W.A. Mozart – Simfonia nr. 21, Simfonia nr. 31 „Pariziana”

Disc Vinil » W.A. Mozart – Simfonia nr. 21, Simfonia nr. 31 „Pariziana”

W.A. Mozart – Simfonia nr. 21, Simfonia nr. 31 „Pariziana”

Artist (grup, formaţie etc.):
Wolfgang Amadeus Mozart
Categorie (gen):
muzică simfonică, muzică clasică
Orchestra(e):
Orchestra simfonică a Filarmonicii din Botoşani
Dirijor:
Modest Cichirdan
Casa de discuri:
Electrecord
Cod casa de discuri:
N.I.I.: 433/1977, ST-ECE 02186
Ţara:
Romania
Producător(i):
Exporter ILEXIM
Maestru(i) de sunet:
Vladimir Plopeanu
Transpunere pe disc:
Adriana Velincov-Dan
Grafica:
Mihai Oroveanu

121 lei

1 în stoc

Descriere

Dacă, în practica vieţii muzicale internaţionale, simfoniile tîrzii ale lui Wolfgang Amadeus Mozart pot fi adeseori întîlnite în programele concertelor simfonice şi în cataloagele caselor de discuri, în schimb multe din simfoniile mozartiene timpurii nu se bucură de aceeaşi atenţie, rămînînd necunoscute marelui public. Desigur, ele nu au forţa de expresie, bogăţia tematică, amploarea prelucrării armonico-polifonice a monumentalelor creaţii de acest gen din ultimii ani ai vieţii compozitorului. Dar multe din trăsăturile caracteristice capodoperelor « triadei finale» — Simfoniile nr. 39, 40 şi 41 —apar prefigurate încă din Simfonia nr. 1, compusă la 8 ani ! De aceea, cunoaşterea creaţiei simfonice mozartiene în ansamblul ei oferă nu numai prilejul « descoperirii » unor veritabile bijuterii ale clasicismului vienez incipient, ci totodată şi posibilitatea de a urmări evoluţia ascendentă a uneia din cele mai luminoase personalităti ale muzicii universale. Acest nou disc Mozart, care include ‘două din simfoniile sale prea puţin cunoscute, a fost conceput tocmai în acest sens.

Oin decembrie 1769 — deci din pragul vîrstei de 14 ani •— şi pînă în februarie 1773 — la împlinirea a 17 ani —, tînărul Mozart a întreprins, însoţit de tatăl său Leopold Mozart, ‘trei călătorii în Italia, la Roma, Milano, Bologna, Verona, Neapole, Cremona, Padova, Mantova, afirmîndu-se ca un virtuoz al clavecinului, dar şi în calitate de compozitor şi de improvizator spontan al unor lucrări pe teme date din public. Contactul cu personalităţi ale şcolii componistice italiene, dar mai ales cu muzica italiană, a lăsat urme adîncl în creaţia sa din acei ani, în deosebi din 1772, cînd s-a aflat la Salzburg, între a doua şi a treia călătorie, în această perioadă, Mozart — la nici 17 ani — a compus patru divertismente, şapte cvartete de coarde şi opt simfonii, printre care şi aceea în La major, editată pe ajest disc.

Simfonia nr, 21 în La major KV 134, ultima din seria simfoniilor compuse în 1772, vădeşte îmbinarea influenţei lui Haydn cu cantabilitatea italiană şi cu efecte originale, neîntîlnite în simfoniile haydniene. Concepută pentru o formaţie de coarde, căreia i se adaugă doi flauţi şi doi corni, Simfonia începe cu un Allegro vioi, în care tema a doua este doar un simplu episod intercalat între variaţiunile temei prime. Printre inovaţiile întîlnite aci se remarcă ideea de a expune tema în forte cu întreaga orchestră şi de o relua apoi în piano doar cu cvartetul de coarde. Partea a doua, Andante (în Re), se bazează pe două teme distincte — dintre care prima cu caracter pastoral—, dezvoltate cu o remarcabilă intensitate expresivă. Tot în Re este şi partea a treia, un /Menuet în stil german, urmat de un Trio în care suflătorii, acompaniaţi de viole, alternează cu viorile în pizzicato. Finalul, Allegro — realizat în formă de sonată, cu tema întîi în tutti, iar tema a doua la coarde — lasă să se întrevadă din plin elanul juvenil al unui Mozart de 16 ani, discursul muzical culminînd într-o coda în formă de stretto.

Cinci ani mai tîrziu, în septembrie 1777, tînărul Mozart pleca într-

o  nouă călătorie, de această dată în altă direcţie. O primă etapă, de şase luni, a fost aceea de la Mannheim, unde i s-a oferit ocazia să aprofundeze stilul orchestrei renumită în  întreaga Europă pentru măiestria instrumentiştilor proveniţi din «şcoala de la Mannheim». O nouă tehnică orchestrală permitea creşterea de la un delicat –pianissimo la un  puternic fort/ssimo şi revenirea la nuanţa dinamică iniţială (crescendo şi decrescendo), în timp ce cadrul rigid al muzicii «galante» era abandonat în favorarea unei expresii libere, adeseori furtunoase. De la Mannheim,  Mozart s-a îndreptat în martie 1778 la Paris, unde a primit comanda unei simfonii  pentru  asociaţia  « Concerts spirituels ». începută  la 1 mai,  lucrarea a fost încheiată la 12 iunie, iar la 18 iunie a avut loc prima audiţie publică, simfonia primind şi un subtitlu pentru a indica Iocul compunerii.

