Descriere

Creația lui Ludwig van Beethoven (1770 — 1827) în genul cvartetului de coarde, desfășurată de-a lungul unei perioade de 28 de ani – din 1798 pînă în 1826 -, cuprinde 16 lucrări, de fapt 17, dacă le adăugăm Marea Fugă, concepută inițial ca final al Cvartetului nr. 13, dar editată ulterior sub un număr de opus separat.

Privită în evoluția lor cronologică și stilistică, aceste cvartete vădesc parcurgerea a trei etape distincte :
– un prim ciclu de 6 cvartete op. 18, între 1798 și 1800,
– un al doilea ciclu de 3 cvartete op. 59 („Razumovski”) urmate de cvartetele op. 74 și 95, între 1806 și 1810.
-cvartetele op. 127,130,131,132,133 („Marea Fugă”) și 135, între 1825 și 1826.

În prima etapă, Beethoven a preluat tradiția haydniană (parțial și mozartiană) de a grupa cvartetele în cicluri de â lucrări. Deși in op. 18 influența predecesorilor săi Haydn și Mozart este încă perceptibilă, se întrevede cu claritate pecetea specifică a geniului beethovenian, încercînd diferite inovații, în perspectiva unei adînciri și amplificări viitoare.

Abordarea etapei a doua, în 1806, are loc în condițiile unei perioade de creație deosebit de fructuoase. Este anul în care Beethoven compune Simfonia nr. 4, Concertul nr. 4 pentru pian ți orchestră, Concertul pentru vioară și orchestră și uvertura „Leonora” nr. 3. In același timp, lucrează la compunerea unui nou ciclu de cvartete de coarde, care-i fusese comandat încă din 1805 de către contele Razumovski, în saloanele căruia se desfășura o intensa vioță muzicală, adeseori cu participarea lui Beethoven.

Ambasador al Rusiei pe lingă curtea imperială din Viena între 1790 și 1807, stabilit ulterior în capitala Austriei pînă la moartea sa, contele Andrei Kirilovici Razumovski era nu numai un „mecena” al muzicienilor vienezi, ci totodată un excelent cunoscător al compoziției pentru cvartet de coarde, în care fusese inițiat de Haydn însuși, și un bun violonist, susținînd de multe ori vioara a II-a în formația de cvartet de lui Ignaz Schuppanzigh (1776-1830), primul mare cvartet de coarde din istoria muzicii. Mai mult chiar, cvartetul Schuppanzigh — care concerta cu regularitate în saloanele unui alt admirator și sprijinitor al lui Beethoven, prințul Karl Lichnowski — va fi angajat de Razumovski pentru interpretarea noilor creații beethoveniene.

Începînd compunerea noului său ciclu la 26 mai 1806, Beethoven l-a încheiat în mai puțin de un an, cînd i-a prezentat lui Razumovski partiturile celor 3 cvartete de coarde op. 59. Nu mai erau 6, ca la ciclul precedent op. 18, dar în schimb echivalau cu acesta ca durată totală a execuției. In plus, noile cvartete aduceau o seamă de inovații : vocile instrumentale sînt tratate inde¬pendent, adeseori în manieră virtuoză, cu emanciparea violei și a violoncelului și cu încadrarea viorii prime cu rol egal în ansamblu ; în cvartetele op. 59 nr. 1 și 3, ultimele două părți se cîntă fără întrerupere („attacca”), ca un prim pas spre totala integrare a părților în viitorul cvartet op. 131; tiparele formale apar mult lărgite, ca de pildă în scherzo-ul Cvartetului op. 59 nr. 1, care nu mai urmează tradiționala schemă Menuet — Trio — Menuet, ci îmbrăca o formă de sonată modificata, la care prima temă nu mai are un caracter melodic, ci ritmic; dînd urmare sugestiei lui Razumovski, în primele două cvartete ale ciclului sînt introduse teme populare ruse, care nu influențează însă conținutul tematic de ansamblu ; în fine, se întrevăd aci unele tendințe care anunță stilul cvartetelor din etapa a treia, mai ales „suflul larg în desfășurarea ideilor muzicale pe suprafețe întinse, atingînd proporții monumentale” (Tudor Ciortea).

