Descriere

În felul ei, Maria Tănase a fost cea mai desăvîrșită propagatoare a cîntecului popular românesc. Faima ei a străbătut de mult fruntariile țării, odată cu cîntecele pe care le-a însuflețit.
Îndemnată de o fierbinte dragoste, de înaltă prețuire pentru marile frumuseți ale creațiilor artistice pe care poporul
și le-a făurit în decursul veacurilor, și-a adunat o neprețuită zestre de cîntece de pe toate meleagurile românești. Și-a primenit și îmbogățit fără contenire neprețuitul ei tezaur de frumuseți adunate și păstrate cu adîncă evlavie, popularizate cu supremă dăruire.
Maria Tănase nu a fost cercetătoare a folclorului muzical în înțelesul strict, tehnic, al cuvîntului. Ea a cules spre a-și împărtăși roadele nenumăraților ei admiratori, fervenți iubitori ai cîntecului popular. „Din lume adunate și iarăși !a lume date”, cum mărturisea și cum infăptuia Anton Pann, cu mai bine de un veac și jumătate in urmă. Maria Tănase a con¬tribuit din phn !a răspîndirea unora din cele mai alese creații spirituale ale poporului, atrâgînd luare aminte asupra înaltelor sensuri și valori pe care le cuprind. Fără truda ei, unele din nestematele folclorului românesc s-ar fi pierdut, uitate in cine știe ce colț de țară.
Actualmente nu se poate ști cu certitudine cînd, unde și de la cine și-a cules cîntecele. O bună parte din repertoriul ei l-a învățat din înregistrările pe cilindri de fonograf și discuri de gramofon ale Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români, întemeiată in 1928 de etnomuzicologul român de re¬nume mondial Constantin Brăiloiu. A ajutat-o și a îndrumat-o mai ales folcloristul Harry Brauner, vechi colaborator al Arhi¬vei, prieten bun al artistei. Multe din cîntece le-a cules insă de-a lungul și de-a latul țârii, cu ocazia unor îndelungate pe¬regrinări, legate de activitatea ei profesională. Și-a alcătuit astfel un tezaur folcloric alcătuit din vreo patru sute de piese de diferite genuri, din toate ținuturile României. Un mănunchi de 20 de cîntece, puse pe note de compozitorul Nicolae Coman, se află în broșura Cîntecele mele (București, 1963).
Maria Tănase nu a reprodus aidoma, mecanic, cîntecele sale. Ea nu a cîntat o doină bucovineană aidoma ca in Bucovina, o „țîpuritură” oșenească ca în Țara Ooașului, un cîntec bănățean întocmai ca în Banat, o melodie de joc din Muntenia așa cum aceasta se cîntă la horă, ci într-un ferme¬cător stil de interpretare’ care poartă pecetea viguroasei și alesei sale personalități. Dacă îndeobște, la începutul carierei, s-a străduit să reproducă cîntecele pe care le-a învățat cît mai fidel, odată ce maturizarea ei artistică s-a desăvîrșit, ea a supus aproape întotdeauna melosul și poezia populară unor prelucrări creatoare, filtrînd totul printr-o fericită sensibilitate și un de-sâvîrșit gust artistic. „Cine calcă silaba românească, stilul ți cîntarea, ca subtila Mărie Tănase ? Diavolul. Nici el!” – scria Tudor Arghezi despre marea noastră artistă, care, tot după el, „a creat folclorul românesc din nou”.
Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913 în București. S-a stins tot aici, la 22 iunie 1963, secerată de o cumplită boală : cancer la plămîni.
Irezistibil atrasă spre artă., Maria Tănase s-a dovedit a fi un talent multilateral. S-a evidențiat ca actriță de teatru și film ca solistă de operetă, ca stea de revistă, dar mai ales ca interpreta de folclor, La 2 iunie 1937 a debutat în Compania ,,Cărăbuș” a lui Constantin Tănase. A strălucit apoi în nenumărate spectacole ale teatrelor de revistă „Alhambra”, ..Gioconda”, iar după război în Ansamblul de estradă și în Teatrul satiric-muzical „Constantin Tănase”, A jucat pe scena Teatrului Municipal in Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihai Davidoglu (1956). A cîntat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatzky (1946). A cîntat în filmele România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul Amintiri din București (1958).
