Descriere
În muzică, la fel ca în celelalte arte, consacrarea este asigurată de creații caracterizate prin adîncimea gîndirii, subtilitatea sentimentului si perfecțiunea formei. Compozițiile care rezistă ulterioarelor fluctuații de criterii sînt capodopere veritabile și se înscriu ca jaloane fundamentale în istoria culturii. Acesta este cazul Simfoniei de Franck, singura compusă de muzicianul belgian asimilat de spiritualitatea franceză (și reprezentant strălucit al acesteia).
Artist desăvîrșit, Franck a. avut vocația artizanului, cizelînd îndelung detaliul și nepierzînd din vedere întregul, căutînd — și obținînd — perfecțiunea prin unitatea dintre expresie și limbaj, făcînd școală și operînd, asemenea altor mari persona¬lități, o mutație în felul de a gîndi și a înțelege muzica. Nu numai Simfonia, ci și Sonata pentru pian și vioară, Variațiunile simfonice pentru pian și orchestră. Cvartetul de coarde, Cvintetul cu pian, poemele simfonice Vinătorul blestemat și Djinii, cîteva dintre piesele pentru orgă sînt lucrări de referință ale litera¬turii franceze de după 1870. Sînt, toate, creații din ultima epocă a vieții lui Cesar Franck. Născut în 1822 la Liege, s-a stabilit în 1835 la Paris, pe care l-a părăsit rareori și pentru scurt timp. Elev strălucit la clasele de pian, orgă, contrapunct, compoziție, interpret organist cu inventivitate debordantă și rigoare constructivă, Franck a dus o viață relativ ștearsă, cu bucurii oferite de cercul restrîns al prietenilor (între care Gabriel Pierne, Paul Vidai, Emmanuel Chabrier, Paul Dukas, Gabriel Faure) și al elevilor săi (cîțiva, dar ce nume!: Henri Duparc, Vincent d’lndy, Ernest Chausson, Guy Ropartz, Guillaume Lekeu și alții). Stins din viață în 1890, Franck a început să trăiască in conștiința posterității, cu o strălucire mereu crescîndă, niciodată adumbrită. S-au pierdut superbele improvizații ale organistului Franck, cele care făceau deliciul fidelilor săi ascultători, omul de o rară bunătate se întîlnește doar în amintirile publicate de contemporani și discipoli, dar dăinuie cîteva giuvaieruri fără de care nu putem concepe evoluția muzicii din ultimul sfert al secolului trecut, cu rezonanțe pînă în zilele noastre.
Simfonia în re minor, dedicată lui Henri Duparc, compusă în anii 1886—1888, reprezintă rodul unei gîndiri mature și complexe. In ea se reunesc forța melodică, densitatea polifonică, virtuozitatea armonică, fantezia timbrală, ingeniozitatea formală și, mai cu seamă, unitatea structural-tematică atît în fiece moment în parte cît și în întregul edificiu. Princi¬piul folosirii unor celule generatoare nu era, desigur, o noutate absolută la vremea aceea — să ne amintim de leit-motivele wagneriene; originile procedeului le aflăm încă la Beethoven. Arta simfonică a lui Franck este perfect caracterizată de d’lndy: «foarte franceză in spiritul ei de măsură și .precizie, dar rezemată solid pe înalta tradiție beethoveniană, rezultantă, aceasta din urmă, a tradițiilor anterioare ». Acest citat scoate în evidență mai mult caracterul de sinteză al gîndirii franckiene (la fel de reliefat și în Variațiunile simfonice, 1885) decît originalitatea ei, incontestabilă dacă apreciem efortul uriaș de asimilare și de recreere, dar și de forjare a unei (unor) forme compatibile. Celula generatoare apare și în Sonata pentru pian și vioară (1886), ca o matrice a celor patru părți componente, evident cu modificări potrivite caracterului fiecăreia. Aplicarea acestei metode în Simfonie este de o neabătută consecvență, mărturie a unui travaliu elaborat în cele mai infime detalii, a autodepășirii pe departe a geniului improvizatoric uimitor de care organistul Franck dădea dovadă.
Simfonia este alcătuită din trei părți: Lento — Allegro non troppo, Allegretto și Allegro non troppo. Acel Lento nu are rostul introductiv de la clasici (de altfel este reluat într-un joc tonal plin de forță, ca ș! începutul Allegroului), ci expune celula generatoare, care conține elementele intervalice, ‘sensul lor intonațional, raporturile ritmice, armoniile latente ce se vor dezvolta, alătura, suprapune, inversa etc. etc., ca într-un savant tratat de compoziție. Pe parcursul primei părți, care este așezată pe forma de sonată, simțim născîndu-se temele din cele care îi urmează, după cum în fiecare dintre acestea recunoaștem reminiscențe din cea (cele) precedenta (precedente), sinteza pe pianul expresiei și al materialului petrecîndu-se în final, o explozie de bucurie, condusă cu mînă de maestru. Strînsa înrudire a elementelor constitutive se intuiește de către ascultător și explică sentimentul de plinătate care îl cuprinde, antrenarea lui afectivă totală; analiza pe partitură dezvăluie explicația în plan arhitectonic (ce splendidă fuziune între obișnuitele părți a doua și a treia în acest Alle-gretto 1), tehnica acumulării de tensiune, devenirea tematică, uzitarea unei polifonii rafinate — toate într-o factură deopotrivă transparentă și abundentă. Simfonia este sinteza unei atitudini și gîndiri reverberate prin generații, principiul ciclic fiind elementul care poate articula unitar discursul simfonic și cameral.
Versiunea de pe discul de față este o înregistrare din concert, grăitoare pentru performanțele Filarmonicii « George Enescu » și ale lui George Georgescu (1887—1964). Urmărind ideile directoare ale partiturii, marele șef de orchestră le redă sonor în linii ferme, monumentale, reliefînd cu generozitate clocotul de viață al uneia dintre nepieritoarele capodopere ale simfonismului universal.
PETRE CODREANU
In music, like in all the other arts, recognition is ensured by creations characterized by the profoundness of thinking, by the subtieness of the feeling and the perfection of the form. The compositions resisting the subsequent fluctuations of criteria are real masterpieces and represent fundamental landmarks in the history of culture. This is the case of Franck’s „Symphony”, the only one composed by the Belgian composer, assimilated by the French spiritual life and its brilliant representative. Composed between 1886—1888, it is the fruit of a mature and complex way of thinking. In includes melodic force, polyphonic density, harmonic virtuosity, timbre fantasy, formal ingenuity and above all, a structural-thematic unity both in each part of it and as a whole. The Symphony is made out of three parts: „Lenta-Allegro non troppo”, „Allegretto” and „Allegro non troppo”. The generating cell, including the elements of the intervals, their intonation meaning, the rhythmical relations, the latent harmonies which will then join each other, develop, superpose, invert and so on and so forth, is being exposed since the very beginning like in a dexterously composition treaty.
The version of the present LP is a recording from a live concert, quite eloquent for the performances of the „George Enescu” Philharmonic of Bucharest and of George Georgescu (1887—1964). Foilowing the guidelines of the score, the great Romanian conductor firmly renders them from the sonorous point of view, generously evincing the life excitement of one of the immortal masterpieces of the world symphony art.
PETRE CODREANU (English version by DOINA CARAMZULESCU)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.