificată prin „Panama”, înregistrată în 1950. O a doua formaţie „AJI Stars” a lui Louis Armstrong, înfiinţată în 1954, va impresiona prin swingul general al execuţiilor. Piesele „AII Of Me” şi „Muskrat Ramble”, înregistrate la concertul din 1955 de la Milano, sînt revelatoare în acest sens. „Two DeucSs”, care încheie discul de faţă, a fost înregistrată la 24 ianuarie 1957 de către a doua formaţie „All Stars” cu alt basist şi cu adăugarea ghitarei.
Aceste înregistrări, autentice comori ale artei interpre¬tative, rămîn documente vii ale realizărilor jazzului tradiţional. Ele sînt reluate pe discul de faţă în interpretarea formaţiei „Electrecord”, urmărindu-se evocarea, cît mai apropiată de original, a marilor personalităţi care le-au creat.

MIHAI BERINDEI

Interpreţii versiunilor originale :

1. Dippermouth Blues: Joe (King) Oliver (cond, c), Louis Armstrong (c. secund), Honore Dutrey (tb), Johnny Dodds (cl), Lil Hardin (p), Johnny St. Cyr (bjo), Baby Dodds  (dr).
2. Doctor Jazz: Jelly Roll Morton (cond, p), King Oliver (c), Kid Ory (tb), Omer Simeon (cl), John Lindsay (b), Johnny St. Cyr (bjo), A. Hillaire (dr).
3. Ory’s Creole Trombone: Louis Armstrong (cond, c), Kid Ory (tb), Johnny Dodds (cl), Lil Hardin-Armstrong (p), Johnny St. Cyr (bjo).
4. Weary Blues: Louis Armstrong (cond, c), Kid Ory (tb), Johnny Dodds (cl), Lil Hardin-Armstrong (p), Johnny St. Cyr (bjo), Baby Dodds (dr), Pete Briggs (tuba).
5. West End Blues: Louis Armstrong (cond, c), Jimmy Strong (cl), Fred Robihson (tb), Mancy Cară (bjo), Earl Hines (p), Zutty Singleton (dr).
6. Maple Leaf Rag: Sidney Bechet (cond, ss), Tommy Ladnier (tp), Teddy Nixon (tb), Hank Duncan (p), Ernest Myers (b), Morris Morland (dr).
7. Really The Blues: Sidney Bechet (cl, ss), Tommy Ladnier (tp), Mezz Mezzrow (cl), Cliff Jackson (p), Teddy Bunn (g), Elmer James (b) Manzie Johnson (dr).
8. When It’s Sleepy Time Down South: Sidney Bechet (cond, ss), Gus Aiken (tp), Sandy Williams (tb), Lemuel Johnson (ts), Sliff Jackson(p), Wilson Mikks (b), Art Herbert (dr).
9. Panama: Louis Armstrong (cond, tp), Barney Bigard (cl), Jack Teagarden (tb), Earl Hines (p), Arvel Shaw (b), Cozy Cole (dr).

• All Of Me şi
• Muskrat Ramble: Louis Armstrong (cond, tp), Edmond Hali (cl), Trummy Young (tb), Billy Kyle (p), Arvel Shaw (b), Barrett Deems (dr).
• Two Deuces : Louis Armstrong (cond, ţp), Edmond Hall (cl), Trummy Young (tb) Billy Kyle (p), Squire Gersh (b), Barrett Deems (dr), George Barnes (g).

This record is the second of a series by which „Electrecord” intends to issue, in „stereo” version, the most famous recordings from the history of Jazz. Therefore, the original arrangements, used in old recordings, have been reconstructed by specialists of the genre and given to the „Electrecord” orchestra for the stereophonic recording. In order to assure the maintaining within the limits of the original atmosphere and the historical truth, the members of the orchestra reproduced — with rare exceptions — the old version exactly as it hâd been interpreted by the famous soloists of olden days.