Descriere

Șef de orchestră de reputație mondială, consemnată în toate enciclopediile muzicale, Ionel Perlea (1900 — 1970) reprezintă, după George Enescu și Dinu Lipatti, personalitatea noastră artistică de cel mai mare pres¬tigiu. El s-a afirmat ca un excepțional muzician în cele mai importante săli de operă și de concert ale lumii.
Pornit de la Ograda ialomițeană și avînd drept zestre imensul său talent, Ionel Perlea avea să se distingă din capul locului atît la Miinchen, unde a studiat armonia, contrapunctul și compoziția cu Beer-Walbrunn, cît și la Leipzig, unde l-a avut ca profesor de dirijat pe Otto Lohse. Apreciat pentru remarcabilele sale calități, a fost numit, la sfîrșitul studiilor, corepetitor și dirijor la Leipzig, apoi la Rostock. Dragostea sa față de patrie l-a determi¬nat să revină în România, unde între 1927 și 1944 a desfășurat o rodnică activitate dirijorală, care i-a atras prețuirea unanimă : la Opera română din Cluj, la Opera română din București — unde a funcționat și ca director — precum și la pupitrele orchestrelor Filarmonicii și Radiodifuziunii. -A fost de asemenea profesor la clasa de dirijat a Conservatorului din București.

Cu anul 1945 și-a inaugurat activitatea sa artistică în Italia. Un prim concert, dat la Basilica Massenzio din Roma, a avut un asemenea succes, încît reputatul dirijor ș’ director artistic Vittorio de Sabata l-a invitat la „Scala”, unde, începînd din 1946, a dirijat repertoriul curent de operă, de la Mozart pînă la Musorgski și Richard Strauss. in perioada următoare, Ionel Perlea a condus concerte și spectacole de operă în cele mai de searnă orașe ale Italiei, precum și la Festivalurile internaționale „Maggio musicale”, Sân Remo etc. Asistînd la unul din spectacolele dirijate de Ionel Perlea, Arturo Toscanini l-a apreciat în mod deosebit, solicitîndu-l să dirijeze în Statele Unite, unde, în 1949, a fost angajat la „Metropolitan Opera” din New York. Intre el și Toscanini s-a legat o trainică prietenie. Toscanini l-a determinat să ia conducerea insti¬tuției „Manhattan School of Music” din New York. Perlea a fost și director al cunoscutei „Connecticut Symphony Orchestra”. El a continuat să dirijeze și la Carnegie Hali, dînd un impuls puternic genului de spectacol operă — concert.

Ionel Perlea a știut ca, din observarea atentă și apro¬fundată a unor dirijori ca Arthur Nikisch, Bruno Walter și Wilhelm Furtwdngler, să asimileze tot ceea ce. reprezenta suprema artă dirijorală. Forța sa a constat în păs¬trarea cuvenită a tempilor, a agogicei, a nunțelor infinitezimale necesare bunei interpretări a tuturor lucrărilor din repertoriul liric și de concert. Căci a rămas pînă la sfîrșitul vieții un mare și indiscutabil clasicizant/ păstrător al unei glorioase tradiții interpretative.

A intrat în legendă neasemuita sa memorie, extraordi-nara-i capacitate de a urmări simultan pe toți membrii orchestrei, deslușind cele imai mărunte abateri de la o execuție ireproșabilă. Spunem „execuție”, căci Ionel Perlea afirma totdeauna, cu exemplara „sa modestie, că nu … interpretează lucrările, ci se limitează să înfățișeze ce a scris compozitorul, înțelegînd prin aceasta că linia sa de credință dirijorală este de a păstra fără greș litera partiturii, cu toate exigențele ei.
A fost un mare constructor, care reda arhitectura capodoperelor muzicii în chip ideal, potrivit canoanelor clasice, fără a neglija totodată nici micile detalii.
Pentru muzica românească a avut totdeauna o sinceră prețuire, popularizînd-o cu devotament pretutindeni, fie că era vorba de operele lui George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu sau ale unor compozitori mai tineri. De la Ionel Perlea rămîne o discografie bogată și valoroasă, socotită „de referință” și cuprinzînd capodoperele repertoriului verdian și puccinian, apoi „Lucrezia Borgia” de Donizetti (una din ultimele sale înregistrări) precum și Simfonia fantastică de Berlioz, Simfonia „Din -lumea nouă” de Dvorak etc. O susținută colaborare s-a instaurat, în deceniul din urmă, între dirijor și orchestra simfonică din Bamberg (R. F. a Germaniei), care a dus la o seamă de importante înregistrări.