Trebuie însă precizat că în mai toate spectacolele de estradă și de revistă, ca și în filme, Maria Tănase a cîntat melodii populare sau in stil popular. Așijderea în numeroasele ei turnee din țară — în ultimii 15 ani de viață a participat la mai bine de 40. de turnee în toate provinciile României ! – ca și în •turneele de peste hotare : la New York, la Expoziția internaționala din 1937, unde a cîntat împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu ; în primăvara anului 1941 la Istanbul, împreună cu un colectiv de revistă condus de Nicu Kirițescu și Aurel Maican., unde în vreo 60 de spectacole a cîntat, cu răsunător succes, alături de folclor muzical românesc, și cîntece populare turcești, învățate pe loc de la un rapsod ambulant, care de altminteri a fost solicitat să o acompanieze în luxoasa sală Taxîm. Muzică populară a cîntat și în turneul pe care l-a făcut în octombrie 1956 în Iugoslavia, împreună cu Orchestra „Barbu Lăutaru”, ca și în Bulgaria, în iunie 1959, cu Orchestra „Doina Argeșului” din Pitești. Cîntece populare și „cîntece românești”, create de compozitorii noștri de muzică ușoară, în spirit popular, a cîntat și în numeroase restaurante bucureștene, mai ales în perioada interbelica : ..Neptun”, „Wilson”, „Parcul Aro”, ,,Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa înaltă” din Tîrgul Moșilor ș.a
La radio a debutat, cîntînd muzică populară, la 20 fe¬bruarie 1937, Primele discuri le-a imprimat însă cu un an înainte, pentru casa ,,Columbia”. Au urmat numeroase altele, pentru aceeași casă de discuri, apoi pentru casa „Electrecord”. A făcut numeroase înregistrări pe bandă de magnetofon în stu¬diourile Radioteleviziunii Române. O seamă de piese au fost înregistrate în mai multe rînduri. Compararea celor imprimate în perioada interbelică, cu versiunile lor înregistrate în anii maturității ei artistice, ar fi de mare interes : s-ar desluși pro¬cesul evoluției concepției interpretative.
Atenție deosebită o merită cîntecele populare românești cîntate în limba franceză, între care : Doina (Doina din Dolj), Danse montagnarde (Uhâi bade), La malediction d’amour (Cine iubește și lasă) și Tiens, tiens, tiens et na l (lac-așa). Traducerea poeziilor a fost făcută, din inițiativa Măriei și în strînsă colaborare cu ea, de doctorița Nicole Sachelarie. Cîntate cu participarea proprie artistei, într-o impecabilă pronunție, ele au fost editate pe un disc mic Electrecord (EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cîntece ale artistei, cîntate în românește într-un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins in anul 1965 cu „Grana prix du disque” (marele premiu al discului), decernai de Academia „Charles Cross” din Paris. Inallâ prețuire postuma a unei iniția¬tive de a tălmăci stihurile unor cîntece populare românești într-o limbă de largă circulație, spre a le spori accesibilitatea, inițiativă pe care Maria Tănase a izbutit s-o înfăptuiască, risi¬pind astfel neîncrederea celor ce socoteau fără rost o aseme¬nea încercare.
În anul 1952, Maria Tănase a fost solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cînt popular nou creată. Din anul 1962 o găsim – la cererea ei – îndrumînd „Taraful Gorjului” din Tîrgu-Jiu și soliștii acestuia. La 1 mai 1963, după un concert în Hunedoara, este nevoita să părăsească un îndelungat turneu al popularului ansamblu gorjenesc, doborîtâ de boală.
Valoroasa activitate artistică pe care Maria Tănase a pus-o în slujba cîntecului românesc a fost cinstită cu „Ordinul Muncii”, „Premiul de Stat” (1955) și titlul de „Artistă emerită” (1957).
Albumul de față înmănunchiază cele cinci discuri de 30 cm diametru editate de casa „Electrecord”, mai toate după înregistrări radio: EPE 0135, 0193, 0221, 0282 și 01282. Cele 62 de melodii populare gravate pe aceste discuri alcătuiesc o pitorească „geografie muzicală” a României.

DISCUL NR. 1 (EPE 0135)
1. DOINĂ DIN MARAMUREȘ
Doină propriu-zisă. Obișnuit este o cîntare de largă respi¬rație melodică, mînuită cu libertate creatoare de către interpret. Forma variantei de față este însă aproape imuabilă, urmare poate a modelului pe care l-a avut Maria Tănase cînd a învâțat-o. Poezia alternează aici cu două refrene, în sinul cărora se evidențiază cuvîntul dui, repetat de mai multe ori. în cîntarea solistei, intonarea acestui cuvînt aduce voit cu glas de fluier mare ori de caval în registrul grav, în vreme ce în bătrîna „hore lungă”, cum e numită doina în partea locului, asemenea refrene sînt împodobite de ciudate întorsături melodice, oarecum sughițate, „noduri” cum li se spune pe alocuri. Datorită talentului creator al artistei, doina de față apare ca o izbutită stilizare.
2. LUNG ÎI DRUMUL GORJULUI
Vestită sîrbă gorjenească, popularizată prin anul 1937 de Maria Lătârețu, cea mai strălucită cîntăreață a Gorjului. Vigu¬roasă și totodată veselă, această sîrbă cîntă dorul și dragostea.
3. DODĂ, DODĂ
Cîntec de petrecere bănățean, învățat după o înregistrare pe bandă de magnetofon, făcută in studioul din București al Institutului de folclor (actualmente Institutul de cercetări etno¬logice și dialectologice), în februarie 1951, de la Magdalena Biriescu, țărancă din Criciova, jud. Timiș. Extraordinar talent nativ, viața i-a călăuzit pașii spre profesionalism. Descoperită de scriitorul acestor rînduri în Caransebeș, unde cîntă împreună cu vestita orchestră a lui Iosif Perescu, a făcut primele ei înregistrări pe disc pentru Arhiva de folklore a Societății compozitorilor români în martie 1943. Mai tîrziu a fost înregistrată în mai multe rînduri pe bandă de magnetofon de cercetătorii In¬stitutului de folclor.
