Descriere

Cind, in 1970, lua fiinţa Clubul de Jazz din Sibiu, nimeni nu bănuia ce amploare şi ce audienţa va cunoaşte acest gen muzical pe meleagurile Cibinuiui . . . Anul 1974 – an al mutării „capi¬talei jazzului românesc” la Sibiu odată cu organizarea celei da a IV-a ediţii a Festivalului care ist va fi dobindit in acest oraş o pres¬tigioasa tradiţie; grupul Radu Ghizăşan era de pe atunci înfiripat, dar nu a urcat pe scena Festivalului sibian decit un an mai tirziu; „Vocal Jazz Quartet” (condus de profesorul Nicolae lonescu, preşedinte al Clubului şi principal organizator al Festivalului) fiind in 1975 aplaudat la Wroclaw in Polonia, unde a evoluai in contextul Festivalului Inter¬naţional „Jazz nad Odra” . . . Apoi, lună de lună, an de an, crescendo-ul firesc — concerte la sediul Clubului din Sibiu, turnee in ţara şi pestei hotare, înregistrări Radio, apariţii pe micul ecran şi, in sfirşil, cel dinţii LP pe care ii aveţi acum în faţa ochilor. Ei nu reprezintă, sub raport muzical, decit confirmarea şi memorizarea realizărilor unei etape in cronologia evoluţiei şi în ascensiunea valorică — mai direct spus, el se identifica cu atributele acelei etape.
Ce intenţionează să demonstreze cele două grupuri sibiene prin intermediul acestui debut discografic. In primul rînd, că au înţeles, in sensul major al noţiunii, esenţa jazzu-lui ca fenomen artistic unic a) echilibrului între asimilarea unui fond lexic-muzical de circulaţie inter¬naţională şi intre actul irepetabil al creaţiei spontane. Că au învăţat „lecţia” jazzului din audierea conştientă şi analizarea marilor modele ale genului, o dovedeşte însuşi genericul discului, ce se doreşte mai mult decît simpla generalizare pe frontispiciu a titlului uneia dintre piesele incluse in album: ,, Conexiuni bop” – adică raportarea, la limbajul modern, a expresivităţii bluesului, a pulsaţiei swinqului, a cli¬matului timbral şi ritmic contemporan al stilului jazz-rock şi, mai ales, grefarea unor elemente ale ethosului nostru folcloric — căci cele doua formaţii cultivă cu autenticitate jazzul românesc, ocolind cu bună ştiinţă tentaţiile pastişei. Că au penetrat adevăratul spirit, sensul real al noţiunii de improvizaţie, care conferă jazzului acea prospeţime şi sa¬voare a irepetabilului — o demonstrează ţinuta solo-urilor: membrii cvartetului vocal — George David, Nicolae ionescu. Kurt Handel, Ma¬rius Dumitru (in această ordine a „intrării în scenă”) evidenţiază in piesa EVOCiND BLUESUL certe disponibilităţi de creativitate si de stâpinire a tehnicii „scat”, reeditindu-le (in ordinea lonescu, David, Handel, Dumitru) şi in cealaltă temă-pretext pentru improvizaţiile alter¬nate pe principiul „ştafetei solistice” – piesa IZVOARE.

Cit priveşte virtuţile de inventivitate ale instrumentiştilor grupului Radu Ghizâşan, se cuvine să menţionez solourile cele mai reuşite, sub aspectul diversităţii limbajului şi al formulelor vehiculate, al virtuozi¬tăţii tehnice, al inspiraţiei spontane. Radu Ohizâsan la saxofon-tenor în ,.CONEXIUNI BOP”; Andrei Colompar – orqâ Farfisa V.I.P. 600, în ,,BĂTUTA” (cu toate că şi contribuţiile sale solistice la realizarea tutu¬ror celorlalte piese merită a f! relevate); trompetistul losif-Sâpp-Gârtz, în ,,MUGURI SUB ZĂPADA” şi, în aceeaşi înregistrare, Titi Stoica la chitară bas. La rîndul lor, ritmicienii (baterie şi percuţie) Matei Tu¬reanu si Mircea Anghelină îşi marchează aportul calitativ, atit în rol de acompaniatori, cit şi în intervenţii instrumentale solo, de mai re* sţrînse dimensiuni.