Activitatea sa creatoare, valoroasă, e mai puțin cunoscută. Ea cuprinde totuși lucrări de muzică de cameră, o simfonie, variații pe o temă proprie, o simfonie concer¬tantă pentru vioară și orci’&sfrâ «/tc._lrna dintre cele mai importante realizări din domeniul muzicii de cameră este, neîndoios, Cvartetul de coarde op. 10 scris la nici 24 ani și care. i-a atras compozitorului Premiul l „George Enescu”. Sînt pagini senine, de o mare vivacitate și totodată profunzime a gîndirii, care vădesc o prospețime spirituală deosebită. Concizia formei și exuberanța desfășurărilor nu exclud însă și momentele de îngîndurare și dramatism.
Marele artist, al cărui nume s-a înscris cu litere nepie¬ritoare în cartea de aur a muzicii românești și universale, a avut totdeauna sentimentul puternic al apartenenței sale naționale. Răsărit de pe. plaiurile ialomițene, el a privit cu nestinsă dragoste tot ce este românesc ca viață, ca artă. Și dacă împrejurările vieții l-au mînat și către alte limanuri, inima sa ,,nu a încetat să bată — așa cum ne mărturisea într-una din serile revederii din anul 1969 — pentru tot ce este românesc”.

El a purtat cu cinste și glorie pretutindeni arta interpretativă românească, artă oare din fericire a rămas gravată pentru posteritate în multitudinea valoroaselor sale înregistrări, printre care cele două suite care fac obiectul acestui disc.

Dintre cele șase suite simfonice scrise de Piotr Mici Ceaikovski, „Spărgătorul de nuci”, cea mai populară și plină de farmec, este extrasă din muzica baletului cu același nume, realizat pe temeiul unui basm din lumea copiilor de E. T. A. Hoffmann. Ea se compune din mai multe miniaturi muzicale cu caracter feeric. Uvertura sugerează automatismul unor păpuși mecanice. După un Marș voios (pe care intră copiii, în primul act) urmează șase dansuri pe care compozitorul le numește „caracteris¬tice”, fiecare sugerînd, pe rînd, lumea de vis în care se desfășoară basmul-balet.

Muzica de scenă scrisă de Edvard Grieg pentru drama lirică „Peer Gynt” de Ibsen a fost grupată ulterior în două suite. Pe parcursul acestora sînt punctate principa¬lele momente ale povestirii : Peer Gynt, personaj imagi¬nar, o seduce pe Anitra, fiica regelui munților, după ce a părăsit-o pe bătrîna sa mamă, Aase. Călător prin lume, în căutarea aventurilor, Peer Gynt .revine în cele din urmă acasă, unde Solveig, fidela-i logodnică de odinioară, îl așteaptă încă. lată, pe scurt, conținutul părților selecțio¬nate pentru acest disc : Dimineața exprimă frumusețea aurorei, pe înălțimile munților, Moartea lui Aase este o pagină dramatică, emoționantă, Dansul Anitrei ilustrează momentul în care fiica regelui munților îl cucerește pe Peer Gynt. în peștera regelui munților evocă agitația ce domnește pe aceste meleaguri imaginare, întoarcerea lui Peer Gynt redă momentul revenirii eroului acasă, obosit și îmbătrînit, iar Cîntecul lui Solveig cu caracter trist, nostalgic, exprimă simțămintele fetei însingurate, care îl primește pe Peer Gynt, după o așteptare de o viață.

J. V. PANDELESCU

Chef d’orchestre de renommée universelle, Ionel Perlea est né à Ograda (Roumanie) le 13 décembre 1900. Après de brillantes études à Munich et à Leipzig il est revenu en 1927 dans son pays natal, d’abord comme directeur à l’Opéra de Cluj, ensuite à l’Opéra de Bucarest. Il a dirigé, en même temps, des concerts symphoniques en Roumanie ainsi qu’à l’étranger.

A partir de 1945 il a dirigé à l’Opéra de Rome, et surtout à la Scala de Milan, avec un remarquable succès, le grand répertoire lyrique.
Apprécié par Toscanini, qui l’a invité aux Etats Unis, lonel Perlea a déployé, entre 1949 et 1969, une intense activité comme chef-d’orchestre à l’Opéra Métropolitain, aussi bien qu’au Carnegie-Hall. Il a été, également, professeur et directeur de la Connecticut Symphony Orchestra et de la Manhattan School of Music de New York. Son art consistait à faire valoir éloquemment les œuvres, qu’il dirige d’une manière sobre et très approfondie.

De Ionel Perlea il nous reste une riche discographie — des opéras et des œuvres symphoniques —; présentées surtout avec l’Orchestre symphonique de Bamberg. Ce sont des enregistrements estimés par tous les spécialistes comme ,,de référence”.