Descriere

”Măria cîntecelor”, iată frumosul nume dat aceleia care a fost MARIA TÂNASE, cea mai mare interpretă a cîntecului popular românesc. Artistă cu o intuiţie genială, dublată de un talent neîntrecut, ea a valorificat pentru întîia oară tezaurul muzical de pe toate meleagurile ţării, „neprelucrat”, cit mai auten¬tic, în toate graiurile muzicale, caracteristice flecarei regiuni.
Acum trei decenii, cînd nu-şi începuse minunata carieră, îmi amintesc felul pasionat în care asculta cîntecele ţărăneşti culese de mine din funduri de ţară pentru Arhiva de Folclor a Societăţii Compozi¬torilor Români sau pentru Institutul Social Român şi geniala uşurinţă cu care le asimila, redîndu-le pe loc, ca o creaţie personală.
Viziunea ei s-a lărgit de la repertoriul deprins acasă, în mahalaua bucureşteană, la cîntecul ţârânesc pe care a început să-1 iubească pătimaş, cântec ţărănesc ce nu putea fi ascultat decît la ţară, din gura cîntăreţilor anonimi. Cu vremea, Măria Tănase a ajuns ea însăşi o înflăcărată şi neostenită culegătoare de folclor, primenindu-şi şi îmbogăţindu-şi necontenit repertoriul. Printr-o susţinută acţiune de adevărat pionerat, ea a reuşit să impună folclorul nos’tej muzical şi celor mai pretenţioşi melomani.
Nenumăraţi au fost cei cărora Măria Tănase l e-fa dezvăluit frumuseţea cîntecelor noastre şi pe care i-a cîştigat pentru arta populară. Marii noştri muzicieni, poeţi şi scriitori, printre care George Enescu, Cons¬tantin Brăiloiu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Victor Eftimiu şi mulţi alţii, cuceriţi de personalitatea ei artistică desăvîrşită, i-au închinat gîndurile cele mai înaripate, în anul 1938 — la numai doi ani dela afirmare — Nicolae lorga, după ce a ascultat-o cîntînd, i-a spus :… „Eşti o adevărata „pasăre măiastră”, care ştie să „zică” cîntecele noastre, cum pînâ la vîrsta mea de aproape 70 de ani n-am auzit pe nimeni… Trebuie să biruieşti, pentrucâ dumneata ai o mare şi nobilă misiune de îndeplinit: să readuci cîntecul românesc, cîntecul poporului nostru, pe făgaşul lui autentic, unde, imî dau seama acum, după ce te-am auzit, că te poattâ Iară scrîntealâ paşii siguri şi sprinteni ai tinereţii dumitale. Misiunea aceasta, pe care dumneata n-o ştii încă în toate rosturile ei, dar o ştim noi, trebuie să iie îndem¬nul cel mai puternic în osteneala dumitale” (citat din volumul „Măria Tănase” de C. Sachelarie şi D. Ghiaţă). Măria Tănase a împlinit, cu prisosinţă, mesajul ce i-a fost încredinţat de marele cărturar şi prin aceasta a realizat o faptă de înalt patriotism.
Nenumărate sînt cîntecele de mult uitate, cunoscute de cîte un singur ţăran sau o singură ţărancă, prin cine ştie ce colţ de ‘ţară, cărora ea le-a dat viaţă, creîndu-le din nou şi semănindu-le cu dărnicie pretutindeni. .Cîntecul „Tîrîişul şarpelui”, de pildă, mai trăia doar în amintirea unei singure femei, cînd, în anul 1932, 1-am cules de la Rafira Hucea, în co-;muha Drăguş, din ţara Oltului. Preluat de Măria ‘Tănase, acest cîntec a prins aripi, a ajuns iubit şi cîn’.at de toată ţara şi, zburînd peste hotare, a obţinut în Franţa unul dintre marile premii internaţionale ale discului pe anul 1965.
Repertoriul vast pe care şi 1-a alcătuit (peste 400 da cîntece) cuprindea toate genurile de muzică populară felul neîntrecut al interpretării, glasul fermecător, cînd răscolitor, dramatic, cînd exuberant, mereu Silf de personal, stăpînind toată gama modulaţiilor sufleteşti, de la veselie pînă la duioşie şi pînă la tristeţea tragică, au făcut c.a Măria Tănase să înfăţişeze nu numai cîntecul popular în toată complexita¬tea lui, dar însăşi esenţa . sufletului celui care 1-a creat : a sufletului româneec.
