Descriere

O comedie de excepţie, într-o distribuţie grandioasă !

Participarea Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” în 1957, cu spectacolul „Bădăranii”, la festivităţile de la Veneţia cu ocazia împli­nirii a 250 de ani de la naşterea lui Goldoni, a constituit, un adevărat triumf. Discul de faţă, care cuprinde înregistrarea piesei, în aceeaşi regie şi distribuţie, nu poate să nu prilejuiască evocarea acestui mare succes al teatrului românesc.

Comedia goldoniană s-a născut din comedia dell’arte, care, vreme de aproape două secole, a înflorit în Italia. Spectacolele comediei dell’arte (sau comedia improvizată) erau de factură prin excelenţă populară. Pe o simplă schemă de acţiune — întrucît lipsea textul dramatic — actorii realizau spontan, prin libera lor fantezie, întregul spectacol (dialogurile, gestica, mimica, mişcarea scenică). Pentru a fi mereu atractiv, acest gen de spectacol cerea calităţi actoriceşti deosebite.

Totuşi, posibilitatea de a improviza era îngrădită de faptul că personajele commediei dell’arte aveau, prin tradiţie, înfăţişări şi ca­ractere scenice fixe, denumite „măşti”. Astfel, Arlecchino şi Colombina, Doctorul şi Pantalone, Truffaldino şi Brighella (pentru a aminti numai cîteva) îşi păstrează în toate piesele însuşirile sufleteşti, costumul şi dialectul.

Commedia dell’arte a avut o existenţă lungă şi fecundă. Rolul ei important în evoluţia teatrului este de necontestat, dar, la un moment dat, genul acesta s-a dovedit oarecum schematic şi unilateral şi a încetat să mai trezească interesul spectatorilor. Goldoni este cel care a înţeles necesitatea unei înnoiri a teatrului şi a trecerii la teatrul modern. In comedia intitulată „Teatrul comic”, spre exemplu, se află exprimată concepţia sa: „Rolul teatrului — spune unul, din personaje (Anselmo) — e să corecteze viciile şi să ridiculizeze proastele obiceiuri… Cînd teatrul a avut ca scop numai să facă lumea să rida, nimeni nu-l lua în seamă fiindcă, sub pretextul că stîrnea haz, se admiteau cele mai ne­auzite şi mai năstruşnice absurdităţi. Acum oamenii se întorc să pescuiască substanţa pieselor în marea largă a naturii”.’ Ca o reacţie împotriva libertăţii — ameninţate de arbitrar — a comediei improvizate, Goldoni dă opere închegate, scrise integral, punînd accentul pe valoarea textului. Preocuparea sa constantă a fost observarea şi redarea societăţii cu aspectele ei caracteristice, cu tipurile ei reprezentative. Măştile — personaje rectilinii şi abstracte ale commediei dell’arte — se transformă acum în autentice şi complexe caractere omeneşti. Goldoni a criticat în piesele sale aristocraţia parazitară şi burghezia înavuţită, îndreptîndu-şi simpatia spre oamenii simpli cu înţelepciunea lor populară, pe care i-a zugrăvit cu multă dragoste. El adopta din commedia dell’arte numeroase personaje (pe care le dezvoltă), dialogul scînteietor, verva, umorul, dinamismul mişcării scenice (in general) şi succesiunea rapidă a scenelor, — toate acestea proiectîndu-le pe un  fond de idei umaniste. Comicul capătă, astfel, în creaţia l]ui Goldoni, o accepţie nouă ; el devine vehiculul unui conţinut profund educativ.

Graţie unei fecundităţi neobişnuite, Goldoni a scris în total peste 200 de lucrări dramatice importante (atingînd uneori cite 16 într-o singură stagiune).

Piesa „Bădăranii” e una dintre lucrările cele mai valoroase ale lui Goldoni. Cu ocazia pu­blicării ei, autorul arată greutatea pe care a întimpinat-o în aducerea pe scenă a patru caractere de nuanţe diferite, dar aproape egale ca fond.

Făcînd parte din genul comediei de caracter, piesa descrie viaţa a patru burghezi: Lunardo, Canciano, Simon şi Maurizio, înapoiaţi şi morocănoşi, ce se complac într-o viaţă desuetă, plată şi monotonă. Gelozia lor acerbă se izbeşte de isteţimea soţiilor Mărgărita, Marina şi Felicita, care se unesc pentru a facilita căsătoria dintre tinerii Lucietta şi Filippetto.

Piesa nu trăieşte atît prin ascuţimea unui conflict de mare pondere dramatică, ci prin descrierea savuroasă a caracterelor, pe care le dezvăluie în special dialogul extrem de co­lorat şi alert.

Din încrucişarea plină de vervă a replicilor, Goldonî a reuşit să dea viaţă „bădăranilor” (personaje apropiate ca moravuri, dar avînd fiecare o individualitate proprie), care se întrec în a-şi arăta grosolănia, vulgaritatea şi obtu­zitatea. Fiecare din aceste magistrale caricaturi groteşti trăieşte prin umorul de esenţă psihologică şi prin atitudinea satirică a autorului.

Dacă Goldoni s-a arătat necruţător cu bărbaţii, zugrăvindu-le ifosele lor prosteşti, a fost generos cu femeile. Intr-un război inegal cu brutalitatea şi încăpăţînarea bădăranilor, femeile dovedesc că dispun de mijloace subtile : falsa umilinţă, flatarea cu efect sigur, perseverenţa şi capacitatea de a se replia (care asigură o viitoare ofensivă) şi mai ales un bun simţ major aproape echivalent cu inteligenţa. Nimic surprinzător deci că, la sfîrşitul ostilităţilor, fericirea tinerei perechi Filippetto şi Lucietta apare ca o biruinţă asupra bărbaţilor, în fond asupra unei mentalităţi retrograde şi inumane. Piesa „Bădăranii” confirmă o dată mai mult talentul tipologic al lui Goldoni, cu eficienţă neştirbită parcă pînă în zilele noastre şi, prin aceasta, forţa sa de a caracteriza mediul social al timpului său.

ELENA SAVIN