Primele reacții după prezentarea ciclului au vădit că noile cvartete trezeau dificultăți de înțelegere chiar la muzicieni profesioniști. Astfel, critica apărută în „Allgemeine Musika-lische Zeitung” releva profunzimea de gîndire și măiestria construcției, dar obiectau că unele secțiuni sînt de neînțeles, altele prea lungi sau prea grele. De dificultatea unor pasaje s-a plîns chiar și Ignaz Schuppanzigh, conducătorul cvartetului, provocînd reacția violentă a lui Beethoven. Se povestește chiar că violon¬celistul Bernard Romberg, enervat de greutățile întîmpinate în interpretarea părții sale, a călcat știma instrumentului său în picioare, afirmînd că este vorba de o „glumă proastă”. In fine, o parte a celor prezenți la execuția Cvartetului op. 59 nr. 1 au izbucnit în rîs la intonarea temei ritmice a scherzo-ului, cu repetarea obstinată a notsi si bemol la violoncel. Odată cu trecerea timpului, rezistența elementelor conservatoare față de inovațiile propuse de geniul beethovenian a cedat locul unei admirații unanime. Astăzi, Cvartetele op. 59 („Razumovski”) și-au aflat locul definitiv în cadrul ansamblului cvartetelor lui Beethoven, considerate în totalitatea lor drept cea mai înaltă treaptă atinsă de dezvoltarea istorică a genului în clasicismul vienez.

Cvartetul de coarde nr. 7 în Fa major, op. 59 nr. 1 debutează cu un Allegro de factură neobișnuită, deoarece prima temă, ascendentă, cu indicația Dolce, este de o evidentă natură lirică, — caz rar la început de lucrare. După ce violoncelul expune tema pe un fundal cvasi-orchestral (tremoio-uri la vioara a II-a și violă), vioara l continuă și încheie melodia. Îndepărtîndu-se de tradiție, Beethoven nu mai așază la sfîrșitul expunerii semnul de repetiție, ci continuă piesa. In dezvoltare, de ample proporții, își face apariția o temă secundă, tratată fugat, îmbinînd lirismul contemplativ cu simțul acțiunii. In Coda, agitația se calmează, Allegro-ul încheindu-se într-o ambianță de relaxare.

Partea a doua, Allegretto vivace e sempre scherzando, prezintă noutatea – mai sus amintita – de a trata un scherzo în formă de sonată. Prima temă, de natură pur ritmică, este intonată de violoncel, ca o celulă motrice, in ritm ternar, creind de la început o atmosfera de umor viguros, tipica pentru scherzo-urile beethoveniene. Aci, liniile melodice nu prezintă importanță, cedînd locul schemei metrice. Tema a doua nu aduce un element de contrast, ci reprezintă o extensiune a temei prime. Dez¬voltarea potențează și mai mult caracterul motorie, pentru ca o Coda amplă să încheie scherzo-ul în mod neașteptat, cu formula ritmică inițială.

Adagio molto e mesto, partea a treia, este o muzică funebră, în amintirea fratelui lui Beehoven, mort la o vîrstâ fragedă. Vioara l, apoi violoncelul, expun tema l, ornamentată cu o bogată figurație de note în valori foarte scurte, un fel de Lamento, care anunță Adagio-urile ultimelor cvartete beethoveniene. In concluzie, o mare cadență de virtuozitate a viorii l face trecerea directă („attacca”) spre Final.

Intitulată Theme russe : Allegro, partea a patra se ba¬zează pe o temă aleasa de Beethoven din culegerea de cîntece populare ruse a lui Ivan Praci, pe care Razu-movski i-a încredințat-o odată cu comandarea ciclului. In formă de rondo-sonată, Finalul începe cu tema pre¬zentată la violoncel, în acompaniamentul viorii l în triluri. Pe parcurs, ambianța devine din ce în ce mai dinamică, pentru ca înainte de încheiere să apară un scurt Adagio mă non iroppo. O concluzie scurtă, energică, în tempo Presto, pune apoi capăt cvartetului.