Mănunchiul de cîntece din această antologie cuprinde melodii imprimate atît la începutul carierii, cît şi în perioada în care ajunsese să stăpînească acel stil personal, care 1-a îndreptăţit pe Tudor Ar-ghezi să spună ca ea „a creat din nou lolclorul”.
Lume, lume ne transpune din primele măsuri ale acompaniamentului instrumental în atmosfera suburbiei bucureştene de odinioară. Cîntat cu multă sen-sibilitaite de către Măria Tănase, acest cîntec s-a bucurat de o largă răspîndire, datorită mai ales textului plin de nostalgie şi nobleţei liniei melodice.
Următoarele două melodii (Trei locuri ard pe lume şi Un ţigan avea o casa) sînt de asemenea caracteristice cîntecului lăutăresc. Accentelor dureroase ale acordeonului din „Trei focuri ard pe lume”, interpreta le adaugă subtile „întorsături” de frază, bogate în ornamentaţii şi melisme specifice, pline de „doruri şi jale”.
În cîntecul bănăţean Bade, din dragostea noastră, învăţat de Maria'” Tănase după o înregistrare din Arhiva de Folclor, Cîntăreața se integrează admirabil stilului vocal prin subtilitatea interpretării şi imitaţia emisiunii locale caracteristice regiunii.
Mica glumă muzicală Văleleu, cu delicatul acompaniament al orchestrei, aduce o notă de umor ardelenesc în repertoriul cîntăreţei.
Hai maică, la iarmaroc este la origine un cîntec bucovinean din comuna Fundul Moldovei. Cîntat de către o ţărancă în anul 1937, în cadrul unor festi¬valuri folclorice la Londra, el s-a bucurat de un mare succes. Măria Tănase îl dramatizează, schim-bîndu-i mişcarea şi imprimînd dialectului local un caracter apropiat de folclorul ardelenesc.
Gingaşa melodie muntenească Pe deal pe la Cor-năţel este o reproducere fidelă a originalului.
Zise muma către mine aparţine repertoriului de odinioară din Ardealul de Sud, locul de başţiaă — de altfel — al mamei cîntăreţei.
Caracteristic cîntecului fecioresc maramureşan, Nici ccela nu-i fecior exprimă revolta tinerilor împotriva abuzurilor jandarmilor de odinioară. Măria Tănase a preluat această melodie în 1930 din Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor.
Făcînd parte din aceeaşi serie de cîntece mara¬mureşene, Nu vine mlndru, nu vine a fost cîntat de Măria Tănase pentru prima oară la Bucureşti în 1936. Interpretarea ei se depărtează de versiunea originală, printr-un caracter mai nostalgic.
Apărută între cele două războaie, melodia Trenule maşină mică era nelipsită din repertoriul tarafurilor argeşene, care o cîntau în „gura pieţii”. Gingaşul refren „Marioara lui nenicu, măi, măi” îi trădează originea modernă.
Doina din Dolj, admirabil interpretată de Măria Tănase în maniera folosită de cîntăreţele tarafurilor olteneşti, este o piesă de un copleşitor dramatism. Păcat că figuraţiile pianului imprimă acompania¬mentului un caracter oarecum convenţional.
Cîte mute, cîte slute face parte din repertoriul specific al strigăturilor fecioreşti. Unei melodii foarte răspîndite odinioară în Ardealul de Sud (cunoscută sub numele De s-ar alia cineva) cîntăreaţa îi alătură un text nou sub titlul „Am avut trei mîndruli|e”. Este de remarcat în interpretarea Măriei Tănase o oare¬care îndepărtare de la melodia populară originală printr-un rubato, pe care îl introduce în scopul valo¬rificării conţinutului de idei al textului.
HARRY BRAUNER

Maria Tănase est née à Bucarest en 1913. Ses parents, Ion Tănase, paysan de l’Olténie, et Ana Munteanu, paysanne de la Transylvanie, lui ont appris, dès son enfance, de nombreuses chansons populaires. Au cours des années, elle a enrichi son répertoire folklorique par des mélodies provenant de toutes les régions du pays. Son interprétation était très personnelle, tout en gardant le charme de l’authenticité et du style pratiqué par les chanteurs des régions respectives.
Artiste préoccupée sans cesse par la recherche de la perfection sous différents aspects, Maria Tănase a pratiqué aussi le théâtre de drame, la comédie musicale, l’opérette et Le genre revuistique. En même temps, elle s’est dédiée à la création en style folklorique, réalisant des chansons originales en tant que mélodie et versification.
Maria Tănase n’avait pas encore atteint 50 ans, quand une terrible maladie a mis fin, en 1963, à la vie de cette artiste qui réunissait, d’une manière exemplaire, l’originalité et l’authenticité.