Descriere

Discul prezent e primul în cariera ieşită din comun a violonistei Mihaela Martin. După ce a obţinut pe cele mai prestigioase scene ale lumii şi în cele mai pretenţioase concursuri internaţionale — să pomenim aici Diploma de onoare a concursului de la Praga (1972), Premiul întîi la Concursul internaţional de la Glasgow, (Marea Britanie 1975), Medalia ‘de aur la Bordeaux ‘Franţa 1977), Premiul al doilea la Concursul ,,P. l. Ceai-kovski” Moscova (URSS 1978), Premiul întîi la Concursul „Tibor Varga” Sion (Elveţia 1978), Premiul al doilea Montreal (Canada 1979), Premiul al cincilea la Concursul „Regina Elisabeta” (Bruxelles 1980) — strălucitoare suc¬cese, Mihaela Martin poate fi considerată o remarcabilă continuatoare a şcolii violonistice româneşti, care a avut ctitor pe George Enescu.
De nenumărate ori, într-un vast repertoriu, cuprinzînd aproape toate marile creaţii concertante ale viorii, arta Mihaelei Martin s-a distins nu numai printr-o excepţional de precisa şi virtuoză tehnicitate, care o conduce spre culmile artei violonistice, dar, mult mai important, şi infinit mai rar, printr-o cunoaştere şi stăpînire deplină a sensurilor expresive şi filosofice ale muzicii. Mihaela Martin transformă deseori cîntul ei la vioara într-un act de o sinceritate totală, făcînd corp comun cu instrumentul ei, transcendind fraza muzicală într-un pur act de ex¬presie, de o directivitate şi poezie a comunicării cu totul necomună într-o astfel de stare, care nu eludează cenzura stilistică şi discreţia, poate chiar cerebralitatea cîntului, perfecta obiectivare, Mihaela Martin rămîne continuu stâpînă pe fluxurile şi refluxurile muzicii, pe sufletul ei incantat de muzică, pătruns de sensul dra¬matic, uneori tragic al nuanţelor, posedînd o ambivalenţă — lirism total şi obiectivare — care e secretul tuturor marilor interpreţi. Muzica nu e lăsată în voia abilităţilor tehnice uluitoare pe care le posedă, nici nu capătă tur¬nuri false, datorate unui gust periferic ci .atinge prin transcendenţă, acea linie de plutire naturală, firească care, conform sensului filosofic dezvăluit nouă de marele şef de orchestră Sergiu Celibidache, atinge obiectivitatea. Fără a fi studiat „fenomenologia muzicii”, natura aleasă a talentului muzical al Mihaelei Martin obţine rezultatele simplităţii şi desâvîrşirii naturale.
Înregistrările de faţă, realizate în condiţii de înaltă artă, pun în lumină admirabilă însuşirile neobişnuite ale acestei tinere interprete, pentru care vioara, muzica, sînt întreaga ei viaţă…

În acelaşi timp acest disc prezintă încă un alt debut de aleasă semnificaţie: arta dirijorală a lui Cristian Mandeal. Nume proeminent printre tinerii şefi de orchestră, el a studiat dirijatul la Conservatorul bucureştean fiind, prin talentul şi calităţile deosebite, imediat remarcat de critica de specialitate. Cristian Mandeal a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii din Tîrgu Mureş, apoi la aceea din importantul centru cultural care este Cluj-Napoca, fiind în acelaşi timp invitat al multor importante orchestre româneşti, printre care am nota prestigioasa Filarmonică „George Enescu”, orchestră de prim rang în Europa. Numeroase turnee internaţionale au confruntat talentul neobişnuit al lui Cristian Mandeal cu publicul şi critica internaţională, notînd foarte recent succesul obţinut de dirijor şi Orchestra simfonică din Ciuj-Napoca în Berlinul Occidental.
Arta lui Cristian Mandeal se caracterizează printr-o posesiune deopotrivă a partiturilor, cît şi a orchestrei. O forţă gestuală deosebită, un întreg arsenal de calităţi fizice şi temperamentale îi permit tînărului dirijor, în care prevedem o mare glorie dirijorală românească, pose¬darea, în sensul cel mai romantic, a „materiei” orches¬trale, fapt ce îi crează din capul locului posibilitatea unui contact deplin, muzical şi meta-muzical, direct uman, cu aceasta. Evident, totodată studiul partiturilor, cunoaş¬terea adîncă a lor, o viziune estetică care îl preocupă să o afirme de fiecare dată conştiinţei artistice a orches¬trelor pe care le conduce — lucru care e atît de dificil şi care reuşeşte doar marilor personalităţi dirijorale – îl anunţă — pentru că un mare dirijor se definitivează, ca şi un compozitor, spre patruzeci de ani ! — ca un dirijor de concepţie, nu unul rutinier, în stare să se înscrie în sensul naturalităţii artistice, descoperind adică tîlcul secret al formelor discursivităţii, cu acea mare contribuţie inter¬pretativă care poate deveni pe atît de implacabilă, pe cît de unanimă, nesubiectivă şi anonimă, ca o expresie a cosmogonitătii.
Aceste calităţi se fac simţite în echilibrul ansamblului acestor versiuni concertante, în care vioara şi orchestra fuzionează spre sferele perfecte ale sunetului.
Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Max Bruch nu se numără printre paginile cele mai populare ale compozitorului, deşi. dincolo de unele momente, prospeţimea acestui melodist şi bun cunoscător at sonorităţilor viorii şi orchestrei îl justifică spre o la fel de largă popularitate ca şi primul concert, care i-a adus recunoaşterea, în aceste pagini vioara solistă găseşte lucruri generoase, de structură romantică, în care se îmbină frumuseţea melodică cu o anume, specifică culoare care particularizează stilul (mai puţin cunoscut în diversitatea ce se dovedeşte în fapt) a compozitorului.
Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Wieniavski se numără printre paginile mult îndrăgite de virtuozii viorii, fiind prilejul unor etalări tehnice de înaltă virtuozitate, in acelaşi timp cu o ţesătură instru¬mentală ireproşabilă, compozitorul fiind unui din virtuozii vremii. Ca şi în cazul primului concert, sălile de spectacol găzduiesc mai rar aceste momente de solicitare solistică, în schimb destule versiuni discografice, realizate de cele mai sonore nume ale violonisticii i-au consacrat toata atenţia.