Maria Tănase nu păstrează cu rigurozitate ritmul șchiop specific acestui cîntec, ritm a cărui formula de bază este alcătuită din trei timpi, cel dinții cu ceva mai lung (cunoscutul ritm al unor jocuri bănățene „de brîu”). Ea însuflețește cîntecul așa cum îi poruncește propria ei simțire, într-o interpretare ce poartă pecetea personalității sale.
4. ASEARĂ ȚI-AM LUAT BASMA
Cîntec orășenesc de petrecere, probabil de creație lăută¬rească. La începutul fiecărei „strofe melodice”. Maria Tănase rărește însă mult melodia, ca să revină curînd, treptat, la cursul ritmic obișnuit. Acest procedeu, destul de curent cînd asemenea cîntece se cîntă la chef, îl vom întîlni și în alte piese ritmate din repertoriul solistei.
5. CÎNTEC DIN OAȘ
Este de fapt o „țipuritură” oșenească, strigătură cîntată într-o manieră specifică pe o formă simplificată a melodiei instrumentale, cu care se împletește într-o pitorească eterofonie. Textul de față reprezintă însăilarea a trei strigături – trei „țipurituri” – distincte. Și aici întîlnim, în cîntarea solistei, acea rărire temporară la început de frază. Orchestra de acompaniament întregește cu măiestrie cîntarea: glas și instrumente se contopesc într-un tot artistic de înaltă valoare.
6. PE VALE, ȚAȚO, PE VALE
Cîntec de dragoste de stil vechi, învățat dintr-o culegere făcută pentru Arhiva do folklore a Societății compozitorilor români de Constantin Brăiloiu, in iunie 1939, de la Veta Diaconu, țărancă din Izvoare, jud. Prahova. Inflexiunile cromatice, de factură orientală, ale melodiei, duc ^onuiala la obîrșia ei lăutărească.
7. BUN îl VINUL GHIURGHIULIU
Cunoscutul „cîntec de pahar” moldovenesc, în ritm de geam-para (trei timpi cu cel din urmă ușor mai lung). Prima linie melodică este mult lărgită la început, apoi cîntarea revine la ritmul obișnuit.
8. CINE IUBEȘTE Șl LASĂ
Unul din cele mai frumoase și mai apreciate cîntece din repertoriul Măriei Tănase. După Harry Brauner, în 1932, cînd a fost cules de la Rafira Husea din Drăguș, jud. Brașov, cîn-tecul trăia doar în amintirea ei. Preluat, „Tîrîișul șarpelui” a dobîndit o nouă viață. Fără această îndoită intervenție, culegerea cîntecului și învățarea lui de către artistă, s-ar fi pierdut fără doar și poate o creație de mare valoare a geniului popular. Interpretarea din înregistrarea de față relevă cu dramatism cumplitul blestem împotriva celui ce-și trădează dragostea : „Tîrîișul șarpelui / Și pasul gîndacului ; / Vîjîitul vîntului, / Pulberea pâmîntului l”
9. MĂI GHEORGHIȚĂ, UN’TE DUCI ?
Cîntec orâșenesc-lăutâresc ,>de mahala”, cu vădit caracter oriental. De remarcat varietatea structurii sale ritmice, în care alternează formule binare cu formule ternare.
10. ASTĂ NOAPTE TE-AM VISAT
Cîntec bănățean învățat de la aceeași Magdalena Biriescu (de la care a învățat și cîntecul de petrecere „Dodă, dodâ”), după o înregistrare pe disc a Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români din martie 1943. Melodia, deosebit de frumoasă, poartă un text de ,,dor greu”, nu mai puțin frumos. De aci larga popularitate pe care a dobîndit-o cîntecul.
11. IAC-AȘA
Creație pare-se semicultă, poate de obîrșie lăutărească. Melodia cromatică, ca și ritmul, îi conferă un pronunțat caracter oriental. După Petre Ghiață și Clery Sachelarie (soțul artistei), autorii volumului Maria ‘fanase și cîntecul românesc (București, 1966), ar fi vorba de o prelucrare a Măriei, căreia îi aparține și poezia, după o melodie dobrogeană,
12. ASEARĂ VÎNTUL BĂTEA
Cîntec transilvănean în mișcare și ritm de joc. După Harry Brauner. cîntecul a fost popularizat de Maria Tănase cu prilejul Festivalului mondial al tineretului! și studenților din anul 1953, împletind părțile cîntate, oarecum languroase, cu strigă¬turi voinicești, artista a înzestrat cîntecul cu un fermecător contrast.
13. CIULEANDRA
Preluînd melodia jocului muntenesc Ciuleandra, la început într-o mișcare domoală, mișcare pe care o iuțește pas cu pas, împletind-o cu strigături-comenzi, și acestea tot mai vii, Maria Tănase a creat o piesă de foarte mare succes.

