Descriere

Richard Wagner (1813—1883) a fost, fără îndoială, cel mai discutat personaj din istoria Operei ; nenumărate volume, pentru care au curs rîuri de cerneală, i-au fost dedicate, a suscitat pasiuni puternice şi polemici aprinse. Chiar astăzi, cînd locul lui în istoria culturii mon¬diale este de mult consolidat, continuă să „ţină afişul”, nu numai prin răspîndirea creaţiilor sale, dar şi ca erou al scenariilor de film. Oricînd şi pretutindeni se vor găsi pătimaşi admiratori ai lui Wagner ca şi critici acerbi, în dezacord cu estetica şi viziunea sa. Pînă la urmă, receptarea frumuseţilor cuprinse în operele lui Wagner depinde în mare măsură de natura sensibilităţii fiecărui ascultător în parte — dar şi de gradul de cunoaştere a acestor frumuseţi, care nu se dezvăluie, poate, lesnicios de prima oară. Fără îndoiala că nu puţini sînt aceia care, pornind la început să respingă muzica lui Wagner, i-au căzut mai apoi în mreje şi nu s-au mai putut des¬părţi de ea ; este o muzică ce are un miraj al ei aparte, o atmosferă de care trebuie să te pătrunzi pe îndelete şi în tihnă. S-ar putea crede că ritmul vieţii moderne i-ar fi depărtat pe auditorii contemporani de înălţimile metafizice ale gîndirii wagneriene. Dar expe¬rienţa trăirii unui pelerinaj artistic la Bayreuth — orăşel situat nu departe de Nurnberg şi de Munchen, unde maestrul şi-a construit teatrul mult visat şi care a devenit sediul anualelor festivaluri wagneriene — ne demonstrează tăria incontestabilă a unei asemenea tra¬diţii, vitalitatea ei în condiţiile speciale ale veacului XX. Pasionaţii wagnerieni de pe toate continentele continuă să se întîlnească aci cu regularitate şi să discute mereu cu aprindere despre autenticitatea interpretării cutărui sau cutcţrui rol, despre diferitele viziuni regizorale (— da¬torite, de pildă, marelui Wieland Wagner sau conti¬nuatorului său de azi la direcţia festivalurilor, Wolfgang Wagner —), despre contribuţia specifică a marilor şefi de orchestră ai trecutului şi actualităţii la luminarea armonioasei complexităţi a partiţiunilor wagneriene. Dar tot la Bayreuth îţi poţi da seama că numai intrînd in universul wagnerian trup şi suflet, mesajul şi grandoarea acestei arte ţi se revelează în toată tulburătoarea lor semnificaţie.
Astăzi, suntem destul de distanţaţi de adevărata furoare wagneriană care cuprinsese Europa în vremea răspîndirii dintîi a creaţiilor maestrului de la Bayreuth pentru a putea judeca cu mai mult sînge rece fenomenul. Crea¬ţiile wagneriene sînt seducătoare şi continuă să fie seducătoare pentru anumite raţiuni foarte limpezi. In primul rînd, Wagner a fost unul dintre cei mai extraordinari maeştri ai orchestrei din citi a cunoscut istoria muzicii ; înălţîndu-se din „fosa” teatrului de la Bayreuth, unde instrumentiştii sînt ascunşi privirilor indiscrete ale publi¬cului, farmecul simfonic wagnerian, slujit de un ansamblu muzical de elită, este irezistibil. Ascultătorul este, pe de altă parte, captivat de înlănţuirea savantă şi capricioasă a leit-motivelor, a acelor sesizante crîmpeie tematice prin care compozitorul caracterizează eroi, situaţii dra¬matice, stări sufleteşti-cheie ; el le mînuieşte cu o măiestrie supremă, făcîndu-le să urmărească din aproape în aproape, ca un „seismograf” extrem de sensibil, desf㬺urarea acţiunii şi sensurile ascunse în adîncurile muzicii. Mai este şi splendoarea melodică rară a partiturilor wagneriene, izvorîtă din melosul german cel mai nobil şi din continuarea semeţei inspiraţii romantice a opere¬lor unui genial antemergător, Cari Măria von Weber. Melodia wagneriană are o linie infinită, susţinută de .piloni invizibili, care nu o lasă să scadă nici o clipă în capacitatea ei de captare a sensibilităţii publicului. ” iToate aceste atribute, la care se adaugă strălucirea ansamblurilor corale şi — ultima dar nu cea de pe urmă — , : ..atmosfera de legendă poetică permanent prezentă, explică succesul constant al operelor wagneriene. Desigur, nu trebuie neglijat aspectul literar al operelor. Se ştie că „Wagner a fost propriul său libretist, iar analiştii cei mai competenţi ai creaţiei sale au subrrniat că poetul a fost fără îndoială la înălţimea muzicianului. S-ar putea, totuşi, ca ascultătorul curent de astăzi să fie mai puţin sensibil, uneori, la tenta pronunţat filozofică prezentă mai cu seamă în Tetralogie, în Parsifal, adică în creaţiile de apogeu ale maestrului. Urmărind, seară de seară, la Bayreuth, desfăşurarea, covîrşitoare şi prin dimensiuni, a suitei capodoperelor wagneriene, aspectul discuţiilor între personaje poate deveni fastidios. In schimb, muzica compensează oricînd un plus de abstracţie eventual pre¬zent în text, dat fiind că limbajul ei pătrunzător şi sensibil se adresează tuturor ascultătorilor — chiar celor c’e nu pot urmări meandrele literare — cu o limpezime biruitoare.
