Electrecord

Electrecord este cea mai mare companie românească de înregistrări audio, inaugurată în 1992. A devenit populară mai ales pentru numărul mare de LP-uri scoase pe piaţa muzicală românească.

Istoria Electrecord

În 1932, omul de afaceri evreu pasionat de muzică Nathan Mischonzniki (acesta avea, încă din 1900, o firmă în Germania, prin care comercializa instrumente muzicale și partituri) cumpără aparatură de mîna a doua de la fabrica Kristall, din Germania, și o aduce la București. Un an de zile durează reasamblarea utilajelor pentru prima fabrică de discuri activă la est de Viena ! Această nouă fabrică de plăci a fost botezată „Electrecord”.

Primul disc presat la fabrica de viniluri din România (intitulat Orchestra bănățeană Luță Ioviță) este lansat în octombrie 1934. Ulterior, fabrica trece printr-o serie de schimbări de nume, de la Perfection la Homocord, însă în perioada interbelică a devenit foarte cunoscută drept Cristal (nume împrumutat de la studioul de înregistrări din Germania, Kristall, cu care colabora la Berlin și la Viena). Pînă în 1937, cînd se construiește primul studio de înregistrări audio din România, artiști precum Gică Petrescu și Maria Tănase făceau naveta la Viena și Berlin pentru a înregista. Un an mai tîrziu, în 1938, proprietarii fabricii adoptă numele Electrecord, care a rămas neschimbat pînă astăzi.

În 1939-1940 tirajul plăcilor turnate se ridică la 70.000 pe an. Firma își oferea serviciile Radioului public, Societăţii Compozitorilor Români, Ministerului Propagandei, filialelor locale ale caselor „Columbia” și „Odeon”. Aici se înregistrează cele mai multe dintre reclamele difuzate la radio. Pe 11 iunie 1948 societatea privată este confiscată de stat, potrivit Legii 119 a naționalizării a Republicii Populare Române. Utilajele și tehnologiile sînt modernizate, iar activitatea casei de discuri (care fuzionase între timp cu utilajele și spațiile de studio de la Columbia), se reia pe deplin în 1956. Capacitatea fabricii permite un milion de plăci turnate pe an în 1957. Tot atunci apar și discurile de microsillon (adică din vinil), cu diametrul de 17 cm – în formatul cărților poștale – și de 25 cm). În 1958 apar primele viniluri cu diametrul de 30 cm pe turația standard de 33⅓ rpm. Discurile de ebonită au fost fabricate pînă în 1966. În 1967 se trece la imprimarea exclusivă pe discuri de vinil și se pune în practică o metodă de înregistrare pseudo-stereofonică, în care orchestra era repartizată pe un canal, iar vocea pe celălalt.

Primul LP editat de monopolul comunist este Octetul în Do major pentru instrumente de coarde, op.7 (dirijor: Constantin Silvestri). Anii ’70 sînt caracterizați prin înregistrări de o calitate mult mai bună, dar totuşi la standarde calitative mai slabe în raport cu producțiile occidentale, precum și prin tiraje de ordinul zecilor de mii de copii lunar. În anii ’70 căile audio se trăgeau în studioul Tomis, numit după clădirea fostului cinematograf care găzduia acum studioul de înregistrare modernizat. În 1973 apar primele discuri stereo (dar compatibile totuşi şi cu pick-up-urile mono). În 1975, prin dotarea cu instalația americană Electrosound, începe producția de casete audio. Între anii 1977-1980 se derulează un amplu program de investiții, pentru a dubla capacitatea de producție la 6 milioa¬ne de discuri de vinil și 800.000 de casete anual. 20% din producție era dedicată muzicii clasice, iar 80% era rezervată genurilor de muzică populară și ușoară. Încep să fie produse variante pentru străinătate ale unor discuri, cu textul recîntat în limba engleză, precum și ediții similare pe casete audio. În 1983, cu ajutorul firmei Toolex Alpha din Suedia, sînt aduse utilaje noi, folosite pentru multiplicarea plăcilor. Aceasta este ultima modernizare a fabricii de discuri din vinil Electrecord de pe Bulevardul Emil Bodnăraș (acum Bulevardul Timișoara). După 1990 Electrecord a intrat treptat în declin, o dată cu apariția concurenței și cu răspîndirea şi la noi a CD-urilor. Din lipsă de cereri, în 1996 compania a trecut printr-un moment financiar foarte dificil. Doi ani mai tîrziu a fost însă “salvată” prin achiziționara utilajelor sale de către o firmă britanică, contra “imensei” sume de 40.000 USD și prin vinderea pe bani de nimic a clădirii în care se afla fabrica. Cu acești bani a fost cumpărat un studio de înregistrări performant. Ulterior acestei schimbări, activitatea societății s-a reprofilat pe reeditări și înregistrări. CD-urile produse erau multiplicate în Anglia, Ungaria sau România. În 2002, „Electrecord” a avut o cifră de afaceri echivalentă cu peste 2 milioane de lei noi și un profit brut de 105.000 lei noi. În 2003, angajații societății au preluat de la stat pachetul majoritar de acțiuni „Electrecord” (59,76%). Astăzi, tirajul lunar al CD-urilor nu depășește cîteva mii de copii.