14. DRAGI MI-S CÎNTECELE MELE
Aranjament revuistic de H. Mălineanu, a fost lansat în „Concertul popoarelor” în cinstea Festivalului mondial al tineretului și studenților din 1953. După o introducere compusă de Mălineanu, prilej de a enunța un vibrant mesaj patriotic : „Dragi mi-s cîntecele mele / Că simt țara mea în ele…”, urmează o scurtă suită de cîntece din repertoriul Măriei : o doină despre Iancu Jianu. un fragment din ,,Colo-n vale-n gră¬diniță” (cu alt text, ocazional) și cunoscuta sîrbă gorjenească „Leliță cîrciumăreasă”. H. Mălineanu a declarat cele ce ur¬mează autorilor volumului Maria Tănase și cîntecul românesc (p. 153) : „Vibrația la care a putut să aducă sala Maria Tănase in momentul cind a interpretat „Dragi mi-s cîntecele mele”, reprezintă una din performanțele artistice, pe care am înregistrat-o vreme de 365 zile, seara de seară, cu aceeași inten¬sitate și dăruire. Nici un elogiu, nici un cuvînt de mulțumire nu-s îndestulătoare, spre a exprima omagiul meritat de Maria pentru arta desâvîrșită, cu care a stabilit atunci preeminența cîntecului românesc între atitea șlagăre de circulație mondială ale creației de muzică ușoară de peste hotare”.

DISCUL NR. 2 (EPE 0193)
1. BUTELCUȚA MEA
,,Cîntec de pahar” moldovenesc într-o inspirată prelucrare a Măriei Tănase.
2. FRICĂ MI-E CĂ MOR CA MÎINE
Vezi Discul nr. 5, melodia 7.
3. MI-AM PUS BUSUIOC ÎN PĂR
,,Cîntec românesc” compus de Ion Vasilescu. cu poezia de același, în colaborare cu Nicu Kanner. A fost compus în vara anului 1938 și lansat în cadrul revistei „Constelația Alhambrei” în toamna aceluiași an. Este unul din cele mai inspirate cîn¬tece de acest gen, iar interpretarea Măriei Tănase l-a făcut vestit atit în țară cit și peste hotare.
4. MÎINE TOȚI RECRUȚII PLEACĂ
Cîntec-romanță ,,de mahala”, de creație lăutărească, cu vădit iz oriental, ca mai toată muzica de acest gen. l s-a adaptat o cunoscută și răspîndită poezie de militărie, agre¬mentată pe alocuri cu interjecții și refrene pe potriva gustului suburban. Maria Tănase îl cînta cu participare și patosul pro¬priu acestui fel de cîntece,
5. MĂRIOARA
Cîntec de stil nou în ritm și mișcare de sîrbâ, cîntat cu ne¬tăgăduita vervă și voie bună, Poezia, plină de haz, despre cel care dă tot peste Mării, Mărite și Marioare, este o inspirată creație a Măriei Tănase.
6. COLO-N VALE-N GRĂDINIȚĂ
Cîntec de stil nou din Muntenia. Este binecunoscut din pre¬lucrarea pentru solist și cor a lui D. G. Kiriac, cu titlul Foaie verde lâmîițâ. Maria Tănase îl cîntă intr-o mișcare foarte vie, imprimîndu-i o dinamică particulară, la care contribuie și acompaniamentul de sîrbă.
7. AM IUBIT ȘI-AM SĂ IUBESC
Cîntec lăutăresc ,,de mahala”, mult cîntat în perioada in¬
terbelică. Interpretarea solistei, cu rărirea liniilor melodice în¬
deosebi la început de frază, crează o vădită atmosferă de pe¬
trecere, de chef.
8. UHĂI, BADE l
Este prelucrarea unei „jicnești” a păcurarilor din Mărginimea Sibiului, făcută – după Petre Ghiață și Clery Sachelarie – de solistă. Este o ingenioasă împletire a unor părți cîntate cu ,,strigături” clamate în cel mai neaoș stil, subliniind cu haz poezia, de fapt însăilarea cîtorva strigături inspirate din viața păstorească. Varianta de față a fost preluată într-o vreme de mulți alți cîntăreți de muzică populară.
9. AGURIDĂ, AGURIDA
Vechi cîntec orășenesc de stil oriental, asemănător celor la modă pe vremea lui Anton Pann. Glasul expresiv al solistei este susținut de acompaniamentul „gonit” al orchestrei, Din contrastul dintre acest fel de acompaniament, alert și parcă nervos, și melodia de largă cantabilitate, rezultă un efect pi¬toresc deosebit.
10. MĂRIE Șl MĂRIOARA
Cîntec de stil nou din repertoriul lăutarilor argeșeni Ioniță Bădiță, Ion Matache, Luca Codin ș.a., care-l cîntau cu vervă în cor, însoțindu-și glasul cu instrumentele, în cîrciumile din „Piața Mare” a Bucureștiului din perioada interbelică. Cîntecul a fost înregistrat în acea vreme pe disc și cîntat la microfonul posturilor de radio. Maria Tănase îi păstrează cu fidelitate atît linia melodică cît și poezia.
11. HAI IU, IU…
Cîntec de petrecere ardelenesc-bănățean. „De proveniență incertă”, după Harry Brauner, el s-a bucurat pe vremuri de o foarte largă circulație în toată țara. Maria Tănase adaugă poeziei alte cîteva texte, sporindu-i umorul. La începutul fiecărei cîntări remarcăm acea rărire temporară a ritmului, de care a mai fost vorba.
