Descriere

Cine nu s-a lăsat furat, cel puţin o dată, de strunele lăutarilor noştri ? Generaţii întregi au fost fermecate de arta lor, în care se împleteşte chiotul veseliei cu melancolia iscată de fuga timpului. Muzica de taraf s-a implicat astfel în viaţa de toate zilele a satelor şi oraşelor noastre, odată ce nu s-a sfiit sa cînte totul pe coarda sensibilă a inimii. Verva sănătoasă plină de seva a muzicii lăutăreşti a uimit şi trezit admiraţie în ascultătorii de pretutindeni, după ce Sava Pădureanu, George Ochialbi, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Jean Sibiceanu, Grigoraş Dinicu — si n-am pomenit decît cîţiva ! au dus pînâ la mari depărtări faima acestor adevăraţi magicieni ai viorii.

Unul din ei, coborît de-a dreptul din spiţa lăutarilor îndrăgiţi deopotrivă acasă şi printre străini, este îudor Pană. Şi-a început activitatea pe cînd nu împlinise douăzeci de ani, ca să devină în scurt timp solist, concert-maestru şi dirijor în orchestra „Barbu Lâutaru”, în ansamblul „Ciocîrlia”, ansamblul „Rap¬sodia Română”, Ansamblul artistic al tineretului şi ansamblul folcloric „Pescăruş”. In cadrul lor, uluindu-şi auditorii cu precizia intonaţiei şi glissandourile de mare virtuozitate, a colindat el jumătate din glob, de la Albania, Anglia, Austria, Birmania, Bulgaria. Canada, China, Coreea, Cuba, Danemarca, Franţa şi Grecia, la India, Israel, Italia, Mexic, Mongolia, Olanda, Republica Federală Germania, Republica Democrată Germană, Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică şi Vietnam.

Cronicarii au menţionat peste tot — dincolo de nivelul înalt al profesionalităţii acestor formaţii — darurile ieşite din comun ale lui Tudor Pană, care s-a maturizat în colaborarea cu ele şi în confruntarea permanentă cu un public pe cit de variat ca gust şi receptivitate, pe atît de pretenţios în privinţa calităţii. Tudor Pană nu şi-a dezamăgit niciodată auditorul, fie el oricît de competent. Pînă şi muzicanţii bucureşteni ascultă, de cîte ori îndeletnicirile le-o îngăduie, vioara lui vrăjită în localul unde, cu formaţia sa instrumentală, cîntă de aproape un deceniu.

Un deceniu care i-a adus lui Tudor Pană medalii şi ordine ale Republicii Socialiste România, pe lîngâ Medalia de aur şi Premiul l al Festivalului Mondial al tineretului de la Helsinki, răsplată meritată a unei înzestrări şi munci deosebite, in tot acest răstimp s-a bucurat de aprecierile unor mari muzicieni, între care Leopold Stokowski, Sergiu Celibidache, Ivry Gytlis. l-au admirat cu toţii virtuozi¬tatea in tălmăcirea unor piese ca Doina Oltului, Căruţa poştei, Vals pizzicatto şi altele incluse pe discul prezent.

Tudor Pană, care nu e doar un tehnician desăvîrşit al viorii, ci e şi un autentic poet al ei, a încredinţat microbrazdei o parte din bogatul şi variatul său repertoriu. In stilul marilor tradiţii lăutăreşti, dar cu sensibilitatea muzicia¬nului modern, el împrumută un farmec inedit unor piese de largă răspîndire, ca Hora staccato, Hora spiccato şi Romanţa de Grigoraş Dinicu, Avânt de mourir de Georges Boulanger, Valse coquette, şi altora din repertoriul de cafe-concert. Tonul viorii sale are gi’aţia unei expresii de o eleganţă naturală şi o vibraţie particulară, de care – după ce le-ai gustat – te desparţi cu greu.

Cu ce mînă norocoasă a ales Tudor Pană cele şapte piese din repertoriul său lăutăresc l De la Sirba lui Dobricâ, Doina Oltului la Hora lăutărească, Sîrba lui Pompieru, Ceasornicul şi, în sfirşit, Ciocirlia, totul e concis ca formă şi con¬centrat ca sentiment. Ele sună la fel de proaspăt şi viu, ca şi cum s-ar fi născut chiar în momentul execuţiei lor pe coardele inspiratului violonist.

Claritatea intonării şi căldura expresiei ,care i-au stabilit lui Tudor Pană reputaţia pe deplin meritată, conferă înregistrărilor o notă de clasicitate. Ameste¬cul de senzualitate naivă şi de adîncă simţire reflectă înrudirea firească dintre interpret şi repertoriul său. Incit avem de a face cu un exemplu fericit de muzică simplă şi limpede, care atinge sufletul.

Tudor Pană salvează ceea ce cîntă din atmosfera pe jumătate trecut, pe jumătate vis, proprie încă multor violonişti şi tarafuri, ca să împrumute reperto¬riului lăutăresc o ţinută nouă, în care nu încetează să vibreze puternic contactul cu pămîntu! şi cerul ţării, cu simţirea omului de la noi.

înregistrările lui Tudor Pană, acompaniat cu vervă de orchestra condusă de Petrică Pană — fiul solistului — îngăduie discofililor să aprecieze, la dreapta ei valoare, arta inspirată a unui maestru al strunelor îndrăgit şi preţuit în trei continente.

GEORGE SBÂRCEA