Maurice Ravel – Bolero, Edouard Lalo – Simfonia spaniolă

Disc Vinil » Maurice Ravel – Bolero, Edouard Lalo – Simfonia spaniolă

SKMBT_C25019080814550_0008

Maurice Ravel – Bolero, Edouard Lalo – Simfonia spaniolă

Artist (grup, formaţie etc.):
Maurice Ravel, Edouard Lalo
Componenţă:
solist: Ion Voicu
Categorie (gen):
muzica clasica, muzica simfonica
Orchestra(e):
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu", Orchestra simfonică a Radioteleviziunii
Dirijor:
George Georgescu, Carlo Felice Cillario
Casa de discuri:
Electrecord
Cod casa de discuri:
ST-ECE 01031
Ţara:
Romania
Grafica:
Iuliu Sînpetru

75 lei

5 în stoc

Descriere Produs

Viaţa compozitorului Edouard Lalo (1823—1892) s-a desfăşurat într-una din cele mai frămîntate perioade din istoria Franţei şi a Europei. Născut la Lille, unde şi-a început şi studiile muzicale cu un elev al lui Beethoven, violoncelistul Baumann, Lalo a trăit cea mai mare parte a vieţii sale in Parisul baricadelor, al insurecţiei din 1830, al revoluţiei din 1848 şi al Comunei (1871). In creaţia instru¬mentală a compozitorului francez, folclorul ocupă un loc considerabil. Din cele trei concerte .pentru vioară ale sale, al doilea a cucerit o faimă universală sub titlul de „Sim¬fonia spaniolă”, iar al treilea este clădit pe teme populare ruse. Edouard Lalo a mai compus un concert pentru vio¬loncel şi orchestră, un altul pentru pian, sonate, trio-uri, o simfonie în soJ minor, o „Rapsodie norvegiană”, o alta clă¬dită pe melodii din regiunea franceză Auvergne. Muzica lui Lalo se caracterizează prin abundenţa melodiilor de esenţă populară, folclorică, prin ritmuri vii şi avîntate, prin claritatea armoniei şi fineţea instrumentaţiei.

„Simfonia spaniolă”, în realitate unul dintre cele mai inspirate concerte pentru vioară şi orchestră din literatura veacului trecut, oglindeşte dragostea deosebită a autoru¬lui pentru minunatul folclor muzical spaniol, dragoste pe care o explică atît frumuseţea şi expresivitatea acestuia, cît si originea iberică a lui Lalo.

Lucrarea este alcătuita din cinci părţi şi se remarcă prin farmecul melodiilor ce o străbat, prin ritmica de viaţă evocînd pitoreştile dansuri spaniole şi mai ales prin admi¬rabila folosire a posibilităţilor expresive ale instrumentului solist. Edouard Lalo era el însuşi un excepţional violonist, iar „Simfonia spaniolă” a fost dedicată de el vestitului violonist de origine spaniolă Pablo Sarasate — bun prieten cu autorul — care a făcut-io celebră şi iubită în întreaga lume.

Din cele cinci părţi ale „Simfoniei spaniole” majoritatea interpreţilor execută în mod obişnuit numai patru şi anume cea dinţii, a doua, a patra şi ultima.

Prima parte, Allegro non troppo, începe energic, în fortissimo, cu un motiv ritmic-melodic, în care este cuprins capul temei principale. După 4 măsuri, vioara solistă reia în fortissimo acelaşi motiv ritmic, legîndu-l de o frază recitativă, intonată cu pasiune şi elocvenţă. Apoi orchestra dezvăluie cu forţă întreaga expresivitate a melodiei prin¬cipale în sonorităţi ample, simfonice. Vioara solistă reintră în acţiunea muzicală cu două arpegii urcătoare şi apoi reia capul ritmic al temei principale, legîndu-l de larga, cantabila intonare a acesteia. Pasaje de strălucire virtuoză şi un episod amplu simfonic, apoi o nouă frază recitată a viorii soliste, fac trecerea spre tema secundara, al cărei lirism şi cantabilitate sînt subliniate de nuanţa „dolce” în care solistul o expune. Aceste două melodii sînt prelucrate în cadrul formei de sonată, de-a lungul celor trei tradiţionale secţiuni — expunere, dezvoltare, repriză.

