Descriere

La un sfert de mileniu de la moartea uniculuj compozitor francez pe care conaționalii lui l-au onorat cu epitetul « marele», Collegium Musicutti Academicum îl comemorează pe Franțois Couperin « le Grand » cu o importantă premieră discografică românească: înregistrarea integrală a celor patru « Concerts royaux ».
Membru al unei familii care a dat Franței un număr mare de muzicieni de primă mînă, Franțois Couperin s-a născut în 1668. în 1685 — anul nașterii lui Handel, Scarlatti și al «marelui» Bach — era deja titularul orgii de la biserica St. Gervais din Paris, începînd cu 1690, el a publicat primele triosonate din istoria muzicii franceze. La numai douăzeci si cinci de ani, Couperin a fost numit organistul curții regale, devenind curînd figura dominantă a vieții muzicale pariziene: organist, clavecinist, compozitor și profesor de necontestat prestigiu artistic și social pe care regele îl răsplătea cu o rentă anuală de 800 de livre și care putea să-și tipărească pe rînd toate operele mai importante: 1er Livre de clavecin (1713), Lețons de tenebres (1715), L’art de toucher le clavecin (1716), 2e Livre de clavecin (1716), 3e Livre de clavecin (1722) . . . Cu atît mai surprinzătoare ne apare retragerea lui preatimpurie din viața publică, începînd cu 1723, cînd renunță la serviciul de la St. Gervais. Couperin a tipărit importante opus-uri și în ultima perioadă de viață — Pieces de viole (1728), 4e livre de clavecin (1730) —, dar moartea lui survenită în 1733 a trecut aproape neobservată în capitala Franței. Aidoma lui Bach, și geniul lui Couperin a trebuit să fie dat uitării pentru a fi apoi redescoperit în toată splendoarea lui.

Cele patru Concerts royaux reprezintă prima mare izbîndă a lui Couperin în domeniul muzicii de cameră, în anii 1714 — 1715 el reuși să-l încînte pe Ludovic al XIV-lea cu o serie de piese compuse anume pentru seratele lui muzicale de fiecare duminică. Tipărind în 1722 patru suite din aceste piese, Couperin a afirmat în prefață: în caz că acestea vor place și publicului cum îi plăceau regelui, el mai are asemenea piese pentru alte cîteva volume. Un « 2e Livre des concerts royaux » n-a mai văzut lumina tiparului, dar se poate pre¬supune că celelalte piese în cauză au fost integrate în următoarele suite- camerale ale lui Couperin: Leș Gouts Reunis, Parnasse ou l’Apotheose de Corelli (1724), Apotheose de Lulli (1725), Leș Nations (1726) și Pieces de viole (1728).

După cum rezultă și din sumarul lor, aceste «concerte» nu sînt concerte în accepțiunea italiană — universal acceptată — a termenului, ci suite care, ca atare, se înscriu în linia celor mai autentice tradiții ale muzicii franceze. Din prefața auto¬rului reiese că piesele au fost înșirate pe tonalități — sol, re, la, mi, deci urcînd din cvintâ în cvintă — abia în ve¬derea editării lor. Părțile «obligatorii» ale acestor suite numite concerte sînt preludiul grav și alemanda moderată; de remarcat că în cazul de față nici acestea nu sînt simple reeditări ale unor tipuri, ci unicate bine individualizate. Și mai mare este varietatea pieselor «libere», printre care descoperim mai toate dansurile Barocului francez — sarabanda, giga, gavota, menuetul, curanta, rigodonul, forlana — și piese de gen mai independente de sursa lor coregrafică — air-ul (ceea ce nu înseamnă arie!), musette, ciacona și un rondo intitulat « ecouri ». Caracterul compozit al acestor suite se manifestă și în faptul că unele piese sînt scrise pentru un instrument și bas continuu, iar altele pentru două instrumente și bas, ca triosonatele. Pornind de la aceste trăsături ale celor patru cicluri, interpreții prezentei înregistrări subliniază mai ales varietatea pieselor, executîndu-le în instrumentări cît mai diferite de la piesă la piesă alături de flaut, oboi, vioară, viola da gamba și fagot, care se perindă cîte doi-trei în fața microfonului, clavecinul rămînînd singurul instrument pre¬zent în toate cele douăzeci și cinci de piese.

