Descriere

Calitatea specială a selecției repertoriale cuprinse pe discul de față — primul pe care formația „Musica Antiqua” îl gravează — o constituie larga deschidere stilistică atît în timp, aproximativ șase secole de cultură muzicală medievală și renascentistă, cit si în spațiu, un spațiu de cultură muzicală euro¬peană ce atinge zona carpatică în persoana brașoveanului Valentin Greff Bakfark, proemi¬nentă personalitate a Renașterii europene, muzician, compozitor și interpret la lăută a cărui faimă a onorat în secolul al XVI-lea numeroase, curți regale, aducînd un plus de strălucire vieții artistice oblăduite aici. Fan¬tezia pentru lăută, la patru voci — prezentă pe acest disc în interpretare la chitară (con¬sistența precum și amploarea sonoră a aces¬tui instrument aduc o sporită claritate linii¬lor polifoniei) — se încadrează unei bogate literaturi instrumentale în epocă; alături de fantezii, de transcripții și aranjamente ale pieselor vocale sau corale ale diferiților com¬pozitori, alături de muzica cu caracter de di¬vertisment, muzica de dans scrisă anume pen¬tru diferite ocazii este larg reprezentată. Sînt incluse aici, încadrîndu-se acestui din urmă gen, lucrări de impresionantă diversitate stilistică, de la dansurile englez și cel regal — ambele de o simplitate robustă dar ele¬gantă, aparținînd unor compozitori anonimi din secolul al Xlll-lea, și pînă la creații apar¬ținînd unor personalități de prestigiu ale Re¬nașterii italiene și germane, Giovanni Gas¬toldi și Michael Praetorius (sec. XVI și înce¬putul sec. XVII). Dacă cele trei „Balletti” aparținînd lui Gastoldi își reclamă in mod cert apartenența stilistică față de madriga¬lul italian, uneori însoțit de mișcarea dansantă a cîntăreților, dansurile franceze ale germanului Praetorius se înscriu acelui spirit deschis, universal, al Renașterii; vechiul „branle” francez, în ritm binar, dansant în cerc, alternează aici, prin contrast, cu miș¬carea legănată, ternară, a „courente”-i. In același context trebuie apreciată și lucrarea marelui John Dowland, unul dintre cei mai importanți creatori ai Renașterii engleze la sfîrșitul de secol XVI și începutul secolului următor; cele trei mișcări de dans — Galiard, Pavan, Almand — prevestesc, peste decenii, nașterea suitei baroce de dansuri în formula ei ulterior lărgită și consacrată de creația lui Johann Sebastian Bach.

Pe de altă parte, frottola „El Grillo” (gre¬ierul) aparținînd uneia dintre cele mai proe¬minente personalități ale școlii franco-flamande, constituie o lucrare pe cît de spiri¬tual miniaturală pe atît de simptomatică pri¬vind anume aspecte ale creației vocal-instrumentale renascentiste. Am în vedere, odată în plus, vocația universală a creatorului în această perioadă, aspect pe care îl regăsim nu numai la Josquin, în a doua jumătate a sec. XV, ci și mai tîrziu, peste aproape un secol, la Dowland, la Praetorius și mulți alții; vom observa, în egală măsură, puterea ira¬diantă a geniului italian cu influențe bene¬fice, catalizatoare nu numai în creația muzi¬cală europeană a timpului. Regăsim acest aspect prezent cu rafinată pregnanță, de o originală manieră a adaptării, la Thomas Bateson, contemporanul lui Dowland, în ma¬drigalul „Nightingale” (privighetoarea). Dis¬tanțată la aproape un secol față de creația lui’ Josquin, ambele demonstrează virtuți ori¬ginale ale expresiei melodice vocale. Iar discul de față ne oferă, în această privință o perspectivă istorică și estetică largă; de la monodia bogat ornamentată, însoțită de im¬provizația lăutei (în înregistrarea de față a chitarei), a trubadurului provensal Guiraut de Borneilh și pînâ la formele savante ale poli¬foniei expresive în genul baladei, al rondo-ului, al chanson-ului sau al canonului, la Guillaume de Machaut — cea mai importantă personalitate muzicală a Renașterii franceze, la Gilles Binchois și Josquin, reprezentanți de aleasă marcă ai polifoniei franco-flamande. La polul cel mai înalt al exploatării resurse¬lor liniei melodice regăsim gravat pe acest disc și genul ariei, nu neapărat încadrat în spectacolul muzical dramatic, gen prezent la Dowland cu o rafinată afectare a sensibili¬tății muzical poetice. Membrii formației „Musica Antiqua” iși orientează munca de cercetare, de restaurare și de redare în fapt sonor a creației vechi în baza unui respect necondiționat acordat literei textului; deloc livrească, această atitudine asigură o aleasă puritate sensului expresiv în deplina conștiință a valorii creatoare a interpretării pri¬vind rolul improvizației în stil, a îmbogățirii ornamentale a conductului melodic. Sînt as¬pecte ce s-au cristalizat treptat începînd cu toamna anului 1978 — anul înființării forma¬ției, pe parcursul unei activități temeinice, cu prestigioase turnee de concerte în marile cen¬tre cultural artistice ale României.

DUMITRU AVAKIAN

This record marks the discographic de¬but of the early music ensemble Musica An¬tiqua from the Romanian town of Cluj-Na¬poca. Founded in 1978 by instrument-teachers of the Cluj-Napoca Music High School, the ensemble pursues the aim to perform Roma¬nian and European vocal-instrumental music from the Middle Ages and the Renaissance practice. Lead by Zoltăn Majo, flutist at the Romanian State Opera from Cluj-Napoca, the members of the Musica Antiqua group play on reconstructed instrumenls, after mo-dels in use during the respective ages.

The program recorded on their first disc includes music from five centuries (XII-XVII), covering a space of European musical culture which touches the zone of the Carpa-thian mountains through the person of Valen¬tin Greff Bakfark, native from the Romanian town of Brașov, a prominent musician, composer and lutist, whose renown has honoured numerous Royal courts of the XVI-th century. His Fantasy for Lute, played on this record at the guitar, is part of the ensemble’s rich instrumental repertoire, starting from anonymous composers of the early Middle Ages up to prestigious personalities of the Italian and German Renaissance, such as Giovanni Giacomo Gastoldi and Michael Praetorius. The large historical and aesthetic perspective of their program reaches from the richly ornamented monody, accompanied by lute (in this recording by guitar) improvisations, of the provencal troubadour Gui-raud de Bornelh, up to the most evoluated polyphony in the ballads, rondeaus, chansons or canons by Guillaume de Machaut, Gilles Binchois and Josquin des Preș, or to the re-fined musical-poetic sensibility of John Dowland’s aria, whereas the three dance movements of the same Dowland anticipate the birth of the baroque dance Suite, as it has been later on enlarged and consecrated by the works of Johann Sebastian Bach.