Descriere

De ce ziarele din New Delhi o socotesc pe Naarghita „campioana culturii muzicale indiene veche de cinci milenii” ? De ce prestigiosul cotidian italian „Corriere della Sera” o numeşte „ambasadoarea mondială a cîntecului indian” ? De ce. în sfîrşit, „Daily American” afirmă că „oricine doreşte să audă un autentic cîntec indian s-o asculte pe românca Naarghita”?
Fiindcă, Naarghita şi-a propus sa devină o interpretă fără egal a cîntecului indian. Cu înzestrări artistice de subtile resurse, ea şi-a însuşit, după un îndelungat efort, limba hindi şi dialectul muzicii vocale indiene. Le-a tălmăcit cu atîta desăvîrşire şi cu atît de uimitoare abundenţă de nuanţe, încit i-a surprins nu doar pe auditorii din patru continente, ci chiar pe indieni.
Surpriza încîntată se oglindeşte în tot ce-au scris criticii pretutindeni unde Naarghita a avut ocazia să-şi demonstreze arta. Multe din articolele publicate după apariţiile ei în studiourile de radio şi televiziune, pe scenă sau in filme, în ‘celebrul show al americanului Ed Sullivan par mai degrabă nişte exclamaţii de nedumerire admirativă decît cronici propriu-zise. „Cîntecul româncei Naarghita este o autentica emanaţie a spiritualităţii indiene”, constata „The Hindustan Times” în 1968. „Cîntăreaţă unică şi o onoare singulară pentru muzica noastră”, arăta „The Indian Express” in 1971. „O apariţie artistică spectaculoasă, voce de aur, care a cucerit milioane de auditori indieni”, opina „The Evening News” în 1974. „O senzaţională artistă a cîntatului”, se entuziasma „The Indian Express” în 1975.
Şi numeroase alte aprecieri la fel de însufleţite, şi nu doar în India, ci pe tot globul, odată ce Naarghita a cîntat în multe ţări şi continente, succesul fiind pretu¬tindeni complimentul firesc al talentului şi al. aspiraţiei ei de neîncetat progres.
Naarghita — un suflet care simte şi ştie ?â-şi comunice simţirea — crede cu tărie1 în rostul artei” sale. În ceea ce cîntă triumfă sentimentului gravului, idealurile superioare ale muzicii pentru toţi. Glasul ei fierbinte, colorat, tineresc la mari .înălţimi -, un glas de copil aproape, a cărui inocenţă e alimentată de resursele unei simţiri inepuizabile, a unei continue mirări în faţa vieţii, a oamenilor, a naturii. Melodiile de pe acest disc aparţin muzicii uşoare indiene contemporane. Ele conţin o fervoare plină de sugestie, sînt bogate în nuanţe, evocînd viziuni de legendă şi vis. Naarghita le împrumută suavităţi cuceritoare, încît se înţelege entuziasmul criticilor indieni care au socotit un adevărat „miracol” vocea şi arta interpretării cîntâreţei românce, desăvîrşita ei identificare cu un dialect muzical exotic.
Cîntecul liric Drumul vieţii (ÎS MOD PE JATE HAI) e susţinut de pulsaţia unui ritm dansant, cu intervenţii ale corzilor şi bateriei. Face parte din coloana sonoră a filmului „Aandhi”, avînd un text ce evocă întortocheatele cărări străbătute de oameni în scurta lor existenţă. Lună, o, lună (CHANDA, O, CHANDA) este lamentul melancolic în aşteptarea fiinţei dragi în întunericul subţiat de astrul nocturn. Melodia melismatică sugerează încrederea în apariţia, odată cu apusul lunii, a celui aşteptat, de aici şi tonul în cele din urmă optimist al cîntecului. Fără entuziasm (NA KOII UMANG HAI), cu melodia în stil popular, este confesiunea unui suflet dezamăgit, cu¬fundat în aduceri aminte, chipuri dragi din trecut, mo¬mente de desfătare înfrumuseţate de depărtare. Cîntecul a fost leit-motivul filmului indian de succes „Kati Patang”. In Frumoasa călătorie (SUHANA SAFAR), toamna îşi des¬făşoară splendorile, toate drumurile făgăduiesc bucurie celor ce le străbat, încă un şlagăr al Indiei de azi, în care radioul, televiziunea, cinematograful popularizează cîntecele destinate tineretului. Fără tine (TERE BINA) este o romanţă de dragoste, un’ generos comentar al inimii cuprinse de dor, cu o puternică înrîurire emoţională.