12. SE TEME ION CĂ MOARE
Este un „cîntec al bîlbîitului” din repertoriul transilvănean. Feluritele variante ale melodiei circulă cu poezii diferite, obiș¬nuit satirice. Solista subliniază cu haz bîlbîiala, în cazul de față, pe cît se pare. din pricina sughițului omului „mort de biat”.
13. CÎNTECUL BUCIUMULUI (TULNICUL)
În folclorul din Maramureș și din Țara Oașului viețuiește încă acest interesant cîntec „al trimbiții”, cum i se spune bu¬ciumului în partea locului. Tîlcul său este următorul : O tînără păstoriță este atacată de tîlhari. înainte de a o lega și poate de a-i lua viața, ea cere căpeteniei îngăduința să mai sune din bucium. De trei ori a sunat copila din străvechea unealtă muzicală a păcurarilor noștri. Din viersul ei părinții și sătenii au deslușit aievea ce s-a intîmplat ; aleargă cu mic cu mare, prind hoții pe cale să plece cu turma de oi și o salvează pe tînără eroină.
Melodia acestui interesant cîntec bucolic, cu vechi ecou epic, este construită pe întorsăturile tipice ale buciumului, așa cum ele răsună în nordul Transilvaniei, ca și în Bucovina învecinată. Cîntecul vrea totodată să arate că și instrumentul poate să „vorbească”, să transmită un mesaj perfect inteligibil celor ce știu să-l descifreze.
DISCUL NR. 3 (EPE 0221)
1. LUME, LUME
Cîntec lăutăresc orășenesc de petrecere, larg popularizat nu demult de Ion Crețu, cunoscutul cîntăreț moldovean. Maria Tănase relevă cu puternică participare afectivă frumusețea liniei melodice și tristețea pe care o degajă poezia despre viața trecătoare.
2. TREI FOCURI ARD PE LUME
De fapt „Trei focuri arde pe lume”, cu o specifică lipsă de acord gramatical, pe care solista o păstrează aidoma. Este un inspirat cîntec orășenesc de creație lăutărească. Interven¬țiile acordeonistului Fărâmiță Lambru, excepțional talent scos la iveală și făcut cunoscut de Maria Tănase, colorează melodia, accentuîndu-i caracterul „de mahala” sau , țigănesc”, cum i se spune îndeobște. Interpretarea solistei adaugă subtile întorsă¬turi melodice bogat ornamentate, pline de „doruri și jale”, cum judicios observă Harry Brauner.
3. UN ȚIGAN AVEA O CASA
Cîntec orășenesc, cu text narativ. Spre deosebire de bala¬dele propriu-zise, cu pregnant caracter recitativ, melodia aces¬tuia este clădită pe un ritm regulat, cursiv.
4. BADE, DIN DRAGOSTEA NOASTRĂ
Cîntec bănățean. Harry Brauner afirmă că Maria Tănase l-ar fi învățat din culegerile Arhivei de folklore a Societății com¬pozitorilor români, In colecțiile acesteia există într-adevăr o excepțională variantă, culeasă și înregistrată pe cilindru de Constantin Brăiloiu în vara anului 1935. de la Cătălina Zgă vîrdea din Jupa, județul Caraș-Severin, imprimată mai tîrziu, în două rînduri, pe disc (in iunie 1935 și in aprilie 1938). Com¬pozitorul Constantin Palade a folosit melodia acestui cîntec pentru proclamația revoluționarului ardelean Gheorghe Doja, din cantata sa pentru bariton, cor mixt și orchestră Baladă despre Gheorghe Doja (1951). Credem însă că Maria Tănase a învățat cîntecul din altă sursă, poate cu ocazia peregrinărilor sale pe meleagurile Banatului. Ar pleda în acest sens faptul că poezia cîntecului este alta decît cea a variantei din arhiva bucureșteană, cîntată pe o frumoasă poezie de dragoste : „Frumos bade, trandafir”. Intr-adevăr, nu era nici un motiv ca solista să cînte melodia cu altă poezie, mai puțin realizată din punct de vedere artistic.
5. VĂLELEU
Această „mică glumă muzicală”, cum o caracterizează Harry Brauner, pare să aibă la obîrșie un cîntec copilăresc din Moldova. Așa cel puțin trădează înfățișarea melodiei, cît mai ales poezia și chipul în care este pronunțată.
6. HAI, MAICĂ, LA IARMAROC
Cîntec „di jăli” bucovinean din colecțiile Arhivei de fol¬klore a Societății compozitorilor români. După Harry Brauner, cîntecul a fost cîntat cu foarte mare -succes de către o ță¬rancă din Fundu Moldovei, în anul 1937, la un festival de la Londra. Maria’Tănase îl cîntă cu patos, subliniind tîlcul versu¬rilor. Cu ascuțiș critic, poezia pomenește de „bogătanii” care ar acapara norocul, dacă acesta ar fi de vînzare, spre a-l vinde apoi, cu mare cîștig.
7. PE DEAL PE LA CORNĂȚEL
• Vechi cîntec din Muntenia, caracterizat prin ritmul săi oarecum legănat, într-o mișcare domoalâ. Maria îl cîntâ îr forma statornicită de o îndelungată tradiție. Este unul dir puținele cazuri în care aportul ei creator este minim.
