Descriere

În repertoriul tradiţional al baletului clasic, numele lui Joseph Bayer ocupă un loc privilegiat printre creatorii de spectacole ce oglindesc estetica artei co­regrafice la sfîrşitul secolului trecut. Perioadă ce precede apariţia marilor creaţii romantice ceaikovskiene, epoca aceasta cunoaşte acumulările profesionale ale maeştrilor de balet capabile a solicita compozitorilor lucrări din ce în ce mai complexe, tinzînd spre depăşirea divertismentului în favoarea spectacolului cu subiect, construit după criteriile unei arte autonome faţă de operă şi operetă. Dacă această tendinţă este inaugurată în Franţa prin Adolphe Adam şi Leo Delibes, în Rusia prin Ludwig Minkus, viaţa muzicală austriacă îşi propune propriul corifeu, prin Joseph Bayer. Contemporan cu cîţiva dintre maeştrii valsului vienez, Joseph Bayer (1852—1913) s-a format ca violonist, dirijor şi compozitor sub îndrumarea unor muzicieni de renume, ca Josef Hellmesberger sau Anton Bruckner, afirmîndu-se rapid în viaţa artistică a ca­pitalei austriece. Violonist al Operei, devenit apoi dirijorul şi directorul baletelor acestui important teatru, Joseph Bayer desfăşoară totodată o susţinută activitate de compozitor. Semnează un mare număr de operete (Cavalerul din Sân Marco, Domnişoara vrăjitoare, Poliţaiul şef etc.), atenţia sa îndreptîndu-se însă cu precădere spre genul baletului. Din cele 22 de lucrări create în acea epocă (printre care Roşu şi negru, Zîna Dunării, O nuntă în Bosnia, Dragoste de adolescent, In jurul Vienei) doar două au rămas în memoria publi­cului, revenind adesea pe afişul teatrelor — Figurine de porţelan (Nippes) şi, mai ales, Zîna păpuşilor.

Ideea realizării unei povestiri coregrafice cu personaje pitoreşti, din lumea jucăriilor, a fost sugerată de marele succes cunoscut, cu mâi bine de un deceniu în urmă, de către baletul lui Leo Delibes, Coppelia. Pornind de la iluzia „animării” păpuşilor, libretiştii J. Hassreiter şi F. Gaul alcătuiesc o mică naraţiune care să permită, bineînţeles, un mare număr de evo­luţii solistice, în locul atelierului lui Coppelius, acţiunea este plasată în magazinul de jucării al unui meşter vienez. Aici apar pe rînd vizitatori dornici să cumpere păpuşi’ din cele mai frumoase, mai ales că meşterul este renumit pentru realizarea unor mecanisme care le animă. Prima parte a baletului se desfăşoară în jurul acestei idei, prezentînd publicului diverse păpuşi dansatoare. Prilejul este nimerit pentru realizarea unor amuzante solouri cu caracteristici pregnante în lumea dansului : o păpuşă în costum naţional austriac dansează lănder, o alta polca, mazurca, tarantella, bolero şi aşa mai ‘ departe. Nu lipseşte nici păpuşa — copil care spune „mama, tata” …Demonstraţiile meş­terului pregătesc de fapt apariţia celei mai frumoase creaţii — Zîna păpuşilor, care execută în faţa vizitatorilor uimiţi, un fermecător vals vienez.

Ca şi în alte spectacole romantice, efectul spectacular reiese din opoziţia lumii reale cu cea imaginară. Şi aici, după ce magazinul a fost închis, o lumină vră­jită inundă scena. Păpuşile prind acum viaţă, dansurile lor se înlănţuie într-d serbare veselă de copii. Un dans general le reuneşte. Zîna păpuşilor conduce toată această petrecere de carnaval. Ca o apoteoză, toate păpuşile, în ritm de vals, îi prezintă „onorurile”. Mijesc zorile, vraja se spulberă… Păpuşile, cuminţi, îşi regăsesc locul în rafturi ; cînd meşterul intră în magazin, totul este liniştit şi în ordine…

Ambianţa vieneză a muzicii lui Bayer, amuzamen­tul şi varietatea situaţiilor, au asigurat încă de la premieră un succes remarcabil acestui balet. De la primul spectacol (Hofoper, 4 octombrie 1888), lucrarea a rămas ca titlu permanent timp de trei decenii, prilejuind. numeroase debuturi strălucite în rolul titular. Printre primele interprete se numără Camilla Pagliero (premiera absolută), Anita Puliti şi Anita Grassi (premiera la Scalla). După coregrafia originală a lui Josef Hassreiter, baletul a fost refăcut şi de alţi coregrafi, ca Massine, Coppini, Kroller. Subiectul, pe de altă parte, a cunoscut şi o altă versiune muzicală, semnată de O. Respighi. Aşa cum aprecia muzicologul C. M. Ca-sanova, Zîna păpuşilor a constituit de-a lungul veacului nostru „port-drapelul dansului academic”, rămînînd în acest sens un model pentru tinerele generaţii.