Partea a doua, în mişcare Allegro molto, prezintă prin ritmica ei vie, capricioasă si plină de fantezie, asemenea dansurilor populare spaniole, ca şi prin melodica ei pătrunzătoare, un sugestiv tablou al Spaniei muzicale. Miş¬carea începe cu un ritm caracteristic de castaniete, marcat în pianissimo de instrumentele de coarde în pizzicato. Din introducerea ritmică a orchestrei se desprinde o figură caracteristică pe care b urmărim uşor de-a lungul întregii mişcări. Vioara solistă îşi înalţă apoi cîntul pe acompania¬mentul liniştit .al orchestrei. La încăput recitată, melodia viorii se amplifică şi se dezvoltă apoi în figuri pline de strălucire ce conduc s>pre încheierea iprimei secţiuni a miş¬cării. Construită în forma unui Scherzo, cu obişnuitul episod median denumit Trio, partea a doua. aduce în cele două secţiuni ale ei o mare varietate de imagini muzicale. In Trio se schimbă şi tonalitatea şi mişcarea, care din Allegro molto devine Poco piu lento. Aici vioara solistă cîntă cu expresivitate o melodie’ de un ritm capricios, ale cărei spirale reproduc anumite intonaţii specifice muzicii mauro-spaniole. După revenirea primei secţiuni a formei de Scherzo, care aduce aidoma melodia şi ritmul iniţial, miş¬carea se încheie într-o treptată estompare a sonorităţii.
Partea a patra, în mişcare lentă, Andante, este de un lirism profund. După o introducere gravă, meditativă, de 17 măsuri a orchestrei, vioara solistă intonează un cînt Jarg şi nostalgic pătruns de accentele unei pătimaşe dureri. Este, în această parte, o emoţie concentrată, pătrunsă de accentele unei adînci tristeţi şi meditaţii. Ritmuri şi into¬naţii populare spaniole se contopesc în cantilenele înfocate ale viorii soliste, care, la un moment dat, se înalţă într-un pasaj strălucitor, deasupra durerii şi melancoliei, într-un lanţ de triluri, în registrul superior.

Finalul „Simfoniei spaniole”, compus în forma clasică a Rondoului, este construit .pe principiul revenirii periodice a unei teme-refren, ale cărei accente ritmice, subliniate de orchestră şi de instrumentul solist, amintesc de dansul popular spaniol denumit Malaguena. O a doua melodie, în mişcare mai .încetinită, Poco piu lento, aduce în desf㬺urarea ei ritmul bine cunoscut al dansului denumit Habanera.

V. CRISTIAN

Ravel (1875—1937), unul dintre cei mai de seamă compozitori francezi ai veacului nostru, s-a născut la Ciboure în apropierea graniţei franco-spaniole, la poalele munţilor Pirinei. Mama sa, de origine bască, l-a învăţat încă din copilărie să cunoască şi să îndră¬gească muzica populară spaniolă, care mai tîrziu a inspi¬rat compozitorului numeroase pagini dintre cele mai numeroase ale sale.

După terminarea studiilor muzicale la Conservatorul din Paris, sub îndrumarea lui Gabriel Faure, Ravel devine alături de Debussy unul din principalii reprezentanţi ai impresionismului muzical francez. Ca şi Debussy, ale cărui cuceriri inovatoare si le însuşeşte, influenţînd la rîndul său operele de mai tîrziu ale acestuia, Ravel apare ca un înnoitor al limbajului armonic, ca un artist al peisa¬gisticii şi colorismului muzical, ca unul dintre marii maeştri ai orchestraţiei moderne.

