Descriere

Marele compozitor revoluționar polonez Frederic Chopin s-a născut la 22 februarie 1810, în satul Zelazowa Wola, lîngă Varșovia, și a murit la Paris la 17 octombrie 1849. Viața și creația sa se împletesc strîns cu tragedia politică a Poloniei, desființată ca stat în 1795, dezmembrată și stăpînită de Austria, Prusia și Rusia țaristă. Exilîndu-se la Paris, după înfrîn-gerea insurecției populare poloneze din anul 1830, compozitorul a trăit și a creiat în capitala Franței, pe atunci centrul emigrației politice europene, clocotind de forțe și idei revoluționare.

Creația lui Chopin reprezintă o luptă hotărîtă și victorioasă împotriva muzicii epigonice, pseudoclasice, a vremii sale. In această luptă împotriva strălucirii exterioare și a lipsei de conținut în artă, Chopin s-a situat pe linia artiștilor inovatori, a marilor compozitori romantici Schumann, Liszt, Berlioz, care au oglindit, în forme noi, contradicțiile și frămîntările social-politice ale epocii. Toate elementele muzicii lui Chopin, melodia, ritmul, armonia, apar ca emanații înalt artistice ale folclorului muzical național. Orientîndu-se spre izvoarele veșnic vii ale artei populare, Chopin a izbutit să revoluționeze nu numai limbajul melodic și cel armonic, dar și domeniul formelor arhitectonice ale creației muzicale. Nici o singură pagină a creației sale nu ne oferă exemplul acelor simetrii rigide, a armoniilor stereotipe, care abundă în muzica epigonică a epocii sale, muzică ce oglindește tendința de pietrificare a unor înrîuriri sociale reacționare, înapoiate. Se poate deduce astfel că Chopin s-a situat pe poziția unei arte ce-și propunea ca țel exprimarea revoltei împotriva copierii impersonale a modelelor trecutului. Sădind pe ogorul muzicii culte, profesionale, principiul caracterului popular, folcloric, ce stă la baza școlilor naționale, Chopin a deschis artei europene căi noi de dezvoltare și progres.

CONCERTUL ÎN MI MINOR (op. 11) pentru pian și orchestră a fost creat sub impresia evenimentelor ce au precedat izbucnirea insurecției populare din 1830 și sub impulsul unui puternic sentiment de dragoste pentru tînăra cîntăreață Constantza Gladkowska. Chopin avea pe atunci 20 de ani. El făcuse primul său turneu de concerte la Viena, unde a recoltat mari succese de pianist și compozitor. Cu acel prilej, Lichnowski, prieten apropiat al lui Beethoven, pianistul și pedagogul Czerny, i-au devenit prieteni și admiratori, întors în patrie, Chopin este sfătuit de familie și prieteni să plece în străinătate, căci situația politică din țară nu era prielnică dezvoltării talentului și culturii sale profesionale. O scrisoare din acea vreme, trimisă unui prieten apropiat, ne ajută să înțelegem starea de spirit a marelui artist: „Mă aflu încă aici și nu mă pot decide să fixez ziua plecării. Am sentimentul că aș părăsi pentru totdeauna Varșovia, că nu voi mai reveni niciodată acasă. Port în mine convingerea că va trebui să spun adio pentru totdeauna patriei mele. Oh ! cît de greu trebuie să Ifie să pieri undeva, departe de locul tău natal…”

Asemenea gînduri și sentimente, neliniști și ezitări, se oglindesc și în creațiile sale din acea vreme, și cu deosebire în Concertul în mi minor, op. 11, pentru pian și orchestră.

Chopin a cîntat această lucrare în fața publicului varșovian la 28 septembrie și la 11 octombrie 1830, înainte de a se despărți pentru totdeauna de patria sa iubită. Lucrarea este străbătută de ritmuri mîndre și bărbătești, de un lirism intens în părțile cantabile, de strălucire și avînt tineresc în pasajele de bravură.
Partea I — Allegro maestoso — începe cu o amplă expunere tematică a orchestrei, în care se înlănțuie, într-o succesiune firească, atît melodiile principale, cît și motivele secundare de trecere, de legătură.

Orchestra dă apoi cuvîntul pianului solist, care se angajează în acțiunea muzicală intonînd, cu forță evocatoare, tema principală, pe care am auzit-o la începutul expunerii! orchestrale. In continuarea temei principale răsună o melodie străbătută de un lirism intens, arzător. Nu este însă tema secundară, care va fi intonată ceva mai tîrziu, tot de instrumentul solist, în nuanța piano, cu o duioasă expresivitate.