Dirijorul Cristian Brâncuşi este unul dintre reprezentanţii noii generaţii de muzicieni care s-a afirmat în ultimul deceniu. A studiat la Conservatorul „Ci-prian Porumbescu” din Bucureşti dirijatul de orchestră la clasa profesorului Constantin Bugeanu ; în paralel a urmat cursurile de compoziţie, ca discipol al lui Ştefan Niculescu. După o primă etapă a carierei sale, cînd a fost dirijor al Orchestrei simfonice din Ploieşti (1977—1983), a fost numit dirijor al formaţiilor Radio-televiziunii Române.

Intens preocupat de perfecţionarea sa profesională, Cristian Brâncuşi a urmat cursuri de dirijat cu Igor Markevitch şi cu Witold Rowicki, s-a specializat în acest domeniu la Academia de muzică din Viena cu prof. Karl Ostereicher şi cu Sergiu Celibidache. De-a lungul primului deceniu de activitate dirijorală Cristian Brâncuşi a întreprins şi numeroase turnee peste hotare, deosebit de bine apreciate de public şi presă, în fruntea unor formaţii simfonice şi lirice româneşti a susţinut concerte şi spectacole în R. D. Germană, R. F. Germania, Ungaria, Italia, Bulgaria, Polonia, Iu­goslavia, U.R.S.S., Filipine, S.U.A. Interpretările sale, caracterizate printr-o extrem de marcată exigenţă a stilului, au determinat şi solicitarea tînărului dirijor -pentru realizarea a numeroase înregistrări pentru disc, radio şi televiziune.

Totodată, Cristian Brâncuşi şi-a dublat această activitate cu cea componistică, creînd o seamă de lucrări ca Sonata pentru pian, variaţiuni pentru violoncel solo, Passacaglia pentru cor şi percuţie, Armonii lirice, ciclul Columna şi cantata Ţară de dor. în partiturile sale, ca şi în prezenţele dirijorale, Cristian Brâncuşi vădeşte stăpînirea materiei sonore, opţiunea pentru mijloacele cele mai adecvate concepţiei şi facturii pieselor, integrarea în coordonatele caracteristice mu­zicii contemporane româneşti.

Conductor Cristian Brâncuşi is one of the representatives of the young generation of musicians who nas made a name for himself during the last decade. He studied orchestral conducting with professor Constantin Bugeanu at the Ciprian Porumbescu Conservatory in Bucharest ; in parallel he attended Ştefan Niculescu’s composition classes. After an initial speli as conductor of the Ploieşti Symphony Orchestra (1977—1983), he was appointed conductor of the Romanian Radiotelevision ensembles.

Permanently concerned with his professional development, Cristian Brâncuşi also studied with Igor Markevich and Witold Rowicki, and attended Kari Ostereicher’s and Sergiu Celibidache’s master classes at the Vienna Academy of Music. During the first ten years of his conducting career, Cristian Brâncuşi has made numerous tours abroad which have won both public and critical acclaim. He has directed Romanian symphony and operatic ensembles in concerts and shows in the GDR, West Germany, Hungary, Italy, Bulgaria, Poland, Yugoslavia, the USSR, the Philip-pines and the USA. The young conductor’s renditions, characterized by an extreme idiomatic rigour, have formed the object of numerous discs and radio and television recordings.

Cristian Brâncuşi’s activity as a conductor has been coupled with steady composing concerns which have resulted in such works as the Piano. Sonata, Variations for Unaccompanied Cello, Passacaglia for Choir and Percussion, Lyric Harmonies, the Columna/ Column cycle. and the cantata Ţară de dor / Country of Love. In his scores, very much as in his interpretations, Cristian Brâncuşi demonstrates his command of the sound material, his choice of the means that are best suited to the nature of the pieces, and his essential integration in contemporary Romanian music.

Dr.  GRIGORE CONSTANTINESCU

English version by MAGDA MORAIT

 Pentru gravarea acestui disc, a fost utilizată o tehnică cunoscută sub denumirea de „gravare cu jumătate de viteză”. Acest procedeu asigură o gravare mai precisă a frecvenţelor înalte, iar reproducerea stereofonică este marcată printr-o mai largă gamă dinamică. Prin acest procedeu, calitatea auditivă a discului este mult îmbunătăţită, interpretarea artistică fiind spectaculos pusă în valoare.

In cutting the production master of the present disc, a technique known as „half speed mastering” was employed. This process assures a more precise master recording especially in the high frequencies and stereophonic reproduction is marked by a wider dynamic range. In this way, the audio quality of the record is greatly improved.