Experimental Q – Dans marțian

Disc Vinil » Experimental Q – Dans marțian

Experimental Q – Dans marțian

Artist (grup, formaţie etc.):
Experimental Q
Componenţă:
Eugen Tunaru (claviaturi), Valentin Farcaș (chitară), Nicolae Bucaciuc (bas), Nicolae Deliorean (tobe), Gheorghe Marcovici (flaut)
Categorie (gen):
jazz, rock, progresiv rock, psychedelic rock, jazz-rock
Cod casa de discuri:
DTC025
Ţara:
Romania
Producător(i):
Remastered @ DJs Techno Conference. Cat# DTC025. MADE IN FRANCE
Maestru(i) de sunet:
Remastered Tapes, Engineer, Edited, Audio Archives Research, Inner Gatefold Concept, Layout, Producer - Remus Miron
Asistenţa tehnică:
Inner Gatefold Ilustration - Ramona Marc
Grafica:
Graphics, Liner Notes, Archival & Library Research, Curator - Claudiu Oancea

2,000 lei

1 în stoc

Descriere

Formată la începutul anilor 1970 de un grup de studenți la Conservatorul de Muzică din Cluj, Experimental Q a incitat și șocat pe toți cei îndeajuns de norocoși să le asculte înregistrările făcute pentru radio și TV în cursul deceniului al optulea. Ca multe alte trupe de atunci, experimentalii clujeni au fost mai degrabă ignorați de singura casă de discuri românească a epocii, înregistrând oficial doar o piesă apărută pe o compilație. În arhive au rămas îngropate câteva înregistrări monumentale, prea grele pentru lejeritatea cu care erau tratate trupele rock și jazz în regimul de atunci (și nu numai).

Eugen Tunaru (claviaturi), Valentin Farcaș (chitară), Nicolae Bucaciuc (bas), Nicolae Deliorean (tobe) și Gheorghe Marcovici (flaut) au înregistrat o serie de compoziții complexe, bogate în schimbări de ritm și teme muzicale, în care virtuozitatea instrumentală contura spații intergalactice enigmatice și atlantide de mult pierdute și mult visate.

A sosit momentul ca stratul de praf, nepăsare și uitare așternut peste aceste înregistrări să fie dat la o parte, iar Experimental Q să capete măcar o parte din atenția care i s-ar fi cuvenit încă de acum 45 de ani.

Amintiri transformate în trăiri, atingeri concrete obiectivate prin aspectul material – asta oferă un disc deosebit din mai multe puncte de vedere, publicat exclusiv pe vinil în tiraj de DOAR 300 de exemplare !. „Amintiri despre viitor”, creația grupului clujean Experimental Q, activ în perioada 1973-1977, a fost conceput și înregistrat în 1974 și 1975, în cîteva etape, așa cum s-a putut în anii aceia, în studiourile de la Cluj și București ale radiodifuziunii.

Talentul, creativitatea, spiritul inovator și abilitățile interpretative ale tinerilor muzicieni (atunci, studenți), nu au fost însă luate în seamă și de către cei ce păstoreau casa de discuri Electrecord. Acum, putem considera ca o minune faptul că benzile imprimate pe viteza de rulare 19 cm/s, înfășurate pe tambur metalic, au supraviețuit 47 de ani, dintre care cinci în beciurile umede ale fostei pușcării de la Jilava (unde au fost „depozitate” arhivele audio ale studiourilor regionale de radio în 1985, cînd li s-a suspendat activitatea).

Din perspectiva timpului prezent, s-ar putea spune că titlul ales atunci a fost unul (pre)vizionar, căci a trecut atîta amar de vreme pînă la împlinirea unui vis al celor care și-au dedicat cei mai frumoși și creativi ani unui gen muzical prea puțin promovat în România și care au făcut-o cu atîta convingere încît creația lor să impresioneze și astăzi. A fost nevoie să apară o nouă generație de melomani ca să fie descoperite valorile abandonate și uitate ale muzicii autohtone și, sub impulsul uimirii provocate de calitatea acestei comori pierdute, cîțiva entuziaști din alt secol (din viitorul acela din titlu?) să inițieze o muncă migăloasă de restaurare și repunere în circuit a „sfîntului Graal al rockului românesc”, așa cum s-a exprimat Remus Miron: „Am eliminat layere de frecvențe dublate și am lucrat detaliile clare. Nu aveau frecvențe joase, orga distorsiona, chitara era fadă și udă datorită înregistrării și mixajului inițial… A luat multă, multă muncă să lucrez fiecare secundă, cu întreruperi de semnal și lipsă a sunetului, și să copiez din alte părți cu pitch modificat ca să refac legăturile.”

