Mozart – Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, KV 364

Disc Vinil » Mozart – Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, KV 364

IMG_9259

Mozart – Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, KV 364

Artist (grup, formaţie etc.):
George Dima-vioară, Ştefan Gheorghiu-violă
Categorie (gen):
muzică simfonică (clasică)
Orchestra(e):
orchestra de cameră
Dirijor:
Mircea Cristescu
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1984
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02725, N.1.1. 433/1984
Ţara:
România, exporter ARTEXIM Bucharest
Producător(i):
Înregistrări realizate în Sala de marmoră a Casei Scînteii
Muzica (aranjamente):
W.A. Mozart
Redactor(i) muzical(i):
Adriana Velincov-Dan
Maestru(i) de sunet:
Mircea Dordoi
Grafica:
F. Gabriela
Tiparul:
Electrecord

151 lei

Descriere Produs

Vasta creaţie a lui Wolfgang Amadeus Mozart (.1756— 1791) încîntă prin echilibrul şi seninătatea expresiei, prin eleganţa şi perfecţiunea formei, prin varietatea extrem de nuanţată a caracterului muzicii. Marele clasic vienez apare spontan în factura lucrărilor, vădind totodată rafinament şi ştiinţă a elaborării care fac deliciul deopotrivă al specialişti­lor şi al publicului larg. Unitatea de stil se impune de la piesele mici scrise în copilărie pînă la ultimele simfonii, opere şi celebrul Requiem, astfel încît Mozart se situează între puţinele personalităţi de geniu care şi-au dominat epoca şi au lăsat urme adînci în evoluţia ulterioară a artei muzicale, în acest sens, oricare dintre creaţiile sale este elocventă — deci şi oricare dintre cele două gravate pe discul de faţă.

Ca gen, simfonia concertantă clasică se situează între sim­fonia propriu zisă şi concertul instrumental, ca o reminiscenţă a vechiului concerto grosso, deschizînd în principiu drumul unor lucrări concertante romantice şi moderne în care virtuo­zitatea tipică protagonistului este subsumată gîndirii simfonice. Mozart a excelat în acest gen, Simfonia concertantă in mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră putînd fi luată ca model. Purtînd în Catalogul Kochel numărul 320d (= 364), Simfonia a fon compusă în vara — sau vara tîrzie — a anului 1779 la Salzburg. Nu se ştie unde se află manuscrisul original al partiturii, care cuprinde, pe lîngă protagonişti, două viori, două viole, bas, doi oboi şi doi corni. Partea l, « Allegro maestoso », se remarcă prin amploarea dezvoltărilor’ şi prin cumpănita prezentare a soliştilor în contextul instrumental general. Partea secundă, « Andante », este pătrunsă de nobleţea unui dramatism reţinut, rezolvînd problematica unei veritabile simfonii în trei părţi, iar finalul, «Presto», se caracterizează prin sprinteneală şi expansivitate. Cele două instrumente soliste sînt tratate cu adîncă ştiinţă a expresiei, dificultatea interpretării constînd, poate, mai puţin în biruirea pasajelor cît, mai degrabă, în găsirea punctului de echilibru cu ansamblul orchestral.

O glumă muzicală, KV 522, poartă subtitlul « Dorfmusikanten-Sextett » (Sextet al muzicanţilor rurali), ceea ce lămureşte caracterul de ironie amabilă cu accente parodice al lucrării. Scrisă în 14 iunie 1787, la Viena, O glumă muzicală nu este o lucrare de circumstanţă şi amuzament (Mozart însuşi, în cata­logul său, îi dăduse un număr1 — 62). O anumită pompozitate sugerează avîntul peste posibilităţi al executanţilor săteşti, care