Dintre muzicienii care au înregistrat la Electrecord putem aminti pe Silvia Marcovici, Corul Madrigal, Constantin Silvestri, Maria Tănase, Gică Petrescu, Sviatoslav Richter, David Oistrah, Phoenix, Valeriu Sterian, Compact, Iris ş.a.m.d., ca şi mulți alți interpreți valoroși de muzică lăutărească, jazz, rock sau folk autohton.

Cu toate că în urma naţionalizării Electrecord a slujit şi puterii comuniste, un lucru pentru care merită aplaudaţi este reeditarea pînă prin 1995 a unor piese de colecţie din muzica universală, majoritatea importate prin EMI. Queen, Beatles, Rolling Stones şi mulţi alţii au ajuns în România în special datorită Electrecord. Vinilurile lor au însemnat pentru mulţi un prim contact cu muzica adevărată. În afara muzicii, vinilurile Electrecord au însemnat întotdeauna şi poveşti sau piese de teatru. Majoritatea adulţilor de acum îşi amintesc de discurile cu poveşti. Erau produse tot de Electrecord şi erau jucate impecabil.

Codurile Electrecord

Iniţial, discurile purtau o serie şi un număr de ordine. Seria avea trei litere, prima literă însemnînd Electrecord (E) iar ultimele două categoria din care făcea parte producţia, dar încadrarea nu se respecta întotdeauna.

Catalogul Electrecord cuprinde toate materialele discografice fabricate de casa de discuri de la înființarea ei în 1932 şi pînă astăzi. De-a lungul timpului, înregistrările au fost imprimate pe următoarele suporturi (în ordinea de apariție a tehnologiilor):

– disc de ebonită cu diametrul de 25 cm (din 1932, înregistrări Kristall – Germania, iar din 1937, înregistrări proprii, pînă în 1967) – peste 4000 de apariții
– disc de ebonită cu diametrul de 30 cm
– disc de vinil cu diametrul de 25 cm (1956–1973) – peste 400 de apariții
– disc de vinil cu diametrul de 17 cm (1956–1994) – peste 1700 de apariții
– disc de vinil cu diametrul de 30 cm (1958–1996) – peste 4400 de apariții
– fotodisc (din 1958 și în anii ’60)
– casetă audio (1973–2003) – peste 1400 de apariții
– compact disc (1990-prezent) – peste 1000 de apariții

Seriile interbelice
Seriile discografice produse de casa de discuri Electrecord în perioada interbelică și în anii celui de-al Doilea Război Mondial cuprind cîteva sute de discuri din ebonită cu muzică romînească sau străină, ușoară și populară. Există două astfel de serii:

– multiplicări ale discurilor imprimate de casa Kristall (din Germania), realizate din 1932
– imprimări proprii cu muzică românească, începând cu anul 1937

Seria E_A – reunește discurile de ebonită cu diametru de 25 cm editate de Electrecord în anii ’50 și ’60, după încheierea primei serii postbelice. Indicativul A (care avea să fie urmat de B, C, D, E și F) atestă faptul că seria a fost prima din rîndul celor sistematizate. Ultimele apariții ale seriei datează din 1965, iar reeditările au continuat pînă în 1967.

Seria E_B – reunește discurile de ebonită cu diametru de 30 cm editate de Electrecord în anii ’50 și ’60, în paralel cu Seria E‗A după prima serie postbelică. Indicativul B (care avea să fie urmat de C, D, E și F) atestă faptul că seria a fost a doua din rîndul celor sistematizate.

Seria E_C – reunește discurile de vinil cu diametru de 17 cm editate de Electrecord în anii ’50, ’60 și ’70, după încheierea seriei E_A. Indicativul C (care avea să fie urmat de D, E și F) atestă faptul că seria a fost a treia din rîndul celor sistematizate.

Seria E_D – reunește discurile de vinil cu diametru de 25 cm editate de Electrecord în anii ’50 și ’60. Indicativul D (care avea să fie urmat de E și F) atestă faptul că seria a fost a patra din rîndul celor sistematizate.

Seria E_E – reunește discurile de vinil cu diametru de 30 cm editate de Electrecord în anii ’50, ’60, ’70, ’80 şi ’90. Numerele de catalog din această serie au formatul ExE + număr, unde „x” poate fi înlocuit de literele: C (muzică cultă / clasică), D (muzică de divertisment), L (înregistrări licențiate în străinătate), P (muzică populară și folclorică) sau X (înregistrări diverse – teatru radiofonic, materiale propagandistice). Numărul merge de la 1 pînă în jur de 4400. Aceasta a fost ultima serie din rîndul celor sistematizate.

Seria E_F – reprezintă una dintre curiozitățile produse de Electrecord în anii ’60-’70 ! Din această serie E_F fac parte fotodiscurile produse de Electrecord la sfîrșitul anilor ’60 și de-a lungul deceniului următor. Formatul ales de casa românească de discuri era cel de carte poștală muzicală. Astfel, pe fața fotodiscului erau tipărite ilustrate în culori conținînd imagini din București, iar pe verso se afla înregistrarea unui singur cîntec, gravată cu șanț microrilă de 17 cm diametru (ca la discurile din seria E‗C). Împrejurul șanțurilor erau prezentate datele discului și se putea scrie o scurtă dedicație pe spațiul rămas liber.