Descriere

În sală luminile s-au stins, in scena orchestra și-a ocupat locurile. Cineva a venit și a făcut un anunț de complezență. Și dintr-odată, de după o culisă, apare o fata, nici prototipul starului, nici antistar. Muzicanții devin brusc niște uriași pe lingă ea. Un imens ropot de aplauze o inunda ca o lumină. Fata se înclina cu un surîs prietenos și liniștea sălii abia cîștigata, este tulburată de un glas care aproape nici nu-ți dai seama de unde vine.

Privești scena. Pe chipul fetei din fața ta, nu ghicești prin nimic efortul. Și totuși, de acolo vine acest glas puternic și plin de nuanțe. Și atunci o privești mai bine : capul, ochii, mîinile. Totul e bucurie, durere, viață. O despărțire — în cîntec – este o durere și pentru ea.

O vezi cum se frînge, o simți cum se topește.. . iubirea – din cîntec – este un imn, ochii i se aprind de fericire, inima îi bate mai tare… De unde o voce atît de Mare, într-o inima atît de mică ?

Nu, nu, nu avem nici o scăpare… Fata asta ne-a luat de mult cu ea, ne ține pe toți strîns de mînă și mai are încă multe, foarte multe, să se spună. Trebuie s-o ascultăm, așa cum ascultăm privighetorile; și ce puține privighetori sînt pe lume !

Discul pe care îl aveți în mînâ, este o parte din sufletul ei. . . Și sufletul unei fete care cîntâ, este încă un dar al acestui pămînt dat nouă, tuturor, ca să ne facă mai buni și mai senini.

Fata care cîntă se numește Mirabela Dauer.

OVIDIU DUMITRU