O anume nobleţe, un parfum polonez, verva violonis- tică care e o satisfacţie în sine prin sclipire, justifică atenţia ce se acordă acestor pagini, care amplifică şi diversifică repertoriul romantic al instrumentului.

IANCU DUMITRESCU

„A vec un jeu d’une radieuse aisance, Mihaela Martin

nous donne constamment le spectacole d’un être complètement immergé dans Ia musique: miraculeux equilibre de spontanéité et d’inteligence… Chaque note est chargée de signification… On pense à Thibraud, mais surtout à Ginette Neveu…” Voici un extrait de la chronique de J. Mairel, publiee dans „Le Soir” de Bruxelles en Mai 1980, un seul exemple choisi parmi la multitude de chroniques enthousiastes parues dans la presse internationale, en France, Belgique, Italie, Grande Bretagne, Finlande, Hollande, U.R.S.S., Yougoslavie, Pologne, Bulgarie, R. D. Allemande, aux Etats-Unis, au Mexique etc. au sujet de la jeune violoniste roumaine.

Née en 1958, Mihaela Martin a commencé ses études de violon à 5 ans, pour gravir le podium de Sa grande salle de l’Athénée Roumain de Bucarest à 12 ans, comme soliste du Concerte de Mendelssohn-Bartholdy, accompagnée par l’orchestre symphonique du Lycée de musique de Bucarest, dont elle était l’élève. A 14 ans, elle obtenait sa première distinction internationale: le Diplôme d’honneur du concours des jeunes violonistes „Concertino” de Prague (1972). Au cours de années suivantes, pendant qu’elle accomplissait ses études au Lycée et ensuite «Conservatoire de Bucarest, d’autres lauriers s’ajoutaient à son palmarès: l-er Prix du concours de Glasgow on 1975, Vl – ème Prix du concours „Carl Flesch” de Londres en 1976, Médaille d’or du concours des jeunes solistes „Mai .musical” de Bordeaux en 1977, Il-ème Prix du concours „Tchaikowsky” de Moscou en 1978, l-er Prix du concours „Tibor Varga” de Sion en 1978, Il-ème Prix du concours de Montréal en 1979, V-ème Prix du concours „Reine Elisabeth” de Bruxelles en 1980. Sa participation, en qualité de soliste du Concerta de Glazounov, avec („orchestre international „Interlochen” de Michigan (Etats-Unis) a été également appréciée avec des éloges. En dépit de sa jeunesse, Mihaela Martin possède un riche répertoire de Concertos, comprenant des oeuvres de Bach, Mozart, Beethoven, Bruch, Mendelssohn-Bartholdy, Paganini, Wieniawsky, Tchaikowsky, Glazounov, Sibelius, Lalo, Prokofiev, Bartók, en dehors de nombreuses sonates et pièces de virtuosité.

Dans ce premier disque qui lui est consacré, Mihaela Martin est accompagnée par l’orchestre symphonique de la Philharmonie de Cluj-Napoca, sous la direction de Cristian Mandeal, qui se trouve, lui aussi, á son début discographique. Né en 1946, Cristian Mandeal o étudié le piano au Lycée de musique de Braşov, continuant ensuite ses études au Conservatoire de Bucarest, d’abord à la classe de piano, pour Ies parfaire à la classe de direction d’orchestre du professeur Constantin Bugeanu. Dès 1972, il a commencé à diriger des concerts symphoniques avec plusieurs Philharmonies de Roumanie, pour être engagé, après l’accomplissement de ses études. en qualité de chef d’orchestre permanent de la Philharmonie de Tîrgu Mureş. Depuis 1980, ii occupe la même position auprès de la Philharmonie de Cluj-Napoca, un des meilleurs ensembles symphoniques roumains. En août 1980 il a été invité comme chef assistant aux cours d’orchestre organisés par le Festival, international des jeunes musiciens de Bayreuth. Par la suite, en septembre-décembre de la même année, il a eu la rare chance de participer á toutes Ies activités de Herbert von Karajan avec la Philharmonie de Berlin-Ouest. En 1981, une tournée de la Philharmonie de Cluj-Napoca, sous sa direction, à Berlin-Ouest lui a valu un retentissant succès.