Cu piesa Suflet de copil (HAM TO MAN) începe a doua faţă a discului indian cîntat cu dăruire de Naarghita. Melodia pare un cîntec de leagăn, în tempo de vals, propunînd .ingenuitate de simţire, sentimente luminoase, vesele, sporite de intervenţiile corului. Este, de fapt, o invocaţie către natură, ruga omului de a-şi păstra omenia în orice împrejurare. Vorbeşte-mi, pasăre măiastră (BOL RE PAPIHARA) are intonaţii de dans popular. „Pasărea măiastră” nu e altceva decît greierele serilor sfîrşitului de vară, rugat de fata îndrăgostită să-i aducă mesajul celui dus departe. Ce ştie lumea (DUNIA KYA JANE) debutează dramatic, în pofida ritmului de twist, odată ce narează tristeţea unei fete care şi-a pierdut fericirea. Cîntecul ei vine parcă din stele, căci stelele nu sînt decît lacrimile vărsate de ea. Ascultăm tot un lament al iubirii neîmpărtâşite, al speranţelor înşelate. In La răscruce de drum (JEEVEN KO DO RAHE PE), o tînără aflată în faţa alegerii drumului în viaţă nu ştie încotro s-o apuce. În timp ce părinţii o îndeamnă într-un fel, instinctul îi şopteşte să-şi ia fără teamă zborul din cuib. Melodia e clară, luminoasă, optimistă. Ultima piesă, ‘Fără iubire (PIYA) are. un ritm viu, întrerupt de scurte potoliri. „Fără iubire — aflăm din text — flautul nu mai cîntă, iar lumea e un mare deşert”.

Naarghita nu este la primul ei disc de muzică indiană. A obţinut mai de mult un sufragiu general cu arta interpretării unui idiom muzical străin Occidentului, însuşit perfect şi tălmăcit cu un farmec rar. Ea redă cu o absolută siguranţă unda lunecătoare a melodiilor în¬drăgite în India, încît glasul ei cu clinchet de cristal captivează şi se gravează în memorie.
Cornel Meraru a aflat soluţii adecvate orchestrării cîntecelor indiene, reproducind sunetul sitarului prin mandolină şi banjou. Orchestra lui acompaniază şi antre¬nează solista într-un discurs mereu fluent, mereu viu. mereu atrăgător.
Calitatea artistică şi tehnică a înregistrărilor — făcute în studiourile Radioteleviziunii ‘Române şi transpuse pe disc „Electrecord” — se datorează lui Alexandru Pârlea, care semnează cu autoritate regia muzicală de o minu¬ţioasă îngrijire a ţinutei de ansamblu şi a tuturor amănuntelor.
Why do New Delhi newspapers regard Naarghita as the champion of five thousand years old Indian music culture ? Why does the prestigiou,s Italian daily „Corriere della Sera” caii her the world ambassadress of Indian song ? Why, finally, does the „Daily American” affirm that whoever wishes to hear an authentic Indian song should listen to the Romanian Naarghita ?
Because Naarghita once decided to become an unparallelled interpreter of Indian songs, Endowed with subtle artistic resources, she learnt after a steady effort the Hindi language and the idiom of Indian vocal music. And she has since rendered them so consummately and with such an amazing wealth of shades that she has surprised not only the audiences on four continents but also the Indians themselves.
Romanian Naarghita’s song is a genuine emanation of Indian culture, „The Hindustan Times” noted in 1968. A unique singer and a singular honour to our music, „The Indian Express” said in 1971. A spectacular artistic appearance and a golden voice which have charmed millions of Indian listeners, „The Evening News”, wrote in 1974, while the same „Indian Express” enthused in 1975 : A sensational singer.
The pieces on this record belong to contemporary Indian light (pop) music. They display a highly suggestive fervour, they are rich in nuances, evoking legend and dream visions. Naarghita imparts to them delightful suavities, so that it is easy to understand the enthusiasm of the Indian critics who considered a true miracle the Romanian artist’s voice and singing, her perfect identification with an exotic musical idiom.
GEORGE SBARCEA (English version by Magda Morait)