Dominată de figura marelui Couperin (și, să nu uităm, de aceea a lui Rameau!), muzica franceză a secolului 18 este extraordinar de bogată în opere mai puțin geniale dar a căror valoare artistică depășește limitele interesului pur istoric. Bunăoară, despre viața lui Jean-Baptiste Quentin (?— ?) se știe doar că în perioada 1718—1738 era violonist al operei pariziene și că a tipărit un număr de nouăsprezece opusuri de muzică de cameră. Pe cît de lacunară este biografia lui, cu atît mai plăcut ne surprinde frumusețea matură a acestei sonate pentru trei instrumente și bas continuu, comparabilă cu lucrări de referință ale unor compozitori de frunte ai epocii, ca Telemann, de exemplu. Joseph Bodin sieur de Boismortier (1691—1755), compozitor deosebit de prolific — inclusiv în genul operei — și avînd o vădită preferință pentru instrumentele de suflat, prin cele două lucrări înregistrate pe prezentele discuri ne apare drept compozitorul cel mai puțin francez al « lotului » de față, care reproduce abil și la un nivel artistic considerabil modelele devenite internaționale ale sonatei în trei sau în patru părți, fără a intercala între acestea piese de dans sau de caracter. Michel Blavet (1700 — 1768), muzician al regelui, apoi prim-flautist al Operei din Paris, a fost un virtuoz comparat da contemporani cu Orfeu și cu zeul Pan. Sonata lui, compusă dintr-o parte lentă, un allegro și un menuet cu variațiuni (a se observa după cele două varia-țiuni coda relativ extinsă!), denotă distincție și originalitate.

Formația Collegium Musicum Academicum a Conservatorului « George Dima» din Cluj-Napoca a luat ființă în 1967 și se numără printre factorii cei mai valoroși ai vieții de muzică de cameră din România. Interpreți excelenți mai ales ai lui Bach, Handel, Telemann, Couperin, Rameau, Vivaldi și colegii lor de generație, membrii formației au inspirat și o serie de lucrări contemporane dedicate lor și cîntate de ei în primă audiție. Din bogata lor discografie remarcăm discul Rameau-Leclair (ST-ECE 0771), o dovadă mai veche și de elevat nivel artistic al interesului permanent pe care muzicienii din Cluj-Napoca îl manifestă față de valorile perene ale Barocului francez.

FRANCISC LÁSZLÓ

Founded in 1967 by members of the teaching staff of the „Gheorghe Dima” Conservatory in Cluj-Napoca, the Collegium Musicum Academicum group represents one of the most valuable factors of Romanian chamber music life. Possess-ing a repertory which embraces especially works by Bach, Handel, Telemann, Couperin, Rameau, Vivaldi and their con-temporaries, the group has also inspired wbrks by actual Romanian composers dedicated to them and which they performed in premiere. Their rich discography contains, among others, also a disc devoted to Rameau (Concerts No. 3 and 5) and Leclair (Deuxieme recreation de musique), an older proof of the interest manifested by the musicians from Cluj-Napoca towards the everlasting values of the French Baroque. With the two records assembled in this album, the Col¬legium Musicum Academicum group confirms this interest by performing the four Concerts royaux, written in 1714-1715 by François Couperin « Le Grand » (1668-1733). The other works by French composers recorded on these two discs belong to Joseph Bodin de Boismortier (1691—1755), Michel Blavet (1700 — 1768) and Jean-Baptiste Quentin Jr. (whose birth and death data are unknown, the only certainty being that he was from 1718 to’ 1738 violinist of the Paris Opera and that he published 19 chamber music works).