Orele, zilele, lunile de muncă, dar și abilitățile tehnice, au dat rezultate spectaculoase. Pentru acest proiect a fost luată legătura cu muzicienii, care și-au dat acordul pentru reeditarea materialului înregistrat fără niciun fel de pretenții financiare, mulțumiți că visul lor de a avea un album oficial se va îndeplini, chiar dacă asta se întîmplă după aproape cinci decenii. Valentin Farcaș, cînd a primit în Germania, unde s-a stabilit, versiunea finală a albumului, a fost impresionat. Primul lui comentariu a fost: „Am ascultat LP-ul remasterizat; 100%, perfect!!! Felicitări!” Cînd a primit vinylul, a fost de-a dreptul mișcat: „Mi-au dat lacrimile, nu știu dacă de tristețe sau de bucurie. Am plîns de tristețe că tinerețea s-a dus… și de bucurie că am mai prins ziua asta cu LP-ul vostru.”

De fapt, e LP-ul lor, al lui și al formației, care era cît pe ce să alunece din istoria muzicii rock din România. Acest prim disc Experimental Q (va urma și al doilea al aceleiași formule, tot cu înregistrări recuperate) conține în cea mai mare parte piesele concepute de autori pentru o ediție discografică. N-a fost să fie atunci, dar este acum. Munca de documentare, cercetare, restaurare și publicare a albumului se datorează celor menționați discret pe copertă, în primul rînd lui Remus Miron, Claudiu Oancea și Adrian Matala. A fost un efort voluntar, fără niciun interes material; dimpotrivă, acești oameni au investit nu doar pasiune, ci bani și timp pentru a recupera un capitol important al muzicii din România. Despre rezultat, se poate afirma, fără rezerve, că este „even better than the real thing”.

Grupul, înființat de patru studenți ai Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj la începutul anilor 1970 (conform biografiei sumare de pe platforma Discogs, anul debutului este 1973, dar Valentin Farcaș a indicat, într-un interviu acordat lui Doru Ionescu, anul 1971), în plină expansiune a genului rock progressive, lăsa impresia unui experiment, a evadării recreative a viitorilor muzicieni academici din rigorile muzicii clasice. Poate așa se explică și denumirea pe care și-au ales-o Valentin Farcaș (chitară), Eugen Tunaru (orgă), Nicolae Bucaciuc (bass) și Nicolae Delioran (tobe), cărora li s-a alăturat Gheorghe Marcovici (flaut).

În siajul unor capodopere universale ale genului, lansate în acea perioadă de formații precum Emerson, Lake & Palmer, Gentle Giant, King Crimson, Yes sau Focus, tinerii clujeni au căutat o cale originală, combinație de genuri prin care să-și exprime propriile afinități și abilități componistice și instrumentale. În muzica lor, pe o bază ritmică specifică rockului mai elaborat, transpar elemente de jazz și secvențe melodice inspirate din barocul clasic, scurte evadări în improvizație care evidențiază virtuozitatea instrumentiștilor, dar dominante sunt energia și spiritul rockului. Datorită mediului academic din care făceau parte și măiestriei dobîndite, nu au simțit nevoia să recurgă, decît sporadic, la exprimarea vocală în compozițiile lor.

Cei care au avut ocazia să-i vadă și să-i asculte în concertele susținute în cei patru-cinci ani de activitate a primei formule au fost cuceriți de calitatea actului artistic, mult peste media formațiilor mai cunoscute ale acelei perioade. Aurel Gherghel i-a promovat în spectacolele muzicale organizate în București și în țară, Florin Silviu Ursulescu, critic exigent, ale cărui cuvinte aveau greutate, i-a elogiat în textele din presa vremii, dar și în 2014, cînd a apărut la Soft Records, în format CD, albumul „Atlantis” al unei alte formule a grupului (Farcaș, Tunariu, Bucaciuc și Dominic Csergo la tobe): „În anii de glorie ai rockului progressive, cu ELP, Yes, King Crimson, Rick Wakeman, experimentele clujenilor, cu îngemănarea frumoasă a elementelor de jazz cu cele clasice, au reușit să ajungă aceste modele și chiar să le depășească”.