Simfonia nr. 31 In Re major KV 297 (« Pariziana »J vădeşte influenţa şcolii de la Mannheim în primul rînd prin creşterea aparatului orchestral: pe lîngă instrumentele de coarde apar flauţi, oboi, clarineţi, fagoţi, corni, trompete şi timpani. în plus, Mozart s-a acomodat şi gustului francez, stilul său fiind aci suplu şi elegant, concis, fără reprize, cu o expresie directă, începînd cu acel «premier coup d’archet» — atac puternic al coardelor — cu care se deschide partea întîi, A//egro ossai. Reluată de întreaga orchestră şi încheiată cu o gamă, tema este expusă unor variate şi expresive modulaţii, care dau părţii aspectul unei uverturi. Către mijloc, un pasaj cu caracter cromatic, foarte briliant, a fost primit de publicul parizian cu aplauze spontane, motiv pentru care Mozart — care pre­văzuse această reacţie — l-a readus în concluzia A//egro-ului. Partea a doua, Andantino (în versiunea secundă, compusă de Mozart după prima audiţie, pentru a satisface dorinţa lui Le Gros, director la «Concerts spirituels», căruia versiunea întîi îi păruse excesiv de lungă şi de modulantă), este concepută în formă de rondo, cu două idilice intermedii melodice (cuplete) întrerupte de fraze energice la unison. Ultima parte, Allegro (Simfonia are doar trei părţi, fără Menuet), începe cu viorile în piano, urmate brusc de un tutti în forte, după care discursul muzical se desfăşoară demonstrînd din plin noua orientare a lui Mozart după contactul cu marile orchestre de la Mannheim şi Paris: contrapunctul capătă o importanţă sporită, modulaţiile devin mult mai îndrăzneţe, sonoritatea orchestrală este mai densă, invenţia melodică a cîştigat în varietate şi bogăţie, întregul Final anticipînd parcă extra-ordinarea vioiciune şi vitalitate a uverturii la Nunta lui Figaro.

EDGAR ELIAN

 

Cele două simfonii de Mozart apar pe acest disc în inter­pretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Botoşani, înte­meiată în 1953, după ce Societatea muzicală «Armonia» organizase cu începere din 1883 în oraşul din nordul Mol­dovei concerte simfonice dirijate de maeştri ca George Georgescu, Antonin Ciolan, Enrico Mezzetti şi, evident, George Enescu, originar din aceste meleaguri.

De-a lungul celor trei decenii de existenţă, Filarmonica din Botoşani a devenit treptat un ansamblu instrumental omogen, capabil să abordeze lucrări simfonice din toate epocile şi sti­lurile istoriei muzicii, în afara celor mai importanţi dirijori şi solişti români, au mai colaborat cu Filarmonica din Botoşani numeroşi artişti de peste hotare, printre care dirijorul Alain Paris, pianiştii Franţois-Joel Thiollier, Victor Eresko, Andrei Gavrilov. Dezso Rânki. violonistul Minrin Nlinrpv.

Modest Cichirdan (născut în 1941), dirijor permanent al Filarmonicii din 1972, a studiat contrabasul la Conservatorul « Ciprian Porumbescu » din Bucureşti, fiind apoi angajat în Filarmonica « Banatul » din Timişoara, cu începere din 1966. Trei ani mai tîrziu, în 1969, el a luat iniţiativa de a în­fiinţa la Timişoara o orchestră de cameră, cu care a întreprins turnee în ţară şi străinătate, studiind în acelaşi timp dirijatul de orchestră cu maeştrii Remus Georgescu la Timişoara şi Mircea Cristescu la Bucureşti. De cînd a început activitatea sa la Botoşani, Modest Cichirdan a avut prilejul să dirijeze diferite orchestre din România — inclusiv în Bucureşti—, precum şi din Italia, R. D. Germană, Polonia şi Bulgaria.

The Symphony orchestra of the Botoşani Philharmonic has been founded in 1953, following the path of the «Armonia» Music Society, which organized in the town of Botoşani, begin-ning with 1883, concerts under the baton of Romanian most prominent conductors, such as George Georgescu, Antonin Ciolan, Enrico Mezzetti and, of course, George Enescu, a native from this district in northern Moldavia.

During the almost thirty years which elapsed since its foundation, the Botoşani Philharmonic became a homogeneous instrumental ensemble, able to perform symphonic works from all the periods and styles of the music history. Besides the most important Romanian conductors and soloiţts, many foreign artists — such as conductor Alain Paris, pianitts Fran^ois-Joe’l Thiollier, Victor Eresko, Andrei Gavrilov, Dezso RankL violinist Mintcho Mintchev a.o.—• cooperated with the Botoşani Philharmonic.

 

Modest Cichirdan (born in 1941), permanent conductor of the Philharmonic since 1972, studied double-bass at the Bucharest-based « Ciprian Porumbescu » Conservatory, being afterwards appointed at the « Banatul » Philharmonic from Timişoara in 1966. Three years later, in 1969, he founded in Timişoara a chamber orchestra, with which he toured România and other countries, studying at the same time orchestra conducting with Remus Georgescu in Timişoara and Mircea Cristescu in Bucharest. Since he began his activity in Botoşani, Modest Cichirdan has also the opportunity to conduct some other symphony orchestras in România — including Bucha­rest —, as well as in Italy, German Democratic Republic, Poland and Bulgaria.

playlist

1. Simfonia nr. 21 în La major, «V 134
a. Allegro
b. Andante
c. Menuet — Trio
d. Allegro

2. Simfonia nr. 31 în Re major, KV 297 «Pariziana»
a. Allegro assai
b. Andantino
c. Allegro

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „W.A. Mozart – Simfonia nr. 21, Simfonia nr. 31 „Pariziana””

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *