Descriere

O parte importantă din creaţia lui JOHANN SEBASTIAN BACH este dedicată orgii, instrumentul ale cărui posibilităţi tehnice, coloristice, echivalează cu cele ale unei întregi orches¬tre simfonice. Bach a asimilat toate stilurile muzicii de orgă din sud, vest şi nord; în partiturile sale reîntîlnim, pe o treaptă componistică superioară, scriitura maeştrilor şcolii italiene, eleganţa muzicii franceze, simplitatea, factura transparentă, caracteristică pleiadei de compozitori din sudul Germaniei, alături de gîndirea severă a unui Lübeck sau Buxtehude. Aceste elemente, provenite din surse atît de diferite, se transformă la Bach într-o muzică mare, copleşitoare, de un suflu neîntrecut pînă astăzi. Pe scriitura mai mult sau mai puţin „preluată”, se grefează o gîndire fundamental nouă, sever organizată, şi o imaginaţie muzicală infinită, plină de sclipiri geniale, trăsături datorită cărora muzica lui Bach nu va înceta să cucerească sufletele oamenilor.
PASSACAGLIA ÎN DO MINOR, este o asemenea lucrare amplă. Compusă, probabil, în ultimii ani din perioada Kothen-. Weimar (1717 — 23), ea este unica de acest gen în creaţia pentru orgă a compozitorului. Passacaglia e forma abordată cu predi¬lecţie de compozitorii premergători’ lui Bach, dar se poate afirma că aceasta este cea mai perfectă din punct de vedere tectonic şi cea mai expresivă; cînd vorbim azi de passacaglie nu putem să nu ne referim la ea. De altfel, a devenit model pentru toţi compozitorii care au folosit-o ulterior. Un bas de opt măsuri constituie fundamentul şi totodată scheletul ar¬monic pe care sînt ţesute 20 de variaţii. Construcţia se afirmă printr-o permanentă creştere, o neîncetată acumulare de forţă, ce-şi găseşte rezolvarea în dubla fugă finală. Mai mult decît oricare altă piesă pentru orgă, lucrarea oferă interpretului posibilitatea de a-şi desfăşura toată fantezia în domeniul registraţiei.
Coral-preludiu „NUN KOMM’DER HEIDEN HEILAND” face parte din cele 17 corale scrise în epoca de la Weimar, însă prelucrate de compozitor către sfîrşitul vieţii sale. „Cantus firmus”-ul, o melodie ambrosiană, se .prezintă extrem de variat, bogat împodobită cu broderii fine.
Coralele „HERR GOTT, NUN SCHLEUSS DEN HIMMEL AUF” şi „CHRISTUM WIR SOLLEN LOBEN SCHON”, care se află în culegerea denumită „Orgelbuchlein” (Cărticică pentru orgă), au fost compuse tot în perioada de la Weimar. Amindouă, de durată scurtă şi relativ uşor de cîntat (au fost .destinate studiului elevilor săi), au, în toată „simplitatea” lor, atmosferă şi expresivitate şi sînt de o valoare muzicală incontestabilă, în primul, „cantus firmus”-ul poate fi uşor remarcat la sopran. E secondat, în aceeaşi ritmică, de o altă voce, iar acestora două li se adaugă o melodie sprintenă, în continuă mişcare, Basul păşeşte liniştit^ ferm, sudînd cele două lumi opuse.
Muzica de orgă a secolului al XlX-lea este dominată de două mari figuri: Cesar Franck, în Franţa şi Max Reger în Germania. Lor le revine meritul de a fi ridicat, iarăşi creaţia destinată ,,reginei instrumentelor” la o înaltă valoare artistică. Cei doi compozitori au acelaşi punct de plecare: Bach. Dar ei .ajung la rezultate diferite: în~timp ce Reger este..pasionat de latura constructivă, Franck mizează mai mult pe inspiraţia melodică. Muzica sa este caldă, expresivă, intens colorată: melodic, printr-o melismatică bogată în cromatisme; armonic, prin acele progresii specifice creaţiei franckiene, iar instru¬mental, prin folosirea timbrului vibrant al anciilor.
CORALUL-FANTEZIE ÎN LA MINOR de CESAR FRANCK este ultimul din ciclul de 3 corale. Distingem două mari planuri: unul mişcat, sprinten, avînd caracter de preludiu, şi Coralul propriu-zis. Suprafeţele sonore alternează, trecînd prin diferite tonalităţi, căpătînd mereu noi valori de expresie. Către mijloc, alternarea este întreruptă de o cantilenă în la major, a cărei scriitură ne aminteşte, într-o oarecare măsură, de muzica pentru orgă a lui Bach, ceea ce nu alterează însă substanţa proprie a compozitorului francez, plină de reverie şi de acel patos romantic ce îl caracterizează. Poate mai ales datorită acestei cantilene, coralul a devenit cea mai apreciată şi răspîndită piesă a lui Cesar Franck. in final, compozitorul îmbină cele două planuri intr-o apoteoză majestuoasă, de mare efect.
JOHANNES BRAHMS a scris puţine lucrări pentru orgă. în afară de cele 11 coral-preludii, lucrări reprezentative, vasta lui operă mai cuprinde doar cîţeva preludii şi fugi. îrt schimb, ciclul de 11 corale, compuse la Ischl în primăvara penultimului său an de viaţă (1896), se numără printre cele mai fru¬moase piese pentru orgă pe care ni le-a dăruit epoca roman¬tică. Clasice prin construcţie, romantice prin fondul lor emo¬ţional, ele sînt adevărate perle ale literaturii instrumentului. Regăsim aici aspecte principale din muzica simfonică şi instru¬mentală a compozitorului: linii melodice de largă respiraţie, tensiuni tipic brahmsiene, armonii bogate şi sugestive, — tră¬sături ce se reunesc în cadrul unei scriituri de o factură orga-nistică impecabilă, în Coralul „HERZLICH TUT MICH VER¬LANGEN” vom reauzi frumoasa melodie, de nenumărate ori prelucrată de Bach (cunoscută mai cu seamă din „Matthäus-Passion”), pe care Brahms a interpretat-o într-o viziune mai avîntată, evident romantică, în această ordine de idei, e de remarcat că şi aici, ca în întreaga operă brahmsiană, conjugarea idealului clasic cu exprimarea universului romantic este firească, organică.
OLIVIER MESSIAEN este, fără îndoială, o puternică perso¬nalitate a muzkii franceze contemporane şi, deopotrivă, cel mai important compozitor în viaţă de muzică pentru orgă, de pretutindeni. Asimilînd profund tradiţia franceză, el a dat creaţiei organice noi impulsuri. Prin folosirea unor sisteme modale personale, consacrate drept „modurile lui Messiaen”, prin introducerea în muzica de orgă a unor ‘ritmuri complexe, prin crearea unui criteriu armonic aparte, unitar şi echilibrat, el a ridicat muzica de orgă pe o nouă treaptă calitativă, punînd totodată pe organişti în faţa unor probleme tehnice nemai-întîlnite. Piesa „DIEU PARMI NOUS” este ultima din cele două meditaţii care constituie ciclul „LA NATIVITE DU SEIGNEUR”. Ea are un caracter de toccată, răscolitor, gran¬dios, dar nu mai puţin de virtuozitate şi bravură.
Piesele sînt interpretate pe istorica orgă din Gdansk-Oliwa (Polonia), a cărei construcţie a fost începută în anul 1763. Jan Wulf a lucrat la ea 25 de ani. A fost terminată în anul 1793 de către constructorul de orgă Dalitz, un elev al scolii marelui Silbermann. Deci, un Instrument cu sonoritate ideală pentru muzica barocă. Trebuie să recunoaştem însă că şi imprimările lucrărilor de Franck si Messiaen au o sonoritate la fel de adecvată.
Organistul JOACHIM GRUBICH s-a născut în anul 1935. A studiat mai întîi la şcoala superioară de muzică din Torun, apoi la Conservatorul din Cracovia, pe care îl termină în 1961 cu calificativul excepţional (avînd ca profesor pe Bronislaw Rutkowski). A participat la diferite concursuri internaţionale pentru orgă, obţinind premii şi menţiuni (Graz — Austria, 1960, menţiune; Lodz, 1961, premiul I; Geneva, 1962, premiul I). A concertat în Polonia, Austria, Elveţia, Italia, Uniunea Sovietică, Iugoslavia, Cehoslovacia.