Descriere

Cîțiva ani, muzica ușoară italiană a fost arena în care s-au înfruntat veșnicile rivale Mina și Milva, cea dintai cu vocea ei de o întindere neobișnuită, a doua cu un glas cald, învăluitor.  Apoi micuța Rita Pavone, cu explozia ei ritmică, a adus o notă aparte într-un decor  în care primele două cîntărețe își disputau repertoriul pieselor lente, cu caracter liric sau dramatic.

O nouă venită la ediția 1966 a Festivalului de la Sanremo a îmbinat cele două tendințe, lansînd un cîntec în care melodicitatea face casă bună cu ritmul. Noua venită se numea Caterina Caselli, iar cîntecul era „Nessuno mi puo giudicare”. Supranumită în acea epocă „Casco d’oro” pentru părul ei blond, care seamănă cu o cască de aur, ea a fost imediat îndrăgită de publicul larg. Compozitorii au început să mizeze pe ea, încredințîndu-i chiar misiunea de a fi reprezentanta cîntecului italian într-o manifestare internațională de prestigiu, cum a fost gala „MIDEM”, ediția 1968, de la Cannes.

în același an, în luna martie, Caterina Caselli a debutat în fața publicului român, care a răsplătit-o cu îndelungi aplauze în cadrul recitalului „hors concours” susținut la Festivalul de la Brașov.

Pe acest disc sînt incluse opt cîntece din repertoriul interpretei italiene, multe dintre ele fiind în momentul de față șlagăre ce și-au croit drumul în întreaga lume. Înregis¬trările sînt realizate de formația instrumentală condusă de Franco Monaldi, care o acompaniază permanent pe Caterina Caselli.

„L’uomo d’oro”, un cîntec caracteristic pentru stilul Caterinei Caselli, prezintă treceri neașteptate de la pasajele lente la cele foarte ritmate. Subiectul este condensat în cîteva cuvinte, care revin obsedant: „Caut un om de aur doar pentru mine, iln om care să nu mă lase niciodată singură”.

„II giorno” (Ziua) este o piesa lirică, interpretată cu un simț remarcabil al nuanțelor. Peste fundalul de tristețe nereținută, ce evocă nostalgia unei despărțiri iminente, apare o notă optimistă: „Pînă la urmă, ziua (care la figurat, reprezintă împăcarea) va învinge noaptea.”

Piesa „Nessuno mi puo giudicare” (Nimeni nu mă poate judeca”) este prea cunoscută pentru a-avea nevoie de prezentare. Vom aminti totuși că, în toate recitalu¬rile sale, Caterina Caselli nu uită să amintească spectatorilor că acesta este cîntecul care „i-a adus noroc”, deschizîndu-i porțile adesea ferecate ale succesului.

„E la pioggia che va” (cu sensul figurat „Ploaia care spală totul”) este un cîntec cu un text de o factură neobișnuită, care contrastează cu nenumăratele piese de muzică ușoară axate exclusiv pe tema dragostei. „Sub un munte de ambiții deșarte, este ceva care nu poate muri niciodată: un filon curat de omenie și cinste. Oricît de-jos ar coborî oamenii mînați de setea de înavuțire sau de lăcomia de putere, ploaia spală în cele din urmă totul, iar cerul redevine albastru”.
„Perdono” (Iertare), piesă lirică și totuși ritmată, pune în valoare calitățile vocale remarcabile ale interpretei.

„Sono bugiarda” (Sînt mincinoasă) abordează într-o manieră nouă, aproape satirică, eterna problemă a dragostei. Eroina mărturisește deschis că eternele considerațiuni asupra iubirii nu izbutesc altceva decît să-i stîrneașeS rîsul. Dar în fața omului iubit, ea nu se poate împiedica să facă concesii. De dragul lui, adoptă limbajul folosit pînă la demonetizare prin uzură și – ca să-i facă plăcere •- „devine mincinoasă”.

„Sole spento” (Soare stins), unul din marile suecese ale Caterinei Caselli, emoționează prin generozitatea melodiei și prin imagistica versurilor: „Cînd nu există dragostea în jurul tău, se lasă întunericul, ca și cum s-ar fi stins soarele însuși”

„II cammino di ogni speranza” (Drumul oricărei speranțe) este un cîntec melancolic, ce pare a fi replica autoironiculuf „Sono bugiarda”: „Dacă ai vrea, mi-ai vorbi și mi-ai spune să nu mai plîng, pentru că dragostea se va întoarce”.

SAȘA GEORGESCU