Cvartetul de coarde nr. 8 în mi minor, op. 59 nr. 2 se deosebește fundamental de cel precedent : este mai dramatic ca expresie și mai concis ca structură. Partea l, Allegro, începe cu două acorduri în forte, ca un fel de „temă a destinului”. De fapt, tema l este un grupaj de trei teme înlănțuite, din care fac parte și acor¬durile inițiale. După expunerea unei teme secunde cu caracter mai degrabă liric, dezvoltarea aduce contraste dinamice, cromatisme, cezuri, creind o ambianță în care anxietatea și tristețea se îmbină cu tandrețea, încheierea are loc în pianissimo, ca un semn de întrebare.

Partea a doua, Molto Adagio, poartă mențiunea originală a lui Beethoven „Si tratta questo pezzo con molto di sentimente” (Se va trata această parte cu mult sentiment). Sentimentul pare a fi legat de contemplație, de meditații senine, care – după unii biografi — i-ar fi fost inspirate lui Beethoven cu prilejul unei plimbări nocturne, sub un cer înstelat.

În partea a treia, Allegretto, apare o nouă temă rusă, extrasă din aceeași culegere a lui Ivan Praci, pe care Beethoven o folosește în secțiunea centrală, Trio, cu indicația „magiore”, dîndu-i un caracter de fugă. Este aceeași temă pe care o va utiliza ulterior Musorgski în scena încoronării din opera sa Boris Godunov. înainte și după acest Trio, muzica prezintă un caracter ritmic neobișnuit, cu accente sincopate, în contratimp.

Finalul, Presto, începe în mod surprinzător în tonalitatea Do major, pentru a ajunge abia tîrziu la mi minorul de bază al cvartetului. Tema acestui rondo-sonată este intonată de vioara l în registrul supra-acut, ca un fel de dans grotesc, în timp ce celelalte instrumente realizează un acompaniament ritmic galopant, întregul Final este stră¬bătut de o energie nestăvilită, care culminează într-un „stretto” concluziv irezistibil.

Cvartetul de coarde nr. 9 in Do major, op. 59 nr. 3 începe – pentru întîia oară într-un cvartet beethovenian — cu o introducere lentă, Andante con moto, bazată pe un motiv de triluri preluat din materialul tematic al celor două lucrări precedente ale ciclului.’ Apoi izbucnește brusc un Allegro vivace cu o temă extrasă din Finalul Cvartetului op. 59 nr. 2. Revenirile la tematica folosită în celelalte două cvartete dă astfel întregului ciclu o unitate exemplară. Atmosfera generală a Allegro-ului este de mare vivacitate și robustețe.

Partea a doua, Andante .con moto quasi Allegretto, în formă de sonată și măsură de 6/8, degajă un farmec poetic de esență romantică „avânt la lettre”, pe alocuri cu rezonanțe dramatice. Liniile melodice se desfășoară aci pe fundalul unei pulsații ritmice a violoncelului în „pizzicato”.

Odată cu partea a treia, Menuetto, Beethoven se întoarce pentru o clipă la climatul muzicii de divertisment din epoca rococo-ului – dar un rococo stilizat -, subliniat și prin indicația Grazioso. Este un interludiu destinat să aducă un moment de relaxare înaintea Finalului, pe care-l anunță Coda — cu o tensiune ridicată —, legată direct de partea a patra.