Doar ne putem imagina ce ar fi putut realiza dacă s-ar fi născut în Anglia… Recunoașterea și elogiul criticii pentru un album superb.” În prima perioadă, cînd muzica lor a fost mai apropiată de rock, au cucerit publicul format la concertele și festivalurile Club A, dar în sălile mari muzica lor, fără suportul tehnic adecvat și fără o comunicare directă prin voce și mesaj verbal, a trecut sub radarul publicului larg. Nu au concertat niciodată la Timișoara; mi-a atras însă atenția prezența lor în topul și în cronicile revistei „Săptămîna”. De cîteva ori, i-am ascultat la radio; mi-aș fi dorit să pătrund în muzica lor, dar discul pe care l-am fi meritat și ei, și noi, nu a mai apărut. După terminarea studiilor și repartițiile obligatorii, formația s-a destrămat.

„Mereu am susținut că Experimental Q au fost lideri de generație – și asta doar din ce auzeam la Topul Săptămîna. Ei, Dan Andrei Aldea și Mircea Florian au fost vîrfurile. Și spun asta ca timișorean…” – sunt vorbele lui Marius Giura, impresionat după audiția acestor înregistrări, despre care s-a crezut că sunt pierdute. Organizatorul celui mai titrat festival de jazz din România ar dori să includă un concert Experimental Q la una din edițiile viitoare a Gărâna Jazz Festival.

„Oare cîți fani din România ai rockului altfel, progresiv și aventuros, știu că a existat în țara lor acum aproape o jumătate de veac o trupă care a defrișat poteci în jungle de sunete cu o dexteritate și imaginație comparabile cu ale unor trupe precum King Crimson, The Nice, Genesis sau Mahavishnu Orchestra?” Așa își începe textul de prezentare a discului Claudiu Oancea, cel care a săpat prin arhive și a căutat tot ce e legat de Experimental Q. Remus Miron, care a găsit și remasterizat benzile originale radio, a parcurs, de fapt, un proces de restaurare: „M-am chinuit în spectral să separ mixajul de instrumente ca să echilibrez sunetul fără a dispune de banda master cu mai multe piste, ci de o bandă semiprofesională trasă mono din cauza consolei de mixaj din radio… Și am ales soundstage-ul comun de prog-jazz-rock, deoarece ating ambele nișe și astfel ies în evidență și influențele clasice din muzică. Pe triada asta, deja mintea ascultătorului este purtată în spațiu să-și imagineze el multiple sonorități la fiecare reascultare.”

După o scurtă introducere în dimensiunea cosmică a muzicii, te lovește tema expusă la unison de chitară și orgă pe un suport ritmic intens augmentat cu scurte treceri ca niște explozii. După a treia secvență, reluată odată cu schimbarea ritmului, s-a modificat tema melodică și a fost introdus flautul fuzz-at, urmat de chitară. Gata, ești deja în altă lume. Lucrurile încep să se amestece, pasajele forte alternează cu cele lirice ale flautului și pianului. Nu par să aibă o legătură „organică”, să continue ceea ce s-a auzit pînă atunci. Nedumerirea o alungă bassul și orga electronică, ce introduc o nouă temă specifică expresiei „prog” pe care se mulează chitara și flautul, iar toate, într-un galop comun, duc compoziția la final.

Începe a doua piesă a primei fețe a albumului, „Vis intergalactic”. Primele măsuri, cu precădere textura sonoră generată de orga electronică (ca un ecou din coloana sonoră a filmului „Solaris”), ne transferă în atmosfera unui vis animat de efemeridele corzilor ciupite prin care țîșnesc și se revarsă o mulțime de fîlfîiri. Partea mediană este purtată într-un ritm mai alert; sonor, domină orga, iar apoi reapare chitara cu un solo uluitor. Se revine la tema inițială, cu unduiri ritmice și armonice care amintesc de Pink Floyd. Brusc, roțile se opresc și auzim un pian concertistic cu ecoul specific acusticii unei săli de concerte; este introducerea temei melodice preluate de orgă, ale cărei sonorități ne duc în interiorul rece al unei biserici catolice. Chitara electrică, bassul și tobele ne mențin însă în atmosfera rock, iar la minutul 9’35” ne surprinde un „fade out” scurt. Visul s-a întrerupt.