Cel mai preţios şi semnificativ domeniu de referinţă al discului îl constituie (cu, excepţia celor două teme, „CERCURI” şi ,,ECOU” datorate unor autori — invitaţi) angajantul efort componistic, dăruit fără reticenţe de cei mai prolifici creatori din cadrul grupurilor: Marius Dumitru” – trei teme, Nicolae Ionescu – două teme, Andrei Colom¬par – patru teme. De subliniat caracterul de originalitate, vădit nu numai in plasticitatea si ingeniozitatea melodică, dar şi în varietatea de stiluri şi ritmuri (utilizarea frecventă a metricilor mixte si alternative – ea de pildă măsurile de 9 şi 5 timpi din piesa „URSITOARELE”, măsura de 6 timpi şi ritmul de hora în piesa ,,ECOU”), în pluralitatea tipurilor arhitectonice şi a structurii frazelor muzicale, fiecare edificiu sonor beneficiind de o „introducere în atmosferă”, _ de o dezvoltare gradînd dinamica expresivă spre punctele de culminaţie, ca şi de acea ,,sine qua non” concluzie finală, urmată ori nu, de o codă. Ascultătorul atent, dornic nu, numai a auzi, ci si a percepe ce aude, va sesiza, in această ordine de idei, mulţimea de detalii atrăgătoare— prelungiri şi asimetrii de frază, elemente de contrast între secţiuni, posoie de legătură (bridge) şi teme episodice destinate a spori fluenţa derulării sonore, variate nuanţe şi tente timbrale rezultînd din combinări de voci si instrumente -, laolaltă probind capacitatea de diversificare ce işi află contraponderea in unitatea ambianţei modale şi în definirea unui anume specific de sound.
De fapt, fiecare piesă, fiecare componentă a evantaiului sonor reunit în prezentul album se doreşte – şi reuşeşte a fi – o entitate stilistic-timbrcil-expresivă în sine, „liantul” de context a! celor 12 secvenţe constind în apreciabila fuziune dintre formă (idiomul jazzului) si substanţă muzicală (spirit, inflexiuni, ritmuri de influenţă folclorică autohtonă).

Un album discografic dens, policrom, bogat în sugestii muzicale ce nu aşteaptă decît incidenţa cu opiniile şi discernâmîntul ascultătorului, – căci parafrazind un celebru dicton, „pînă la urmă, tot publi¬cul este acela care are dreptate”!

FLORIAN LUNGU

When the Jazz Cluj in Sibiu was set up in 1970, nobody could then imagine what a big amplitude and «hat huge audiences were hold in stare for this musical genre in the town on the river Cibin’s banks . . . The year 1971 saw the removal of „the capital of the Romanian Jazz” to Sibiu, on the occasion of the 4th Jazz Festival, which was to become the first performance in a highly impressive series of this kind. The jazz group led b; Radu Ghizăşan had been created then, too, but was to mount the dais of the Festival only a year later: in the meantime, another such group, „Vocal Jazz Quartet” (led by prof. Nicolae lonescu, Chairman of the Jazz Club, and Chie! Organizer of the Festival), was applauded in Wroclaw (Poland), du-ring the 1975 International Festival ,,Jazz nad Odra” . . . Then, month by month, year by year, the „crescendo” has ever been going on since: it has resulted in concerts in the hall of the Club in Sibiu, tours in the country and abroad, Radio and TV recordings and films, and in the present LP record. As far as music is concerned, it is the confirmation and the memory of the achievements of a stage in the chronological ascending line of the „evolution of the value scale of the Sibiu Jazz groups i.e. it is the embodiment of the salient features of this same stage.