cîteodată (cum sînt cornii şi chiar şi prima vioară în cadenţa de pomină din partea a lll-a) nu pot stăpîni materia sonoră. Partea primă, «Allegro», aduce a divertisment; cea secundă, « Menuetto—Maestoso », se vrea solemnă (în orice caz, Trio este desprins parcă dintr-o operă); «Adagio cantabile», tratat în factură aparent convenţională, pune în valoare şi mai mult ghiduşa cadenţă violonistică, iar finalul, « Presto », are un caracter dansant, cu polifonii bogate; cît despre cadenţa armonică finală, abia acum ironia capătă o nuanţă de sarcasm. Dirijorul celor două lucrări, Mircea Cristescu, este bine cunoscut în ţară şi peste hotare pentru capacitatea de a reda în stilul cel mai autentic muzica lui Mozart, pe care o inter­pretează frecvent în concerte simfonice şi camerale. Cultura sa profesională, dublată de un simţ aparte al umorului face ca O glumă muzicală să capete accentele potrivite, isr faptul că, la începuturile carierei sale, a fost violist, se simte din relieful pe care îl dă în Simfonia concertantă instrumentului, mai degrabă nostalgic decît morocănos. Violonistul George Dima, solist concertist, concert-maestru al Orchestrei de cameră, fon­dator şi animator al unor formaţii camerale («Trio Athenaeum », « Trio Romantica ») active în viaţa românească de concert, are un cînt plin de distincţie şi bun gust, deprins de la excelenta şcoală a marelui profesor George Manoliu. Violistul Ştefan Gheorghiu descinde din şcoala lui Alexandru Rădulescu, somitatea noastră în materie, afirmîndu-se în concursuri şi în viaţa de concert prin tehnica sigură şi prin sunetul gene­ros; tînărul muzician este membru al «Trioului Romantica», şeful partidei în orchestra de cameră şi apare frecvent ca solist.

PETRE CODREANU

 

l he vast creation of Wolfgang Amadeus Mozart (1756— 1791) delights through the serenity and balance of expression, through the elegance and perfection of the form, through the extremely nuanced variety of the character of the music, in an exemplar/ unity of style. Sinfonia concertante for Violin, Viola and Orchestra KV 320d (= 364) dating from 1779, resolves the problems of both a symphony and a concert work. Its three parts are characterized by melodic nobleness, harmonic inventiveness and a very well balanced instrumental approach. „A Musical Joke” (Ein musikalischer Spass) KV 522 (1787) is, as its title suggests, a gentle irony directed to village musicians whose enthusiasm is bigger than their technical possibilities. Both works are familiar to Mozart’s music fans. The conductor

of the two works, Mircea Cristescu, is well known both in România and abroad for his capacity of rendering, in the most authentic style, Mozart’s music, which he frequently performs in symphony or chamber concerts. His professional culture, doubled with a particular sense of humour, makes the „Musi-cal Joke” acquire the adequate accents, and the fact that at the beginning of his career he was a violist, is to be felt in the relief he imprints to this rather more nostalgic than sullen instrument, in Sinfonia concertante. Violinist George Dima, a concert soloist, concert maşter of the chamber orchestra, founder and animator of chamber groups („Trio Athenaeum”, „Trio Romantica”), quite busy in the Romanian concert life, puts up a performance of great distinction and good taste, learned from the excellent school of a remarkable professor. George Manoliu. Violist Ştefan Gheorghiu was the student of another famous professor, Alexandru Rădulescu, and asserted himself in contests and concert life, through his sure technique and generous sound; the young musician is a member of „Trio Romantica” and frequently performs in concerts as a soloist.

PETRE CODREANU (English version by DOINA CARAMZULESCU)

playlist

l. SIMFONIA CONCERTANTĂ ÎN Ml BEMOL MAJOR PENTRU VIOARĂ, VIOLĂ Şl ORCHESTRĂ, KV 364
Allegro maestoso
Andante
Presto

II. O GLUMĂ MUZICALĂ, KV 522
Allegro
Menuetto. Maestoso — Trio
Adagio cantabile
Presto

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Mozart – Simfonia concertantă în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, KV 364”