Finalul, Allegro molto, constituie apogeul întregului ciclu de trei cvartete. Bogăția sonoră a discursului muzical pare a evoca aci o întreagă orchestră. De fapt, este o fugă-sonată, formă abordată anterior atît de Haydn, cit și de Mozart, în unele din cvartetele lor, dar pe care Beethoven o ridică în acest Final la culmi nebănuite. Subiectul fugii este intonat de violă, apoi reluat, pe rînd, de vioara a II-a, violoncel și vioara I. întreaga desfășurare decurge într-o maximă tensiune, sugerînd parca o monumentală pictură de frescă, în care se încadrează și tema a doua a formei de sonată. Finalul Cvartetului op. 59 nr. 3 se constituie ca o replică la partea l a Cvartetului op. 59 nr. 1, creînd impresia că ciclul — în ansamblul lui — se sprijină pe aceste două părți extreme ca pe doi piloni masivi.
Cele trei Cvartete op. 59 sînt ultimele concepute de Beethoven în cadrul unui ciclu. De aci încolo, cvartetele sale — de la op. 74 pînâ la op. 135 — vor avea un caracter unic, fiecare însemnînd un nou pas înainte pe calea unei sinteze a experienței sale, pe care o vor reprezenta cvartetele beethoveniene din ultima etapă.
Interpretarea ciclului celor trei Cvartete op. 59 de Beethoven din discurile acestui album aparține Cvartetului de coarde Muzica din București, înființat în 1963 din ini¬țiativa violonistului Constantin Costache, care deține de atunci încoace vioara a II-a în formație. În decursul anilor, cvartetul Muzica a concertat în majoritatea centrelor artistice ale României, precum și în numeroase metropole muzicale ale Europei – la Viena, Salzburg, Roma, Geneva, Madrid, Bruxelles, Bonn, Edinburg, Glasgow, Birmingham, Leningrad, Budapesta etc. -, în Statele Unite ale Americii — la New York, Boston, Philadelphia, Baltimore etc. — și în Canada, la Vancouver. De asemenea și-a dat concursul la numeroase festivaluri internaționale, printre care ace¬lea de la București („George Enescu”), Viena, Salzburg, Passau, Portofino, Anvers, Palma de Majorca și la seminarul internațional „Bela Bartok” de la Budapesta. Pretutindeni, cei patru membri ai grupului au obținut apre¬cierile elogioase ale presei de specialitate : „A fost un concert de neuitat ; cvartetul Muzica a dovedit o înaltă școală violonistică, o interpretare de o rară luminozitate, paganinescă și subtilă, nimic nu este lăsat la voia întîmplării, totul este înțeles, admirabil interpretat” („Le Courrier de l’Escaut”, Belgia); ,,O interpretare strălucită a unor lucrări de Beethoven, Schubert, Debussy. . . încoronarea serii a prilejuit-o Cvartetul în Do major op. 59 nr. 3 de Beethoven, care a demonstrat capacitatea lor de a individualiza o compoziție” („The Province”, Van¬couver, Canada) ; „Ei posedă toate calitățile care se pot aștepta de la un asemenea ansamblu : vitalitate, omogenitate a sonorității, cu o reliefare marcantă a fiecărui instrument și o dinamica rafinată” („Westdeutsche Allgerneine”, R. F. Germania).

Repertoriul cvartetului Muzica este de o remarcabilă bogăție și varietate, incluzind numeroase capodopere ale genului, de la Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Brohms, Dvorak pînâ la Debussy, Ravel, Faure, Alban Berg și la creațiile compozitorilor români contemporani.

După unele schimbări în componența formației, intervenite în decursul anilor, membrii actuali ai cvartetului Muzica sînt următorii:
– Vioara I: Daniel Podlovschi, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, cu studii de perfecționare în 1969 la „Juilliard School of Music” din New York sub îndrumarea profesorilor Isaac Stern și Ivan Galamian. În prezent este solist concertist al Filarmonicii „Moldova” din lași, cu o activitate solistică susținuta în România și în străinătate, în R, F. Germania, R. D, Germana, Italia, Elveția, Olanda, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, U.R.S.S., China, S.UA, Canada etc.

– Vioara a II-a: Constantin Costache, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, membru al Filarmonicii „George Enescu” din București cu începere din 1951, conducător artistic și organizatoric al cvartetului, cu o activitate solistică paralela în țara și în străinătate.

– Violă : Gruia Dan Mitu, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, membru al Filarmonicii „George Enescu” din 1970, solist în domeniul muzicii de camera și în lucrări concertante, membru al orchestrei de cameră „București”, cu care a întreprins turnee în țară și în străinătate.

– Violoncel: Gheorghe Moțatu, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, membru al Orchestrei simfonice a Radioteleviziunii Române din 1968 și al Filarmonicii „George Enescu” din București din 1980, profesor la Liceul de muzică „George Enescu” din București, solist cu orchestre simfonice din țară și străinătate.

