Descriere

Discul pe care vi-l înfăţişăm este o mărturie artistică şi umană de excepţie, înregistrat în seara de 21 septembrie 1981, în timpul celei de a IX-a ediţii a Festivalului« George Enescu», el a reţinut momentul reapariţiei, după şaptesprezece ani, a pianistului chinez Li Mingqiang în faţa publicului nostru, a minunatului public de la Ateneul Român, în cadrul concertului simfonic al Orchestrei Filarmonicii «Moldova» din laşi dirijat de Emil Simon. Muzica vorbeşte de la sine, iar emoţia stîrnită de acel mişcător testament al creaţiei concertistice mozartiene reprezentat de lucrarea inclusă în program — ultimul «con­certo» al maestrului de la Salzburg, cel In Si bemol major K V 595 — ar fi şi în sine suficientă, ca să ne .scutească de comentarii detaliate. Dar, de astădată, rememorările sînt necesare.

Să căutăm, deci, să retrăim clipele nepreţuite ale primului Concurs şi Festival internaţional George Enescu, din septembrie 1958. La sala Dalles avea loc întrecerea pianiştilor; în juriu, multe figuri ilustre, prezente acum doar în amintirea noastră — Constantin Silvestri (preşedinte), Florica Musi-cescu, Nadia Boulanger . . . Nimeni din cei de faţă atunci nu va putea uita vreodată revelaţia adusă de apariţia unui tînăr pianist chinez, abia trecut de pragul a două decenii de viaţă, care, venit din Shanghai, părea că sorbise muzica lui Enescu de la cel mai autentic izvor şi o reda cu o sensibilitate, cu o putere de pătrundere, neîntrecute. Ne amintim de Suita op. 10 în Re major, a maestrului nostru, îmbinarea de soli­ditate neoclasică şi fluiditate impresionistă, de Toccata de Paul Constantinescu, cu ritm vital şi şugubăţ; ţîşnit din jocul Geamparalelor; ele conturau sub degetele lui Li Mingqiang teritorii atît de depărtate, dar ambele atît de definitorii pentru farmecul special al literaturii pianistice româneşti. Ne amintim şi .de recitativul părţii lente a Sonatei op. 110 în La bemol major de Beethoven sau de başii gravi, împrumutînd parcă rezonanţe de vechi gonguri chinezeşti, ai încrîncenatului dialog faustian din Sonata în si minor de Liszt, după care neuitata profesoară franceză Nadia Boulanger nu-şi putuse stăpîni lacrimile. Ne amintim şi de focul de artificii, cu nuanţe exuberante dar şi cu mocniri sumbre ‘şi pătimaşe iscat din vechiul imn Dies irae în Rapsodia pe o temă de Paganini a lui Serghei Rah mani nov. In acele zile, ca şi acum, Electrecor-dul a fost la datorie şi sînt, fără îndoială, încă numeroşi melo­manii ce posedă în- discoteca lor inciziile realizate, în condi­ţiile tehnice ale acelor ani, cu interpretările memorabile ale lui Li Mingqiang care — mai e nevoie să o amintim? —.a fost răsplătit cu premiul l al Concursului şi a rămas un simbol al dragostei şi înţelegerii pentru muzica noastră a atîtor înzestraţi şi inimoşi interpreţi tineri de pretutindeni.

L-am reîntîlnit pe Li Mingqiang, împreună cu Florica Musi-cescU şi Gheorghe Halmoş, la Varşovia, în 1960, la Concursul Chopin. El avea să devină, de altfel, şi laureat al acestei întreceri a interpreţilor muzicii marelui romantic polonez — şi ne amintim bine de seara cînd, la Sala mare a palatului din Bucureşti, el ne-a cîntat Concertul în mi minor., în 1964, a făcut parte, ca reprezentant al R. P. Chineze, din juriul celui de al treilea Concurs George Enescu.