/Amploarea operelor wagneriene şi ocaziile relativ rare oferite pentru reprezentarea lor în condiţiuni optime a făcut ca audierea unor extrase din aceste lucrări să fie foarte îndrăgită de marele public, cu atît mai mult cu cît în pagini de proporţii relativ restrînse se concentrează adeseori esenţa preţioasă a splendorii muzicale a între-gutui monument muzical-dramatic. Discul de faţă ne oferă ocazia contactului cu asemenea fragmente defini¬torii pentru unele din cele mai iubite opere ale lui Wagner.
Tannhäuser (1845) dobîndeşte, dintre operele de primă perioadă ale lui Wagner, o importanţă deosebită, rele¬vată şi de actuala montare de la Bayreuth a regizorului Gotz Friedrich care, primită la început cu rezerve, a fost ulterior unanim apreciată pentru acuitatea cu care relevă conflictele, cu rezonanţe sociale, între forţele ce se în¬fruntă în desfăşurarea acţiunii. Uvertura, un adevărat poem simfonic ce sintetizează sensul întregii opere, redă sfîşierea sufletească a cavalerului Tannhâuser, între chemările credinţei, ale dragostei pure şi cuvioase (întru¬chipate de tema Corului pelerinilor) şi tentaţiile beţiei simţurilor (melodia insinuantă şi senzuală a Venusberg-ului). In dezvoltarea simfonică este introdus şi cîntecul de slavă închinat zeiţei dragostei pe care îl intonează Tannhâuser la concursul cîntăreţilor de la Wartburg. Evoluţia ideilor muzicale, în superbul „foc de artificii sonore” al celebrei Uverturi redă însăşi dezlegarea conflictului al cărei promotor şi erou este legendarul poet-cizmar Hans Sachs, atestînd înflorirea culturală a medievalelor bresle meşteşugăreşti germane, infruntarea între înnoire şi conservatorism, între inspiraţie şi rutină se sfîrşeşte cu triumful principiilor progresiste atît de scumpe lui Wagner însuşi. Uvertura, o magistrală expunere şi întreţesere a. ideilor muzicale conducătoare din întreaga operă, are atmosfera sărbătorească a concursurilor maeştrilor, lirismul cîntecelor de dragoste, vivacitatea pitorească a – serbărilor populare din Nürnbergul de altădată.
Tristan şi Isokla (1859) este marele imn înălţat de Wagner sentimentului nemuritor al dragostei ; este o dragoste fatală, continuată dincolo de ţărmurile vieţii, dar care are în ea o asemenea grandoare vitală, o asemenea uriaşă forţă afirmativă, încît cel ce se află sub puterea de înrîurire a acestei titanice creaţii percepe in primul rînd sensul ei pozitiv, înţelesul generator de nesfîrşite energii al preaplinului pasiunii. Preludiul şi apoi Moartea Isoldei din această operă (în care pentru prirna şi unica oară apare vocea umană pe discul de faţă) au fost şi sînt considerate ca descriind arcul perfect al frumuseţii sublime a uneia dintre creaţiile 02 atestă permanenţa geniului wagnerian.
Interpretarea acestor pagini wagneriene este încre¬dinţată unor forţe interpretative româneşti de prim rang. Orchestra Filarmonicii din Cluj şi-a cucerit, prin seriozitatea şi nivelul ridicat al manifestărilor ei din ultimii ani, pres¬tigiul unei formaţii simfonice de format european, demnă să reprezinte. activitatea artistică înfloritoare a unui cen¬tru cultural important. Emil Simon, dirijorul permanent al orchestrei, este, de asemenea, un profesionist reputat al baghetei, precizia şi autoritatea interpretărilor sale fiind recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Cit priveşte pe Magdalena Cononovici, înzestrata soprană deţinătoare a unor distincţii internaţionale prestigioase, ea s-a afirmat ca o autentică wagneriană prin sensibili¬tatea fremătătoare a cîntului ei, prin echilibrul între expre¬sivitate şi ţinută stilistică, între flacără şi rigoare, pe care îl învederează fiecare din apreciatele ei manifestări pe scenele de operă şi estradele de concert.
ALFRED HOFFMAN
Ce disque comprend quelques-unes des plus célèbres pages des opéras de Wagner, capables de représenter d’une manière convaincante la beauté musicale, aujourd’ hui aussi vive que dans le passé, des créations du grand maître de Bayreuth (1813—1883J. L’ouverture de „Tannhäuser”, définie par Liszt comme un poème au même sujet que l’opéra, transpose en matière sonore le conflit psychologique du héros, partagé entre l’amour pur et l’amour sensuel. L’ouverture de l’opéra „Les maitres chanteurs de Nürnberg” est une brillante fresque sonore des festivités populaires et de l’essor des arts dans le bourg allemand du Moyen Age. Enfin, le Prélude et la Mort d’lseult, concentrent la lave du véritable volcan passionnel qui caractérise l’immortel hymne dédié par Wagner à l’amour dans „Tristan et Iseult”. L’orchestre symphonique de la Philharmonie de Cluj, sous la direction de Emil Simon, prouve ici une fois de plus que sa réputation nationale et internationale, consolidée.