Descriere
Cunoscînd-o pe Maria Tănase de la începutul carierei ei, ca unul ce i-a îndrumat primii paşi, ascult acest disc cu nostalgie şi admiraţie.
Din pricina unei boli neiertătoare, Maria Tănase a trăit, spre sfîrşitul carierei sale, una dintre cele mai dramatice tragedii : vocea ei, minunata ei voce, a început a da semne de oboseală. Dar, cu inteligenţa interpretului de geniu, ea a reuşit pe deplin să trans forme această deficientă într-o calitate nouă, care i-a dat putinţa să înfăţişeze într-un mod şi mai răscolitor adincul conţinut al cîntecelor româneşti. După pilda bătrînilor povestitori de balade, ea a transformat uneori linia melodică într-un zguduitor recitativ, în care vorbele „spuse” cu neîntrecută măiestrie şi sin¬ceritate făcea publicul să participe, să trăiască, să în¬ţeleagă marea artă a Măriei Tănase şi tragedia ei.
Cîntecele editate pe acest disc, deşi nu sînţ orînduite după un criteriu ştiinţific, reprezintă — luate în ansamblul lor — trăsăturile caracteristice ale unei perso¬nalităţi muzicale desăvîrşite, cea mai strălucită interpretă a muzicii noastre populare. Acest mănunchi de cîntece înfăţişează acele melodii, recreate de ea, în¬drăgite de ea, care — în admiraţia ascultătorilor — se confundă adeseori cu Maria Tănase însăşi.
Stilul creat de covîrşitoarea personalitate a Măriei Tănase trece dincolo de interpretarea ‘ţărănească sau lăutărească, datorită unui dramatism pregnant, care ilustrează textul într-un mod adeseori răscolitor. Trăirea artistică deplină a eliberat-o pe Maria Tănase — mai cu seamă în ultima perioadă a vieţii ei — de servitutea interpretării tradiţionale. Ea a modificat linia melodică, ritmul şi chiar textul cîntecelor culese şi învăţate, păstrîndu-le totuşi o prospeţime şi o au¬tenticitate impresionantă.
în acest sens trebuie înţeleasă afirmaţia celor care socotesc că Maria Tănase a recreat folclorul.
Butelcuţa mea este un vechi cîntec moldovenesc „de pahar”. Ritmul viu şi textul îi îngăduie Măriei. Tănase să-i imprime o notă glumeaţă, plină de voie bună.
Vechea „dragoste” muntenească (cum i se spune în terminologia locală) Frică mi-e că mor ca mîine era nelipsită din repertoriul lăutarilor săteşti, mai cu seamă „la masa mare” a nuntii. Acest cintec, printre primele învăţate de Maria Tănase, a suferit multe transformări în interpretarea artistei, pînă a dobîndit ultima înfăţişare, atit de răscolitoare prin tristeţea ei, tristeţe ce azi ne apare ca un presentiment al prea timpuriei sale dispariţii.
Din iniţiativa regretatului compozitor Ion Vasilescu, pe atunci director al teatrului „Alhambra”, Maria Tănase a apărut în anul 1938, pentru întîia oară, pe scena teatrului de revistă, unde a d:vedit un surprinzător talent dramatic. In Mi-am pus busuioc în păr, anume scris pentru ea — deşi pînă atunci nu cîntase decît muzică populară — Maria Tănase a fost uluitoare. Mii şi mii de spectatori veneau anume la „Alhambra” pentru a o admira şi aplauda. In cîteva săptămîni melodia, legată de numele cintăreţei, s-a răspîndit în întreaga tară, devenind cel mai popular „şlagăr” al zilei. Şi, iată cum, după peste trei decenii, Busuiocul lui Ion Yasilescu, .aproape confundat cu o creaţie populară, este atit de iubit, incit numeroşi cîntăreti se străduiesc să-1 cînte şi îl cîntă aşa cum 1-a interpretat Maria Tănase. Mîine toţi recruţii pleacă este prin excelentă un cîntec „de mahala”, apropiat de romanţă, cu acele „întorsături” şi ornamentaţii caracteristice muzicii ori¬entale atît de răspîndite printre lăutarii de odinioară. Prezentînd acest cîntec, Maria Tănase reînvie nostalgica atmosferă a mahalalei bucureştene de altădată. Textul este îmbogăţit de cîntăreată cu diferite formule luate din cîntecele ardeleneşti. La începutul secolului a apărut în folclorul nostru, mai cu seamă în Muntenia aşa numitul „Cîntec modern” (expresia aparţine specialiştilor), liric prin excelentă, cu un ritm mai vioi şi cu nelipsitul refren, de cele mai multe ori gingaş şi spiritual. Create la ţară şi vehiculate în mare măsură de către celebrele tarafuri argeşene, aceste melodii s-au răspîndit cu o mare repeziciune. Obişnuit, membrii tarafurilor cîntau melodia împreună, pe o singură voce — „în cor” cum spuneau ei — şi acompa-niindu-se cu instrumentele lor. Aceste cîntece — din care fac parte Marioara şi Colo-n vale-n grădiniţă — formează un fond însemnat din tezaurul muzicii populare româneşti. Execuţia simplă şi spontană a Măriei Tănase ne reaminteşte — în mare măsură — stilul vocal al profesioniştilor argeşeni. Colo-n vale-n grădi¬niţă a fost culeasă şi de către marele nostru compozitor D. G. Kiriac, care i-a schimbat ritmul şi textul, obţi-nînd minunata piesă Ş-aide mîndruţo, din lucrările clasice ale muzicii corale româneşti.