S-au scurs, deci, şaptesprezece ani de la ultima întîlnire — şi iată că în septembrie 1981 publicul Ateneului bucureştean l-a salutat, la apariţia pe podiumul celui de al IX-lea Festival George Enescu, cu o căldură aburind din suflete, în care se. strînseseră aducerile aminte ale celor ce îl urmăriseră în 1958 dar fără jndoială şi evocările împărtăşite de aceştia ascultătorilor mai tin.eri, ce nu avuseseră ocazia să-l cunoască pe Li Mingqiang. După ce prezentase la simpozionul de muzicologie închinat Centenarului Enescu o comunicare în care arăta valoarea de exemplu a creaţiei maestrului nostru pentru muzicienii ‘chinezi de astăzi, după ce căutase pretutindeni ecouri sufleteşti ale trăirilor de atunci, Li Mingqiang a fost în primele clipe covîrşit de vibraţia intensă a aplauzelor publicului bucureş­tean. ‘Ne este chiar drag să regăsim, în primele minute ale Concertului în Si bemol, însemnele acestei emoţii puter­nice. Şi trebuie spus că, de-a lungul întregii sale evoluţii, curentul de înţelegere şi simpatie stabilit între podium (solist, .dirijor, orchestră) şi sală, -a împrumutat muzicii valenţe noi, încărcături interioare indi’cibile; După concerto, au urmat faisuri, de o mare valoare interpretativă: Chopin (faimosul Studiu în do minor, op. 10 nr. 12 — Revoluţionarul), un Adagio neobachian din Suita nr. 1 pentru pian, în sol minor, op., 3 de George Enescu, delicate şi pitoreşti para­fraze contemporane pe temele unor cîntece populare chineze. A doua zi, discul cu Concertul de Mozart (cuplat atunci cu Suita a ll-a din Daphnis şi Chloe de Ravel), apărut în stan­durile festivalului într-un tiraj redus, a fost literalmente înghiţit de entuziasmul publicului. Am asistat la momentele cînd Li Mingqiang şi-a dat încuviinţarea ca gravura aceea,

însoţită de cele trei piese acordate ca supliment de program, să fie ulterior valorificată de Electrecord într-un disc de repertoriu curent. Fără îndoială, la o înregistrare specială de studio se va putea realiza un grad de perfecţiune mai ridi­cat, în detaliile tehnice ale interpretării, ca şi ale captării sonore. Dar sîntem siguri că semnificaţia — muzicală şi senti-tnentală deopotrivă — a înregistrării de faţă va face pe orice meloman să dorească a şi-o adăuga

colecţiei personale.

ALFRED  HOFFMAN

In September 1958, at the first „George Enescu” interna­ţional contest of musical performing that was open the succession of reverential manifestations dedicated to the memory of the greatest Romanian musician, passed away only three years before, the pianists’ contest hâd brought forward the unusual talent of the Young Chinese Li Mingqiang, twenty two years old by then. In front of a jury presided by Constantin Silvestri and including celebrities of the world’s pedagogics such as Florica Musicescu (Dinu Lipatti’s teacher) and Nadia Boulanger, ne showed such remarkable sensitive-ness and capacity of stylistic comprehension, that ne was unanimously âwarded the Contest’s first prize. His perfor­ming of George Enescu’s piano works and of other pages by Beethoven, Liszt or Rachmaninov, aquainted the jury and the audiehce with an artistic personality showing a profund out-Jook, a great refinement of the sonorous colours, a shaded sounding of the inner universe, whose appearance offered the audience not only musical experiences but also life experiences of uncommon significance. Equally acclaimed in that period in Prague and in Warsaw (where he obtains the title of laurate of the= Chopin Contests), Li Mingqiang has resumed in the latest years his concerto player’s career with a new maturity, simultaneously with his teaching concerns at the piano depart-ment of the Shanghai Conservatory. His concert tours and his participation in several juries have recently brought him in many countries of the world, among them the Scandinavian ones, Australia, Canada, etc.

This record represents Li Mingqiang’s rejoing seventeen years after his preceding visit, the sphere of interest of the Romanian audience, on the occasion of his participation in the nineth edition of the George Enescu International Festival, dedicated to the centenary of the greatest Romanian musi-cian’s birth, of September 198/1. Welcomed on his very appea­rance on the stage with the warmth destined only to very dear guests, by the audience of the Romanian Atheneum in Bucha-rest, he performed a very touching version of Mozart’s Con­certo in Bflat major, KV. 595, accompanied by the symphonic orchestra of the „Moldova” Philarmonic of laşi; at the audience’s request, the pianist offered encores by Chopin, Enescu and of his country’s contemporary music. Standing as evidence to the dramatic character and the depth of feeling evinced by the Chinese pianist’s performing, this record represents an artistic and human document of special worth, bestowing it with virtues that are perhaps superior to those achieved once by the laboratory perfection of studio recordings.