Descriere

Familiare publicului iubitor de muzică din lumea întreagă, valsurile lui Johann Strauss-fiul (1825—1899) evocă în memoria ascultătorilor o epocă şi un oraş. Epoca este secolul al XlX-lea, oraşul e Viena. Cei ce ascultă aceste valsuri se întorc, cu gîndul, la un „altă dată” cunoscut doar din cărţi şi de pe stampe decolorate. Pulsaţia ternară le vorbeşte de oameni şi emoţii care nu mai sînt de mult, inima lor vibrează supusă arcuşului care îi farmecă. Se simt cuprinşi în viscolul alb-negru al crinolinei şi fracurilor, desluşesc vocile vieţii trezite dintr-un veac apus de torentul de mărgăritare ale muzicii. Cîteva minute plutesc imateriali, sub un cer albastru fără sfîrşit, ca fluturii în mii de culori din luncile şi pădurile vieneze.
O operă muzicală la auzul căreia inima tresare cuprinsă de emoţie nu este relicvă de muzeu. Şi, cu toate acestea, valsul vienez e un dans al trecutului. El are o istorie aventuroasă şi plină de neprevăzut. S-a născut odată cu Revoluţia franceză prin localurile de petrecere şi grădinile de vară de la periferiile Vienei. Originea lui populară i-a ţinut mult timp departe de saloane, baluri şi teatre muzicale. O jumătate de secol mai tîrziu, însă, dansul acesta nou şi îndrăzneţ pentru oamenii de odinioară, asemănat de mulţi cu un „demon turbat” sau cu un „vîrtej sălbatic şi respingător”, a cucerit toată Europa, deopotrivă poporul de jos ca şi cele mai înalte piscuri ale aristocraţiei.
Puţini compozitori, de-a lungul întregului secol, care să nu-şi fi încercat talentul şi abilitatea scriind valsuri ! Nici unul însă n-a izbutit să le dea o formă mai artistică, să exprime mai desăvîrşit în ele trăsăturile intime, adinei şi esenţiale, ale Vienei, leagănul valsului, decît Johann Strauss-fiul. Inspiraţia şi sensibilitatea se împletesc in valsurile sale cu proporţiile armonioase ale construcţiei. Compozitorul iubea melodia generoasă şi înaripată, imaginile muzicale uşor de reţinut, frazele unduioase pline de relief. Avea o respiraţie proprie de perioade lungi, curgînd ca nişte riuri bogate in ape, cu ocoluri, încetiniri şi precipitări desfăşurate in plin soare. Graţia şi glumele intimităţii, neli¬niştea aşteptării, bucuria revederii, şoaptele de dragoste, melancolia unei noi despărţiri, farmecul peisajului austriac răsună din plin în compoziţiile sale. Ele izvorăsc dintr-o largă simpatie şi solidaritate cu sentimentele simple ale celor mulţi, din reprezentarea poetică a bucuriilor şi aspiraţiilor sufletului omenesc. Fiecare este un mic giuvaer sonor. Celebra Dunăre albastra este mai mult decît o piesă descriptivă ; ea pare să fie fluviul însuşi şi, spre a o înţelege deplin, un admirator al ei spunea că trebuie să fii bun înotător ca să te poţi arunca în torentul de sunete care curge fără întrerupere, întocmai ca Dunărea, în nemărginire. Vin, cînt şi femei, un alt vals celebru, a cunoscut o carieră strălucită şi n-a încetat nici azi să crească in strălucire şi prestigiu. Povestiri din pădurea vieneză este unul din cele mai mişcătoare omagii aduse de un compozitor oraşului său natal. Cu o mare capacitate de a zugrăvi viaţa şi oamenii, el evocă in acest vals al său pe vienezul, străbătînd cărările înverzite, sub bolta crengilor pline de ciripiri şi zvonuri de cîntece populare. Din acordurile valsului Sînge vienez se desprinde o uşoară melancolie, evocînd idealurile, iluziile şi mîhnirile trecătoare ale marelui oraş. în valsul operetei „Liliacul”, de o graţie şi veselie insinuantă, se desluşeşte pe alte planuri esenţa aceleiaşi epoci, fizionomia aceluiaşi popor. Voci de primăvară seamănă cu rostogolirea scînteietoare a unor perle. E în acest vals fierberea misterioasă a anotimpului, ciripitul păsărilor în frunza tînără înfiorată de adierile calde ale vîntului, plutirea scamelor de nori în văzduhul proaspăt.
Asemeni valsurilor lui Johann Strauss-fiul, cele ale fratelui său Josef Strauss (1827—1870) povestesc şi ele, in zvîcnirea tactului de trei-pătrimi, despre o lume care a căutat fericirea in beţia muzicii şi a dansului, cîntă cerurile albastre ale Vienei de altădată, zările ei sidefii, freamătul melodios al pădurilor de pe colinele dunărene, neastîmpărul şi vivacitatea unui popor cu simţiri gingaşe, îndrăgostit de dans şi muzică.
S-a spus despre valsurile straussiene, pline de sinceritate şi avînt poetic, că vor trăi cit timp va dăinui o singură piatră din Viena. Cei ce le ascultă în interpretarea Orchestrei simfonice din Innsbruck (Austria), sub bagheta dirijorului Robert Wagner, îşi dau seama că ele vor trăi atîta timp cît oamenii vor afla în muzică bucurie, vrajă, emoţia care face inima să tresalte.
GEORGE SBÂRCEA