Muzica lui Ravel valorifică adesea frumuseţile cîntecului popular, cu deosebire ale celui spaniol. Multe dintre cele. mai însemnate lucrări ale sale prelucrează într-un mod original intonaţii din folclorul diferitelor popoare, trecîndu-le prin filtrul concepţiilor şi înclinaţiilor personale ale compozitorului. Se pot da ca exemple in această privinţa „Melodiile populare greceşti”, „Cîntecele ebraice”, „Cîntecele din Madagascar”, rapsodia pentru vioară „Izigane”, poemul coregrafic „Valsul” şi mai cu seamă lucrările pe teme populare spaniole, ca „Rapsodia spaniolă”, opera comica „Ora spaniolă”, piesa pentru pian (orchestrată mai tîrziu) „Alborada del gracioso”, „Habanera” .şi celebrul „Bolero”.

La invitaţia vestitei dansatoare Ida Rubinstein, Ravel compune în anul 1928 o lucrare cu caracter coregrafic de o factură cu totul neobişnuită : melodia, inspirată din cîntecul popular spaniol, unma să se repete de mai multe ori aproape fără nici o modificare, pe un fond armonic şi ritmic neschimbat, singurul element de varietate aducîndu-l culoarea orchestrală. Pornind de la un număr mic de in¬strumente, orchestra trebuia să se amplifice mereu într- Această lucrare era „Bolero”-ul. Conştient de caracterul ei cu totul particular, compozitorul nu o considera ca o creaţie propriu zisă, deoarece îi lipsea orice dezvoltare, piesa constînd numai din repetarea insistentă a aceleiaşi melodii. El socotea că muzica „Bolero”-ului n-ar putea servi decît ca o parte a unui întreg complex artistic, urmînd ca dansul, lumina şi decorul să contribuie fiecare la înche¬garea spectacolului coregrafic. Mai mult decît atît, Ravel şi-a exprimat atunci convingerea că partitura sa nu şi-ar putea găsi nicidecum locul în sala de concert.

Fără îndoială că celebritatea ,,Bolero”-ului se întemeiază nu numai pe măiestria excepţională a orchestraţiei raveliene, ci — în bună măsură — şi pe frumuseţea mân¬cătoare a melodiei, în care compozitorul a ştiut să con¬denseze tot belşugul de sentimente pasionate şi de poezie evocatoare din muzica populară spaniolă.

La „Symphonie espagnole”, en réalité un des plus inspirés concertos pour violon et orchestre de la littérature du XlX-ème siècle, reflète l’amour de l’auteur pour le folklore espagnol, explicable autant par la beauté et l’expressivité de celui-ci, que par l’origine ibérique de Lalo. L’œuvre est constituée de cinq mouvements, mais -la plupart des interprètes en exécutent habituellement seulement quatre, â savoir le premier, le deuxième, le quatrième et le dernier. Edouard Lalo était lui-même un excellent violoniste ; la „Symphonie espagnole” a été dédiée par lui au célèbre violoniste espagnol Pablo Sarasate, qui l’a imposée dans le monde entier.

A l’invitation de la célèbre danseuse Ida Rubinstein, Maurice Ravel composa en 1928 une œuvre â caractère chorégraphique d’une facture tout-ă-fait inhabituelle : la mélodie, inspirée du folklore espagnol, devait être répétée plusieurs fois sans aucun changement, sur le même fond harmonique et rythmique, le seul élément de diversité étant la couleur orchestrale. En portant d’un petit nombre d’instruments, l’orchestre devait amplifier le discours musical dans un énorme „crescendo”. Cette œuvre était le „Boléro”. La célébrité du „Boléro” est due en premier lieu à la maîtrise exceptionnelle de l’orchestration ravelienne, mais aussi à la beauté de la mélodie, dans laquelle le compositeur a su condenser toute la richesse des sentiments passionnés et poétiques du folklore espagnol.

playlist

EDOUARD LALO
SIMFONIA SPANIOLA PENTRU VIOARA Şl ORCHESTRA
1. Allegro non troppo 2. Allegro molto 3. Andante 4. Allegro (Ronda)

MAURICE RAVEL
B O L E R O

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Maurice Ravel – Bolero, Edouard Lalo – Simfonia spaniolă”