8. ZISE MUMA CĂTRE MINE
Cîntec doinit din partea de miazăzi a Transilvaniei. Debitu „parlando”, oarecum vorbit, al cîntării, contrastează cu cantabilitatea refrenului. Textul satirizează pe cei care se căsătoresc lăcomind la avere.
9. NICI ACELA NU-I FECIOR
Cîntec voinicesc maramureșean din perioada interbelică exprimînd protestul împotriva jandarmilor abuzivi. După Harry Brauner, Maria Tănase l-a învățat în cursul anului 1930, după o înregistrare din Arhiva de folklore a Societății compozitorilor români. Acompaniamentul foarte frumos al orchestrei îi imprimă ritm și mișcare de „învîrtită” sud-ardelenească. Se creează în acest chip o interesantă și pitorească sinteză între un cîntec ritmat maramureșan și un joc în ritm șchiop propriu zonei meridionale a Transilvaniei. La fiecare început de „strofă melodică” mișcarea este mult rărită, procedeu pe care l-am mai întîlnit și în alte piese. De aci un remarcabil efect artistic.
10. NU VINE MÎNDRU, NU VINE
Cîntec din partea de miazănoapte a Transilvaniei. După Harry Brauner provine dintr-o culegere maramureșană a Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români, Versiunea originală a suferit însă o seamă de prefaceri, Maria Tănase l-a cîntat pentru prima dată în anul 1936, Interpretarea, cu vădit dramatism, subliniază poezia, inspirată de o dragoste părăsită. Cele patru versuri de la sfîrșit vorbesc despre puterea de alinare a cîntecelor, a „horelor” în graiul locului. Aceste versuri și altele asemenea sînt – după spusele lui Constantin Brăiloiu — cele mai adînci cuvinte care s-au spus vreodată despre rostul muzicii în viața oamenilor.
11. TRENULE, MAȘINA MICĂ
Cîntec de stil nou, larg popularizat în perioada interbelică îndeosebi de lăutarii argeșeni, care cîntau zi de zi în localurile din preajma „Pieței Mari” a Capitalei. Acompaniamentul de sîrbă imprimă nerv și mișcare,
12. DOINĂ DIN DOLJ
Doină propriu-zisă, într-o fermecătoare interpretare o poartă pecetea înaltei personalități creatoare a Măriei Tănase. Ea nuanțează si subliniază cu subtilitate și dramatism antiteza dintre simțămintele față de un soț urît și nedorit, impus tinerei femei fiindcă era bogat, și simțămintele pe care le-ar încerca alături de omul drag, frumos și sărac. Din nefericire, acompaniamentul de plan — pe alocuri arbitrar, operînd cu artificii străine cîntecului popular —nu susține în măsura dorită cîntarea minunat de expresivă a Măriei. Versurile, de o înaltă ținută și valoare artistică, sînt, după Petre Ghiațâ și Clery Sachelarie, create de artistă. Ele respectă însă cu sfințenie prozodia și magistica populară.
13. CÎTE MUTE, CÎTE SLUTE ,
În cel mai neaoș spirit folcloric, Maria Tănase „strigă” pe o „învîrtită” sud-transilvăneană cîntată și ea, de clarinetistul orchestrei, pare-se Traian Lăscuț-Făgărășanu, într-un frumos stil local. Strigăturile satirizează cu robust umor pe de o parte soțul de nimic, iar pe de altă parte, bărbatul frumos și ușuratic, de care „mîndruțele” e bine să se ferească.
14. AM AVUT TREI MÎNDRULIȚE
Cîntec ardelenesc de largă circulație, cunoscut îndeobște cu textul „De s-ar afla cineva”. Maria Tănase a avut drept model varianta vestitului cîntâreț Ion Ioviță-Luță, feciorul nu mai puțin vestitului rapsod al Banatului Luță Ioviță.
DISCUL NR. 4 (EPE 0282)
1. PÎRÎUȘ, APĂ VIOARĂ
La obîrșie este un joc din sudul Transilvaniei, pare-se o .hațegană”. Maria Tănase l-a supus la o laborioasă prelucrare. afectîndu-i îndeosebi mișcarea, pe care o mînuiește cu multă libertate, rărind-o ori accelerînd-o, în procesul interpretării poeziei.
2. CÎNTEC DE NUNTĂ DIN FĂGĂRAȘ
Sînt de fapt două cîntece de nuntă închinate miresei, pe care tradiția dintr-o destul de întinsă zonă din partea de miazăzi a Transilvaniei le îngemănează într-o singură cîntare. Este cîntat, pe alocuri, de prietenele miresei în decursul ceremoniei îmbrăcării și împodobirii ei, iar în alte locuri, de fetele și nevestele din alaiul nupțial, în clipa solemnă a despărțirii de părinți și de casa părintească. După datină este cîntat pe singură voce de grupul cîntărețelor ocazionale, în cazul de față, străvechiul cîntec – ori străvechile cîntece – a dobîndit rol concertistic: solista cîntâ acompaniată de orchestră. Este o nouă pildă de largă popularitate a unui cîntec tradițional, înzestrat cu o nouă funcție, constrîns pînă în această clipă ca o circulație restrînsă și în spațiu și în timp. Harry Brauner ne informează că Maria Tănase l-a învățat după o înregistrare de cilindru de fonograf făcută în anul 1929 la Drăguș, jud. Brașov, de o echipă de cercetători ai Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români, sub conducerea lui Constantin Brăiloiu.