EDGAR ELIAN

L’interprétation du cycle des trois Quatuors op. 59 („Rasoumovsky”) de Beethoven enregistrée sur les disques de cet album appartient au quatuor à cordes Muzica de Bucarest, fondé en 1963 sur l’initiative du violoniste Constantin Costache, qui détient depuis lors le second violon du groupe. Le long des années, le quatuor Muzica s’est affirmé dans la plupart des centres artisti¬ques de la Roumanie, ainsi que dans de nombreuses métropoles musicales de l’Europe — à Vienne, Salzbourg, Rome, Genève, Madrid, Bruxelles, Bonn, Edinburg, Glas¬gow, Birmingham, Léningrade, Budapest, etc. —, aux Etats-Unis d’Amérique — à New York, Boston, Philadelphie, Baltimore -, ainsi qu’au Canada, à Vancouver. En même temps, il a prêté son concours à de nombreux festivals internationaux, parmi lesquels ceux de Bucarest („Georges Enesco”). Vienne, Salzbourg, Passau, Portofino, Anvers, aima de Majorcd, au séminaire international „Béla Bartok” de Budapest, etc. Patrout, les quatre membres de l’ensemble ont obtenu les appréciations élogieuses de la presse : ,,Un concert inoubliable; le quatuor Muzica fit preuve d’une haute école violonistique, une interprétation d’une rare enluminure, paganinesque et subtile, rien n’est laissé au hasard, tout est compris, admirablement interprété” (,,Le Courrier de l’Escaut” Belgique); ,,Une interprétation brillante d’œuvres de Beethoven, Schubert, Debussy; le couronnement de la soirée a été occasionné par le Quatuor en Ut majeur op. 59 no. 3 de Beethoven, qui a prouvé leur capacité d’individualiser une composi¬tion” („The Province”, Vancouver, Canada); „Ils possèdent toutes les qualités qu’on peut attendre de la part d’un tel ensemble : vitalité, homogénéité des sonorités, avec une marquante mise en valeur de chaque instrument et une dynamique raffinée” (,,Westdeutsche Allgemeine”, Allemagne Fédérale).

Le répertoire du quatuor Muzica est d’une remarquable richesse et variété, comprenant de nombreux chefs-d’œuvre du genre, de Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Brahms, Dvorak, jusqu’à Debussy, Ravel, Fauré, Alban Berg, etc. et aux créations des auteurs roumains contemporains.

Après quelques changements dans la composition de l’ensemble, intervenus le long des années, les membres, actuels du quatuor Muzica sont les suivents:
— Premier violon: Daniel Podlovschi, diplômé du Conservatoire „Ciprian Porumbescu” de Bucarest, avec des études de perfectionnement en 1969 à la „Juilliard School of Music” de New York, sous la direction des professeurs Isaac Stern et Ivan Golamian; à présent, il est soliste concertiste de la Philharmonie ,,Moldova” de Jassy, avec une Intense activité solistique en Roumanie et à l’étranger, en Allemagne Fédérale, R, D. Allemande, Italie, Suisse, Pays-Bas, Yougoslavie, Pologne, Tchécoslovaquie, Hongrie, Union Soviétique, Chine, aux Etats-Unis d’Amérique, au Canada, etc.

— Second violon; Constantin Costache, diplôme du Conservatoire ,,Ciprian Porumbescu” de Bucarest, membre de la Philharmonie ..George Enesco” de Bucarest à partir de 1951, avec une activité solistique parallèle en Roumanie et à l’étranger. Le Quatuor Muzica se trouve sous sa direction artistique et d’organisation.

– Alto Gruia Dan Mitu, diplômé du Conservatoire „Ciprian Porumbescu” de Bucarest, membre de la Philharmonie „Georges Enesco” de Bucarest depuis 1970, soliste dans le domaine de la musique de chambre et dans des oeuvres concertantes, membre de l’orchestre de chambre ..Bucarest”, avec lequel il a entrepris des tournées en Roumanie et à l’étranger.

– Violoncelle: Gheorghe Mofatu, diplôme du Conservatiore „Ciprian Porumbescu” de Bucarest, membre de l’orchestre symphonique de la Radiotélévision Roumaine depuis 1968 et de la Philharmonie „Georges Enesco” de Bucarest depuis 1980, professeur au Lycée de musique „Georges Enesco” de Bucarest, soliste avec des orchestres symphoniques de Roumanie et de l’étranger.