Istoria jazzului 3 – Stilul „Swing” (I)

Disc Vinil » Istoria jazzului 3 – Stilul „Swing” (I)

ISTORIA JAZZULUI 3

Istoria jazzului 3 – Stilul „Swing” (I)

Componenţă:
Saxofoane-clarineţi : Alexandru Imre, Ilie Ştefănescu, Bebe Prisada, Peter Wertheimer (ts :1—5, 7, 8, 10. bs: 3. 4), Tommy Beretzky (ts : 6, 9, 11, 12). Trompete : Nelu Marinescu, Petre Câplescu, Ion Iliescu. Tromboane : Nicolae Dumitrescu, Cornel Meraru, Ion Istrate.
Categorie (gen):
jazz, swing
Orchestra(e):
Orchestra Electrecord
Dirijor:
Alexandru Imre
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1977
Ţara:
Romania
Muzica (aranjamente):
Transcripţii — aranjamente de : Dan Mîndrilă (1. 8). Mihai Berindei (2, 3. 4), Cornel Meraru (5, 6, 9, 10. 11, 12), Florian Lungu (7)
Versuri (texte):
Secţia ritmică : Gerry Podgoreanu (p), Sandu Avramovici (g), Johnny Răducanu (b), Doru Danciu (bat). Reproducerea solourilor : Al. Imre (toate as. şi ci.), B. Prisada (toate ts), P. Wertheimer (bs. 4), N. Marinescu (tp. toate exceptînd primul, 3), P. Căplescu (tp. primul, 3), N. Dumitrescu (tb. toate, exceptînd 5. 8, 10), C. Meraru (tb. 5), I. Istrate (tb. 8), Nicolae Farcaş (tb. 10). Gerry Podgoreanu (p. toate), Stela Enache (vocal 4)