3. CÎNTEC DE LEAGĂN
Maria Tănase interpretează cu aleasă simțire acest vechi cîntec de leagăn maramureșan. Sfătuită de Harry Brauner, l-a învățat în anul 1936 dintr-o culegere din 1930 a Arhivei de folklore. Ritmul iambic, molcom și legănat, este anume sorocit adormirii „coconilor”, cum sînt numiți pruncii în Maramureșul Voievodal. Versurile mărturisesc o aleasă și totodată gingașe măiestrie artistică. Din bogata lor imagistică trebuie neapărat reținută ideea creerii bătrînei doine : „Doina din ce s-o făcut ? ‘ Dintr-o gură de mic prunc. / L-o lăsat, maica, dormind, / L-o găsit doina zicînd”
4. ASTĂ IARNĂ ERA IARNĂ
Cîntec de stil nou din Muntenia, larg răspîndit în perioada interbelică. Difuzat îndeobște de lăutari, îl caracterizează o melodică de largă respirație, cu unele inflexiuni cromatice, amintind muzica orientală.
5. PÎNĂ CÎND NU TE IUBEAM
Vechi cîntec orășenesc, cu versuri în metru popular și refren. A fost publîcat de Anton Pann în culegerea sa Spitalul .’flerului, broșura a 3-a (1852). Poezia ascunde acrostihul Parase (h) evita”. Este o creație a sa ori prelucrarea unei poezii populare mai vechi, după cum creație proprie poate să fie și melodia, puternic înrîuritâ de muzica orientală, după moda timpului. Cîntecul a fost popularizat printr-o inspirată armonizare pentru voce și pian a lui Constantin Brâiloiu, după transcrierea din notația psalticâ a lui Anton Pann făcută de loan Chirescu, Victor Predescu, care o acompaniază pe Maria Tănase, subliniază caracterul oriental al cîntecului, acordindu-și vioara în așa chip incit să poată cînta deodată, pe două coarde, melodia în octave.
6. CÎND TOCA LA RADU VODĂ
Vechi cîntec orășenesc, cu poezie în metru popular, in ar¬ticolul Lăutarii si compozițiile lor, publicat în ziarul Buciumul din 21 noiembrie/3 decembrie 1864, Nicolae Filimon afirmă că este o creație a lăutarilor bucureșteni, de pe vremea lui Ion Caragea, Alexandru Șuțu și Grigore Ghica Vodă, deci între anii 1812-1828. El găsește că în melosul său „domină ele¬mentul muzicii orientale”. Nu știm care a fost înfățișarea me¬lodiei în timpul lui Filimon — cea mai veche melodie publicată pe care o cunoaștem, culeasă în Buzău, a apărut în anul 1909 in culegerea lui P. Ciorogariu, Cîntece din popor – aceasta insă, ca și varianta Măriei Tănase, prezintă mai degrabă unele intonații de romanță, aidoma altei variante publicată nu de¬mult (1955 și 1978) de G. Ciobanu.
7. CÎT Îl MARAMUREȘUL
Vestit cîntec maramureșan, cunoscut și sub numele „Cîte flori pe Iza-n sus”. ÎI caracterizează, înainte de toate, ritmul său legănat, bazat pe alternarea iambului cu troheul. Maria Tănase îl cîntâ, într-o interpretare proprie, mai rar decît se obișnuiește.
8. UITE DEALUL, UITE VIA
Maria Tănase a învățat aceasta cunoscută sîrbă gorjenească de la lăutăresele din partea locului, descoperite și puse in lumina în urma unei cercetări monografice din 1930, efec¬tuată de cercetătorii Arhivei de foklore a Societății compozi¬torilor români, sub conducerea lui Constantin Brăiloiu. Cea mai veche variantă înregistrată pe disc „Columbia” a fost fă¬cută de la Ilinca V. Pobirci din Runcu, jud. Gorj, în anul 1934, sub supravegherea artistică a Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români.
9. PE ULIȚĂ MAI COLEA
Cîntec din Transilvania. Este unul din cele mai frumoase din repertoriul gravat pe discurile de față în ciuda simplității lui — este alcătuit dintr-o singură secțiune melodică urmată de un refren de aceeași structură metrică – interpretarea în¬cărcată de emoție a Măriei îi împrumută amploare.
10. LUNCA, LUNCĂ
Cîntec specific Munteniei subcarpatice, larg ‘difuzat de lău¬tarii din partea locului. Poezia conferă grandoare epică în-. semnătății pe care o are dragostea.
11. RĂU MĂ DOARE INIMA
Vechi cîntec bucovinean din colecțiile Arhivei de folklore a Societății compozitorilor români. Maria l-a învățat după un disc înregistrat în anul 1934, de Constantin Brăiloiu, de la Pro¬fira Topliceanu, țărancă din Capu Cîmpului, jud. Suceava. In¬terpretarea -subliniază cu emoție poezia, care vorbește de o durere adîncă, care nu poate fi mărturisită.