The two Sibiu jazz groups want to prove several things by means of this first record. To begin with, they desire to show the audience that they have become aware, in the best possible way, of the true essence of jazz, considered as an unique artistic phenomenon, i.e. as an embodiment of both the- assimilation of a musical and lexical fund nowadays universally spread throughout the world and the never-to-be-resumed again action of the spontaneous creation. Secondly, by means of the „credits” of the record, they prove indeed they have truly learnt the ,,lesson” of the jazz as such, as far as conscient hearing and analyses of the performances and of the works of the most prominent representatives of jazz can be implied; these „credits” themselves are in fact not only mere specifications concerning the title of a piece or another, contained in the record, as e.g. „Bop Connections”, they show the audience that the two groups use a quite modern musical idiom, the great expressiveness of the blues, the pulsation of the swing, the timbre-and rhythm climate so characteristic of the to-day „Jazz-rock” style, and above all several elements coming from our own folk ethos, as the two groups are indeed genuine representatives of the Romanian Jazz, and. avoid most consciously the temptation of pastiche. Their having really become imbued with the true spirit, i.e. with the true meaning of improvisation, that bestows upon the jazz that unique freshness and savour of a not-ţo be-resumed-again action, is proved by the high artistic level attained in the solo parts, e.g. as they are sung by the members of the Vocal Jazz Quartet – George David, Nicolae lo¬nescu, Kurt Handel, Marius Dumitru (we mention them here in the order they appear „on the stage”) – in the piece EVOKING THE BLUES where they show how well they maşter and the in a most creative way, the „scat” technique. Another such proofs provided by a second subject-pretexţ for alternate improvisations, according to the principle of the so-called „relay racer-soloists”, i.e. by the pieces SPRINGS (here the order the soloists „enter the stage” is: lonescu, David. Handel, Du¬mitru) .

As concerns the creative power of the instrumentists in the band led by Radu Ghizâşan, one should mention their most beautiful solos, whose main salient feaţures are the varieţy of the musical idiom, as well as that of the musical formulae, the first-rate technique, the spontaneity of the inspiration: here they are: Radu Ghizăşan himself (tenor saxophone) in BOP CONNECTIONS: Andrei Colompar (Farfisa organ V.ljP. 600) in BĂTUTA (name of a folk Romanian dance), and in all the. other pieces, too: losif Sâpp-Gârtz (trumpet) in BUDS UNDER SNOW where he is very well seconded by Titi Stoica (bass guitar) and „last, not least”, the two „men-of rythm”, Matei Tureanu and Mircea Anghelină (drums and percussion instruments), who are very good, either as soloists – although their solo passages are not too long — or as accompanists.

The most valuable and significant „reference element” of the record is the highly impressive creative effort due to the most gifted, in this respect, members of the two groups: Marius Dumitru* – three subjects, Nicolae-lonescu – two subjects, Andrei Colompar — f our subjects. One. is to stress here also the real originality of their works, which can be detected not only in the ingenuity of the tunes, but also in the variety both of the style and of the rhythms they use (the mixed and alternate time signatures are to be met most frequently, see e.g. the 9/8 and the 9/16 or the 5/8 and the 6/16 one in THE WEIRD SIS-TERS or e.g. the 6/8 ones and the „hora” — Romanian folk reel rhythm — in ECHO; we must mention also here that this ECHO and CIRCLES are the only pieces on the record whose subjects are due to ,,guest authors”). To this we have to add again the great number of the different architectonic patterns and of the various musical phrases, each with a different structure. In fact every sonorous edifice is possessed of an „Introduction”, showing the audience what will be the character of the piece, of a ..Development”, where the dynamics and the expression itself are guided step by step towards the climaxes, and of a sine qua non „Final conclusion”, that can be, sometimes, amplified by a proper „Coda”. An attentive hearer, whose desire is not confined to a mere hearing but extends to a real understanding of what he is hearing, will become aware in this respect of a lot of attractive details — such as prolonged an asymetrical phrases, various contrasts between a section and another, „bridges”, and episodic motifs intended to increase the fluency of the musical „wawes”, various shades and timbre nuances, resulting from the combined effects of the voices and of the instruments. All these stand as proofs both for the diversity of the devices used by the groups and of its counterpart, i.e. the modal unity of the whole program, defining a certain specific sound of its own.

In fact, every piece, every part of the sonorous „fan” recorded here is really an entity, in style, timbre and expressions, the „binder” of the 12 tunes on the record being made up by the great fusion extant between the form (the idiom of the jazz) and the musical sub-stance (the spirit, the inflexions, the various rhythmic patterns coming from the Romanian folk tunes).

This way one can really asseverate that this is really a most dense, polychromatic, and rich in various musical suggestions record, which is waiting now for the audience’s opinions and power of discernmenţ — according to a famous maxim we shall paraphrase here „after all, it is the public who is finally in the right!”.

English version by C. STIHI BOOS