Descriere

Iată ce simplu se pot întilni două bucurii. Una a dumneavoastră, cate va pregă­tiţi să oscultafi acest disc ţi alta a mea, cel ales sa adauge pe coperta lui cîteva ginduri dedicate unei actriţe pe care, sint convins, o stimăm in egală măsură.

Să scrii despre o actriţă care se numeşte Ileana Slana ionescu este pentru un umorist o ispita, dar şi o capcană. Ispita ar fi să declari că ea are o profesiune relativ uşoară : să facâ lumea să rida.

– E greu…

In fond, pentru o deveni unanim cunoscută, apreciata, îndrăgită, aşteptată cu leal interes, o actriţă de comedie are nevoie doar de citeva daruri, încerc o enumerare grăbită . să ne facâ pe noi, publicul său, prin talent, inteligenţă, farmec personal, ţi o munca fora de sfirţit, mai buni decît înainte cu o clipă de a o privi, sau a o asculta.

(Eu cred, neclintit, că un om care rîde, eliberat de prejudecăţi, poate deveni pri­etenul meu şi al tuturor.) ‘

Evident,   Ileana   Stana-lonescu   are   simţul   umorului,   vocaţia   umorului.   Ei, da l lucrurile se complică întrucîtva în cazul nostru al românilor, toţi înzestraţi generos cu acest simţ. Şi la bine şi la mai puţin bine. Şi atunci, Ea, actriţa are datoria să incinte un public subtil, pretenţios, spontan la recepţie ţi care pretinde hazului o calitate Iară reproş.

– E greu î…

Se mai jntimplâ ceva. Cind o actriţa şi-a confirmat harul, ea nu mai ore dreptul decit la izbîndâ, (ie că apare pe scîndura scenei, pe ecranul televizorului, sau o as­cultăm la rodia. Şi cînd o întilnim, pur şi simplu, pe stradă, aşteptăm să ne creeze şi să ne lumineze zîmbetul.

Impunindu-se   definitiv  atenţiei   noastre,   ii   pretindem   un   succes   obligatoriu.   Vrem  ca întotdeauna să ne conducă prompt şi să ne însoţească statornic in starea de ve-sclic, avind ca singur instrument da orientare rîsul nostru sincer, aşa cum, uneori, călă­torii nu au altă călăuză decit Steaua Polară.

In acest limp (şi mai ales înainte de el) o avea nelinişti, emoţii, actriţa ? Este, oare, destul de destinsă gîndindu-se că fiecare cuvînt, fiecare inflexiune a vocii, fiecare expresie a chipului, fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare pas, fiecare privire, fiecare necruţotoi de lumina izbucnită, deloc tandră, a  reflectoarelor î Care-o fi atunci cadenţa  inimii ei ? E uşor, e greu, să traversezi firesc un om  de la încruntare,  la   bună  dispoziţie ? Nu l Nu e greu, dacă eşti, dacă reuşeşti să fii, permanent, o Şeherezadă, care înainte de a-şi dărui poveştile, le rostogoleşte prin lumina fabuloasă a bucuriei ome­neşti.

Cîte dintre aceste ginduri i se potrivesc prietenei noastre, Ileana Stana-Ionescu vă las să judecaţi singur !

M-am aflat adesea, cu ea împreună, pe platourile televiziunii, adevărat, fiecare de cealaltă parte a camerei de luot vederi. Eu, In spate, la adăpost, eo, expusă în faţa obiectivului. Nu avea moi nimic de făcut, decît să vă captiveze, să vă înveselească să vă oblige, liber consimţit, la participare. Mai întotdeauna a reuşit cu profunzime, con-firmînd, dacă mai era nevoie, aserţiunea că umorul este un lucru foarte serios.

Intr-o asemenea zi, datorită ei. Ilenei Stana-lonescu, ne-am amintit cuvintele scriitorului care a susţinut că : ..umorul este o declaraţie de demnitate, o afirmare a superiorităţii omului, faţă de ceea ce i se întîmplâ”.

Să răspundem, deci, cu inima deschisă, invitaţiei la zîmbet pe care ne-o adre­sează, prin acest disc Ileana Stana-lonescu.

DAN MIHAESCU