300 lei

1 în stoc

Descriere Produs

Prezentul L.P., al 3-lea din seria „Istoria jazzului”, reproduce în continuare înregistrări celebre ilustrînd aspecte ale începuturilor stilului Swing (1927—1934) — faţa 1 şi de stilului propriu-zis ale epocii „Swing” (1935—1945) — faţa a 2-a ; discul nr. 4 va prezenta şi alte aspecte ale acestui stil.
Stilul „Swing” („Main Stream” sau „Middle Jazz”), al cărui cel >ma’i important centru devenise, de la începutul anilor ’30, New York-u1, se caracterizează prin organizarea discursu¬lui muzical (aranjamente elaborate), solo-uri construite logic, execuţii cu „swing” şi adoptarea la contrabas a 4 bătăi în măsura 4/4. Orchestrele „Big Bând” îşi stabilesc definitiv componenţa şi maniera de folosire a diverselor partide de suflători ; jazzul îşi atinge maturitatea. Epoca „Swing” este considerată azi ca perioada clasicismului jazzului.
Orchestra Fletcher Henderson. care a activat la New York înoepînd din 1923, a avut un rol foarte important în crearea stilului „Swing”. Iniţia’l, succesul ei s-a datorat aranjorului Don Redman, primul muzician de jazz cu pregătire teore¬tică, precum şi folosirii unor solişti foarte înzestraţi ca Louis Armstrong (1924), Coleman Hawkins etc. Ulterior, Henderson însuşi devine un remarcabil aranjor. Piesa „Fidgety Feet”, înregistrată în 1927, marchează — prin aranjamentul lui Don Redman — trecerea de la stilul tradiţional la stilul „Swing” : acompanierea primului solo de trompetă de către un cvartet de saxofoane scris „în pachet”, folosirea unui trio de darineţi etc., dar este menţinută încă improvizaţia colectivă în încheierea piesei, înregistrarea originală îl prezintă pe marele trombonist Jimmy Harrison, care a adus trombonul în rîndul instrumentelor solistice, ca şi pe saxofonistul Coleman Hawkins, folosind în această perioadă un stil „staccato” specific.
Orchestra McKinney’s Cotton Pickers, al cărei director muzical era între 1927 şi 1931 Don Redman, figura printre formaţiile de frunte ale epocii. Piesa „The Way l Feel Today”, înregistrată la 6 noiembrie 1929, ilustrează maniera ei de interpretare.
Deşi nu se poate încadra prapriu-zis în stilul „Swing” sau în oricare altul, este momentul de a prezenta unele aspecte ale marelui creator al jazzului Duke Ellington şi ale orches¬trei sale. Astfel, iîn stilul „junglă”, folosind surdine „Wa-Wa” şi emisiuni „growl” la instrumentele de alamă, Ellington obţinea efecte speciale de imitare a strigătelor animalelor din junglă. Piesa „Echoes Of The Jungle”, înregistrată la 16 iunie 1931, este edificatoare în acest sens.
„It Don’t Mean a Thing If li Ain’t Got That Swing”, com¬poziţia tui Duke Ellington, înregistrată la 2 februarie 1932 într-o execuţie plină de swing, formulează, prin însuşi titlul piesei, mărturisirea credinţei oricărui jazzman : „Nu poate fi vorba de jazz, dacă execuţia nu ore swing”.
Saxofonistul, compozitorul-aranjor şi şef de orchestră Benny Carter, considerat — împreună cu Johnny Hodges — ca cel mai bun improvizator ol epocii la saxofonul alto, este un neîntrecut maestru al scrierii partidei saxofoanelor (a cărei primă voce o executa personal). Una din primele sale lucrări importante, „Symphony in Riffs”, înregistrată la 16 august 1933, marchează un nou progres în evoluţia jazzului orchestrat; totodată, îi prezintă pe soliştii J, C. Higginbothan (tb) şi Teddy Wilson (p).
„Wrappin’ It lip”, compusă şi aranjată de Fletcher Henderson în plina maturitate creatoare, demonstrează înalta clasă la care ajunsese formaţia sa la data înregistrării piesei (11 septembrie 1934). De remarcat aranjamentul şi calitatea soliştilor Henry Allen (tp) şi mai ales Hilton Jefferson (saxofon alto). \
Singura orchestră de muzicieni ailbi ilustrata în prezentul L.P. este cea a clarinetistului Benny Goodman, care, folosind eminenţi muzicieni improvizatori şi orchestraţiile şi pe renumiţii impovizatori Bunny Berigan (tp) şi Jack Tea-garden (tb).
Benny Carter este un solist ce îşi construieşte improviza¬ţiile cu gust şi după un plan logic, fie că se exprimă la saxofon, la clarinet sau chiar la trompetă, instrument ce-l posedă la perfecţie. Inspiratele sa’le solouri de saxofon şi de trompetă din piesa „My Buddy” înregistrată în august 1937, o dovedesc cu prisosinţă ; totodată evidenţiază stilul mult mai evoluat a’l lui Coleman Hawkins faţă de cel ce-l practica în 1927.
