Descriere

Muzica bizantină, „punte de legătură între occident și orient” (Amedee Gastoue), cunoaște nu numai în Bizanțul de obîrșie, dar și în România, ca unica țară latină care a adoptat-o, succesive și ilustre aporturi personale ale unor reformatori și alcătuitori de cîntări (psalți, melurgi), apoi ale compozitorilor care au făcut ca ea să prezinte caracterul mixt al folclorului anonim, „obiectiv” și cel al artei savante, rafinate, „subiective”. De la Lecționarul evanghelic aflat astăzi în Biblioteca Centrală a Universității din lași, considerat ca unul dintre vestigiile culturii muzicale care a înflorit la mănăstirea de la muntele Athos în perioada secolelor VIII-X, pînă la creația autohtonă a Școlii de la Putna (sec. XVI) și apoi la realizările din secolele XVIII și XIX, cultura muzicală bizantină din țara noastră a urmat un drum de acumulări continui, dominat de conștiința datoriei de a cînta în „patrioticeasca grăire” (Macarie) și de a transpune însăși cîntarea în spiritul sensibilității muzicale naționale. Acest efort se finalizează în secolele XIX și XX, cînd melosul bizantin prilejuiește experiențe fecunde de domeniul modal-armonic și creații proeminente ale lui Gavriil Musicescu, D. G. Kiriac, Ioan D. Chirescu, G. Cucu, Sabin Drăgoi, Paul Constantinescu, cu importante consecințe asupra celuilalt domeniu de compoziție, care este muzica profană de rezonanță patriotică și socială.

În Două studii în stil bizantin pentru violă și violoncel (1929), Variațiuni libere asupra unei melodii bizantine din sec. XIII pentru violoncel și orchestra (1939, 1951), Sonata bizantină pentru violoncel solo (violă) (1940), Oratoriul bizantin de Paști (1946, refăcut 1948) și Oratoriul bizantin de Crăciun (1947), Triplu concert pentru vioara, violoncel, pian și orchestra (1963), Paul Constantinescu (1909-1963) a adus cea mai importantă contribuție, pe planul creației universale, la dezvoltarea, cu mijloacele tehnicii moderne, a melosului psaltic.

Conceput ca un imn de slavă senin, sărbătoresc, construit în trei părți — Buna Vestire, Nașterea și Magii — Oratoriul bizantin de Crăciun constituie împlinirea luminoasă a dipticului des¬chis cu dramaticul Oratoriu bizantin de Paști.
Lucrarea se impune prin deplina organicitate a substanței literar-muzical, Configurarea unei polifonii prilejuind afirmarea pe planuri tonale complexe, dinamice, a melodiei constituie mijlocul de bază al discursului muzical din oratoriu. O armonie de largi resurse, care — fără a exclude soluțiile tradiționale clasice — dezvoltă cu ingeniozitate resurse modale, accentuează caracterul inedit al limbajului. Orchestrația are o puternică viață și culoare, marcate prin omo¬genitatea timbrurilor, cantabilitatea liniei, su¬gestivitatea plastică de epocă și gen (clopote, sonorități de celestă și harpă, apropierea expresivității cvintetului de coarde de sonoritatea ansamblului vocal-coral, efectul de solemnitate al suflătorilor etc.). Lucrare de puternică rezonanță umană, Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu s-a bucurat de atenția publicului atît în România cît și peste hotare, fiind prezentat la București în cadrul ediției a IV-a din septembrie 1967 a Festivalului internațional „George Enescu”, precum și la Meissen (R. D. Germană 1970) și la Munchen (R. F. Germania 1973) și tipărit de editura Bärenreiter din Kassel (R. F. Germania).
Dr. VASILE TOMESCU