Descriere

Victor-Marie Hugo (1802—1885) s-a născut la Besançon, în Franţa, în anul cînd Napoleon Bonaparte obţinea titlul de consul pe viată. Copilăria viitorului scriitor romantic — poet, prozator şi dramaturg — unul dintre cei mai remarcabili ai Europei şi ai lumii, a coincis cu anii de glorie ai împăratului Istoria se îm¬pletea atunci in chipul cel mai viu cu viaţa de zi cu /i Numele Franţei a răsărit şi a apus pentru întregul continent în mai puţin de două decenii. Anii aceia au fost pentru micul Victor cei mai însemnaţi. El şi-a uimat tatăl, ofiţer napoleonian, în insula Elba (pînă în 1804), acolo unde avea să fie deportat mai tîrziu împăratul însuşi, apoi la Paris, Neapole şi Madrid. Fiul a traversat astfel, alături de tată, o parte însem¬nată a geografiei europene în continuă prefacere po¬litică. Nimic n-a rămas fără urmări pentru harta spi¬rituala a tînărului Hugo, care a debutat în 1819 ca publicist, înfiinţînd împreună cu fraţii săi revista „Le Conservateur litteraire”. Volumul de debut, Odes et poesies diverses (1822), îi aduce recunoaşterea oficială din partea regelui Louis al XVIII-lea însuşi, dispus să-şi atragă simpatia familiilor foştilor bonapartişti. A ajuns astfel poet oficial al Curţii la numai douăzeci de ani. în faţa lui Victor Hugo se afla o carieră stră¬lucitoare. Nu era atunci decît un proiect de destin literar, pe care voinţa, spiritul şi geniul său 1-au desenat apoi cu acurateţe vreme de peste şaizeci de ani. Faptul că astăzi, la mai bine de un veac de la în¬cheierea acestei cariere fulminante, citim cărţile sale — Legenda secolelor, Mizerabilii, Notre-Dame de Paris, Hernani, Cromwell şi atîtea altele — ne vor¬beşte cu prisosinţă despre forţa intuiţiei sale culturale, a cărei penetraţie a atins coarda eternului uman făcînd-o să vibreze după ritmurile secrete ale sufletu¬lui omenesc de pretutindeni.
Prefaţa piesei Cromwell din 1827 a rămas în ochii urmaşilor drept actul de naştere al curentului romantic. Pentru teatru însemna abolirea unităţii clasice de spaţiu, timp şi loc. Poezia a invadat hotarele eliberate astfel ale dramaturgiei, aspiraţiile sociale şi politice au revoluţionat versul alexandrin. Visul de egali¬tate, libertate şi fraternitate a început din nou să-şi agite faldurile neliniştite şi neliniştitoare. Le regăsim pretutindeni în teatrul lui Victor Hugo. Istoria europeana, înţeleasă ca un bazin comun al tuturor tentativelor omeneşti, îi oferă adeseori motivele de ilustrare ale acestor aspiraţii prin care cealaltă Franţă, de dincolo de regalitate, vorbea lumii. Poetul oficial al Curţii ilustrează, între Hernani (1830) şi Ruy Blas (1838) răsăritul şi apusul unei case regale : casa de Austria, aceea care pierdea, la sfîrşitul veacului al XVII-lea, dreptul la monarhia spaniolă. Franţa fusese atunci duşmana înverşunată a Spaniei. Dar nu acest aspect înălţător pentru francezi îl interesa pe Victor Hugo. El vedea ideea însăşi de monarhie subminată în profunzime de forţa mulţimilor plebee. Decadenţa unor principii politice şi naşterea altora — iată moti¬vul fundamental al teatrului lui Victor Hugo.
Drama în cinci acte intitulată Ruy Blas, după nu¬mele personajului central, a fost reprezentată în pre¬mieră la teatrul Renaissance în 1838 cu celebrul actor Frederic Lemaître în rolul principal. Ruy Blas, orfan crescut din mila publică, devenit valetul lui Don Salust, grande d’Espana, aflat în dizgraţia Curţii din cauza unei aventuri sentimentale, devine instrumentul prin care acesta îşi pregăteşte răzbunarea împotriva tinerei regine Măria de Neuburg, soţia incapabilului rege Carol al II-lea. Fără să ştie ce scopuri serveşte, Ruy Blas admite din devotament, să fie substituit vă¬rului lui Don Salust, Cezar de Bazan,, care, deşi sărac,. refuză să-1 ajute pe dizgraţiat. Ruy Blas ajunge minis¬tru şi preferat al reginei. Dragostea dintre cei doi este pîndită din umbră de Don Salust pentru a o dez¬onora pe regină. Aflînd în sfîrşit acest lucru, Ruy Blas, plebeul cu suflet nobil, preferă moartea sa în locul dezonoare! fiinţei iubite. El îl va ucide pe Don Salust şi apoi se va sinucide.
Dincolo de schematismul intrigii, vizibil astăzi, şi de structura destul de precară a piesei; rămîn vii re¬plicile înălţătoare, tiradele despre libertatea spiritului şi libertatea oricărei fiinţe omeneşti de a-şi exprima personalitatea. Oameni diferiţi prin rang social şi bo¬găţie devin egali prin aspiraţii şi sentimente. Pot deveni egali prin realizări. Acest mesaj înnoitor al dramei lui Victor Hugo a fost comunicat în filmul realizat de Pierre Billon în 1947, după scenariul lui Jean Cocteau, graţie actorului Jean Marais. El este acum din nou transmis prin intermediul magistralei interpretări a actorilor români contemporani.