Imbinînd și prelucrînd aceste elemente tematice, intercalînd în expunerea lor pasaje solistice, cînd avîntate, cînd visătoare, compozitorul exprimă nu numai lumea gîndurilor și sentimentelor sale, ci viața însăși a patriei și poporului său. Este de remarcat că din momentul angajării sale în desfășurarea muzicii, pianul se menține pe primul plan, orchestrei revenindu-i rolul de acompaniatoare. După un șir de modulații pline de surprize, ce aruncă de fie care dată o nouă lumină asupra melodiilor de bază, prima parte se încheie cu o scurtă concluzie a orchestrei.

Partea a II-a, intitulată Romanța — în mișcare Larghetto — este în mî major și se remarcă prin expresivitatea și plasticitatea melodiilor. Cu privire la această parte mediană, Cnopin nota într-o scrisoare, datată 15 mai 1830, următoarele : „Ea se menține într-un sentiment romantic, liniștit, în parte melancolic. Muzica trebuie să lase impresia că ochiul se odihnește peste o priveliște familiară și scumpă, ce trezește în sufletul nostru frumoase amintiri. Totul se petrece într-o frumoasă noapte de primăvară luminată de razele lunii”.

Imaginile muzicale ale părții lente, pline de farmec melodic și forță descriptivă, lasă să se întrevadă simțirea bogată a compozitorului, inspirat de dragostea sa tinerească pentru Constantza Gladkowska și de admirație în fața peisajului cîmpiei mazoviene.

După fraza introductivă a instrumentelor cu coarde, care folosesc surdina, pianul introduce o cantilenă visătoare, duioasă, ca o mărturisire de dragoste. Melodia pianului este repetată de coarde cu multă expresie. Parcă sub stăpînirea unei emoții crescînde, pianul aduce o nouă melodie, a cărei linie cantabilă, aproape vocală, este înflorită cu triluri și apogiaturi. Desfășurarea nostalgică a cîntului de dragoste este întreruptă de un episod mai agitat, după care orchestra readuce melodiile principale în ordinea succesiunii lor inițiale. De astă dată pianul acompaniază, învăluind temele intonate de orchestră într-o pînză de ornamente și arabescuri pline de grație, eleganță și finețe sonoră. Romanța se încheie într-o sonoritate stinsă.

Partea a IlI-a — Rondo (Vivace) — clocotește de avînt tineresc și de intensă pulsație ritmică. La început orchestra expune o frază alcătuită din două motive. Este tema-refren a rondo-ului, pe care pianul o reia de îndată și o intonează cu elan, pe un ritm vesel și foarte pregnant.

După un episod de legătură, în care solistul acompaniază și expune apoi motive noi, împodobite cu adevărate broderii sonore, instrumentele cu coarde marchează un ritm caracteristic, deasupra căruia pianul intonează o melodie evocatoare.

În desfășurarea finalului, tema-refren rămîne dominantă, revenind, în diferite tonalități, într-un continuu ioc de umbre și lumini. După un amplu episod solistic, tema evocatoare a pianului conduce spre Coda (concluzie). Aceasta este deosebit de amplă și se caracterizează prin participarea activă a pianului.
Strălucitoare game și arpegii ale ambelor mîini încheie într-o volbură sonoră Concertul.

Pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska s-a născut în anul 1922 la Cracovia, vechi centru cultural și artistic al R. P. Polone. Tatăl ei, Stanislas Czerny, profesor de pian, de la care a primit cele dintîi îndrumări muzicale, este un urmaș al vestitului Karl Czerny, elev și prieten al lui Beethoven, pianist remarcabil și autor a numeroase studii tehnice, de mare însemnătate în dezvoltarea pedagogiei pianului.

Talentul pianistei Halina Czerny-Stefanska s-a manifestat în primii ani ai copilăriei. La vîrsta de 10 ani i s-a decernat premiul „Alfred Cortot”, care i-a permis să studieze timp de 6 luni sub îndrumarea marelui pianist francez, la „Ecole Normale de Musique” din Paris.

Asimilînd în anii studiilor din țară și străinătate un vast repertoriu, Halina Czerny-Stefanska s-a afirmat, în viața muzicală internațională, în anii următori celui de al doilea război mondial. In anul 1949, talentul ei a fost consacrat pe plan internațional, prin obținerea premiului I decernat de juriul celui de al IV-lea Concurs internațional „Frederic Chopin”, disputat la Varșovia.

Din acel moment, în afara participării intense la viața muzicală a patriei, Halina Czerny-Stefanska desfășoară o bogată activitate concertistică în țările Europei, în S. U. A. și în țările Americii latine. Incepînd din anul 1956, pianista poloneză a susținut în țara noastră, în capitală și în alte centre muzicale ale Republicii, recitaluri și concerte cu orchestrele simfonice.

Interpretările chopiniene ale Halinei Czerny-Stefanska se disting prin sobrietatea expresiei, printr-o limpezime și măestrie tehnică ireproșabile.

V. CRISTIAN