Descriere

Compozitorul pe care unii îl vor descoperi prin dis¬cul de faţă se situează — după opinia unanimă a cole¬gilor — în linia întîi a muzicii româneşti, prospective, de astăzi. Graţie unei nedezminţite capacităţi de a sin¬tetiza, într-un grai propriu, seducător, tot ceea ce mu¬zica a acumulat mai important în ultimele decenii. Nu mai puţin, graţie simplităţii vocabularului şi clarităţii ideilor structurale, cucerite prin şlefuirea necruţătoare a materiei sonore.
Partiturile lui Sorin Lerescu au fost solicitate de prestigioşi interpreţi ai ţării, au depăşit graniţele Româ¬niei, participînd la sporirea interesului pentru muzica acestuia, au fost răsplătite cu premii onorante pentru or ce muzician. Ele sînt concepute pentru diverse formaţiuni camerale (de la solişti la ansambluri mai ample incluzînd, uneori, şi vocea umană), pentru or¬chestră sau chiar pentru orchestre foarte mari.
ACTIO (1981) pentru vioară, PROPORTIONS (1984), pentru flaut, PHONOLOGOS III (1984) pentru or^fi pian, ori SOLO-MULTIPLI (1985) pentru diverse com¬binaţii de instrumente sînt cîteva din notabilele titluri ale creaţiei camerale semnate de Sorin Lerescu. MO¬DALIS I (1979) pentru orchestră, Simfoniile I (1984) şi II (1987), SINFONIA PER ARCHI (1986) aparţin opu¬surilor sale orchestrale.
Sorin Lerescu este, în egală măsură, un pertinent interpret al muzicii contemporane, în calitatea sa de animator al grupului, de muzică nouă TRAIECT, cu care a realizat importante prime audiţii şi numeroase înregistrări.
Cele două lucrări ale discului de faţă sînt esen¬ţiale ‘pentru cunoaşterea profilului creator, a esteticii lui Sorin Lerescu. Ele sînt, totodată, izbînzi majore ale muzicii simfonice româneşti ale anilor ’80.
MODALIS II — concert pentru flaut şi orchestră (1986) — prelungeşte mai vechi preocupări ale autoru¬lui (vezi MODALIS I, pentru orchestră). Sorin Lerescu imaginează un ambient de orchestră de cameră (3 su¬flători de lemn, 4 alămuri, 3 percuţionişti, un restrîns grup de corzi) pentru a sprijini evoluţia subtil virtuoză a flautului. Compoziţia presupune cazuri in¬terioare (intr-o desfăşurare bipartită) între structurile sonore, generate de un mic nucleu ritmico-melodic, mărturisind deplina stăpînire a gîndirii de tip modal. O cadenţă sclipitoare a solistului se integrează, fi tribulaţiilor captivante ale ideilor muzicale. Fineţea lucrăturii este realmente măiastră cît priveşte irizaţiile timbrale ; aici, compozitorul demonstrează ştiinţa pre¬cisă a limbajelor contemporane.
Simfonia a Il-a dezvăluie o gîndire muzicală aflat’i la parametrii ei maximi de dezvoltare. Sorin Lerescu îşi propune să rezolve spinoase dificultăţi ale scriiturii pentru orchestră aşa cum apar ele în urma explorai îl u din a doua jumătate a secolului : volumele sonice supra încărcate (texturile), deplasarea spaţială a com¬binaţiilor polifonice sau heterofonice, inserţia fragmen¬telor „camerale” în complexul orchestral etc. Din punc¬tul de vedere al arhitecturii simfoniei, compozitorul reuşeşte o semnificativă sinteză a continuu-lui şi diseontinuu-lui, a evolutivului şi staticului, a „capitolelor” (părţilor) şi modulelor unui discurs, în fond, tot mo¬nolitic. Simfonia a Il-a de ‘Sorin Lerescu este, indubi¬tabil, o izbîndă majoră a Scriiturii simfonice româ¬neşti de azi.

The composer you are going to discover on this record is. in his colleagues’ unapimous opinion in Ihe front line of present-day prospective Romanian music. He owes his position to his unfailing capacity for synthesizing in a personal, seductive language everything of importance that has been accumulated in the music of the last few decades, as well as to the simplicity of his vocabulary and the clarity of his structural ideas achieved through a relentless polishing of the sound matter.
Sorin Lerescu’s scores have been performed by prestigious Romanian musicians and have become known outside this country’s borders too, enhancing interest in his music and winning him prizes that would be a credit to any composer. He has written works for various chamber combinations (ranging from soloists to larger ensembles sometimes including human voi-ces), for orchestras, and even for very large orchestras.
Actio (1981) for violin, Proportions (1984) for flute, Phonologos III (1984) for organ/piano or Solo-Multipli (1985) for various combinations of instruments are a few notable titles of chamber works authored by Sorin Lerescu. Modalis I (1979) for orchestra, the Symphonies Nos. I (1984) and II (1978), Sinfonia per archi are among his orchestral compositions.
Sorin Lerescu is equally a perceptive interpreter of contemporary music in his capacity as a spearhead of the new music group Traiect with whom ne has premiered and recorded many pieces.
The two tracks on this record are essential for pe-netrating Sorin Lerescu’s creative universe and aesthetics. At the same time, they are major hits of the Romanian symphonic music of the 80’s.
Modalis II — a concerto for flute and orchestra (1986) — in an extension of the author’s earlier pursuits (e. g. Modalis I for orchestra). Sorin Lerescu imagines an ambience typical of a chamber orchestra (three woodwinds, four brass instruments, three percussionists and a small group of strings) in order to support the subtly virtuosi evolution of the flute. The composition presupposes interior ceasures (in a binary progression) between the sound structures, generated by a small rhythmic-melodic nucleus, pointing to Sorin Lerescu’s full command of modal-type thinking. A brilliant soloistic cadenza is naturally integrated within the captivating adventures of the musical ideas. There is a truly masterful finesse of the timbre irisations ; the composer demonstrates a precise science of contemnorary languages.
The Second Symphony reveals a highly developed musical thinking. Sorin Lerescu sets out to solve the thorny difficulties posed by the orchestral writing, arising from the explorations that have been macle in the latter half of this century : the outsiZed sonic volumes (textures), the spatial shift of the polyponic or heterophonic combinations, the insertion of the „chamber” fragments into the orchestral complex etc. From the point of view of the symhony’s architecture, the composer achieves a significant synthesis of the continuous and discontinuous; of the evolutive and static, of the „chapters” (sections) and modules of a discourse which is, in tact, monolithic. The Second Symphony by Sorin Lerescu is undoubtedly an outstanding success of present-day Romanian symphonic literature.
FRED POPOVICI (english version by Magda Morait)