Una din orchestrele cele mai apreciate ale perioadei „Swing” a fost şi cea a bateristului Chick Webb, care folosea aranjamente excelente . şi instrumentişti de mina întîi,ale căror execuţii erau pline de ‘swing. Orchestra sa a acornpaniat pe cîntăreaţa Elia Fitzgerakl. Ilustrăm formaţia instrumentolă prin înregistrarea piesei . „Strictly Jive”, executată la 2 noiembrie 1937.
Un caracter deosebit îl prezintă renumita orchestră Jimmy Lunceford, datorită eminentului ei aranjor, trompetistul Sy O’liver : aranjamente originale, obţinerea unor sonorităţi spe¬cifice şi a unor efecte strălucitoare prin folosirea, în ansam¬blu, a registrului supraacut al trompetei şi revenirea oca¬zională -la 2 bătăi a contrabasului în măsura 4/4. Piesa „Annie Laurie”, reprezentativă pentru formaţie, ilustrează tot¬odată stilul modern ce-l practica în această -formaţie trom¬bonistul Trummy Young.
Orchestra Andy Kirk and His Twelve Clouds of Joy s-a impus ca una din cele mai bune formaţii din New York în anii ’30 şi ’40. Vedeta grupului, pianista Mary-Lou Williams, semna excelentele aranjamente, pe care ansamblul le inter¬preta cu mult swing ; mărturie stă înregistrarea din 24 octom¬brie 1938 a piesei „Jump Jack, Jump”.
Format în Kansas City,- în orchestra Bennie Moten, a cărei manieră a menţinut-o în parte, incontestatul rege al swingului, pianistul William „Count” Basie alcătuieşte în 1935 o orchestră care în curînd rivalizează cu cea a lui Duke Ellington şi care îşi menţine şi azi celebritatea. Folosind aranjamente simple bazate pe „riff’-uri şi exploatînd puterea de şoc a secţiei alămurilor prin contrast cu cea a saxofoa¬nelor, Basie obţinea maximum de swing în execuţie. Secţia ritmică a orchestrei sale din 193’7 nu a fost încă întrecută pînă azi. in formaţia sa s-au ridicat în decursul anilor nenu¬mărate vedete, printre care tester Young. Ilustrăm formaţia prin piesa „Jumpin’ at the Woodside”, înregistrată la 22 august 1938.
MIHAI BERINDEI
Soliștii interpretărilor originale (în ordinea apariţiei) :
1. Fidgety Feet : Jimmy Harrison (tb), Buster BaHey (cl), Coleman Hawkins (ts), Balley (ci), Joe Smith (tp), Harrison (tb), Tommy Ladnier (tp).
2. The Way l Feel Today : Claude Jones (tb), Fats Waller (p), Coleman Hawkins (ts).
3. Echoes Of The Jungle : Johnny Hodges (as), Freddy Jenkins (tp), Cootie Williams (tp), Hodges (as), Barney Bigard (ci), Ch. Dixon (bjo), Hodges (as).
4. It Don’t Mean A Thing If It Ain’t Got That Swing :
„Tricky Şam” Nanton (tb), Ivy Anderson (voc), Harry Carney (bs), Johny Hodges (as).
5. Simphony In Riffs : Teddy Wilson (p), J. C. Higginbotham (tb), Bill D U l and (tp), Johnny Russell (ts), Higginbotham (tb), Wilson (p).
6. Wroppin’lt Up : HHton Jefferson (as), Red Allent (tp), Buster Bailey (ol).
7. King Porter’s Stomp : Nate Kazebier (tp), Benny Goodman (ol), Bunny Berigan (tp), Jack Teagarden (tb).
8. My Buddy : Freddie Johnson (p), Benny Carter (as), G. Chisholm (tb), Coleman Hawkins (ts), Benny Carter (tp).
9. Strictly Jive : Bobby Stark sa’u Taft J ord a n (tp).
10. Annie Laurie : Joe Thomas (ts), Trummy Young (tb), Sy Oliver (tp), Paul Webster (.tp acut).
11. Jump Jack, Jump : Dick Wilson (ts), Earl Thompson (tp), Mary-Lou WM’liams (p).
12. Jumpin’ At The Woodside : Eanl Warren (as), Count Basie (p), Buck Clayton (tp), Lester Young (ts), Hershel Evans (ol).
This record is the third of a ‘series by which „Electrecord” intends to issue, in „stereo” version, the most famous recondings f.rom the history of jazz. Therefore, the original anrangemenits, used in old recordings, have been recon-struoted by specialiste of the genre and given to the „Electrecord” orchestra for the stereophonic recording. In order to assuire the nraintaining within the limits of the original aitmoso’here and the hlstorlcal truth, the members of the orchestra reproduced – with rare exception – the old version exactly as it had been interpreted by the famous soloists of olden days.

playlist

1. FIDGETY FEEF (3’10”)
La Rocca — Shields — Redman
Henderson f ‘
2. THE WAY l FEEL TODAY (2’35”.)
Quicksell — Redman
3. ECHOES OF THE JUNGLE (3’3§”|
Cootie Williams — Ellington
4. IT DON’T MEAN A THING IF IT
AIN’T GOT THAT SWING (3’20”)
Mills — Ellington
5. SYMPHONY IN RIFFS (3’00”)
Benny Carter
6. WRAPPIN’ IT UP (2’40”)
Fletcher Henderson

7. KING PORTER’S STOMP (3’0

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Istoria jazzului 3 – Stilul „Swing” (I)”