12. BĂTRÎNEȚE, HAINE GRELE
Cunoscută romanță populară, răspîndită în toată țara. Vizi¬bil emoționată, Maria Tănase se identifică parcă cu înțelesul cîntării căreia îi dă viață.

DISCUL NR. 5 (EPE 01282)
1. MĂ DUSEI SĂ TREC LA OLT
Cîntec orășenesc transilvănean, alcătuit din dquă părți dis¬tincte, una doinită și alta mișcată. Se remarcă o lărgire a liniei melodice, ceea ce necesită unele repetări în cuprinsul versu¬rilor, spre a le potrivi cu noua dimensiune a melodiei. Poezia vorbește cu haz de trecerea înot a Oltului.

2. CINE M-AUDE CÎNTÎND
Cîntec doinit sud-ardelenesc. Melodia poartă o frumoasă poezie despre cîntat: cîntecul nu înseamnă lipsă de griji ci, adesea, contrariul. Stilul „parlando” original este mult lărgit prin interpretarea expresivă, specifică solistei.
3. TĂTĂIȘE ȘI-O CUMNATĂ
Este o ,,învirtitâ” sud-transilvăneană specifică, caracterizată prin ritmul ei șchiop. Cîntarea solistei alternează cu strigături, totul in cel mai autentic spirit popular. Este cea mai veche înregistrare din cele cuprinse în acest album : a fost copiată după un disc înregistrat în perioada interbelică. Maria Tănase este acompaniată de doi populari muzicanți din acea vreme : Ștefan Bugeanu (armonică) și Vasilel Constantin (clarinet).
4. AȘ OFTA SĂ-MI IASĂ FOCUL
Sîrbă oltenească veselă și dinamică. Acompaniamentul deși cam ,,gros” îi subliniază caracterul. Maria Tănase a învățat-o de la Maria Lătărețu, care, după ce a făcut un prim lot de înregistrări pe discuri „Columbia” în septembrie 1937, sub, su¬pravegherea artistică a Arhivei de folklore a Societății compo¬zitorilor români, a început să cînte în mai multe restaurante bucureștene. Cea mai de seamă interpretă a folclorului muzical gorjenesc a numit acest cîntec de joc, pe care l-a înregistrat pe disc în 1937, ,,sîrbă de mahala”, spre a o deosebi de sîr-bele sătești.
5. EU PE BADEA-AM ÎNTREBAT
Cîntec sud-ardelenesc, caracterizat prin ritmul său trohaic, oarecum legănat și domol. Textul moralizator satirizează fetele ușuratice în dragoste.
6. MARIA NEICHII MĂRIE
Cîntec de foarte largă răspîndire, poate de obîrșie semi-cultă. Interpretarea Măriei Tănase lărgește debitul obișnuit al cîntării, imprimîndu-i totodată o notă de tragism, subliniind patetic suferințele dragostei neîmpărtășite.
7. FOAIE VERDE MĂRĂCINE
(FRICĂ MI-E CA MOR CA MÎINE)
Este o specie de doină „de dragoste”, cîntată mai ales de către lăutarii sătești din Muntenia. La baza variantei de față se află cîntarea unui țăran din Viișoara, jud. Teleorman, llie Năstase, înregistrat pe disc de Constantin Brăiloiu în anul 1932, pentru Arhiva de folklore a Societății compozitorilor români. După Harry Brauner această doină se numără între cele dinții cîntece populare învățate de Maria Tănase. Cintarea a suferit însă, în decursul timpului, o seamă de prefaceri, pînâ ce a dobîndit înfățișarea actuală. Este răscolitoare prin tristețea ei, „tristețe ce azi ne apare ca un presentiment al prea timpuriei sale dispariții”. Se spune că ascultînd-o răsunînd undeva în curtea Spitalului Fundeni, cu cîteva zile înainte de a se stin¬ge, Maria Tănase a murmurat : „Da, da, ca mîine mor și eu ! Așa cum spune cîntecul!” (Maria Tănase și cîntecul româ¬nesc, p. 251). în varianta de față, artista este acompaniată de Orchestra Victor Predescu, în vreme ce în varianta din discul nr. 2 (melodia nr. 2), este susținuta de Orchestra Ionel Banu. Deși sînt înregistrări diferite, făcute la date felurite, interpreta¬rea Măriei Tănase este aproape neschimbată, ceea ce presu¬pune o cristalizare datorită unor repetate cîntări precum și credința că aceasta este forma cea mai desăvîrșită a doinei „Frica mi-e că mor ca mîine”.
8. TODEREL
Cîntec maramureșean de petrecere preluat și prelucrat de Maria Tănase.
9. CE Ml-l DRAG MIE VARA
Cîntec ardelenesc de largă răspîndire, cu numeroase vari¬ante, dintre care îndeobște cunoscută este cea cu poezia „Somnu mi-i și pic de somn”. Debitul „parlando” originar este, ca de obicei, lărgit. Textul îngemănează două poezii diferite. Cea dinții prezintă o pilduitoare definire a cîntecului instru¬mental și a celui vocal: Badiu „zice” din fluier, în vreme ce mîndra cîntâ”.
TIBERIU ALEXANDRU