Am iubit si-am să iubesc nu putea lipsi din repertoriul lăutarilor ce odinioară cîntau chefliilor „la ureche”. „Melopeea”, bogată în melisme şi orienta-lisme, contrastează cu refrenul şugubăţ, mişcat. Maria Tănase reuşeşte să ne transpună sugestiv climatul zo¬rilor „afumate” cu parfumul ultimului „grătar special”.
Uhăi bade, jocul ciobănesc bine ritmat, este o „jie-nească” a poenarilor din Sibiu. Interpretarea cîntăreţei, cu viguroasele strigături voiniceşti în contratimp, au determinat nenumăraţi cîntăreti să preia cînţecul Mă¬riei Tănase, azi foarte cunoscut pe întreg cuprinsul tării.
Aguridă, cîntec vechi orăşenesc în stilul cîntecelor lui Anton Pann, aduce atmosfera specifică romanţelor cu iz oriental ale Bucureştiului de altă dată.
Mărie şi Marioara, cîntec apărut între cele două războaie, forma baza repertoriului celebrelor tarafuri argeşene ale lui lonită Bădiţă, Ion Matache ş.a. Foarte populară datorită ritmului ei mişcat, această melodie a fost preluată şi prelucrată pentru cor.
Hai, iu, iu, cîntec ardelenesc de provenienţă incertă, s-a bucurat de o mare circulaţie în toată ţara. Maria Tănase îl execută spiritual, permiţîndu-şi un amestec hazliu de diferite texte din cîntece maramureşene şi bănăţene, pentru a îmbogăţi efectul comic pe care reuşeşte să-1 dobîndească.
Se teme Ion că moare trebuie socotit, în mare mă¬sură, o creaţie personală a Măriei Tănase, care adaugă muzicii de „inimă albastră” a mahalalei unele accente caracteristice stilului personal al interpretei.
Vechi cîntec moroşeneşc, Tulnicul imită melodia ca¬racteristică buciumului maramureşan. Preluînd această melodie, cîntăreaţa o transformă, amplificînd-o, drama-Uzînd-o şi reuşind să obţină un adevărat poem rustic, în care vocea dialoghează cu orchestra.
HARRY BRAUNER
Maria Tănase est née à Bucarest en 1913. Ses parents, Ion Tănase, paysan de l’Olténie, et Ana Munteanu, paysanne de la Transylvanie, lui ont appris, dès son enfance, de nombreuses chansons populaires. Au cours des années, elle a enrichi son répertoire folklorique par des mélodies provenant de toutes les régions du pays. Son interprétation était très personnelle, tout en gardant le charme de l’authenticité et du style pratiqué par les chanteurs des régions respectives.
Artiste préoccupée sans cesse par la recherche de la perfection sous différents aspects, Maria Tănase a pratiqué aussi le théâtre de drame, la comédie musicale, l’opérette et Le genre revuistique. En même temps, elle s’est dédiée à la création en style folklorique, réalisant des chansons originales en tant que mélodie et versification.
Maria Tănase n’avait pas encore atteint 50 ans, quand une terrible maladie a mis fin, en 1963, à la vie de cette artiste qui réunissait, d’une manière exemplaire, l’originalité et l’authenticité.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.