Pe fața celalată a discului, „Atlantida I” o percepi ca pe o incursiune în muzica nouă, o căutare a altei muzici, neexplorate de ei, un experiment, în care s-au implicat la început patru, apoi cinci oameni, așa că s-au numit Experimental Q. După un preludiu cu vibrațiile fine ale corzilor chitarei, tema introdusă de orgă pare inspirată dintr-un motiv folcloric din Balcani („oro” – o variantă a horei la macedoneni). Atacul și ritmica impuse pe clape amintesc și de maniera lui Keith Emerson (în „Tarkus”). Variațiunile preced un dialog între chitară și orgă, după care urmează schimbarea registrului spre jazz printr-un solo de bass preluat, prin mijlocirea unui „bridge” al chitarei, de flaut, esențializat printr-un pasaj solistic de percuție. Se revine la temă cu un accent care duce prima parte a compoziției la final.

Flautul deschide partea a doua („Atlantida II”) și, după o scurtă secvență de marș, linia melodică este preluată și dusă mai departe de orgă și flaut. Revine apoi în prim-plan chitara, susținută armonic și ritmic de celelalte instrumente. Această descriere poate reda doar schematic complexitatea muzicii, fiind departe de senzația pe care o generează audiția. „Atlantida” este o himeră fascinantă, în care cei cinci muzicieni și-au căutat și găsit muzica pe parcursul mai multor încercări. Acum, poate fi considerată o piesă de referință a muzicii rock românești.

Urmează o plăcută relaxare, piesa „Flori”, baladă cu iz mediteranean surprins prin sonoritatea cristalină a pianului și vocea melancolică. Este singurul cîntec de pe album cu interpretare vocală, inclus și pe compilația Formații de muzică pop 1 (Electrecord, 1976), unica lor prezență pe un disc în acea perioada de activitate. Secvențele solistice ale flautului și pianului îmbogățesc peisajul imaginat al grădinilor alintate de briză. Materialul sonor destinat albumului, așa cum a fost gîndit în 1974, se încheie aici.

Producătorul discului nu a putut rezista însă tentației de a completa spațiul rămas liber (aproximativ trei minute) pe fața a doua, așa că a editat și remasterizat o secvență din suita cu același titlu, „Atlantida” (*Snippet from the future), în care domină chitara fuzzată, a cărei sonoritate ne întoarce în vremurile cînd descopeream farmecele muzicii progressive în camere încețoșate de fumul dens al țigărilor ieftine fără filtru. Doar că atunci nu știam că în apropierea noastră alți visători se străduiau să-și sonorizeze visele.

În 47 de ani de nepăsare generală, muzicienii au îngropat orice speranță că ceea ce au creat cuprinși de acea chimie de grup atît de necesară pentru a realiza o muzică inedită, atinsă de magie, va ajunge la cei care ar putea înțelege și aprecia arta lor. Din fericire, s-a găsit cineva care să repună aceste creații în circuitul de valori al culturii autohtone; poate că se vor mai găsi și cei care să recunoască și să aprecieze asta fără să mai treacă atîta timp.” (Mimo Obradov).

 

playlist

A1. Monstrul Apelor = The Water Monster (6:09)
(1974, V. Farcaş & E. Tunaru)
A2. Imn Lui Giordano Bruno = Hymn To Giordano Bruno (3:11)
(1974, V. Farcaş & E. Tunaru)
A3. Spre Univers 2 = Towards The Universe 2 (5:04)
(1975, V. Farcaş & E. Tunaru)
A4. Preludiu în Sol Minor De Bach = Prelude In G Minor By Bach (3:54)
(1973, E. Tunaru)
A5. Spre Univers = Towards The Universe (5:11)
(1974, V. Farcaş & E. Tunaru)

B1. Atlantida = Atlantis (7:27)
(1974, V. Farcaş & E. Tunaru)
B2. Zorile = The Dawn (3:49)
(1973, V. Farcaş & E. Tunaru)
B3. Cvintetul Nr. 2 = Quintet No. 2 (11:36)
(1975, V. Farcaş & E, Tunaru)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Experimental Q – Dans marțian”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *