Descriere

Cele două lucrări pe care Casa de discuri „Electrecord” le oferă melomanilor săi se încadrează în lista creațiilor ocazionale ale celor doi compozitori, nici autorii lor și nici posteritatea — excepție fac strădaniile muzicologice de orientare aproape exclusiv documentară — nu le-au acordat prea mare importanță; cum se observă pe genericul acestui disc, încadrarea lucrărilor în catalogul general al creației celor doi compozitori s-a făcut tîrziu, fiind ulterioară primelor clasificări. Compuse la distanță de peste un deceniu și jumătate una față de cealaltă, lucrările prezentate pe acest disc au fost scrise de cei doi compozitori în anii tinereții, la peste 20 de ani, desemnînd atît la Mozart cît și la Beethoven certe disponibilități către genul muzical de divertisment.
înregistrare discografică rară, cele două suite de dansuri gravate aici sînt pentru prima dată prezentate publicului românesc în această formă ; cunoașterea lor devine cu atît mai interesantă. Ele deschid o fereastră a înțelegerii pulsului cotidian atît al activității celor doi compozitori cît și al exigențelor societății mondene pariziene sau a celei vieneze în perioadele premergătoare sfîrșitului de secol XVIII.
Într-o scrisoare datată 9 iulie 1778, tînărul Mozart —împlinise deja vîrsta de 22 de ani —, îl anunța pe tatăl lui Leopold că, aproape cu o lună în urmă, avusese loc la opera din Paris prima reprezentație a unui balet dat de Noverre, celebrul balerin și coregraf francez, inițiatorul baletului de acțiune ca gen. în temeiul unei înțelegeri mutuale, numele compozitorului nu a fost trecut pe afiș ; generosul Mozart îi făcea lui Noverre un serviciu prietenesc.
„Leș Petits Riens” (Micile nimicuri) este un balet pantomimă, gen foarte gustat de aristocrația pariziană în perioada premergătoare revoluției franceze. Mar¬cate de convenții proprii genului, cele trei tablouri — aproape total detașate unul față de celălalt — îl au drept personaj central, prezent în fiecare tablou, pe Amor, zeul iubirii, evoluînd în ipostaze coregrafice tipice.
Dintre cele 20 de numere ale baletului — numere ce au servit reprezentației inițiale, — manuscrisele se păstrează în arhivele Operei din Paris, — un număr de 6, în mod cert, nu aparțin, compozitorului ; este posibil, însă, ca întregul ciclu să fi fost revizuit sau orchestrat de Mozart. Sînt pagini de o mare sim¬plitate, de un firesc emoționant al evoluției muzicale. Se poate vorbi chiar de un anume aer exotic, pe cît de naiv pe atît de savuros, de o atmosferă ce o amintește pe cea din opera „Răpirea din serai” ; gustul pentru Orient, pentru exotism, era foarte răspîndit în anume grupări mondene în multe dintre țările Europei centrale ; avem în vedere momente din uvertura baletului, în rest, marea majoritate a dansurilor sînt de origină franceză chiar dacă se pot distinge influențe ale școlii violonistice italiene în tratarea corzilor, sau ale ilustrului său contemporan Gluck în ceea ce privește „desenul” liniei dansului ; recunoaștem tehnica atît de larg răspîndită în epocă a ecoului — realizată aici pentru două flaute — ce pre¬vestesc fluierul lui Tamino din opera „Flautul fermecat”. Pe de altă parte, gavota rapidă, în fa major scrisă pentru toată orchestra, cel mai mare număr muzical al baletului — amintește refrenul finalului Concertului pentru vioară, în re major, lucrarea compusă cu un an în urmă; o pagină tipic mozartiană este și grațioasa gavota în la major, o veritabilă mișcare de giga, în vreme ce „pantomimă”, tot în la major, este de fapt un rondo ce folosește structura „da capo”.
Scrise în anul 1795, la vîrsta de 25 de ani, cele 12 Dansuri germane de Beethoven trădează gustul cert al compozitorului pentru muzica cu caracter de divertisment ; nici marele Haydn și nici Dittersdorf care au compus de asemenea muzică pentru balurile vieneze, nu au considerat că n-ar fi de demnitatea lor să compună muzică pentru astfel de ocazii. Suita celor 12 Dansuri germane încheiate de o Coda, a fost com¬pusă în vederea unui bal mascat (22 noiembrie 1795); cu o ocazie similară, cu puțin timp înainte, au putut fi audiate cele 12 Menuete pentru orchestra. Pînă în zilele noastre autograful dansurilor germane rămîne necunoscut ; o copie veche se păstrează la Berlin. Numeroasele transcripții ale acestor dansuri atestă suc¬cesul lor în societatea vieneză a timpului. Una dintre primele transcripții realizată de compozitor însuși pentru pian solo, a fost făcută chiar la o lună după evenimentul amintit. Axa tonală a celor 12 dansuri este tonalitatea do major în care sînt scrise mișcările cu numele l, 7 și 12 ; celelalte dansuri sînt notate toate tot în tonalități majore, desemnînd, în parte, aspecte ale gustului ceremonialului unor asemenea manifestări.
Desigur, meritul readucerii în fapt sonor a acestor lucrări miniaturale aparține muzicianului și dirijorului Remus Georgescu aflat, de această dată, la pu¬pitrul Orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, colectiv pe care’ îl conduce începînd cu anul 1968. în baza aceleiași cooperări au luat naștere, de-a lungul timpului, importante evenimente în planul vieții noastre muzicale cum sînt, printre altele, prezentarea în primă audiție a lucrărilor enesciene „Suite châtelaine” și „Voix de la Nature”, preluate de Casa de discuri Electrecord în anul 1983, a altor prime audiții de muzică românească contemporană, susținerea mișcării artistice a tinerilor interpreți prin or¬ganizarea periodică, a concertelor grupate sub genericul „Gala tinerilor concertiști”, manifestări organizate în colaborare cu Colegiul Criticilor muzicali din A.T.M., colegiu care, în anul 1986, îi decernează lui Remus Georgescu premiul său anual.
Vom aminti, de asemenea, faptul că efervescența actuală a vieții muzicale timișorene urmează unei îndelungi tradiții de mai bine de o sută de ani de cînd ființează vechea societate filarmonică, societate care a găzduit, în secolul trecut, concerte susținute de Brahms, Liszt sau Joachim.
DUMITRU AVAKIAN

The conductor of this recording, Remus Georgescu (born in 1932) is also a graduate of the „Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest, where he studied orchestra conducting with George Georgescu and Constantin Silvestri. Since 1968, he is chief conductor of the „Banatul” Philharmonic in Timișoara and since 1980 its music director as well; to all this performing activity, this talent as a composer of symphonic and vocal-symphonic music has to be added. Both in 1968 and 1969, Remus Georgescu was offered the opportunity to attend conducting master courses in the U.S.A., with Eugene Ormandy in Philadelphia, Leonard Bernstein in New York, George Szell in Cleveland, Zubin Menta in Los Angeles, Erich Leinsdorf in Boston. Remus Georgescu has often been invited to conduct symphony orchestras in European countries (England, France, Italy, West Germany, Austria, Belgium, Holland, Sweden, Poland, Yugoslavia, German Democratic Republic, U.S.S.R.), as well as in the U.S.A., Venezuela, Singapore.
In 1947, the „Banatul” Philharmonic was set up as a state establishment. Subsequently, the repertory of the orchestra has been enriched year after year, coming to include an impressive number of works from the whole history of music, ranging from the master of the Baroque to the principal composers of the 20th century. The concerts are mainly conducted by the two permanent conductors of the Philharmonic, Remus Georgescu and Petru Oschanitzky. They are joined by Romanian conductors from other Philharmonics and foreign guests. Here is a statement by the famous Italian conductor Carlo Zecchi about the Timișoara Philharmonic: „Returning to Timișoara, where I has been before, as far back as 1936 as a pianist, there is one of the most pleasant experiences in my artistic life”. Owing to its merits, the „Banatul” Philharmonic was invitet to tour Italy, Yugoslavia, Greece, Poland, Bulgaria, returning to some of these countries several years in a row.
English version by Magda Morait